Serial de primăvară
Ramuri în verde.
Crengi în lăstar.
"Ra"ze în dezmierde...
Florile-n dar.
Cer în albastre
arome în simț.
Muguri în glastre.
Inimă-n zimț.
Spirit... în joc
vânt în zefir.
Pui... în boboc
sânge-n delir.
Iris în cald.
Buze în zâmbet...
Dorul în fald.
Dragoste-n zumzet.
Sens; în macaz
nu în... firav,
da! În extaz!!!
Vocea-n suav.
Freamăt; în coapse
eter în înalt.
Nopți; în toaste
sufletu-n salt.
Mână în mână
vis,... în ecou.
Mintea în Lună
duetul e-n ou.
Sfântul în damă;
timp în trecut...
fată, în mamă
nou... în născut.
Vreme; în treacăt,
etern, în periplu.
Dragoste; în freamăt
viață în ciclu.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Albăstrea
M-am mânjit tot, pe iris, de la ea;
o minusculă perlată de la cer,
tot adunat pe o cojiță de mister
c-un fir de galben praf... O albăstrea.
Îmi plânge suflet tot privind-o fină,
pierdută-n pajiștea de verde,
se aplecând suav la zborul de albină
și iar zâmbind frugal, să mă dezmierde.
M-aplec cu grijă, s-o ating, plăpândă,
de un albastru nemaiîntâlnit, aproape-o boare
de puf fin, pluș pe un firicel, o blândă...
Mi-aș da din viață, să pot fi ca ea... albastră floare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invitație
Haide, vino-mi în gând.
Adu-mi timp din trecut.
Redă-mi vis ce-am avut,
Când trăiam zile-n rând.
Haide, vino să stai,
Timp să-ți iei, vis să fie...
Mâna-mi pernă să-ți ție...
Cap să pui, corp să-mi dai.
Haide, lasă-ți privire
De ochi calzi și căprui;
Ce-ai promis nimănui...
Mi i-ai lăsat... nemurire.
Haide, buze de sânge,
Zâmbet fin ca de nimfă.
Sunt doar sevă și limfă;
Căci arcaș mă străpunge.
Haide, acoperă-mi față
Cu fuior de-adiere
Din șuvițe de miere;
Părul dă-mi ca dulceață.
Haide, puneți obraz
Roz, de freamătul vrerii...
Catifea dă-i plăcerii;
Fă-mi din simțuri talaz.
Haide mâini de liane,
Ia-mi ce aer respir...
Suflul făți-l un fir;
De miresmi diafane.
Haide, coapse în potir,
Lasă-mi iris să zboare.
În coloritu-ți de floare;
Să mă pierd în delir.
Haide, trup de mistere,
Dă-mi atingerea fină
De corp suplu, de albină;
Cu venin de plăcere...
Haide, dă-mi al tău salt,
Pune-mi aripi, picioare...
Dă-mi elan de încercare;
Să învăț zbor, spre înalt.
Haide, stai, nu pleca,
Fii din nou lângă mine.
Viața e goală de tine;
Fă-mi din azi... ce era.
Haide, du-mă de vrei
Pe tărâm ce te ține...
Fă-mă extaz, din suspine
Și ofrandă; de ai, zei.
Haide, dă-mi iar fior.
Inima-mi vreau s-o frâng...
Nod în gât, dă-mi să plâng...
Suflet dă-mi, să nu mor.
Oh, destin ce se cerne!?
Nici nu-i vis, e aieve...
Tot sublimul de Eve
Lângă mine... se așterne!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Naturală renaștere
Ah, vino iar, coboară,
Din steaua strălucindă
Fă alb de nea oglindă...
Torent de primăvară!
Mă mângăie pe obraz
Cu plușul cald, suav
Topește-mi ger bolnav...
Fă iar păduri topaz!
Fă-mi nări iar fremătânde
De reavănul de câmpuri.
Dă-mi adieri din vânturi...
Iubiri fă iar flămânde!
Trimite-mi sunet-lied
Din pliscuri cântătoare
Și pomi pictează-mi floare...
Și arome câmp arid!
Adu-mi albastrul pur
Pe iris ce vrea cer.
Dă-mi gust să uit "stingher"
Topindu-mă-n împrejur!
Dă-n copt crude copile
Înspre vara ce le-așteaptă.
Chircit de frig îndreaptă
În scurte nopți, lungi zile!
Fă-mă să lunec iar
Speranța de-nnoire
Făcând vis amintire
Și stea din felinar!
Lasă-te cont de număr
Ca trecere-n sublim;
Doar tu ne-nveți "iubim"...
Rău, privit peste umăr.
Coboară iar, ah vino
Spirit din seve caste
Se îngemănând din astre...
Terra, iubită alin-o!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adam și... Anda
Sub pleoape o strâng și mult aș da
S-am chipu' angelic, alb, perlat,
Tăiat precis, fin, scump carat,
Sclipind ca diamantu'... o Anda.
Pe dinți îmi simt buze, ce n-am,
Ca de-un desen de Botticelli;
Suav, molcom, dând fiori pielii,
Să mușc ușor macul de... o Adam.
Și mintea-mi s-ar împintena
De simetria infinită,
Cum pânza proaspăt zugrăvită
De-o lume, ce-ar picta-o... o Anda.
Picuri mi-s cristalinul geam,
Privind, dus, către corp fuior
Și gând mijind de amor, de dor,
Spre undele-i, coapse de... o Adam.
E și arta altfel, pe un ecran;
E spirit, dans, gust de-a cânta,
Dezlănțuindu-se; Anda
Încântând simț, lumi de-o... Adam.
Dorință-i și mister! E a ta,
În vis, nopți, câte-un pic, un dram,
Tot căutând, de mult; o Adam,
Serafic, ce-i și-o Evă... o Anda.
Dedicat ei, ca și Elizei, Sanda...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cer
E cerul de-un albastru crud
Spălat de zile lungi cu ploi...
Doar păsări lasă dâră surd,
Plutind mirific peste noi.
Dormind sleită, fără valuri,
Și apa mării-i mai albastră,
Se sărutând molcom cu maluri
Topite-n ochi, dintr-o fereastră.
Se simte-un reavăn pur, algezic
Drogând, aneantind... mișcare;
Doar adieri de fulg, feeric
Printre tulei de păr în soare.
E-un murmur, triluri în fundal,
Amestec cu un zgomot surd
De glasuri, vâjâit stradal
Și-un claxonat stingher, absurd.
În anestezica lentoare
Doar gâzele sunt în periplu
Pe pielea-n prurit în dogoare
Și gându-n dragoste, un ciclu.
Fuioare mici de alb prind viață,
Apar și se destramă iute;
N-au loc pe-azurul rece, gheață
De stea, topindu-se-n tăcute.
Își adunând tonuri de griuri
Pe albul franjurat născând,
De nicăieri apar noi pliuri
Se contopind purtate-n vânt..
... Și iar se rupe și dispare
Neputincios; vapori ce ning, ning
Spre departe, în timp de iernare...
Aud eter, îmi cântă "Feeling"...
Mă scald în marea-mi de broboane,
Sunt cald profund în minte, în vine...
Singur străbat prin canioane
Din mintea-mi... se topind de tine!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spiriduș
De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roșii maci,
Se înalță cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp ușor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.
Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Și ea din bolta toată stele, să-și simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaște, dar știe că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.
Nu știe că-i așa firavă, numai speranțe, de va fi
O rază să-și îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Și ar vrea în palmele-i să-l țină, în răsăriri de zi cu zi...
Să și-l culeagă din sclipiri pe-o ață în colier, șirag.
Întreabă licărul, copila, cine o așteaptă în prag femeie
Și cum va fi pășitul roșu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veșnicu' încheie
Și, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?
În palme își încălzește starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Și vrea în dar să dea la stea cosița-i, coadă ea să-și facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.
Și astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de ghețar
Și parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuș,
Ce se topește în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuș...
Când vor pleca, o zi, o noapte, cu același nume... Spiriduș...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când...
Când voi muri 'mi vei întâlni priviri
rămase-n umbre pe lumina zilei
întinsă-n ultime cotloane...
ne vom atinge pe mobilier, coloane,
pe ziduri, pe versetul filei,
pe iriși... De ne-om nimeri.
Când voi muri mă vei avea-n auz
din rezonanța vântului ce-adie,
ce mi-a atins în treacăt por
și-l vei găsi freamăt, fior,
nebun de dor să te mângâie
timid, înfiorat, ocult... Obtuz.
Când voi muri vei avea iz de flori
de la parfumuri de narcise
din luminișuri, păpădii-n miriște,
din roze, lăcrămioare triste
ce le-am cules cu brațe ninse,
de la petale... Îndrăgostit de atâtea ori.
Când voi muri mă vei atinge
pe-amprentele ce nu se șterg
de timp, ce se vor încrusta-n mătăsuri,
în fald ascuns spunându-și păsuri
neostoite-n drum ce-l merg
de-atunci... De când, "nu-i" se prelige.
Când voi muri EU, voi fi golul
rămas pe veci cât o scânteie
de-o stea murindă-n hău de negru
de neatins, tânjind tenebru...
vei fi doar tu o epopee
cât simțuri îți voi fi... Eu, dorul.
Când voi muri voi plânge amarnic
căci mă voi pierde, gând, de mine;
mă uit, mă văd, mă-ncânt că-s încă,
mă gust, știu timp că mă mănâncă...
doar poze mă vor întreține;
cred că ce sunt, nu sunt zadarnic!
Când voi muri, dispare crunt,
doar dragoste va fi, nestinsă,
va fi doar bucurie, bine
și valuri rele vor fi line
și munți, câmpie va fi-ntinsă...
Căci nu mai știu... De nu mai sunt!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de iarnă
E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet șemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.
Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.
Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschiși, sunt în delir...
Mai pun pe foc, mențin ardoare.
E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.
M-afund, în timp trecut, gândesc...
Pe pârtii alunec să te-ajung,
Schiez, prin părul tău prelung...
Foc-vis, sunt scrum... mă prăpădesc!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zi cu lună
E Luna în plină zi pe cer;
Un sidefiu în culori albastre;
Crâmpei dintr-un rotund stingher,
Cum un copil după dezastre.
Stă cum o pleoapă ridicată
Cu iris alb, tot franjurat,
Mijând Planeta adulată
De-atâția "noi", ne știind păcat!?...
E transparent de diafană
Și o privesc că nu mă arde
Cum Soarele; ce-mi face rană
De vreau să-l văd și cald nu scade!
Sunt stând șezând pe-un glob de stâncă,
Pe-un scaun-insulă între ape;
Un gând infim în noapte-adâncă
Zburând nebun, negrul să sape...
... Un firicel d-eternitate...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când se crapă pământul, să nască
Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Și parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.
E-un freamăt presimțit oriunde și picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alți de-ai noștri, precum noi
Ce își țin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul își dă floare.
Se varsă șipuri uriașe, pe simțuri, inundând parfum
Până ar plezni și piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Și clopoței cu trei ovale se pleacă sfioși lângă drum,
Pierind tăiați de toporași și-n șir apoi, pufoase iezme.
Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Și-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi și păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă și ea... Sunt tot o muzică, răsun!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciclu...
... freaticul se tot revarsă din haznale, criptele-n periplu,
într-un melanj cu parfum spart în lacrimi
și ceva sudoare, în palme, sau în patimi,
cu un lipici de la sărut
și muls în laptele de supt,
sau scurgeri din gonade,
se amestecând cu sângele, dând roșu în curcubeu cu acolade,
ce stau pe roua dimineților ce le prind fortunații,
căror le curge încă soarta în rații,
de picătură după picătură,
în șuvoi, plecând de la izvor,
ce adună în mări, oceane, nor,
spunând că spală lumea, ploaie, doar o apă în ciclu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O șoaptă de înger
Cutreieram Pădurea Verde
și mă simțeam ca-n Paradis,
pe brațe mă purta
aroma cetinii de vis,
dulci miresme într-o suflare,
ființa mi-o inundă!
O șoaptă de înger,
un vuiet fermecat,
în pași de vals,
înalt și suav
îmi mângâie pieptul
și-aprinde licăr sfânt,
se-ntinde lin spre coapse,
întregul vis,credință-cânt
plutesc!
Un zâmbet luminos
pătrunde printre ramuri,
mă-alintă,
respir pământ,
ascult în șoapte ,
plânsul crengilor plăpânde
iar, din seninul cerului
cânt sfânt!
Deodată râs și lacrimă încerc,
așteaptă-mă...
Pădure Verde!
poezie de Amelia Magori
Adăugat de AMIKA
Comentează! | Votează! | Copiază!
În curs de frumos
Se scaldă lumea-n frumusețe
De chipuri, trupuri efilate
De-o rasă-n pic de tinerețe
Sublimă, ca o sanctitate.
E plin văzduhul, fermecat
De mlădieri de coapse lungi,
De-obraji cu buze de-nrămat,
De ochi încolorați, prelungi...
Răsfiră adieri de vânt
În degete fine de zâne
Se pogorând cer pe pământ
Printre cosițe-n lungi cunune.
Se prinde iris cerc de sfoară
Pe mijloc strâmt cu bust de rază
Și se așază-n șold-vioară,
Rotund, pe-o liră stând să cază.
E gâtul șip pe-un umerar
Firav cu-amestec de vigoare
Să țină cupe de nectar,
Să crească din boboc iar floare.
Și pasu-i gambă cum picur
Între văzduh și vis de-abis
În mers candid, fugar de licur...
La întâlnirea ce-a promis.
Și lângă toate-i talismanul;
Un fir de aur fin pe gleznă,
Pe-un toc în punct ținând pocalul
De sângele-n rubin, miresmă.
Nu știu de duh umple cleștar
În fir-șuvoi, suflet la fel,
Nici minte câtă este dar,
Nici cugetul cât e fidel?...
... Doar că pereche i-e străjer
De val în canion de fibră,
De braț învârcolat de fier,
De minte-vifor, fapte-avidă.
E-un pic de stal, de duritate
Să țină-mbrățișat subtilul;
Plăpânda de feminitate...
E vaza florii... Masculinul!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgii de toamnă
Pe malul lacului bătrânul chiparos,
Privea în gol, depănând amintiri,
Stătea în vânt cu pieptul cioturos,
Rememorând pierdutele iubiri.
Prin frunzele crestate vântul i-a șoptit,
I-a amintit de trupul unduit și verde,
Al unei sălcii crețe cu părul despletit,
Cu umbra lui obișnuind să o dezmierde.
Și-a amintit cum fremătau în noapte,
Și cum odată sub un clar de lună,
Vibrau până în sevă printre șoapte,
Când ramurile se țineau de mână.
Au trecut anii, s-au dus înspre apus,
Ca niște frunze ce în vânt s-au risipit,
Dintre atâtea amintiri, doar una l-a sedus:
O salcie cu trupul verde și părul despletit.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțare
Așa aș vrea, să mori de dor
și-n zbor să-mi vii de după nor,
unde am cuib mereu senin
și stau îngenunchiat... Mă-nchin.
Doar să plutești la braț cu mine
aș vrea... Să știi că sunt suspine
când plouă ultima speranță
și cad tot destrămat... O zdreanță.
Te vreau în brațe vaporoasă
din lacrimi, ce mi-am făcut casă;
să te pătrunzi din mine iară,
să pot să mușc... Să-ți fiu iar fiară...
... Sânge s-amesteci printre buze
în șoapte îngânat confuze.
Să tremuri iar în cald fior,
să-mi zgudui piept... Să simt că mor!...
... Și când adormi c-un fir de zâmbet,
prins în suviță-n colț de-un zumzet
respirat printre dulci parfumuri...
Să mă-nalț ars, sleit în fumuri.
De nu veni-vei, să mă plâng
în picuri mari să cad, să strâng
în juru-ți dragoste-n maree...
Să te port val de-o epopee.
De dor să mori, așa aș vrea,
înger să-mi fii, numai a mea
din toată lumea trecătoare...
Să-mi fii sublima înălțare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fecioară
Din tija de sevă se înalță sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeș-tenul...
Mlădie, ținută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Și auz ce-l rostește în șoapte, îi dezvăluie genul.
Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie brațe cu degete fine
Și pașii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-și ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...
E cum zi se naște de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzie de-o revedere
Îți aud pașii, ca pe-o rimă,
Ce-mi bat înfrigurate alei
Împolenite în flori de tei,
Pe spuse simțuri... tot victimă.
Din depărtare adii esențe
Ce numai mintea mea le știe,
De puf de plopi, de păpădie,
Pe străzi, când ne topeam prezențe.
Și trece sunet adiere,
Iar iris curge prin pupile,
Spălând ca-n lacrimi de copile
Dorul, să te-am etern mistere.
Am streașină la ochi inima,
Pierdută în drum de așteptare
Și gând mi-e suflet, într-o floare
Te vrând sublimă, cum vers, rima.
Dar strada e-n miraj, pustie
Și trup am scorbură, e gol,
Trădat, cum dragostea în vid rol
Și mintea în scrum... de-o agonie.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simțindă
Te-oi mai gândi la mine, cu ochii duși în pâclă
Din pleoapele adunate un pic, să nu mă pierzi,
Ascunsă, c-un creion ce dinții-l țin să rupă,
Palpitând piept de-atins, de sâni... Te-oi mai dezmierde?
Te întinzi sub soare cald pe-așternut de felină,
Un iar, de dimineață, plăpând, retrasând visuri
Pe oglinda în cristalin, ce-o poză îți anină,
Încolăcită nod, în zbor... planând abisuri?
Tresari o clipă, scurt, crezând că vezi aievea,
Pierdută regăsești arome în suveniruri,
Când s-a oprit și timp și epileptic vrerea...
În spasm de aer, stând, în tâmple... simți deliruri?
Te-ai vrea să întinzi mâna și să atingi trecuturi,
S-auzi șoapte pe piele, simți dinte înfipt în buze?
Ai șoldul moale, pântec și pubis în săruturi...
Și într-un târziu răspunzi, la soț... minciuni confuze?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă, ți-aș da cu vitriol în ochi
tristețea-i acompaniată de frunze,
freamăt de evantaie japoneze,
trece un anotimp vine altul
într-un adio fluturat de batiste,
o mână șterge zarea
și desparte lumina dinăuntru de cea din afară,
un ochi mongol răsare hulpav
spre sânii de atlaz
freamăt de frunze- flaut de lună,
ce lume nebună, ce lume nebună...
ca un zefir de bucurii
poemul se-nalță cărămidă cu cărămidă,
fereastră deschisă,
îndemnuri,
flori otrăvite,
blestemuri,
se speră, se speră ntro viață prosperă,
gustul visului s-a acrit,
ne-am măngâiat în plăcere și ură
crezând că iubirea e pură.
plopii ca hienele defilează
prin toamna care-agonizează
și sânii tăi
care mă-ntorc în vis,
genuchii-ți ca un deal de bogății
mă fac să cred că sunt în paradis.
toamnă, ți-aș da cu vitriol în ochi
să pleci mai repede de pe la noi,
ia-ți hoții,
borfașii,
bagabonții,
sinucigașii,
otrăvurile,
stâlpii, etajele, sforile, norii, apele, cuțitele,
ia-ți lumea ta nebună
care se bate, murmură, mârâie
și pleacă cu ea
pe-o stea
sau în lună.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amor... prin definiție
Un înțeles de dor
pentru orice,
un aparat de zbor
făcut să vindece.
Frugal păcat
îmbietor,
un contemplat
mistuitor.
Neîndurător
sfredel de suflet,
chinuitor
lipsit de cuget.
Endomorfină
sorbită nesătul,
epinefrină,
scoțând din suflet nul.
O binecuvântare
de fior
în curs de derulare...
Înfiorător!
Apăsător
de suav,
delir ușor...
Un fin enclav.
Neperimat etern
e singurul decor,
eschivă la infern...
Sublimul de amor!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!