Viaţa dezvoltă plenitudinea şi vidul, exuberanţa şi depresiunea; ce suntem noi în faţa vârtejului interior care ne consumă până la absurd? Simt cum trosneşte viaţa în mine de prea multă intensitate, dar şi cum trosneşte de prea mult dezechilibru. Este ca o explozie pe care n-o poţi stăpâni, care te poate arunca şi pe tine în aer iremediabil.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum trosneşte viaţa în mine de prea multă intensitate, dar şi cum trosneşte de prea mult dezechilibru.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea-i o ispitire de înec, o tentaţie de adâncime. Prin aceasta seamănă morţii. Aşa se explică de ce sentimentul sfârşitului îl au numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieţii, până în prospeţimea fatală a morţii. Nu sunt fulgere ca să te lovească în îmbrăţişări, iar ferestrele dau spre spaţiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire şi prea multă nefericire în suişurile şi scoborâşurile iubirii şi inima e prea îngustă dimensiunilor ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomni(i) fără i

Visez. Am agonia depărtărilor.
Răstălmăcesc prezentul,
Îl cocoloşesc şi-l arunc
Cât mai aproape de nimicul
Ce mă leagă de tine.
Un gând suprapus
Îmi spune să nu mai privesc
Spre nimic din ce pulsează.
Vreau să-mi simt sângele vibrând.
Nu mai pot aşa,
Am să-l încălzesc la soarele
De primăvară chicotind.
Când priveşti în jur şi chemi
Ceva modulat, mult prea des
Până la deformarea totală,
Nu uita: întotdeauna
Poţi arunca ce este inutil.
Am o realitate.
Specială, doar pentru mine,
Într-o mişcare continuă,
Lipsită de monotonia
Ce o regăsesc în tine.
Sst. Nu pronunţa aceste cuvinte.
Pot rupe vraja.
Dar trebuie eliminat
Într-un aer prea condensat,
Ca o reclamă de alimente,
Tot ce alterează.
Ascunde-mă lângă bătaia
Inimii. O, viaţa
Vreau s-o simt
Real în mine,
Ca gândul ce mă îndepărtează
Atât de inadaptabil de tine.
Şi tot ce îngreunează
Un gând de primăvară
Este stupiditatea,
Cu care în fiecare seară
Îmi închid libertatea,
Cu zece lacăte cât mai rotunde
Cu ceva ornamente pe margine.
Şi sub ramurile plăpânde
În primăvara ce revine,
Aştept o ploaie de flori,
Să-ţi pictez ceva pe corp
Într-o explozie de culori.
Oricum, nu aduni măcar un strop
Din risipa mea de fiecare zi
Şi ar fi mai bine dacă te-aş goni.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimic, fiindcă nu mai ai ce. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan pur interior.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi lăsa mintea să conducă. Foloseşte-ţi corpul; nu gândi prea mult. Aşa încep războaiele, cu oameni care gândesc prea mult. Viaţa este dans şi dansul este viaţă - acelaşi lucru. Iar noi dansăm până obosim şi când suntem obosiţi nu putem face războaie.

citat din Monet Robier
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa nu este în fond decât o serie de obsesii ce trebuie lichidate. Ne hrănim câtăva vreme din ele, până ne scârbim şi apoi facem toate sforţările pentru a le elimina. Conţinutul existenţei noastre este o substituţie continuă de obsesii, la care aderăm cu o mai mare sau mai mică intensitate. Cele în care am turnat pasiune constituie amintirile şi culmile prin care ne descurcăm în trecut.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu te-a înfiorat vreodată sentimentul că ceea ce faci este mărunt, inutil, vid, că toate aceste "experienţe" sânt deşarte, că viaţa trece peste capul dumitale... Aş vrea să ştiu dacă nu te-a cuprins niciodată dorul absurd şi urgent de a lăsa toate baltă şi a te duce la întâmplare, unde s-o nimeri, predându-te în seama norocului, care să facă din dumneata ce o voi...
Eşti un om sănătos şi echilibrat, dar eşti prea sănătos. Îţi lipseşte un mic punct de dezechilibru, fără de care viaţa nu se deschide niciodată în faţa noastră dincolo de zările imediate. Îţi lipseşte un simţ mai puţin exact decât văzul, dar mai esenţial decât el: "simţul tragicului".

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există aşa ceva precum "persoana potrivită sau sufletul pereche" ca să faceţi un pic de streche.:) E ca şi cum un vis care nu există, speră să găsească un alt vis, un gând speră să găsească un alt gând, cum ar suna asta? Păi cam aşa: "Eu sunt eticheta de la "dona", tu eşti eticheta de la "apă de la robinet, acum în sticlă de doi litri, izvorul prăpăstiilor"! Viaţa este "persoana potrivită", tu eşti viaţa în care gândul aleargă de la naştere până la moarte după persoana potrivită, sufletul pereche, scopul meu, calea mea, etc. TOATE ASTEA SUNT DOAR ŞOPÂRLE, FIŢELE PE CARE VI LE BAGĂ GÂNDUL ca niciodată să nu rămâneţi în prezent ca Viaţa. Tu eşti Viaţa, eşti Vidul care găzduieşte zădărnicia gândului. Tot ceea ce vine din Prezenţă este graţie, este iubire, tot ceea ce vine de la gând este şi mai multă devenire. Tu nu poţi accepta frumuseţea a ceea ce este, pentru că eşti prea îmbâcsit cu gânduri despre ceea ce ar putea fi. Doar Sinele este natura potrivită, infinitul ceresc ce-l eşti.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi avea încredere în sine prea multă? Nu. Pentru că încrederea în sine înseamnă să te cunoşti în mod realist pe tine la adevărata ta valoare şi capacitate. Aroganţa este exact opusul. Să nu te cunoşti pe tine deloc şi să te supraevaluezi pentru ca apoi să fii adus la realitate de diverse lovituri pe care viaţa sau oamenii din jur ţi le dau, aşa cum şi Icar a nesocotit sfatul tatălui de a nu se apropia prea mult de soare. Oamenii cu multă încredere în sine se concentrează pe fericirea lor prima oară ştiind că doar atunci când suntem noi fericiţi şi avem tot ce ne trebuie putem să oferim şi celor din jur ajutor. De exemplu, când nu aveam bani şi mă luptam să fiu eu un om împlinit şi fericit, nu puteam să îmi tratez părinţii cu iubire şi înţelegere pentru că aveam prea multe frustrări şi îi consideram vinovaţi pentru anumite lucruri din viaţa mea. Când mi-am dobândit independenţa pe toate planurile şi am devenit un om împlinit sufleteşte, am ajuns să îmi iubesc părinţii mai mult ca pe oricine, să îi respect, să îmi fac timp pentru ei şi să îmi doresc să îi ajut cât de mult pot. O schimbare de 180 de grade! Tu cât eşti de împlinit în acest moment? Cât eşti de dispus să oferi celorlalţi din preaplinul tău?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tot ce ţi-a oferit viaţa ai trăit până la paroxism, până la suprema încordare, ai ajuns la acea stare în care nu mai poţi trăi nimc fiindcă nu mai ai ce. Chiar dacă n-ai străbătut în toate direcţiile acestei trăiri este suficient să le fi dus la limită pe principalele. Şi când simţi că mori de singurătate, de disperare sau de iubire, celelalte împlinesc acest cortegiu infinit dureros. Sentimentul că nu mai poţi trăi după astfel de vârtejuri rezultă şi din faptul unei consumări pe un plan interior. Flăcările vieţii ard într-un cuptor închis de unde căldura nu poate ieşi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern, pe pânză, splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei, din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi în armonie;

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine,
Ci, chiar şi Everestul, eu, l-aş modela
Cu statornica-mi iubire pentru tine.

În dorul după tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Îmi simt inima ca o călimară-n piept;
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până şi-n moarte caut viaţa, şi rostul meu nu este decât a o descoperi în tot ce nu e ea. Dacă mortăciunea divină ar fi mai vie, de mult aş poposi în braţele ei. Dar Dumnezeu a împrumutat prea puţin vieţii ca să am ce să caut în pustiul lui.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prea multă iubire pentru tine

Îmi doresc să fiu un pictor uneori,
Din prea multă iubire pentru tine;
Să aştern pe panză splendide culori,
Cu lumina tandră a dragostei din mine.

De-aş fi compozitor, privind doar ochii tăi,
Aş compune o măreaţă simfonie;
Acompaniate de-ale inimii bătăi,
Sufletul şi glasul mi-ar fi in armonie.

Dar şi sculptor de-aş fi, ce mult eu aş sculpta,
Nu doar un bloc de marmură cât mine
Ci chiar şi Everestul, eu, l-aş modela,
Cu statornica-mi iubire pentru tine,

In dorul dupa tine, mă regăsesc poet,
Din prea multă iubire pentru tine;
Imi simt inima ca o călimară-n piept
O, de-aş găsi talent de scriitor în mine!

Anul 2000 Cluj-Napca

poezie de Sergiu Mănuş (2000)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O culoare nebună la secţia de psihiatrie

o culoare nebună şi proaspătă
de lapte degresat
au căpătat pereţii
secţiei de psihiatrie

te simt
priveşti prin gaura cheii
în viaţa mea
vezi cum îmi iau pastilele
şi vezi
toţi copiii
ieşiţi din mine
cum sar coarda
şi joacă şotronul
cum scot limba
şi râd
provocându-mă
la o leapşa pe uitate
dar sunt prea obosit
m-am uscat tot

salut culoarea cea nouă
închid ochii
şi în continuare
îţi aud lemnul coşciugului
cum trosneşte sub pământ

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotica emană de dincolo de om; îl copleşeşte şi-l năruie. Şi de aceea, năpădit de valurile ei, zilele trec fără să mai observi că obiectele sunt, vietăţile se agită şi viaţa se macină, căci prins în somnul voluptuos al iubirii, de prea multă viaţă şi de prea multă moarte, le-ai uitat pe amândouă, încât, trezit din dragoste, sfâşierilor ei neîntrecute le urmează o prăbuşire lucidă şi nemângâiată.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

agonie

Agonia înseamnă frământare între viaţă şi moarte. Agonia adevărată este aceea în care treci în neant prin moarte, când sentimentul sfârşelii te consumă iremediabil şi când moartea învinge.

definiţie celebră de Emil Cioran în Pe culmile disperării, Lirismul absolut (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu te mai poţi gândi la nimic, pricepi prea bine prezentul absolut al idioţilor, ca şi senzaţiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferenţa că în nesfârşitul gol al misticilor se agită o tendinţă secretă de înălţare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioţilor este o întindere ştearsă pe care lunecă surd teroarea.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!