Post-campionat de fotbal (South Africa 2010)

După atâtea meciuri grele,
Cu faze, goluri berechet,
Acel ecou de vuvuzele
Mi-a pus în suflet un regret ;

Pe vremea când eram copil,
Lovind băşica pe maidane,
Ai mei părinţi, driblând subtil,
Câd mă vedeau făceau baloane,

Plin de talente, fiţe, fente,
De-atunci i-aveam la deştu' mic
Pe Torres, Klose, pe Llorente,
Ronaldo... era mizilic,

Dar tata, sictirit de moarte,
Cînd eu aveam un viitor (!)
Dorea să pun mâna pe carte
Decât o minge la picior,

Că prin liceu, aveam o şcoalăăă,
Înaintaş, la un nivel
Că de-ajungeam în naţională,
Precis Kakà făcea pe el,

Pân' a sărit mama la cap,
Însă la faultul lui tata,
C-am mers în ghips, fără ciorap,
De fotbal m-am lăsat şi gata,

Visând o diplomă, şi-apoi
Un titlu, printre-atâţi nerozi,
Ca ei, aşa cum e la noi,
Să se dea grande pe la cozi,

De am ajuns la o etate
Un terchea-berchea-n cartier,
Cu ani pierduţi prin facultate,
Un prăpădit de inginer,

Putând să joc la Barcelona
Că Messi-ăla-i un afon,
Sau antrenor, ca Maradona,
Ori ca portar, cum e Buffon,

Şi-n loc să trag şuturi la poartă,
Lovele,-aplauze, onor,
De coadă trag mâţa, şi moartă,
Şi-un sfert din pensile lor,

Că de-aia zic, mă ierte sfinţii
De fac păcate-n astă zi,
Aşa se-ntâmplă când părinţii
Nu vor s-asculte de copii.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
şi mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.

Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte şi tatăl meu cel sfânt
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n vânt,
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere pământul.

Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
mă învăţa în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.

Eram copil în casă şi tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier şi cu-n fus
torcea lumina lunii şi o tăia în două.

Eram copil prin curte şi sufletu-mi plângea,
şi venea tata-n grabă şi mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viaţa-mi vindeca,
şi tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ştergea.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tata prin ogradă făptura-şi mântuia,
eram copilul care prin neguri şi prin frig
priveam un tată care în viaţă se stingea.

Eram copilul care părintele-şi iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume şi lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viaţă şi-o umbră-n pământ.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tatăl meu în trudă puterea-şi sfâşia,
şi s-a făcut de ziuă, şi tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama şi lacrima plângea.

Şi m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi şi în cenuşi puterea,
la margine de lume pe pat moartea şi-o dorea,
iubise-n viaţa-ntreagă pe mama mea lumită,
şi-o lacrimă de jale în lacrimi şi-o-nflorea.

Aşa sfârşit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară şi azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.

Şi tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viaţă e veşted şi pătat,
şi amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri şi tată şi-mpărat

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CM de fotbal 2010 şi marea hărmălaie

Joc de pase, fente bune,
Şuturile nu sunt rele,
Că mai trag şi în tribune,
Cică trag în... vuvuzele!

epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu?

Mai plouă, demult n-a plouat
şi iar mi-e dor de casă şi de vii
cînd mă duceam cu tata la arat
mă înfrăţeam cu orele târzii.

Am avut un vis să plec departe,
să mă rup de oamenii din sat,
dar toate sunt atâta de deşarte,
că iar mi-e dor să merg la semănat

Mi-e dor să alerg desculţă prin câmpii
păsările –n codru să le ascult
să mă mai joc cu ai satului copii
aşa cum mă jucam demult, demult...

Întoarsă-n sat nu mai m-am regăsit,
tata plecase undeva tăcut,
foşnetul pădurii a amuţit,
mama tot mai mică s-a făcut.

M-am căutat copil printre copii
si în niciunul nu aveam să fiu,
toamna cernea galben peste vii,
întoarcerea venise prea târziu?

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare (dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela)

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie (!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un baiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut,
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constatare părintească

dedicată fetelor mele Eleonora şi Mirela

Îmi amintesc de anii-n care,
Să-l ierte bunul Dumnezeu!...
Tata avea, la supărare,
Fiind pe-atunci copil şi eu,
O vorbuliţă,-atât de mare,
De o aud şi-acum, mereu:

Când mai făceam, deh! nebunii
Şi auzea de pe la lume,
Păi, începea a sudui
Şi mă soma uitând de glume:
Când vei avea şi tu copii,
Ai să-nţelegi atuncea cum e!

Apoi, la şcoală cât am fost
Nu era zi să fiu cuminte,
Că mă-ncingea, chiar şi în post,
Rostind aceleaşi vechi cuvinte:
Când ai să ai copii şi-un rost,
Vei şti ce simte un părinte!

Iar mai târziu, neînsurat,
Mă aştepta... eu, la rachie(!)
Să vin acas', în zori, din sat,
Că-l văd şi-acum plin de mânie:
Când ţi-o da Domnul un băiat,
Atunci să vezi cum o să-ţi fie!

Însă... cum anii au trecut,
Am constat, dar n-am regrete,
Când tata era abătut
Şi mă lua pe sus din ghete,
Că niciodat' nu a ştiut
Ce-nseamnă,-n viaţă, să ai fete!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ministru

am fost maidanez
am doctoratul şi un dulap
plin
cu masterate!
când eram mic stăteam în marginea satului
aveam toaleta în păpuşoi
în natură
că aşa era la noi!
tata când era beat, mă bătea
mama spăla podelele la primarul din sat
am ieşit din părinţi deştepţi
nu-i aşa?
vărul meu vieţuia în mahalaua oraşului
era cam prostuţ, dar executa tot ce-i ziceam eu!
aveam în mine o mare ciudă
că mâncam numai cartofi şi aveam ghiozdanul rupt
de aceea mi-am pus în minte
să ajung mare
la oraş, ca să le arăt eu ce pot!
pe văru-miu l-am făcut preşedinte
de tribunal
acum am maşină la scară
şi servitor
pe-a carui spinare semnez
decrete!
am ajuns ministru
astazi am dat o ordonanţa de urgenţă
ca cei care fură
să fie reeducaţi în clase de şcoală
la fără frecvenţă

poezie de Viorel Muha (aprilie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de astăzi....

De aş fi fost eu "pupăza din tei",
Chiar de povestea spune c-am scăpat,
Orgoliul, sigur, nu m-ar fi lăsat...
Cum pana mea (?!) Vândută pe cinci lei (?!)...

Dar să fi fost eu "capra cu trei iezi"
Pe lup, măi nene, altfel ţi-l prăjeam,
Cu-n şmen, o ţeapă, şi-apoi îl dădeam
Pe euroi, în piaţă, la chinezi;

"Punguţa cu doi bani" dacă eram,
Pe Ţiriac 'l-aveam la deştu mic,
Iară Becali păpa tot lăptic,
Atât de bine ce mă investeam;

Ion dacă era astăzi, la fel,
Nu îşi pierdea el vremea cu poveşti,
Era parlamentar prin Bucureşti
Şi-avea şi-un tei, şi-un Mercedes sub el,

Iar dacă eu, pe vremea lui trăiam,
Ştiind ce mult citesc românii mei,
Îl dădeam dracu', frate, de condei
Şi popă, protopop chiar, mă făceam!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Din amintiri ce se destramă,-n amurgul vieţii, regăsesc
Mereu, parcă, o altă mamă, care, la vârsta mea, firesc,
Am înţeles ce se-ntâmpla, cum altfel ea mi-a apărut
Prin ochii şi prin mintea mea în timp ce-ntr-una am crescut ;

O văd şi-acum, ce vis frumos! la patru anişori ai mei,
Când o priveam numai de jos, tot agăţat de fusta ei,
Trebăluind cu bucurie, spăla, călca, şi-apoi bucate,
De-aveam impresia că ştie ca să le facă ea pe toate,

Dar când crescusem puţintel, făcând "cei şapte ani de acas'"
Fi'nd primul ei învăţăcel, şi "corijent" nu am rămas (!)
Eram convins sută în mie, şi cât de mult o admiram,
Că dumneaei mai multe ştie chiar decât eu mi-nchipuiam!

De-abia prin şcoală, eu boboc, ştiind ce-i prin abecedare,
Când mă lua ea de cojoc, aveam un semn de întrebare,
Iar pe la şaişpe, în liceu, ca mine cine mai era (!)
Ii răspundeam, şi cu tupeu, că nu e chiar cum zice ea,

Ca pe la optuşpe... ce ani! mergând la dans cu prima fată,
Când s-a zgârcit mama la bani, mi s-a părut că-i demodată...
La douăzeci şi cinci ajuns, cu facultate, sus de nas,
Mă minunam, mai pe ascuns, cât de... în urmă a rămas (!)

Iar pe la patruzeci, povaţă, se întampla că îi ceream,
Ştiind atât de multe-n viaţă, cam după ce eu hotăram,
Iar la cinzeci... n-o deranjam, şi nu eram într-o ureche...
Aşa pe-atuncea o vedeam, bătrână şi de modă veche...

Dar iată că la şaizeci şi... mulţi dintre voi nu vă daţi seama
Cam cât de mult eu mi-aş dori un sfat, o vorbă de la mama,
Cu şcoala veche ce-a făcut, prin ce-a trecut în anii grei,
Să o admir ca la-nceput când mă ţineam de fusta ei,

Chiar de mi-ar fi puţin cam teamă, cicălitoare cum e ea,
Aş asculta-o că mi-e mamă şi mai ales la vârsta mea,
Că ce păţeşteee, nu vă spui, tăticu', da' nu-i supărat...
Şi-acuma stă pe capu' lui... ca să se lase de fumat!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri noi

Din vremea când trăiam, copii, la sat,
Şi până azi a' toate ştiutori,
Chiar de-omenirea dacă s-a schimbat,
Eu doar la ţoale, rar, în sărbători ;

Pe-atunci era ruşine şi respect,
Iar de nu dam un ban pe disciplină,
Cum tata era om foarte corect,
Săptămânal îmi da câte-o chenzină,

Păi de făceam cumva câte-o trăznaie,
Mă lua cu-a lui curea la întrebări
Şi mă-nchidea la mine în odaie,
Nu apă, mămăligă, până-n zori ;

Ionel al meu, computer, telefon,
Un patefon cu plăci d-alea d'o şchioapă,
Iar lâng-acel TV pân' la plafon
Are şi-un bar, copilu'.... rău de apă,

Aşa că eu, când vreau să-l pedepsesc,
Ca tata, când veneam din sat hai-hui,
De mă-sa doar îi zic, să nu-l jignesc,
Şi-apoi mă-nchid în dormitorul lui.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile, femeile...

Mă ierte bunul Dumnezeu,
Nu-s chiar deştept, dar nici prea bleg,
N-am apucat decând sunt eu,
Sexul frumos să-l înţeleg:

Păi, când le vine dumnealor
Să se mărite cu-n bărbat,
Îl cată-n orice colţişor,
Pân' dă de unu-adevărat:

În primul rând, un "Făt Frumos"
Ce e şi greu la portmoneu,
Să aibe,-apoi, chiar de prisos,
Lângă un Ford, şi un bemveu,

Inteligent, manierat,
La toate bine pregătit,
Să ştie de gătit, călcat,
Devreme-acas' şi nepilit...

Nici vorbă de vreo fufă-n sat,
Un pocăraş cu-ai lui amici,
S-asculte ce i s-a trasat,
La aşternut să fie brici!

Şi-apoi, să fie rezistent
La nazuri, fiţe, cicălit,
Prin somn, şi-atuncea, evident,
Să-şi ceară scuze c-a greşit,

Că de-aia zic, modest cum sînt,
Plus că, nu umblu cu perdea,
Ca toate de pe-acest pământ,
La fel făcu nevastă-mea,

Când, norocoasă şi-a găsit
Un "Fat Frumos" bine dotat,
Cu calităţi ce, eu, vădit,
Puţin mai sus le-am menţionat,

Numai că... şi io-s fericit(!)
Regret am unul, mititel,
Pentru săracu' prăpădit...
Ce-o să păţească... vai de el!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: De ce nu poate fi numit joc, dacă lumea nu-l vede?
Keith: O să-ţi spun de ce. Când eram copil, tata m-a dus în Raleigh să-l văd pe David Thompson jucând. Aveam 9 ani. Nu-mi păsa de baschet. Dar când Thompson a intrat pe teren, era atât de tânăr, de iute şi de graţios, că am fost fascinat. Nu mi-am putut lua ochii de la el decât mult mai târziu. L-am privit pe tata; avea lacrimi în ochi. 14.000 de străini şi tata plângea pentru că Thompson era atât de frumos. A jucat atât de poetic, că ne-a făcut să ne simţim implicaţi. Ai un dar, Luke, şi e păcat să nu-l arăţi oamenilor, să-l ascunzi în parc. E mare păcat. Uite de-aia nu poate fi numit joc.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada peţitorului

- Apoi, dragă Mărioară,
Am tot stat şi m-am gândit:
Io, duminică, pe seară,
Vin cu tata în peţit!

- Înainte de-a mă cere,
Musai, dragu' meu, să-ţi zic
Că nu-s fată, mi-s muiere...
Nu vreu rostu' să ţi-l stric!

S-ontâmplat la vremea sapei,
Noaptea, când veneam din ştei.
Coborâm pe firul apei,
Când m-am pomenit cu trei...

M-au ajuns la Fundătură,
şi m-au dezbrăcat pe loc,
şi mi-au pus năframă-n gură,
şi tăţi tri 'şi bătură joc...

- Numa' spune-mi-i degrabă,
Că pe tati îi trag prin şiş!
- Păi nu-i ştiu, Ioane dragă,
Era noapte, n-auzişi?...

O umblat şi bietu' tata,
(şi tu ştii că el nu bea),
Ba-ntr-o crâşmă, ba în alta,
Doar de o afla ceva...

Zile au trecut destule,
şi nimica n-o aflat...
Da' io zic că, după scule,
Nu-s de pe la noi din sat!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ionica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mare!

Dintre anii mei de şcoală
Alegând la întâmplare,
Mi-a plăcut, fără-ndoială,
Cel mai mult... vacanţa mare!

Nu aveam clipe s-aud,
De citit, de studiat,
Ori vreuna să asud
C-aş fi prins la copiat,

Cărţile, de le-atingeam,
Fin, cu deştele, un pic,
Se-ntâmpla când mă-ncingeam
La vreun poker sau şeptic...

Uitam zile ce-am chiulit
De la ore de poveşti,
Şi de şuturi ce-am primit
După meciuri pe Giuleşti,

Uitam şi de tabla neagră,
Creta refuzând să scrie,
Cum sărea, fără Viagră,
Profesorul de chimie,

Uitam şi de profa Lia,
Mai ales cât de mişto
Învăţam geografia
Contemplând al ei popo'...

De şedinţe cu părinţii
Când eram serviţi pe tăvi,
Uitam la fel ca de sfinţii
Ridicaţi de tata-n slăvi,

Şi-a mea bancă, de la geam,
Nu puteam s-o reculeg,
Când la mare o frigeam
Cu vara unui coleg,

Dădeam lungi extemporale,
Sus pe "Babe"-n pragul serii,
Şi ce teze bestiale,
Jos, la "Peştera muierii",

Nu-mi păsa de-o notă rea
La "Gambrinus", "Bolta rece",
Când vacanţa se-ncheia
Tot mereu cu nota zece,

Astfel, prins de-a vieţii roată,
Mi-aş dori ca în prezent,
Să rămân măcar o dată,
La vacanţă... repetent!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suerte rumano

Mi-amintesc şi-acuma, Doamne,
Om la patruşcinci de toamne,
Când eram copil, pe luncă,
M-a trimis mama la muncă,
Şi-am muncit tot în prostie,
Nu tu casă, nu moşie,
N-am găsit măcar nevastă,
Să mai am înc-o năpastă,
Iar de bani, de niciun fel!
Când priveam în portofel,
Ȋnjuram, fără perdea,
Apropo de mama mea!

Iară, vără-miu, Costică,
Ce noroc pe el, adică,
Mă-sa, că pe ea am boală,
L-a trimis să facă şcoală,
Facultăţi, un doctorat,
Văru'... supraeducat,
A-nvăţat atâta carte,
Moară Veta, să n-am parte!
Neamu' tot nu pot să-l pui,
Nici la deştu mic a' lui,
Mă-sa, nu mai zic că mor...
I-a făcut un viitor!

Dar, norocul e că noi
Avem un guvern de soi,
Il iubesc, l-am şi votat
De cinci ori!... e democrat!
N-a ţinut de şcoală cont,
Ori c-ai fi ultimul tont,
Ne-a adus la un nivel
Ca să fim plătiţi la fel,
De-am ajuns, ca şi Costică,
S-am o leafă bunicică,
Şi... făcând de ani şi ani,
Amândoi aceiaşi bani,
A venit, deh! rândul lui,
Om cu şcoală, cum vă spui,
Să-l aud pe arătură,
Cum pe mă-sa o înjură...

Telelei, ca doi nebuni,
Culegând de zor căpşuni!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mică făceam multe prostii. Mama îmi croia rochii, iar eu le stricam imediat pentru că eram cam baieţoi. Până pe la 15-16 ani am fost aşa. Eram zbânţuită, aşa zicea ea. Eu mă jucam fotbal, mă urcam în copaci, acolo îmi rupeam rochiţele. După ce am ajuns actriţă m-am format ca femeie. Nu am avut fiţe. Iubirea faţă de teatru m-a schimbat. Meseria aceasta are mai multe faţete.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mică făceam multe prostii. Mama îmi croia rochii iar eu le stricam imediat pentru că eram cam baieţoi. Până pe la 15-16 ani am fost aşa. Eram zbânţuită, aşa zicea ea. Eu mă jucam fotbal, mă urcam în copaci, acolo îmi rupeam rochiţele. După ce am ajuns actriţă m-am format ca femeie. Nu am avut fiţe. Iubirea faţă de teatru m-a schimbat. Meseria aceasta are mai multe faţete.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fost portar de fotbal

A primit atâtea goluri
Că a renunţat la rol,
Fanii îl mai văd prin mall-uri
Cum priveşte tot în gol...

calambur epigramatic de Vasile Manole din Dunărea de Jos (octombrie 2015)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când călcam pe alături, îmi înşelam mama. Îi spuneam că am fost la şcoală atunci când mă duceam pe terenul de fotbal. Întotdeauna am avut o minge la picioarele mele.

citat din Ronaldo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darwinistă

De când prin ziare-am tot citit
Despre extratereştrii care
Apar, dispar, din infinit,
În obiecte zburătoare,

Am început să cred şi eu,
(Chiar dacă prin bisericuţe
Se-nalţă Dumnezei mereu)
Că noi ne tragem din maimuţe,

Numai că soiul respectiv,
Din care-am fi atât popor,
Cu al meu simţ intuitiv,
E cert c-a fost inferior,

Fiindcă logic dac-o iei,
Imaginaţi-vă şi voi,
Din ce maimuţe se trag ei,
De au ajuns până la noi!

Valeriu Cercel

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!