Când punea mâna pe pix

Poezii de trei parale
Înclinau balanţa-n jos:
O reţetă cu mult sos
Când îi dai drumul la vale;

Când punea mâna pe pix,
Se credea un clasic verde
Ghinionul care pierde
Gloria la punctul fix

Vinovat ca un sindrom,
Înghiţea la nopţi şi zile
Aspirine şi pastile
Şi iar apărea c-un tom!

Dar în urmă numai praful
Se-aşternea în strat subţire
Peste cruci în cimitire
Manuscrisele cu vraful

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde trei smicele

Frunză verde trei smicele,
Am trei mândre, ca trei stele.
Una-n deal şi alta-n vale,
Alta, la şoseaua mare.
Cea de la şoseaua mare,
Îmi cerea mereu parale.
Eu parale nu i-am dat-,
S-a dus şi s-a măritat.
Cea din deal s-a supărat,
Cea din vale m-a uitat.

folclor românesc, din comuna Brăeşti, judeţul Buzău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre linişte

mai trec prin cimitire uneori,
e un peisaj inedit, mai ales toamna,
nicidecum sumbru

drumul pare mai liniştit câteodată printre cruci,
în oraşul de la capătul lumii

este un drum neumblat din deşertul umbrelor,
este o scurtătură prin oraşul păcatelor,
printre cruci, pe unde mai trec
uneori,
când oamenii nu mai încap unul de altul prin cetăţi.
când oasele mă încearcă,
când mă îmbolnăvesc de dorul tău,
când se răceşte întunericul
şi tace insuportabil

mai trec pe lângă cimitire uneori,
ca pe lângă Purgatoriul lui Dante.
ocolesc cu grijă
oraşul celor şapte păcate

pare o cale mai sigură către casă,
e drumul spre linişte

corbi uriaşi stau cocoţaţi
sinistru
pe o gară fără trenuri,
într-un oraş de la capătul
timpului,
croncănesc diabolic, tot mai tare,
atunci când trec
printre cruci,
uneori.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriam, mai tânăr, poezii

La Mărginime de Sibii
Scriam, mai tânăr, poezii
Că poposeam ades la bar
Şi ciocneam câte-un pahar;

Când fu cu gripa aviară
M-au dat de la serviciu-afară
Că vindeam pe veresie
Şi credeam că nu se ştie:

Formol, vaccinuri şi pastile
Şi toate astea mie mi le
Cu toţii, puseră în cârcă:
Primarul, secretarul şi Tăbârcă!

poezie de Ion Untaru din Liziera de salcâmi (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescură paltinii, crescură cum alţi paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în crepetul zorilor, când se strâng stelele pe cer, trei ani într-o clipită. Când se împliniră trei zile şi trei nopţi, cei doi paltini erau mândri şi nalţi, ridicându-se cu crengile lor până la fereastra împăratului. Şi apoi, când adia vântul şi se mişcau frunzele, împăratul asculta, asculta zile întregi la şoptirea lor. Îi părea că aude un suspin neîncetat, ca o plângere pusă în vorbe neînţelese, pe care numai sufletul lui o simţea ca o simţire ascunsă şi nepricepută, care ziua nu-i lăsa odihnă şi care noaptea îl ţinea treaz. Îl cuprindeau fiorii în auzul acestei şoptiri şi totuşi îi părea că n-ar putea să fie fără de ea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde trup

Verde-n dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărţiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase şoapte,
Verde-n aşternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolţită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A redus vorbirea

la cântec şi naviga de nu se vedea
pe corăbii de hârtie albă scrisă
cu tot felul de poezii făcute-n vis
când luna călărea un nor nărăvaş
cânta la fiecare cuvânt şi când cerea
un sărut se punea pe cântat
credea că e o binecuvântare
la început stătea lângă cer şi pretindea
o vină imaginară ce rodea privirea lui
apoi s-a învelit în frunze pieritoare
şi pătura de stele era deasupra
cânta ca un greiere când dorea
să vorbească cu mâinile
care îl mângâiau noapte de noapte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada drumului

Pe drumul ce nici milă drumeţilor n-arată-
Chiar de ajungi pe el din orice colţ venind-
Era o fortăreaţă cu-o singură fereastră
Prin care se zărea o floare strălucind.

Acolo se opreau, preţ de doar două clipe,
Toţi călătorii vremii şi, spulberaţi de vânt,
Sperau, privind în sus, că tânărul principe
O vorbă le va spune, la ei binevoind.

Dar vântul şuiera prin crăpături de piatră
Tot îmbiind la drum cu ochii lui şireţi-
Nimeni nu mai credea că tânărul, vreodată,
Va odihni drumeţii ce vin şi trec inerţi.

Pădurea înghiţea în foşnetele-i line
Paşii pe care ei în urmă îi lăsau-
Nepăsătoarea-i frunză cădea peste oricine,
Nervurile ei seva în sol o transformau.

Ademeniţi de cale plecau îngînduraţi-
Sporovăind de floarea care părea că plânge-
Şi nu ştiau, sărmanii, în suflete-ntristaţi,
Că lacrimile ei nici drumul nu le stinge.

Dar zidurile aspre povestea o ascund:
Dintr-o iubire veche nimic nu a rămas...
Prinţesa stă la geam cu chipul ei rotund,
Iar prinţul, de pe drum, s-o cheme n-are glas...

Când zorile veneau, acoperind frunzişul,
Drumeţi nu mai erau pe calea ruginie,
Doar noaptea se iveau călcând iar grohotişul,
Scăldaţi de-a lunii rază-o floare sângerie.

Prin vremuri şerpuieste drumul ca o dorinţă,
Strângând în praful roşu menirea lui de drum...
Gândesc toţi călătorii, simţind ca o fiinţă,
Că fortăreaţa, drumul şi viaţa sunt un fum...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada drumului

Pe drumul ce nici milă drumeţilor n-arată-
Chiar de ajungi pe el din orice colţ venind-
Era o fortăreaţă cu-o singură fereastră
Prin care se zărea o floare strălucind.

Acolo se opreau, preţ de doar două clipe,
Toţi călătorii vremii şi, spulberaţi de vânt,
Sperau, privind în sus, că tânărul principe
O vorbă le va spune, la ei binevoind.

Dar vântul şuiera prin crăpături de piatră
Tot îmbiind la drum cu ochii lui şireţi-
Nimeni nu mai credea că tânărul, vreodată,
Va odihni drumeţii ce vin şi trec inerţi.

Pădurea înghiţea în foşnetele-i line
Paşii pe care ei în urmă îi lăsau-
Nepăsătoarea-i frunză cădea peste oricine,
Nervurile ei seva în sol o transformau.

Ademeniţi de cale plecau îngînduraţi-
Sporovăind de floarea care părea că plânge-
Şi nu ştiau, sărmanii, în suflete-ntristaţi,
Că lacrimile ei nici drumul nu le stinge.

Dar zidurile aspre povestea o ascund:
Dintr-o iubire veche nimic nu a rămas...
Prinţesa stă la geam cu chipul ei rotund,
Iar prinţul, de pe drum, s-o cheme n-are glas...

Când zorile veneau, acoperind frunzişul,
Drumeţi nu mai erau pe calea ruginie,
Doar noaptea se iveau călcând iar grohotişul,
Scăldaţi de-a lunii rază-o floare sângerie.

Prin vremuri şerpuieste drumul ca o dorinţă,
Strângând în praful roşu menirea lui de drum...
Gândesc toţi călătorii, simţind ca o fiinţă,
Că fortăreaţa, drumul şi viaţa sunt un fum...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar nebunii mai aleargă

Viaţa doamnă nu-i aşa cum vrei
Să mergi cu sacul la umplut
Un obuz ca un abuz
Va cădea mâine la trei
Şi-ai să vezi că din tot vraful
Se alege numai praful
Şi pe nimeni n-a durut
Şi-o s-o luăm de la început;
Viaţa doamnă e o luptă
Fără milă, fără legi
Şi nu ştii cu ce te alegi
Că e zilnic mai abruptă:
Fiecare pentru sine
Lasă în urma lui cadavre
Şi frumoasele palavre
Numai cât să-i fie bine;
Poţi să suferi, poţi să speri
Jinduind la primăveri

Doar nebunii fără scuturi
Mai aleargă după fluturi
Cât mai poate fiecare
Şi se îmbată de culoare!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbarea noastră în amurg

Plimbarea noastră în amurg
N-a mai stârnit vâlvă în foburg
Lăsăm în urmă pete de tristeţe
Şi plopi care ne dau bineţe

Aceeaşi veche panoramă
Din cartierul de aramă
Cu internatul şi cantina,
Cu străzi pe care umblă carantina

Chioşcul bătrân cu ilustrate
Şi oameni care cumpără în rate
Bucurii cu lipsă la cântar
Şi vodcă proastă la pahar

Cu sărăcia-n haine noi
În care parcă nu mai suntem noi
Cu gratitudini şi obedienţe
Că alţii fac pe noi experienţe;

Cu surogate şi pastile
Plătim şi biruri, ni se iau din zile,
Şi peste noi încet se lasă
O tăcere care ne apasă

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mă... (doi)

Ce mă fac eu fără tine când te-oi pierde printre deşte,
Sau te-oi strecura prin site, ori te joc la billiard?
(N-am văzut în viaţa toată, n-am văzut, doamne păzeste!
-ţi stau femeile grămadă, mai ciorchini decât pe gard!)
Ce mă fac eu fără tine, ultimul Jean-Luc Picard,
De-ai să fugi cu enter (prima) ce te va cuprinde-n cleşte?
Să mă-arunc în găuri negre, ori s-o şterg pe englezeşte,
Cu toţi caii de la brişcă şi parola de la hard?
Mai nevinovat ca neaua când înghite aspirine,
Pruncuşor de guineea, lupul alb cu trei cojoace-
De oiţe-mblânzitorul celor de pe trei coline,
Orişicât ai fi de macho şi-ai avea pe vino-n coace...
O să văd până la urmă, ce mă fac eu fără tine!
Însă tu, fără de mine, ce pe moaşă-ta vei face?

poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Situaţie albastră

Îmi spui că vrei a divorţa,
Schimbat-ai patul de trei zile,
Ar fi mai ieftin de-ai schimba
Numai culoarea la pastile.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi...

şi s-aprind de la soare, arzând
zile albe ca laptele lin
şi le sorb ca pe vremuri cu jind
când tristeţea, când caldul senin

şi fug nopţile toate la rând
şi se strâng într-un loc, la un loc
aşteptând, aşteptând, aşteptând
şi tribut şi noroc şi soroc...

şi mai stau între ele mai stau
între zile şi nopţi încă viu
şi le las să-mi mai toarne pe şleau
din paharul când plin când târziu...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă şapte

Şapte zile, numai şapte,
Au făcut lumină-n noapte
Şi peste pământ o apă
Unde suflet se adapă

Şapte zile, muncă multă,
Peste tot ce ne ascultă,
Dinlăuntru, din văzduh,
Unde este Sfântul Duh

Noi? Ne-a luat câteva clipe,
Am pierdut năuci aripe,
Le călcăm pe sub picioare
Şi ne doare... şi ne doare

Însă vezi?... avem pastile,
Ce păcat că-s inutile,
Cum să vindece miracol,
Ce nu ştie de obstacol?

Dar le luăm, pe zile, şapte,
Patru ziua, trei în noapte,
Să "ajute"... să nu ştim,
Pentru ce... de ce trăim

Aşa că mai dă-ne şapte,
Să ieşim încet din noapte,
Vrem lumină din divin,
Pentru oameni... să mai fim

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toba

Un loc de unde,-n ultimă instanţă,
Când ai pierdut averile, cu vraful,
Executorii îşi mai pun speranţă
Ca să recupereze barem... praful.

epigramă de Ştefan-Cornel Rodean din Daţi-mi voie! (2012)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtcircuit

Peste distanţa dintre noi
Cad frunze grele de la ploi;
Un timp ce-i bun conducător
De flux din electroni de dor.

Mă simt atât de vinovat
De parcă-s electrocutat;
E totul ud în jurul meu,
Mă curentează Dumnezeu.

Renunţ la isihasm de-acum
Şi fug de-acas, desculţ pe drum;
Când văd un fir de orice fel,
Îmi pun piciorul gol pe el.

Cu drumul dintre noi s-a zis,
Trei paşi din iad în paradis,
Din ceruri pe pământ doar doi
Şi numai unul între noi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (1 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicii

Medicii

Un pacient chemase, în mare grabă,
Un medic – Doctor Bun – şi un altul – Doctor Şpagă;
Doctor Şpagă avea multe atestate
Numai în aur legate
Diplome-n academii luase
Dar în ţări ce niciodată
Nu au figurat pe hartă.
Desigur, Doctor Bun i-a spus că suferinţa lui e lungă
Iar Doctor Şpagă îi zise că banii lui n-or să-i ajungă.
Azi ia sirop de tuse şi pastile,
Şi-o să trăieşti chiar multe zile!
Iar mâine fără hapuri
Că suferinţele tale sunt doar fleacuri
Iar de plicul nu e gros
- Ȋţi spun frumos că nu eşti curajos,
Dar vei muri până a doua zi.
Reţetele se cam băteau în cap:
Azi cu pastile, iar mâine fără hap!
Când pe talerul vieţii, când la marginea gropii,
Până la urmă, a dat bolnavul ortul popii.
- Vezi, a murit cum i-am prezis?
- Trăia mai mult, de lua ce i-am prescris!

Morala: Alegeţi întotdeauna medici competenţi şi sufletişti, care sunt cei mai altruişti.

fabulă de Jumolea Alina (24 februarie 2022)
Adăugat de Jumolea Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie la statuia zeiţei Themis

Văzând balanţa-n mâna ei,
Un parvenit gândea ironic:
"Săraca, şi-n mileniul trei
Nu are cântar electronic..."

epigramă de Stelică Romaniuc (27 octombrie 2016)
Adăugat de Stelică Romaniuc
Comentează! | Votează! | Copiază!