Fuga de destin II
Epuizantă așteptare spre Neant;
Slavă celor orbi, fără de lumină...
Mă curăț de ispite și de păcat
Când Moartea rănile mi le alină!
Și, plânge, plânge preotul din sat!
De taine nedeslușite viața e plină...
Mă uit în urmă, la tot ceea ce-am lăsat
Prietenii în dușmani vor să devină?!
N-am vrut la nimeni niciodată
Să fac vreun rău sau să trădez...
Las lacrimile-n miez de piatră
Ca îngerii trăiesc, plutesc, visez!
În fuga mea spre un alt destin
Se răscolesc cuvinte însângerate...
Spre Mănăstiri merg și mă-nchin:
Doamne, iartă-mă de singurătate?!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Constantin Anton. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.