Îmblânzitoarea de şerpi

Goală, cu sânii la provă, se cambrează pe degetul gros, în văzul lumii: descolăcindu-se la auzul acestui gest, şerpii aţipiţi până mai adineauri ca o diademă la picioarele ei, ţâşnesc lascivi către ochii de rouă, iar fata se lasă de îndată în voia jăratecului în spirale; mulţimea bănuieşte rubine ascunse sub pielea solzoasă, iar Satan, stăpânul circului, adulmecă festinul ce se pregăteşte în adâncul gloatei; căci reptilele au şi cotropit carnea cizelată de săgeţile lor vii, şi sunt pe cale de a mistui sufletul idolului, căzut într-un leşin simbolic - cu un şuierat de viperă între buzele-i de cireaşă, pentru a consuma drăceasca apoteoză a răsucirilor.

poezie clasică de Saint-Pol-Roux din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt oameni care-şi scot durerile în văzul lumii, pentru a scăpa de ele, dar sunt şi de cei care coboară cu durere cu tot în adâncul firii sale şi nu se arată până nu-şi revin.

citat din romanul Frunze de dor de Ion Druţă (1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crâmpeie de febră

Până unde înţelegem?
Până unde mărginim?
Până unde iertăm?
Până unde iubim?

Unde sunt lanţurile ce-odată primite
Podoabe ni s-au părut,
Unde sunt revoltele ce odată deşteptate
Peste noi au căzut?

Aparţinem acestei epuizabile întâmplări
Acestor cinice fobii,
Acestui labirint de spaime şi profeţii...
Acestei memorii, capitonate cu trădari,
Care cu fiecare gest ne răneşte,
Acestui pas rezemat într-un haos lucid
Pe care nici unul dintre noi nu-l porneşte...

"A fi sau a nu fi" rămâne
Convalescent răspuns zădărniciei,
Când totul ni se dă pe datorie
Iar viaţa nu-i de cât o cacialma - a veşniciei...

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

Am numai lacrima unui cuvânt
la care mă uit
cum picură-n poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpânul domeniului poartă în inima sa, plimbându-se în roua dimineţii, până şi somnul argaţilor. Dar ceea ce este misterios în om, care desperă dacă iubirea se îndepărtează de el, este că, atunci când el însuşi încetează de a iubi sau de a venera imperiul, nu-şi bănuieşte propria secătuire.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte în braţele tale

O noapte în braţele tale
Şi încă o noapte... apoi,
Iubito! îmi face-voi cale,
Să sorb din sânii tăi... goi.

O noapte senină şi lungă,
În care nebun mă-nfăşor,
Lăsând către tine s -ajungă,
Vrăjitul şi adâncul... fior.

O noapte cu vise aprinse,
Beţie de patimi... arzând,
Uşor către coapse încinse,
Năvalnic alunec... curgând.

O noapte de -atingeri şi şoapte,
De ploaie şi fluturi în zbor,
Când buzele -n rouă sunt coapte
Şi-n tine... amorul... strecor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dor nebun

Nu te mai iubesc pe tine
cu sufletul eu am ce am
şi dacă tac răsar rubine
primavara florilor pe ram

Cu sufletul eu am ce am
că trupul e fata morgana
în mâna ta eu înfloream
de setea ta se umple cana

Că trupul e fata morgana
şi dacă taci răsar rubine
leacul meu şi tot tu rana
nu te mai iubesc pe tine

Cu sufletul eu am ce am
leacule din neam în neam

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 februarie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup îmbălsămat în jar

Iubita mea îți dăruiesc această noapte cu stele și cu vântul liniștit,
Cu inima mea de la miazănoapte, cu sufletul asfințit și răsărit
Când focul se aprinde pe dealuri, când aripa păsărilor zboară afară
E vânt, dar ochii mei zboară până la tine în palmă
Zburând, dimineață solară
Căci în noaptea asta fără tine mă trezesc
Adierile părului tău și sânii tăi și brațele tale
Răvăsându-mi mâinile în carnea umerilor
Când eu te strâng în brațe și tu ai pielea roz catifelată.
Obrajii unde sărutarea mea înverzind se împreună cu ploaia
În trup, curgându-ţi o dragostea eternă.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea de roată

Trăgeam de steaua aceea cu toate mâinile
cu toate mâinile mâinilor
până am răsucit o şină de cale solară.
El stătea între două boţuri de stânci
încurcat
cu două vagonete
unul la apus altul la răsărit. Scurgea!
Scurgea cercul. Şerpii pe roată
trăgeau alţi şerpi
cu o roată în spirale
deraiată.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o mică lume şi spun că dacă-mi sunt stăpân, sunt şi stăpânul lumii!

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de hipocritoss
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale bătrâneţii unui scriitor

Se-adună anii, cu etatea
Mă lasă văzul, sănatatea,
Auzul, muza, uit tangoul,
Mă lasă tot mai des stiloul
Şi-oricât pofteşte inimioara,
Nu prea mai văd nici... călimara.

pamflet de George Budoi din Tinereţea şi Bătrâneţea (1 aprilie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râseră fetele şi se veseliră, hihotind şi glumind între ele. Fata cea mică însă nu voia să se ducă. Cele mai mari nu o lăsară în pace, ci, cu voie, fără voie, o aduse şi pe dânsa lângă masă, şi cam cu îndoială întoarse şi ea foaia şi ceti: "Pe fata cea mică a acestui împărat are s-o ia de soţie un porc". Trăsnetul din cer de ar fi căzut, nu i-ar fi făcut mai mult rău ca ceea ce i-a făcut citirea acestor vorbe. P-aci, p-aci era să moară de mâhnire. Şi daca n-o ţineau surorile, îşi şi spărgea capul căzând. După ce se dezmetici din leşinul ce-i venise de inimă rea, începură s-o mângâie surorile.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sentiment paradoxal ...

Iubirea nu-i liman, un ţărm, ori mal.
De pieptul ei se sparge val cu val.
Ma urmăreşte-un gând fără popas;
Nu ştiu de-n voia sorţii să mă las.
De ce îmi este rău, când îmi e bine?!
Privesc în ochii tăi, mă văd pe mine.
Văd în adâncul sufletului meu,
Atunci când eu sunt tu şi tu eşti eu.
De ce se zbate-n pieptu-mi un fluture timid?!
De ce obrazul rumen nu-mi e şi e livid?!
De ce când la ureche şopteşti vorbe de dor,
Sufletul meu, în pripă, se strânge temător?!
Mă uit la partea goală din pahar,
Dar văd doar jumătatea cu nectar.
De ce defectele-ţi nenumărate
Le trec la calităţi, nu la erate?!
Răspunsul e că dragostea e oarbă,-
Adulmecă nectarul ce-o să-l soarbă.
Mi-eşti drag aşa cum eşti şi n-am ce spune.
Iubirea e durere şi minune.
Chiar de-i un sentiment paradoxal,
O să mă las purtată de-al ei val.
Şi de o fi s-aud chemarea firii,
Să mă-ncălzesc la flacăra iubirii,
Să-mi sufle-n pânze vântul fericirii!

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aura posedă aceleaşi funcţii ca şi pielea. Putem spune că este pielea sufletului, ea este cea care-l îmbracă, care îl protejează, care îi dă sensibilitatea şi, în fine, ea e cea care permite să lase să treacă curenţii cosmici care permit schimburi între sufletul uman şi toate creaturile, până la astre, între sufletul unei creaturi şi Sufletul universal.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facebook comedy

stă în picioare şi foloseşte oglinda
drept tastatură: cu degetul mare & gros
atinge ochii şi buzele ochii şi buzele
mai rar se apucă de sinele nasului
mai rar se deretică în urechi
până când
locul său în oglindă îl ia
un altul care stă în picioare (?!) şi(-i) foloseşte
oglinda. în care îl râde în care îl dă
la o parte
e un loc cu multă mătreaţă – cade acolo
mai stă până când
îi vine rândul din nou: se postează
cât ai tasta cu picioarele depărtate în faţa
feţelor sale
moarte totuşi de râs în beneficiul vieţii
care şi ea se caută în oglindă
dar numai şi numai în
dreptând stângăciile tenului. vag iritat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă tot cauţi

Am cântărit vorbele nefericiţilor lumii
şi sunt foarte grele,
te simt nedumerită şi goală.

Tot mai cred în minunile creaţiei
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.

Sunt dependent de legile societăţii
şi le accept din teama de ceilalţi,
nu mă mai înşală aparenţele,
dar mă înşală cei ce ştiu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.

De când mă tot cauţi
am încercat să te privesc în ochi,
ochii ştiu multe şi trebuie atent citiţi
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.

Nopţile şi zilele mă scot din umbră
şi te acoperă cu lumină,
cerul odihneşte pe un nor alb
sub care mă iubeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Radu: Ia zi, viperă de verde, dansezi cu mine?
Raluca: Reptilele nu dansează. Muşcă. Uneori, rău de tot.

replici din romanul Să vii ca o părere... de Pavel Coruţ
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între gânduri

lumina zace într-un colţ
mi-e sufletul ros de gânduri târzii
la răscruce de zboruri
cer timpului odihnă să scriu
în adâncul clepsidrei noi începuturi
aşteptând zorii de apă
plutesc pe aripi îngheţate de foc
decojesc tulpinile lumii
să fiu frunză la umbra nucului bătrân de acasă
sunt stâncă a zilei nesfârşite
să şterg pleoapele umede ale nopţii
sunt marea rătăcită în ceaţă căutând veşnicia chemării
mă ridic umil şi stingher
strivind sub paşi umbra uitată
clepsidra e goală
măsoară umbre trecute
sfărâmat între gânduri
ascult ecoul clipei ce trece
mă arde atingerea Ta
cu paşii mă plimb prin izvoare de humă
să învăţ să scriu pe boltă silabe de taină
înnodând în zori pământul cu un surâs
urcând pe trepte spre pânze ce ard într-o zare
sunt vuietul lumii în amurg
sunt lacrima mulţimii în ceaţă
sunt glasul ce ţipă sfredelind necuprinsul
sunt valul ce îmbrăţişează femeia
sunt fluture îmbrăcat în lumină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cu gust de cireaşă

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Ne-am cunoscut într-o seară...
Eu visul din ochii tăi,
Tu dansul paşilor mei.
Cu rozele buzelor mi-ai mângâiat sânii,
Eu m-am ascuns timidă,
În căuşul ochiului tău... şi al mâinii.
Mâna ce mi-a atins sufletul
Şi m-ai învelit cu lumină, dăruindu-mi
Fericire deplină.
M-am ascuns în inima ta, iar tu mă căutai frenetic
Prin vene.
Braţele tale mă ascundeau în ventriculul drept.
Copil inocent! Editura ochilor tăi
A scris povestea unei noi vieţi.
Zâmbeşte!
Pe buzele tale
Am răsărit eu – cuvânt de April.
Surâsul tău e divin!

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Te-am pierdut... într-o seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt cuvânt şi libertate

Eu sunt cuvânt şi libertate,
Aş dori să ştiu ce univers tainic află albinele în fiecare floare,
Aud glasul fiecărei frunze, din mugur până ce e modelată în cuptor,
Văd roua ce botează în zori firele de iarbă,
Vreau să urc muntele pentru a atinge stelele,
Eu sunt cuvânt şi libertate.

Mă prefac în apă şi foc,
Simt ce mă mistui bucată cu bucată,
Ating florile de colţ ascunse pe stânci,
Mă îngrijorează plânsul vântului dinaintea furtunii,
Plâng, căci văd atâta durere în jur nerezolvată,
Eu sunt cuvânt şi libertate.

Ştiu că eternitatea există,
Spun că poţi gusta Absolutul,
Visez să gust taina apei vieţii,
Mă străduiesc să fac cununi de cuvinte,
Sper că toate vor gusta dulceaţa nemuririi,
Eu sunt cuvânt şi libertate.

M-am decoperit pe mine prin cuvânt,
Am luat cuvintele şi le-am legat într-un joc ce a devenit carte,
Am simţit că doar cuvintele fac iarba să crească,
Am aflat taina stropilor de rouă de pe aripile cuvintelor,
M-am împărtăşit cu verdeţa lor tainică zburând spre infinit,
Eu sunt cuvânt şi libertate.

poezie de Ana-Cristina Popescu din Din tiparniţele presei / 2019 / Editura InfoRapArt (2019)
Adăugat de Ana-Cristina Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!