Plimbarea noastră în amurg

Plimbarea noastră în amurg
N-a mai stârnit vâlvă în foburg
Lăsăm în urmă pete de tristeţe
Şi plopi care ne dau bineţe

Aceeaşi veche panoramă
Din cartierul de aramă
Cu internatul şi cantina,
Cu străzi pe care umblă carantina

Chioşcul bătrân cu ilustrate
Şi oameni care cumpără în rate
Bucurii cu lipsă la cântar
Şi vodcă proastă la pahar

Cu sărăcia-n haine noi
În care parcă nu mai suntem noi
Cu gratitudini şi obedienţe
Că alţii fac pe noi experienţe;

Cu surogate şi pastile
Plătim şi biruri, ni se iau din zile,
Şi peste noi încet se lasă
O tăcere care ne apasă

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere în doi

Ploaia cade oblic peste noi
Vântul iarăşi a tristeţe sună
Parcă-şi rupe ultima lui strună
În frunzişul veşted din zăvoi

Urmele de paşi rămân intacte
Un pământ jilav plin de striaţii
Parcă suntem singuri vinovaţii
Clar-obscurul pe cât de compacte

Ploaie deasă şi măruntă
Sufletele devastate
Că semănăm cu două state
Care în tăcere se confruntă

Câtă greutate iar adună
Gândurile de acelaşi soi...
Ploaia cade oblic peste noi,
Vântul iarăşi a tristeţe sună...

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

C'est fini

E un timp al terorii şi al uitării,
n-am nevoie de cuvinte mari
ca să descriu
ce a murit.
Morţii tac acum,
s-au rupt vrăjile,
e o lumină dementă-n toate
şi se lasă o linişte veche, o ceaţă
în care pierd sânge.
Sânge negru, sânge rău,
timpul trece si reciclează.
Atât de tânără şi totuşi undeva,
o senzaţie de deja-vu
care zgârie.
Pe străzi revoltă,
peste graniţe război,
dar aici, în cartierul industrial,
doar urlet de marfar
şi mici răfuieli
între cerşetori.
Sfâşie-mă un pic,
provoacă-mă. E un mecanism al urii
care vrea să se declanşeze.
Dar tot ce găsesc e tandreţe,
câteva haine
aruncate pe lângă pat,
câteva farfurii lăsate-n chiuvetă.
Pe tine nu te pot urî. Micile tale defecte
sunt o continuă mirare,
cântecele tale
ruseşti, întotdeauna terapie.
Sânge negru, sânge tehnicolor,
pe străzi revoltă,
te ţin de mână
şi adorm.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea noastră ne îndeamnă spre un consum substanţial, ca şi cum am fi veşnici. Un fel de cenzură culturală exclude moartea din discursurile acceptabile din punct de vedere social.

Constat cu tristeţe că cei ce au o cantitate mare de bani, putere si control, mor adesea certaţi cu Dumnezeu, în timp ce alţii care au dăruit cu generozitate au găsit pacea sufletească mergând către împlinirea cea de pe urmă.

La urma urmei, altruismul, după cum explică Dalai Lama, este o formă de egoism inteligent care ne ajută să înţelegem ceea ce lăsăm în urmă...

Credeam că sunt vii cei care închid ochii celor ce pleacă. În realitate, cel care pleacă deschide ochii celor ce rămân.

Camelia Opriţa în WordPress.com, Lumea este mare şi lasă loc pentru toate opiniile. Singurul model care merită a fi urmat este cel al respectului (2019)
Adăugat de Elena Vlaicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cu mult prea sensibilizaţi de răfuielile meschine ale tuturor veleitarilor literari care-şi cumpără genialitatea postişă de la chioşcul de ziare din colţ. Într-o epocă invadată de V. I. P.-uri – de tot soiul – care nu sunt decât surogatul efemer al personalităţii, dar care "înghit" cu lăcomie înspăimântătoare toate resursele ce s-ar cuveni culturii adevărate – este bine, este chiar necesar ca gura falselor valori să fie redusă la tăcere.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fac o deosebire literară între a muri, a fi sinucis de alţii şi a pieri sau a fi dus la pieire. Moartea e un favor, mai nou; un om care moare în braţele celor iubiţi are favorul unei pronii mântuitoare, dincolo. Cei care pier, oameni, popoare, valori, nu lasă nicio urmă. Iar cei care se lasă sinucişi — cu alcool, disperare, minciună, sau titluri şi putere — aceia îşi încep, murind, o lungă ispăşire.

Ion D. Sîrbu în Opere II Corespondenţa, VI (24 noiembrie 1984)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsăm totul aşa

Plouă mărunt în casă la noi şi lăsăm totul aşa. E o casă
veche locuită de un cor de copii – cam blegi dar buni cîntăreţi.
Au venit şi alţii să asculte au venit şi mamele lor să le
pună monede în palme. Puţine. Pentru că nu iubeşte nimeni
cîntecele din casa cea veche şi plouă mereu şi lăsăm totul aşa.
În patul meu nu mai doarme nimeni de mult buruienile cresc
peste tot oglinzile umblă sătule oloage. A venit o fată
frumoasă face tumbe acolo – biata copilă! Un măr s-a
rostogolit a dat peste ea zace fata într-o baltă de sînge.
Şi plouă mărunt peste sîngele ei şi lăsăm totul aşa.

poezie de Aurel Dumitraşcu din Mesagerul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate cu care...

Ne-am cucerit o libertate
Cu care nu ştim ce să facem
De azi putem şi noi să dăm sfaturi
Celor care nu nevoie de ele

Copacii pe care se aşezau
Acele păsări necunoscute,
Până seara se uscau din rădăcini
Şi între noi se isca un război

Ziua e din ce în ce mai tristă
Ziarele se citesc de la dreapta spre stânga
Pâinea e din ce în ce uşoară
Şi din ce în ce mai scumpă

Fiecare umblă cu un butoi de pulbere în spate
Toţi nebunii au chibritul aprins,
Telefoanele roşii s-au desfiinţat:
Azi primim ordinele prin satelit!

Nu mai avem de ce ne plânge
Ni s-a dat mai mult decât doream:
Toată lumea se închină banului
În spatele căruia se ascunde Iuda

Moartea se vinde la pliculeţe
Cine nu bani cumpără şi în rate
Armatele noastre se luptă
Cu cei care nu ne-au făcut nici un rău!

Oamenii câştigă din ce în ce mai bine
Iar viaţa e din ce în ce mai scurtă
Apele poartă luncile la vale
În care fiecare s-a instalat cât mai confortabil!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg pe cai

Amurg pe cai cu seri de fum, subţire
Cu galben de câmpie descântată
Prin care ştii c-ai mai trecut odată
Şi o desprinzi acum din amintire

Halucinează bălţi de nuferi albi
Din care ursitoare ies bizare
Ni s-au închis ieşirile la mare
Zăpezile cad roată peste Alpi;

Se cerne seara pe lambriuri joase
O dublă confruntare ne pândeşte
Din menghina ursitei ca un cleşte
Suav teroarea ne-a pătruns în oase

O sevă dulce timpuriu se lasă
Pe ochii adormiţi pe jumătate
Se-aude vag un clopot care bate
Şi cad vrăjiţi în somnul de melasă.

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem sătui de lideri de care ne temem, de lideri pe care-i iubim şi de lideri care ne lasă să ne asumăm libertăţi în faţa lor. Ceea ce avem nevoie sunt liderii cu inimă care ajută atât de mult încât depăşesc cu mult necesităţile slujbei lor. Dar asemenea lideri nu sunt niciodată fără o slujbă şi nu duc lipsă nici de oameni care să-i urmeze.

citat din James B. Stockdale
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare care va muri încet

Pe mesele luminoase ale bolnavilor
se îngrămădesc fără ordine multe lucruri
cu o nesfârşită tristeţe: un pahar de apă
pe jumătate gol, medicamente, pipete,
un ceas care nu mai intră pe mână
- măsura timpului dintre durere şi plictiseală -
brăţări şi inele inutile, hârtii
cu scris strâns şi nepăsător de medic;
şi o floare care va muri încet - ca o imagine
într-o oglindă - sau chipul tău, Doamne. Obiecte
care vorbesc despre multul sau puţinul pe care îl iubeau,
al celui ce veghează marginea, al celui care vine
doar prin compromis; al celui absent,
al neputinţei de a minţi din dragoste.

poezie de Guillermo Eduardo Pilia din Din poezia Americii Latine (2016, Ainadamar), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni în tăcere

oameni care nu vorbesc
oameni care obosesc oameni
care se plictisesc

oameni care cerşesc
mai nimic, dar mai animat decât viaţa
niciodată trăită, orbesc

la primele fiole de lumină
turnate-n ochii lor! încă a
plecaţi adânc în timpanul tăcerii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O naţiune sau o civilizaţie care continuă să producă oameni slabi la minte îşi cumpără astfel propria sa moarte spirituală, în rate.

citat clasic din Martin Luther King
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi ziarişti tineri mă întreabă deseori: "Merită să faci ziaristică?" Eu le răspund: "Merită!" În măsura în care ceilalţi oameni trec prin viaţă şi nu lasă nicio urmă, ca peştele care trece prin apă şi nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii...

Nicolae Dabija în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când punea mâna pe pix

Poezii de trei parale
Înclinau balanţa-n jos:
O reţetă cu mult sos
Când îi dai drumul la vale;

Când punea mâna pe pix,
Se credea un clasic verde
Ghinionul care pierde
Gloria la punctul fix

Vinovat ca un sindrom,
Înghiţea la nopţi şi zile
Aspirine şi pastile
Şi iar apărea c-un tom!

Dar în urmă numai praful
Se-aşternea în strat subţire
Peste cruci în cimitire
Manuscrisele cu vraful

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există om mai nesocotit decât lacomul de bani, care adună mereu şi totdeauna trăieşte în lipsă şi în cele din urmă îşi cumpără iadul cu economiile pe care şi le-a adunat. Este cu desăvârşire pierdut, pentru că nu dă şi se pierde cu lucruri materiale, pierzând în felul acesta şi pe Hristos.

Paisie Aghioritul în Trezire duhovnicească
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni cu chipuri meschine

Oameni cu măşti pe faţă,
Care pe alţii îi învaţă ce e bine sau rău
Şi cum trebuie să-l iubescă pe Dumnezeu,
Dar ei umblă cu diavolul în gând mereu.

Oameni cu măşti pe faţă,
Care pot curma o viaţă
Şi zic că nu sunt ei vinovaţi,
Dar omoară chiar şi pe ai lor fraţi.

Oameni cu măşti pe faţă,
Care au inimi de gheaţă
Şi suflete întunecate
De-atâta lăcomie şi nedreptate.

Voi, oamenii cu chipuri meschine,
Care omorâţi ale noastre destine,
Scoateţi-vă măştile, că nu vă stă bine.

poezie de Vladimir Potlog (7 august 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel cu o prinţesă rusă

Bătrân, cândva, şi tânăr în amurg,
Mă ispitesc volute de extaz,
Copilă cu mărgele de topaz,
Noi doi avem idei care concurg,

Tu scrii poeme care lin ocurg
Şi-ţi râde o muşcată pe pervaz,
Bătrân cândva şi tânăr în amurg,
Îţi scriu pe trup, cu sânge, un ucaz...

Un ordin strict, dictat de Demiurg,
Să ne iubim pe muzică de jazz,
Tu o prinţesă rusă, eu un cneaz,
Cu multă faimă în străvechiul burg –

Bătrân cândva şi tânăr în amurg!

rondel de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nod pe care nimeni nu-l desface

Doi pisoi naivi, îmi stau în poală
Şi torc un fir de calm imperturbabil
Înţelepciunea care e, probabil,
O scurgere tăcută şi domoală

Meditează ei, meditez şi eu
Cocorii lumii zboară peste ape
În care vin să se îngroape
Fiecare soclu cu un zeu

Absent, răscolitor, un duh de pace
Cu uimire peste noi se varsă
Parcă mi-ar spune: - Asta-i doar o farsă,
Un nod pe care nimeni nu-l desface;

Sorb din cafeaua mea molcum
Un ambient de linişte senilă
Şi dintr-odată mi se face milă:
Care din noi, mai mult noroc avum?!

Şi-atâta-nţelepciune vag respiră
Pedanteria lor subţire
Felinele ingenui peste fire
Ca un descânt suav de hetairă;

Cunoscători secretelor ce trec
În lume peste caste, peste plebe
Şi parcă ar voi să mă întrebe:
- Ce ne priveşti mă' ca un zevzec?!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!