Sfaturi

I
Cu pipa-nvăluită de-a fumului dantelă,
Priveşte cum se naşte poemul diafan,
Apoi, după-amiază, stând rezemat de-o stelă,
Ascultă-n crâng cum cântă din nai divinul Pan.

II
La adăpost de vară sub falnicul castan,
Spre-a da culoare clipei, de griji când se goleşte,
Ascultă-n timp ce vinul în cupă se topeşte,
Cum cloncăne carafa ca un bătrân curcan.

III
Acum, după o noapte de trudnică migală
A versului, la ora când lămpile apun,
Coboară în grădină: crini, albi şi galbeni pun
O pajişte de stele-n a dimineţii poală.

poezie clasică de Leon Verane din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte eternă de vară

E noapte cerească de vară
aripa visează zborul
iar călătorul
poteca răsturnată în poarta raiului
E noapte cu suflet de vară
cu liturghii ce coboară de pe coline
în cenuşa dimineţii
Când iubeşti...
e noapte eternă de vară
zorile rămân amorţite
între genele răsăritului
şi ţi-e dor...
dor, să fii prizonierul
luminii lunii
să te elibereze
un cântec de mierlă
şi un sărut

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţa mea

S-a rupt o stea din ceruri şi-mi cântă la fereastră,
O "crăciuniţă" roşie, timid'ascultă-n glastră,
Colindul stelei mele unită-n cor angelic,
Vitralii îngheţate lucesc acum feeric.

Se naşte azi Mesia, ţi-aduc o Veste Bună,
Ecoul cel de veacuri, la fel, duios răsună,
Se umple de Lumină, odaia mea umilă,
E loc la tine-n casă şi pentru El, copilă?

Dansează-n noapte fulgii, bat clopoţi de cleştar,
Steluţa îmi şopteşte melodios de-afar'
Se naşte Salvatorul în lumea cea ostilă,
E loc la tine-n casă şi pentru El, copilă?

Se scutură Cerul şi cad troiene de Iubire
Se naşte Pruncul-Rege acum în omenire,
Zâmbeşte bucuroasă steluţa mea gentilă,
E loc la tine-n casă şi pentru El, copilă?

Adorm în patul moale, sub legănări de nea,
Cu gândul la colinde şi la... steluţa mea
Dar dis-de-dimineaţă, aievea mă trezesc,
Isus e lângă mine, îmi spune: Te iubesc!

poezie de Marius Alexandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul Crinilor

În crini e beţia cea rară
Sunt albi, delicaţi, subţiratici. -
Potirele lor au fanatici -
Argint din a soarelui pară.

Deşi, când atinşi sunt de vară,
Mor pâlcuri, sau mor singuratici,
În crini e beţia cea rară:
Sunt albi, delicaţi, subţiratici.

În moartele vremi mă-mbătară,
Când fragezi, şi primăvărateci,
În ei mă sorbiră, extatici,
Şi pe aripi de rai mă purtară
În crini e beţia cea rară.

rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninotchka (la colţ de stradă): Cam cât trebuie să aşteptăm aici?
Leon: Păi până când poliţistul va fluiera din nou.
Ninotchka: Şi cam la ce intervale fluieră?
Leon: Poftim?
Ninotchka: Cât timp trece până fluieră din nou?
Leon: Ciudat, nu m-am gândit niciodată la asta.
Ninotchka: Nu ţi s-a mai întâmplat până acum?
Leon: Ba da... Doamne, dacă stau şi mă gândesc cât timp am pierdut aşteptând semnale, cred că s-au cumulat ani întregi! Îţi dai seama? O parte importantă din viaţă mi-am petrecut-o aşteptând semnale.
Ninotchka: Cu alte cuvinte, nu ştii.
Leon: Nu.
Ninotchka: Mulţumesc.
Leon: Cu plăcere.

replici din filmul artistic Ninotchka, după Melchior Lengyel (6 octombrie 1939)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a moartea-n crâng

Sărmanule lup,
Cu viforul frate,
În crâng ţi se frâng -
Azi, visele... toate...

În crâng, unde-şi cerne
Ziua icoana,
În crâng, unde luna
Ţese mahrama,

În crâng, unde arma
Ţinteşte bine,
Despletindu-ţi soarta-n
raze –destine,

În crâng, Iată, curge
Roşu-ţi din rană...
Când soarele -l plânge,
Luna-l destramă!

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La naşterea mea

"Poezia nu e un mamifer
şi, totuşi, naşte pui vii şi îi hrăneşte cu lapte.
Îmi vine să deschid ferestrele larg şi să strig:
s-a născut un poem!
Aşa cum a făcut, în douăzeci şi cinci iulie, doctoriţa,
pe vreme de ploaie,
în anul o mie nouă sute cincizeci şi opt,
la orele două după-amiază, fix când pleca
ultimul escadron al Armatei Roşii din ţară.
Nu trăim deloc timpul lucrurilor definitive.
Nici eu nu m-am născut atunci pe de-a-ntregul,
mai netezesc şi acum la chipul meu armenesc, arămiu,
şi nici Armata Roşie n-a plecat de-a binelea vreodată.
Numai că, privind pe fereastră, doctoriţa şi-a pus palma la gură,
pe stradă tocmai trecea un cortegiu funebru,
cineva se hotărâse să moară, ca să-mi lase locul lui pe pământ.
Cât priveşte poemul, nu ştiu mai nimic despre el,
cine-i acela care îl va înţelege
şi dacă-şi va ţine cumpătul când cocoşul va cânta de trei ori.
Nu ştiu de unde vine şi din ce fel de lume
poemul acesta copil, îmbătrânit de zile.
Cuvintele par a fi fost pentru el
un fel de-a muri,
dar doctoriţa s-a întors, totuşi zâmbind, către mama:
«e norocos Varujan, băiatul ăsta al nostru,
care a murit şi s-a născut în aceeaşi zi!»"

poezie de Varujan Vosganian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de cupă

În seara asta-mi este dor de-o cupă,
De-o cupă plină ochi cu-n negru vin,
Cu-n negru vin te-aştept să vii de după
De după visele ce sunt un chin,

Un chin ce deseori îl simt ca jarul,
Ca jarul ce-a rămas din propriul rug,
Din propriul rug ridic în sus paharul,
Paharul ce-nchinând, spre tine fug...

Spre tine fug, minunea mea celestă,
Celestă-ţi este şoapta, coapsa... tot!
Tot ce-mi doresc este să-ţi fiu tempestă...
Să-ţi fiu tempestă... Ce altceva pot?

Pot doar să sper, în nopţile cu lună,
Cu luna să bem vinul împreună.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna lungilor vecernii

Nu mai port în mine teama de-a păşi spre întomnare,
E firesc să-mi fie galben tivul fustei lungi şi creţe,
Îl brodez cu foi de ceapă, deznodându-l de tristeţe,
Rup din vechea sa dantelă putrezita-i destrămare.

Zbor cu aripi de egretă peste-ntinsul rece-al deltei,
Curăţ trestiei privirea cenuşie şi mâhnită,
Simt cum umbra-i mă-nfăşoară şi în ea sunt strejuită
Ca-ntr-o mantie şireată, potolindu-mi chinul setei.

Scutur movul din amurguri prefăcându-l în cerneală,
Să-i fac plinul călimării ce-a secat în plină vară,
Iau din galbenul gutuii învelită-n puf şi ceară
Şi-mi cos nasturii cămăşii şi tighelul de pe poală.

Vând castane îmbrumate pe-o tarabă ruginită,
Vineţiul cer tocmeşte, să primesc la schimb narcise,
Iau muşcatele-nflorite, le-mprumut pe-un ţoi de vise,
Să-nroşească primăvara, cea pe care-o vreau ursită.

Sorb flămândă din caimacul zilelor tocmite iernii,
Din carafa de mesteacăn, ca pe vinul cel mai dulce,
Trimit gândurile negre, în saivane să se culce,
Şi-mi las suflul s-asculte toamna lungilor vecernii.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi

când e noapte e noapte
şi când e toamnă
destinul e deghizat
într-o vară indiană
nu pot aduna unu
cu unu sau un el cu o ea
la noi aşa e toamna
când e toamnă cu ochii arămii
şi pământul e ars de brumă
udat de vinul dulce
acrişor ce-a mai rămas
turnat în ulcele de lut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, trăieşte Azi, îngână-ţi Cântul
Şi ascultă-n Adevăr cuvântul
Crescut şi luminat de mintea mea:
"Ai venit ca Apa, pleci ca Vântul."

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de-o iarnă

Credeam şi mai cred în iubirea de-o iarnă
Şi-aş vrea să trăim câte-o noapte pe zi
Şi-aş vrea ca din ceruri cu stele să cearnă,
Vreo sută de ani ca într-un joc de copii
Şi noapte să fie, dar una polară.

Să avem înainte o mare de timp
În spaţiu pierduţi pe o stea glaciară,
Şi iarna să nu fie doar biet anotimp,
Ci veacuri de veci în distanţă stelară
Ori ceas de sublim suspendat în netimp.

Cuvinte devin noţiune abstractă,
Topindu-şi pe gheaţa fierbinte din noi,
Mesaje mulţimi într-o singură şoaptă,
Doar eu şi cu tine şi potopul apoi,
Să ningă din cer pân' la Sfântul Aşteaptă.

Iubiri de o iarnă purtăm pe retină,
Acum şi de-a pururi în stele cu noi.
Străine de tumultul vieţii şi vină,
Curate şi albe ca neaua divină
Şi vii mărturii pentru vieţi de apoi.

Voi crede mereu în iubirea de-o iarnă,
Atunci când trăiam câte-o noapte pe zi,
Visând că din cer cu steluţe-o să cearnă,
O sută de ani ca într-un joc de copii
Lângă foc ghemuiţi la o cină de taină.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-lumină II

salamandrele sunt unduiri în ape
triunghiul bermundelor ascultă-n tăcere
zborul aripii frânte de taifune
coboară adânc în mine şi are a-mi spune
că dincolo de pânza de ceaţă şi nadă
întunericul devine lumină şi-n altă viaţă
şi eu sunt mireasă pe valuri cu spumă
când strigă şi nimeni nu vrea să mă audă
trecutul îl duc în spate grea şi veche ancoră
am o mână agăţată de o pană, grea povară
dar ea îmi este prea mică fragilă şi fină
însa are curajul să mă poarte prin cuvinte...
în lumea-lumină

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebănuite stihuri,cuvânt de iubire

Nebănuite stihuri, cuvânt de colindă,
îţi vin acum în casă cu blagoslovire…
Deschide, deschide uşa frate creştine!
Priveşte cum ard în flăcări de iubire!

Din Scriptura preadulce, silabele calde
în rime coboară, tremură şi sună,
când cerul îşi scutură petalele albe
şi ninge prin ţară cu raze de lună.

Cand Îngeri păşesc pe căi neumblate
şi heruvimii tămâiază înalt,
când harul sfânt tremură şi arde
şi-n stihuri pogoară mireasma de nard.

Versul cel dulce duios cântă şi-alină,
din ochii Presfintei o lacrimă cade,
mâna smerită la icoane se-nchină,
pe nori albi de stele Părintele şade.

Priveşte cum ard şi pornesc spre tine
nebănuite stihuri de iubire,
Deschide, deschide uşa creştine,
bate în suflet cuvânt de Psaltire!

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deghizări

păşesc în glii, de zbor uitând penaje
eternităţi în oameni deghizate,
îşi făuresc în lutul stâmt cnezate
făcând la duhul lor pelerinaje.

au ploi de timp în văz, utilizate
la ale nunţilor prin veac miraje,
acele trei ce ducem în bagaje
de când ne nasc destine-n stele-n spate.

în zămislire soarta-n trai străpunge
apoi veni-vor nopţi cu plâns de carne,
în moarte-n urmă viaţa să ne-alunge.

când zei de piatră-n vis o să ne-ntoarne
cu lacrima-n sfinţire spre-a ajunge
vom aşeza vecie în lucarne.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiază

Când o să fiu bătrână, liniştită
Şi liberă de orişice dorinţă,
Cu Amintirea-n pat înghesuită
Şi-n loc de foc, cu Pace în fiinţă,

O să-mi strâng părul în codiţe zeci
Sub boneţica mea abia spălată
Privind cum mâinile firave, reci,
Îmi stau în poală aşa ca altădată.

Şi o să mă îmbrac într-un capot
Cu o dantelă să-mi sărute gâtul
Perdeaua va ascunde oraşul tot,
Iar eu voi fredona în taină cântul.

Şi o să uit de lacrimi şi durere
Bând ceai şi balansându-mă într-o parte,
Deşi mi-ar face mai multă plăcere
Ca acei ani frumoşi să stea departe.

poezie de Dorothy Parker, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nor

privind la zăpadă
cum se face
om şi stă să cadă
grămadă or
donată în patima iernilor (?!), în
cetineşte atât
timp cât se află deasupra
brazilor -
creneluri în ceaţa străpunsă de soare -
priveşte
cum se topeşte,-n urât,
albul zăpezii
timp de-o viaţă în
trecătoare

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei

De-a lungul înaltelor ziduri de-o iei,
mulţimea de roze nu poţi să o vezi,
pe-ale parcului străine alei,
dar în credinţa ce le-o păstrezi,
le simţi că-s aproape ca nişte femei.

Fără să şovăie, merg câte două,
şi după mijloc se ţin,
şi cele roşii cântă singure-n rouă,
apoi cu miresmele lor intră lin
cele albe-n cântarea cea nouă...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dor să nu mă doară...

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu-l frământ,
e mereu ca prima oară,
e durere chiar de-l cânt

este ca un pom în iarnă
şi eu iarna tot crăpând,
apoi este primăvară
şi eu frunze înfrunzind

apoi se transformă vară
şi eu vara înflorind,
toamna lui acum pe-afară,
în durere mi-o colind

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu îl plâng,
e cum este o vioară,
care cântă verde crâng

este dorul o năpastă,
dar de nu-i sunt un mormânt,
fără floarea lui albastră,
nu-mi simt inima bătând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!