Pământ (vezi şi Terra)

Ce-i Pământul...

O minge într-un univers în elan, cu cusături de ţări
tocite de prea mult timp petrecut deja şi cu sfârşit în mări
sau oceane profunde lăsate de degetele transpirate
ale giganţilor atleţi ai jocului de polo cu miza;... a universului eternitate.

Un bulgăre de zăpadă din multimilenara nea,
cea a norilor ce se scurg în şuvoaie la văz de cuptor ce e stea,
cu termen cert necunoscut de existenţă până la topire
bănuită de evidenţă, dar necrezută din falsă iluzie de nemurire.

O staţie de relansare spre ce nu ştim şi numim infinit,
limitaţi de taboo-uri neuronale, de percepte duse la nesfârşit
riscând o meritată pieire prin perpetuarea ruşinii
nereuşitei din lene, sau a irosirii încercării de depăşire a vitezei luminii.

Un incident mineral din explozia de miliarde de terra electroni volţi
ce a scos din nimic existenţa "bozon" ce aparţine creatorului de biserici cu bolţi
pe care-l repetăm, ca microbii, biologic în izbucniri detonante de iubire
repetând repetenţi cu pretenţii de a cunoaşte cum se naşte o fire.

O particulă gaz, mult mai mică decât un atom neînceput
deplasată-n oglindă de negru, cel cu putere imensă de avut.
În miliarde de timpuri a cuprins în neştire materii-n rotire
minuscula fărâmă de spaţiu galactic, plecată în roire.

Un contract nesemnat, asumat doar cu gir de credinţă,
ataşat material pe o clonă bipedă sub înscrisul "fiinţă"
şi cu clauză certă de plată-n iubire nespusă,
oferită în schimb la materia-n ciclu de planetă distrusă.

O, ce gazdă-a minunii e globul aprins în albastru
Pentru bieţii deştepţi cum pretindem că suntem, măiastru
Creator, nici pe noi n-am aflat cum ne naştem în om
Dintr-un ou sub micron... nou stăpân de atom.

"Un" sau "O" dacă eşti, voi doar un fulger, particule infime...
Desemnaţi de creaţie, deveniţi energie din resurse divine,
contractanţi minusculi norocoşi de accept de "exist".
Singuri termen decideţi, de-a fi anti... sau Christ.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Prea devreme pentru sfârşit, inexistenţă

... deci se-nmulţeşte zilnic infinitate,
nu mai e niciun final
când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate,
din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii
-dublul tuturor boabelor de nisip de pe Terra-
şi nu mă mai pot strânge cerc! Sunt din nou iar imaterial;
nimic din despre mine nu mai ştiu, eu cel ce stau pe sfera
de la malul... unei mări. Te-aştept să vii,
întins pe şapte cu douăzecişişapte de zerouri de miliarde de sori
din plaja timpului, cu ochi de marinar de pe galera
tuturor alor mei, foşti matrozi silitori,
sfărâmaţi, dispersaţi în oceanul oaselor de coral...
fără să-mi amintesc, nici cel puţin frugal
de cineva sau dacă rugi au fost să ies din ou
în lipsa altuia, oricui, să fiu erou
mult, mult mai târziu,
să ştiu ce-nseamn-a fi când iară o să fiu...
şi nu am nici-o staţie de praf sau gaz
din toţi ce-au fost şi nu mai sunt de mult;
mulţi otrăviţi cu Separanda şi Venera...
că uite bate vântul ce-l ascult
şi-mi trece printre degete nisip, imensitatea
de prea multe miliarde... şi-s un simplu caz
ce nu-mi pot prinde stele, îs prea devreme...
şi nici nu am eternitatea
să mă-ntreme,
deci nu voi şti nimic, nu ştiu...
Normal că nu-i nimic, că este aşa de mult
şi nu e loc de prea mult spaţiu, fiind prea mult... şi ocult...
rămân, că voi fi veşnic prea devreme,
că nu-i timp, pe cât de este de târziu!...
Şi atunci e-adevărat că fiecare avem,
-fără vreo aură sau chiar de-a fi, precum suntem,
vreo năpastă-
norocul meteoric; căci tot e scurt în infinit, o boabă, un fir,
imens grăunte de nisip în negru... Steaua mea, a voastră!

... Pierdut sunt cu privirea înstelată se crăpând 'n nesomn în miliardele, silicele topit din geamul de pe ochiul din fereastră...
tot pipăind cu mâna o petală, toată pluş, ce cade neputând tot aştepta, de la o roză ruptă se murind în glastră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi, pur şi simplu

Un tur din negru în azur,
Întors în maşinal retur
În istoviri de treze faste
Culcate-n vise duse, caste.

Un termen fix prestabilit,
Tradus parcurs într-un tac-tic
Bătut termen într-o neştire,
S-audă timpu-şi amintire.

O relativă, o frugală,
Mai lungă când eram la şcoală;
Albine-i este un deceniu...
Nimicul, pentru un mileniu.

E simbol pentru dăruire,
Perfid, că-l ştim închipuire...
Promisiune-n fals câştig
De-un neştiut, spre final frig.

Calcul pentru rămas, trecut,
Ce-i singur certul, străbătut,
O rugăminte îndrugată
Când o simţim aproape luată.

O aniversăm în egoist
Pe cea ce naşte... de exist,
Uitând de cele celor duşi,
Chiar ştiindu-ne la rând apuşi.

O bucurie "nesfârşită"
Dorită, zbuciumat trăită.
Este cât suntem, o avem...
Plecată-i noapte, recviem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irepetabilul etern

Imensul, în absolut, duce lipsă-n măsură,
Că nici timp şi nici spaţiu nu îi sunt etalon.
Suntem duşi în neant, unicate-n în natură.
Clipe odată trăim; ce sunt parte din om.

Tot ce-i viu, în trăire, e la fel doar odată.
Nu sunt copii de fapte, nici de stat... inerţii.
Fiecare moment, e secundă plecată
Şi noi naştem doar noi; pe ai noştrii copii.

Aventura din timp, este film unicat...
Niciun cadru, paiaţe, nu-s aceleaşi mereu.
Ce-i trecut, pe vecie în uitare-i plecat;
Precum cal, ce nu poate a se întoarce-n fuleu.

Repetarea-i himeră; un eres în credinţă...
Fostul nu se reia. Tot ce treci, este nou.
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i fiinţă.
Orice lucru, la rându-i, în scenariu-i erou.

Amănunt ori detaliu, nu-s la fel niciodată...
Doar se trec fiecare, la rând expiraţi.
Şi nici zile, ce credem etern; îs tot o... dată.
Implacabil ne trecem; ieri copii, mâine taţi.

Tot misterul de viaţă, nu ne batem să-l ştim.
Luăm în lene ştiutul, cum doar noi îl cunoaştem.
Încrezători în oglinzi, zi de zi ne privim
Bucuroşi revederii... Am şi uitat, cum ne naştem!?

Ce naivi în păcat!... De cât suntem în viaţă
Nu dăm merit la clipe; nano timp, neştiut.
Tot ne credem, aceeaşi, neschimbata paiaţă
Bănuind repararea; în viitor... de trecut.

Dar nimic nu-i la fel, ce-a fost timp şi făcut.
Nici Pământ nu e-n roată, identic... maşină.
Galaxiile, Soare, mai departe se duc.
Molecule în mixer, infinit se combină.

Preţuim oare fulger, ce se îndreaptă niciunde?
Existenţe finite, ignorând că sfârşesc
Amintiri de prezent, ce devin în secunde,
Un trecut cu sens unic... viitor strămoşesc?

Suntem plânşi, colţ în gură, c-un zâmbet; priviţii
Din străfundul de negru, sau lumina-n început.
Chiar de pururi am fost desemnaţi, noi "iubiţii";
Creatorul renunţă, n-are timp de pierdut.

Şi de nu ne schimbăm- componenţi cognitivi-
Să dăm totul odată, cert ştiind nereluarea;
Vom sfârşi incompleţi- muritori inventivi
De fărâme din timp- ce-şi aşteaptă plecarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie în van

Viaţa-i de-a dreptul cutremurătoare;
Un cifru fără cheie, de damnat,
Iluzie perpetuă de-un "existat"
Cu care te complaci perfid... până se moare.

Îşi joacă rolul ilegal chiar de ţi-e scris
Şi o semnezi c-un nume fără noimă;
Nu corespunde scopului, e-un cânt de doină
De jale... întreruptă de-o credinţă-n paradis.

E-un echilibru şubred ce-ţi procuri
De unul singur printre alţii ai tăi, creduli,
Cu toţii contractanţi, la fel de nuli,
De miliarde de sentinţe... fără legi şi fără juri.

E cel mai important bun de-un Pământ
Ce nu ştie decât de roata-i ciclu;
Născând, murind, tot ce are-ntr-un periplu,
Să preexiste... n-acordând vreun legământ.

Oh, ce de genii, de la Einstein la albină,
S-au perindat cu toţii, induşii în eroare,
Ascuns-având, nedrept, ziua când "EU" le moare...
Şi nu s-au revoltat... perpetuuându-şi vină.

Ca zeci de mii de miliarde dispărute
Mă mor la rându-mi de-un trupesc necaz
Şi-aş cere socoteală ferm, de la obraz,
Către un ce... sau cine ţine datele oculte.

Am dreptul, cred şi cred într-o credinţă,
Să-mi ştiu traseul contractat şi nesemnat,
Cu clauze şi dată... nu doar "întâmplat";
Că-l merit... prin câştig curat, din suferinţă!

Sunt un nevinovat ce-am fost creat ofrandă
Şi-am sufletul cam cât o Galaxie
Şi tot nu pot să fac din viaţa mea o bandă
Fără sfârşit... căci moartea nu învie.

E-un astăzi fiindcă-i azi că eşti şi tu,
Există fiindcă eşti, c-altfel n-ar fi,
Sau nu ştiu, dacă e şi tu n-ai fi, mai ştii
Există, e... da?!? Sau doar există... nu!?!

Acum o ştiu din proprie experienţă
Căci mi s-a dat un sol neaşteptat;
Se pare-a fi contractul expirat
Şi-s încă tânăr... şi n-am penitenţă.

Ah Doamne... zic -aşa cum zic mereu,
Dar făr-a şti precis de ce-o făceam-
De totul mi-ai fi spus direct, mă alegeam
Etern reprezentant contractual... Un comis zeu.

M-aş dedica pe veci către oricine
Să-i fiu chezaş pe merite şi suflet,
Să-i spun pe şleau de termen, de cât umblet
Va avea parte... Aşa cinstit, cum se cuvine!

M-aş da definitiv neantului şi aş uita de mine,
Dar nu ştiu dacă plânsu-ajunge; cine intervine, către cine?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universal... valabil

Negrul, este fundal începutului "ZERO", de-Univers " stem" genezic gigant...
Miliard de înţepări îi apar, mult mai mici de-un foton, se prefigură în spaţii...
Printre goluri-universe de vremi, mii fotoni titirezi în rotire se-adună, cu efect aspirant...
Intermezzo între neguri, colosale locaţii îşi împart întuneric în structuri de creaţii.

Strălucirea orbeşte în gămălii de argint în topire, cu diamante-n făclii...
Energia e pură, căci materie nu-i, doar rotaţii nebune în mişcări centripete...
Trilioane de mii în miliarde de sute... în milioane de sute de mii... mii şi mii
"terra electron volţii" se-adună în timp de lumină şi viteza îşi iuţesc... în mişcări incomplete.

Nici computer cât Soare de azi, n-ar putea calcula cert, valori. Niciun hard nu indică
ce lumină-i în centru; sclipitoare a orbi prin topire de-un instant diamantul!
Ştiinţe nu-s cu putere a decide când start cursă-i, nici culoarul de timp să prezică.
Chiar de-adună în avut generaţii de axoni de la Terra completă, nu e timp să gândească instantul!

"Spinul" este gigant! Ce cu mâna Divinu-a rotit într-o joacă unicat a creării,
sparge-n raze uriaşe lumina captivă în rotire - plecată din start... ce deja e ajunsă-
în infinitul de ergi de-energie deplasată în punct "X", se răcind spre neant şi-i supusă
agregării!
N-are nume în valoare puterea aprinsă sub forma de bec de acum, dar atunci ne îndeajunsă.

Oare avem diligenţa menită, să scăpăm prin voit de stupide" tablouri"?
Să visăm diferit alte şcoli, nu arhaice, unde ştiinţa e zilnic tortură?
Să privim cum din "zero absolut" energii s-au născut, în multiple zerouri...
Cum periplul vitezei- mult mai mare în lumina-n debut - îşi ia timp, se transformă-n natură?

Nu vedeţi, nu simţiţi, miliarde de-Universuri pereche, dar ce nu toate-s sferă?
N-aveţi minte-a afla cum în timp galaxii se unesc - paralele nu sunt- se pătrund?
Nu vreţi oare să admiteţi că "BIG BANGUL" e o farsă, căci şi sensul mişcării diferă?
Chiar nu ştiţi că-Univers ce-i al nostru, cel mic, se dilată în neştire, cu refugiu în străfund?!

Fiecare imens Univers are propriul său "spin", şi viteze în lumini sunt diverse...
Propagarea de lucşi- ce-o credeam la început "speed" egal- nu-i supremă, e mai mare!?
Fiţi utopici, refuzaţi tot ce legi sunt nedrepte; fizica-i utopie, depăşită de axiome neşterse!
De schimbaţi doar canal pe începutul luminii- nu pe cea de taboo- daţi egal; timp sosit= la plecare!

Baza lumii-i rotirea; de-Univers, galaxii, stele mii, Luni cristal, meteori şi comete sau sori...
Nu-i nimic rectiliniu, curb e tot, timp şi spaţiu; tot la fel de curbat e văzutul.
De eşti fluture-vierme în cocon, sau eşti foetus de om, stai rotund ca polenul din flori.
Şi atomu-i rotund! Totu învârte în cercuri şi remarcă n- avem; în galaxie, ne e forma... începutul!
Nu-i explozie "BANG"! Ci-au fost mii de rotiri de-un Colos Demiurg, ce în tot dirijează trăirea!
Cel ce-o şansă ne-a dat de răbdare- tradusă de noi în imens, ce la el sunt secunde-
să simţim în pulsaţii-Universuri ca al nostru; şi gândim că-s Pulsari... Dar ei sunt nemurirea
de îmbarcăm pe culoar de fotoni, cei iuţiţii de "boost"de început... şi Divinul ne ascunde!

Dar de totul uităm- ce-am greşit şi luăm nou drept traiect, începutul luminii şi-a firii-
trecem test de credinţă! Devenim călătorii perpetuu în viitor, Univers, tot, creat, OM... menirii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte

Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ş-apoi păşim spăşiţi, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaşte;
Si-aşa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paşte...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forţe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârşit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naşte...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paşte
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referinţă
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluţii suntem, de ne-am schimbat ţel?
Demni suntem oare d-un Christos şi d-o credinţă?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori şi de tămâie, înălţat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanţă
Se duc într-o cutumă, vide de substanţă...
Nu cum bunica... m-aşeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credinţă, oameni... Vor renaşte
Să fie iarăşi ca un ciclu nesfârşit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paşte???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creato(a)r... EA

Răspundeţi-mi la o-ntrebare;
Vă convoc, toţi oamenii de ştiinţă,
Cu astrologi, profeţi, oricare
Şi cu imami, cu popi... credinţă...

... Lăsaţi deoparte diferende,
Staţi toţi la masa raţiunii,
Răspundeţi doar eminamente;
Cine-s făuritorii lumii?...

... Ai Universului întreg;
Din nano-particule-n atomi
Spre ce ne place-n punct de-aisberg;
Autodefiniţii... OM.

Tot ce există-i minus, plus,
Y sau X, duble catene;
Nimic nu poate fi indus...
Nu-s anticorpi, făr-antigene!

Nu-i biologic, mineral,
Fără perechea-i fals opusă;
Nici în gândire, nici astral!...
Nici fizic nu-i, nici presupusă!

N-ar fi uscat, de n-ar fi ape,
Nici sateliţi, de nu-s planete!...
Minciuni n-ar fi, de nu-i dreptate,
Bărbaţi n-ar fi, de n-ar fi fete!

N-am şti de zi, de n-ar fi noapte,
Nici mers n-ar fi, de n-ar fi cer!
Cărţi n-am citi, de-am fi "stingher"!...
De nu ne-am naşte, n-ar fi moarte!

Extrapolaţi micron, gigant,
Luaţi-o pe fir de-nţelepciune;
Dumnezeu singur, e neant,
De nu-i Femeia-Start-Genune!

Nu e doar UN Atotputernic,
Cum nu-i doar singur Un Bing Bang;
Lipseşte-ambilor "O"- Cucernic,
Făclia, Receptacul... Yang!

E capitală întrebarea;
De-am şti răspunsul, am şti totul
De noi, de Pluton, praf... de floarea...
Din pasageri, am fi pilotul!

Evident, pierdem timp amarnic,
Necăutând ce n-am găsit;
Orice-nceput e-un duo-apartnic...
Zero-i plus- minus infinit!!!

PS
Doamne, e-n limba strămoşească,
Zeificând pe Domnul Nostru
Uitând Zeiţa, Doamna Noastră...
Cu EA, ne-am îndeplini... rostu'!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatură

Iniţial, înainte de zero... Nu exist, pentru că nu mă ştiu, nu eram.
N-aveam parte de-a fi în vreun fel... nici obiect, prevăzut în program.
Existam, doar... probabil un simţ pentru nou, de o săgetătoare dorinţă,
fără nicio legătură pragmatică cu vreun biologic experiment; cu pretenţii de ştiinţă.

Poate am fost chiar o simplă, neprevăzută- aleatorie- întâmplare
a unei ciocniri chimiotactice, sau o gafă... o inocentă eroare.
O aventură fără pretenţii de viitor, doar o săgeată de sclipire fugară...
şi mai grav; o violenţă penală, o însuşire de proprietate de trup, de o manieră vulgară.

Mai curând, aş fi vrut să fi fost parte dintr-un imens extaz de plăcere
de minţi înlănţuite, în străpungeri de corpuri profund neuronale; lipicioase de miere.
Nu doar un incident "sex appeal" de cutumă, sau un accident cotidian...
Ci un produs dintr-un lanţ nesfârşit, dintr-un cerc vicios, imperfect; al Universului meridian.

Tot în neştiinţă totală, pe-un patern de substrat, dintr-al modelului divin,
doi genomi se replică, din îngemănarea de trupuri. Se înmulţesc maşinal, în rotirea indusă de "spin"
şi ca în mixer, într-o efervescenţă de spumă vitală, de mură; denumită prozaic- gastrulă-,
infinitezimal se divide apoi, programatic, printr-un tipar de mister; într-o incipientă făptură.

Mă prefigurez în diform de imens cerebral, prelungit cu coloană şi coadă,
cocârjat, cu bărbia într-un stern imaginar; impuber, fără a avea niciun sex, drept podoabă...
Prelungiri îmi apar, salamandrice, de palmiped; ca să pot să înot amniotic!
Semăn mult, cu orice şi oricine, cu un peşte sau cu un ferice mamifer... mai exotic.

Vreau să mişc, să se ştie că voi fi, fără seamăn, chiar din semeni; o prezenţă inuită.
Nu importă, începând de acum, de-s creaţie, da, sau nu... nedorită!
Eu decid, inefabil, de voi fi un Adam, sau o eternă de Evă,
prin program neştiut, bănuit, dar pre scris de divin; cu stiloul cu sevă.

Purtător de mesaj, înspre o lume la fel, cu amăgiri de clonări...
sunt identic, şi unic, şi mă aseamăn perfect- fără a fi- cu cei doi, autori!
N-am nimic dintr-un lung apanaj de simţiri, doar intuitiv dezvoltate,
dar sunt singurul ce am gând, pot vorbi, şi pot face din rău, binele peste poate;

Să ofer, să trăiesc şi să mor în himericul vis, răspândind pentru toţi din belşug...
Dintr-a mea... Umanitate!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubire!

Dacă nu există început;
Nu există sfârşit;
Nu există timp;
Poate nici spaţiu;
Noi existăm de când....
De când avem conştiinţa de..
Sine; de Noi?
Dacă suntem doar transformare;
Perpetuare; rostogolire!
Atunci suntem nemurire!
Suntem întru tot;
Un infinit!
Un Dumnezeu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La steaua... mea

Imaginaţi-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.

Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.

De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântaţi;
Ne-am plânge veşnicul "profund"...
Am fi toţi orbi, exorcizaţi.

Mi-agăţ retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.

Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup şi suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.

Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat şi-am şi ajuns...
Nu mai am corp să desluşesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.

Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.

Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...

Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aştept, va fi planeta mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inuit

De existenţa n-ar fi fost mâncare,
Adică n-ar fi fost prozaică preocupare,
Am fi fost cert şi mai curaţi puţin
Şi timp mai mult, de a-l omorî, un chin!

De greva foamei, nu s-ar mai vorbi
Şi bunătăţi nefiind, nimic nu ne-ar orbi...
Ar fi pământu' întreg sălbăticie;
Doar mirişte, o întreagă florărie!

Nici abatoare n-ar mai fi, nici stâni
Şi popii, popii ar fi nişte păgâni;
Că nimeni n-ar muri de-o existenţă,
Credinţă castă... N-ar fi delicvenţă!

O apă în peşte ar fi, mări şi oceane
Şi ne-am iubi toţi; oameni, lei, iguane.
S-ar zice; am fi fără de nicio frică...
De nu un tâmpit ne-ar împuşca, din pică!?

Ah, c-am uitat, nu-i totul din mâncare
Şi nemâncaţi, căci proşti vor fi; nu doare
Prostia! Visu' înseamnă; omenirea o să ţie,
Primordial, de n-ar fi... vreo prostie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planetă... suspendată

Stăm suspendaţi de gravitaţii
În echilibrul spre funebru...
Cu scut fragil de radiaţii
Fugim în Univers tenebru.

Suntem o piatră aruncată
Rotindu-ne p-un lac de spaţiu...
Trăim p-o scoarţă sfârtecată
Filozofând într-un nesaţiu.

Ne încălzim printre explozii
Dintr-un cuptor fără control;
Ne supraestimăm, nerozii,
Îndoctrinaţi c-avem vreun rol.

Nu stăpânim nici uragane,
Aversele ne-neacă semeni...
Piese n-avem de schimb d-organe...
Pretinşi la Univers, de gemeni?!

Suntem pild-a infatuării,
Infimii, ce jucăm "la mare"...
Trăim din gustul poluării
Sfârşind printre furtuni solare.

Oh, Doamne, cum ne-o merităm
Şi soartă şi tristeţi, nevoi;
Imperturbabili n-abdicăm...
Sfârşitul, vrem să-l facem noi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un visător nu pierde

Un visător nu pierde niciodată,
Patul lui Procust nu e pentru el,
Ambiţiile deşarte, vorba – plată
La schimb cu sentimentul - anofel.
Iubito, tu eşti doar femeie,
Femeie, tu eşti doar un om,
Iubire, tu eşti doar scânteie,
În ochii Creatorului – atom.
Părea o părăsire, păsărire,
Un fir de graţie spre gloria din bolţi,
Cum străluceşte aurul subţire,
Ne despărţim, un duh pândind la colţ,
Vor fi iar veacuri rătăcite,
E prea departe visul, unii spun,
Paşii slăbesc, iar şoaptele-s sleite,
şirag de lacrimi, diamant – săpun.
O nouă zi, o nouă înviere,
Doi tineri renăscuţi din haos-lut,
şi-au dat un loc sub orbitoare sfere,
Domnul a râs, vitraliile sunt scut.
Paharul s-a golit într-o clipită,
Cu toţii au băut din el,
Iubirea nu e doar ispită,
Credinţele sunt de un singur fel.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatica iubirii...

Te-aş mângâia iubire
de aş avea motiv
Te-aş săruta pe braţe
da-mi eşti doar substantiv...

N-am prea avut eu parte
de mângâieri încât
Ai fost, eşti pentru mine
doar predicat şi-atât...

Ţi-am fost întreaga viaţă
şi rob şi sclav şi şerb
N-a meritat iubire
te simt ca un adverb...

N-am ascultat de mine
iertarea-i laitmotiv
Tu-ai profitat de asta
eşti doar un adjectiv...

E timpul destrămării
Eu n-am avut noroc
Tu-ai fost şi vei rămâne
Un complement de loc...

De loc, de timp, de spaţiu
M-ai transformat în cerb
Nimic nu-ţi cer iubire
rămâi ce-ai fost doar verb...

Mai nou mi-ai dat speranţe
eu te-am crezut la fix
Te-ai comportat iubire
cu mine ca sufix!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerşetor de viaţă

Nu ştiu la cine să mă rog, să fiu un ciclu
-Cum anii se preling în anotimp pe rând
Din mugur desfăcându-mă-n esenţa unui gând-
Să-nmiresmez planeta, veşnic în periplu.

Copt, să mă pârg în caldul de cuptor,
Să ard a mere coapte cu zahar
Şi Eva-mi hărăzită, să mă aibe-n dar...
În trup şi suflet să mă-nvăţ, să-nvăţ dogoritor.

Ah, cum aş vrea ca vara s-o petrec
Cu lungile ei zile, pân' la nesfârşit;
Să stau întins în mintea-mi de introvertit
Oprind şi timp -oricum e relativ- să nu-l mai trec.

Când ruginiu -de-apare peste dealuri-
Să scurg licoarea viei venelor sorbinde
Ce viaţa să-mi întoarcă-n atrii aburinde...
Să fiu pulsaţii ce-nroşesc timide idealuri.

Să intru cald în gerul albului de gheaţă
Ca să-mi topesc omătu-acumulat
Zbătându-mă-n speranţa de-a nu fi uitat...
Cerşind în fond, la infinit, dreptul la viaţă.

Nu înţeleg?! La Univers, sunt un infim... şi timp
Şi loc în spaţiu sunt la infinit...
De ce nu mă renasc, cum anotimp, la nesfârşit?
Cunoaşteţi vreo adresă, sau aveţi relaţii în Olimp???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra... vieţuirea

Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca şi cum fiinţa-i pleonasm la "existat"
Şi dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.

Nu ştiu ce-i să trăieşti peste trăit,
Dar am în scoarţă, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanţul de destin ce mi-e voit.

Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu ştiu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "ştiu, la fix".

Mă-ntorc la termen; "peste vieţuire"...
Ca şi cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Şi nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.

Sau poate-i simbolul despre voinţă
Când singură întrece crud eşec;
Aşa cum devii peşte după-nec
Sau criminal ce ucide din credinţă...

Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond eşti "tu"-ul;
Un cărăuş, nu viaţa... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...

E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând oprelişti, nici convenţii...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenţii;
De-aş mânca seamăn ca să-şi facă proprii visuri.

Imprevizibil nu-i la fel şi la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Şi-o face o viaţă, unde pe-alţii-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.

E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poţi, că e sfârşit,
Când nu-i nimic, nici timp, eşti doar un mit
Ce ţii să-l treci de hop, să-l scoţi din moarte...

În fapt acum remarc ce e sinucigaşul;
Nici vorbă de renunţ, nu-i existenţă,
Că-n fond nu-i aparţine ce-i esenţă...
Un purtător poverii ce şi-o curmă, laşul.

PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toţi poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Ţintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Vieţuitori" supra-stingheri?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate... sau... Început de sfârşit?

Ştii ce-nseamnă când timpul îţi bate la poartă
Fără aviz de primire că... viaţa e moartă?
Şi condus în neant la sfârşitul de aţă,
Nu ai forţă să ceri,... prelungire de viaţă?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ţinut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-şi de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Şi gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus şi schimb de direcţii.
Învăţai pe ai tăi, te vindeai ca profeţii.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârşitu-ţi la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârşit
Şi cu şcoli ce-ai trecut, te-ai gândit reuşit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ţi rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ţi-l ştii,... dar el însuşi de sine.
N-ai produs mai nimic, ţi-ai dat munca pe ban.
Alţii ştiu de-ai fost drept, sau un simplu golan.
Ai muncit să mănânci, trup s-acoperi de vânt
Cu nimic aţi servi, la intrarea în... pământ.
Căci acum vine timp să predai ce-ai primit,
O nimica de clip' şi doar chin nesfârşit,
Un contract de împrumut de a duce la cap
O bucată de trup, pe un suflet purtat.
Un destin neştiut într-o plajă imensă
Cât un bob de nisip, într-o mare' universă.
Important te-ai crezut, dar eşti mic în neant
Unde-ai rol să predai un înscris... expirant.
Şi refuzi ca să pleci cu cea moarte la toartă,
Spui în van să împlineşti un destin, sau o soartă.
Amărâtul ce eşti, n-ai ce face... te duce
Prins mai slab ca oricând... la sfârşitul de cruce.

Şi de-ai şansă, eroul fi gravat pe cer pânză,
Poţi te întoarce-n planetă, cu spirit... de-o frunză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cica 4,5 miliarde de ani de când din "CHAOS"-ul începuturilor s-a născut acest Pământ, pe care îl locuim noi, oamenii, împreună cu alte milioane de specii de vieţuitoare, de la cele mai simple bacterii până la rudele noastre cele mai apropiate – maimuţele antropoide, cu înfăţişare care nu este prea departe de a semenilor noştri. Mult şi totuşi puţin timp; mult pentru viaţa planetei noastre, puţin pentru cea a Universului infinit în timp şi spaţiu.

Lucian Gavrilă în Miracolul vieţii, miracolul eredităţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!