Nevoie de iubire

Am cercetat, anatomic vorbind
componenţa inimii;
desenele spuneau limpede:
traiectoria
parcursă de sânge de la creier
spre tălpi, şi invers e drumul,
mereu acelaşi drum,
ce inima îl face
pentru binele trupului,
cedând la toate...
unde găseşte creiere îmbâcsite
pompează să scoată osmoza apoi
lăsând cale liberă
se odihneşte...

... Anatomic vorbind
inima se odihneşte încorporând
seva pe care trupul – un biet muritor
o ţinuse la-ntuneric
neînţelegând că are nevoie
de iubire...

poezie de Elena Olariu din Şoapte înscrise pe frunze (2010)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anatomic vorbind, mersul pe tocuri imită comportamentul cimpanzeilor din perioada de împerechere (stau în vârful degetelor, în timp ce spatele curbat face ca fundul să fie mai proeminent). Datorită tocurilor înalte, mişcările picioarelor devin mai senzuale.

citat din Keren Rosner
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea-i oloagă

Inima mea-i oloagă-alergând după inima ta neîntrerupt
Atâta cale,
N-ar trebui oare astăzi, privind la toate prin care am trecut,
Spre casă să pornim agale?

Pe drumul înapoi, în prag de seară sub tăcuta cerului tărie,
Nu conversăm – sau prea puţin,
Pentru-un moment privirea ta mă-îmbie
Şi pot de mână să te ţin.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Atunci, deşi arăţi ca altădată, dragă,
S-ar putea să fie ceva mai iubitoare faţa Iubirii mele-n moarte,
Aşa cum inima ta pe drumul de-întoarcere-a putut să înţeleagă.
Inima mea-i oloagă.

poezie de Charlotte Mary Mew, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndeobşte vorbind, dorinţa de bine şi de fericire, în toate formele ei, aceasta este pentru toată lumea"marea şi ademenitoarea iubire". Numai că despre cei mai mulţi, deşi însufleţiţi tot de iubire, dar urmărind tot felul de alte ţeluri, dobândirea de averi, puterea trupului, cunoaşterea, nu se spune că iubesc şi că sunt îndrăgostiţi, în timp ce aceia mai puţini, care năzuiesc către bine pe o singură cale anume, se înstăpânesc pe numele întregului dorinţei, acela de iubire, şi sunt numiţi iubitori şi îndrăgostiţi.

Platon în Banchetul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

tobă

Toba este inima muzicii. Saxofonul poate cânta şi apoi se odihneşte, la fel ca toate instrumentele, cu excepţia tobei; bateristul continuă - nu-şi poate permite să se oprească.

definiţie de Jo Jones
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

IV

Viaţa vieţii mele, mereu mă voi sili să-mi păstrez trupul curat, ştiind că pe fiecare mădular odihneşte atingerea Ta de viaţă dătătoare.
Mereu mă voi sili să păzesc de toată înşelăciunea cugetul meu, ştiind că Tu eşti Adevărul care deşteaptă lumina minţii în sufletul meu.
Mereu mă voi sili să frâng răutatea inimii mele şi să ţin în floare iubirea mea, ştiind că ai lăcaşul Tău în cel mai ascuns altar al inimii mele.
Iar truda mea va fi să Te descopăr prin faptele mele, ştiind că puterea Ta îmi dă tărie să lucrez.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un drum e doar un drum, şi nu este un afront adus propriei persoane sau altora, dacă îl părăsim pentru că aşa ne spune inima. Priviţi fiecare drum îndeaproape şi atent. Încercaţi-l de câte ori consideraţi că e nevoie. Apoi, puneţi-vă o singură întrebare. Acest drum are o inimă? Dacă are, atunci drumul este bun; dacă nu, nu ne este folositor în niciun fel.

Carlos Castaneda în Învăţăturile lui Don Juan (1968)
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri decăzuţi

Găseşte o soluţie şi te voi răsplăti.
Cere simbrie după pofta inimii.
Dar spunemi cum pot realiza,
împăcarea dintre mintea şi inima mea?
Cum pot să fac mintea să înţeleagă,
că inima de ea n-are nevoie să fie întreagă?
Cum oare i-aş putea explica,
compromisul minţii cu inima?
tDacă mă ajuţi lupta a câştiga,
ce vrea inima îţi voi da.
Dar de soluţie nu vei afla,
unde-ţi stau picioarele, şi capu-ţi va sta.

poezie de Călin oana-alexandra (5 ianuarie 2019)
Adăugat de alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelora pe care i-am iubit şi acelora care m-au iubit

A venit vremea să plec, nu mă opri, deschide uşa larg,
Am multe lucruri de făcut şi de văzut dincolo de prag;
Nu te-atârna de mine cu lacrimi, bolovani,
Fii fericit că am avut în viaţă-atâţia ani

Să-ţi dăruiesc iubire, iar tu nici nu poţi să ştii
Cât de fericită am fost cu tine în fiecare zi,
Îţi mulţumesc pentru toată iubirea ta acum
Când, iată,-a sosit vremea să plec singură la drum.

Mă poţi plânge-un pic, dacă simţi că asta-ţi face bine,
Apoi lasă-încrederea, cu lumina ei, durerea să-ţi aline;
Curând vom fi-împreună iarăşi într-o vâlcea cu calomfiri,
Până-atunci, binecuvântează comoara ta de amintiri.

Nu voi pleca de tot, totuşi, iar viaţa merge mai departe,
Dacă-ai nevoie, cheamă-mă, şi voi sosi de dincolo de moarte;
Deşi tu să mă vezi nu vei putea, nici să mă-atingi, voi fi aproape,
Dacă-o să-ţi asculţi inima, vei auzi căzând ca nişte ape
Întreaga mea iubire, limpede şi tandră ca zefirul.
Apoi, când singur vei veni şi tu pe acelaşi drum, din nou mireasă,
Te voi întâmpina zâmbind şi-ţi voi spune bine-ai venit acasă.

poezie de Mary Alice Ramish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa. l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plansurile sa le topeasca c-o atingere de lumina...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
Şi uşa către rai deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
Si-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele.. şi ele vor lua forma zvacnetului din tine,
Iar freamătul din adancuri varsa. l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
într-o clipa inalta şi caldă,
urme pentru veşnicie lăsând în tine...
Usa templului inimii tale
în inima mea se deschide
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrat în cântec

Culorile franjurate peste cochilia unui timp
absorbit de ape pe verticala nordului
ridică ţărmurile în picioare.
Umbrele, care acoperă orologiile,
sunt plecate în pelerinaj
spre zodiile dintre solstiţii.

La vremea amiezilor, încătuşate în viori
sunetele se sparg în pereţii de sticlă.

Pe aici îmi erau paşii fără urme, între zile
ameninţate de drumurile-simbol,
ca nisipurile detaşate de ape,
pe care se odihneşte trupul iubirii.

Nimeni nu ştie cum în adâncul visului,
dorinţa e o flacără albastruie
care arde inima trubadurului
intrat în cântec.

Voi însera pe pajiştea apusului,
să-mi îmbălsămez inima cu cîteva ierburi.
Mă voi nemuri în zidul fântânii,
pentru salvarea unei stele,
în care voi înnopta definitiv.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc

nu ştiu dacă trupul
e o dimensiune
importantă pentru ochi

ştiu doar că-mi
adăposteşte Universul

Binele şi Răul
doi gemeni ce merg
pe acelaşi drum
în sens invers...

dincolo de paşi doar un punct

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre, sunete, lumini

Umbra ta
se odihneşte deasupra mea
precum noaptea asupra capetelor noastre plecate
ca o lumânare uitată,
ca o undă nestrivită de pietre.
Şi când îţi voi vedea umbra
de departe, din mine,
de unde nu ma aşteptam să o văd vreodată
voi şti ca aşteptarea ei
a fost mai lungă decât orice linişte
ar putea exista vreodată între doi îndrăgostiţi.

Vocea ta
nectarul femeii mereu însetată
se-aude cel mai limpede când eu tac
şi mă aşez sub cer, senină, albastră, fără nori
ascultându-te vorbind şi gândindu-mă
că fiecare cuvânt de-al tău e un elogiu adus vorbirii
că fiecare lovitură a buzelor e un sărut pierdut
te voi ruga să taci
înţelepciunea nu va fi niciodată mai presus de iubire.

Lumina ta
mă mângâie de sus în jos, potolit, cald
povara întunericului nu-mi mai doarme sub piele
nu se mai aude ecoul distanţei între atunci şi acum
precum nici bătăile de aripi ale păsărilor
nu mai anunţă furtuni
străzile cântă, cu timpul se opresc
şi ascultă cum prin noi
nu mai aleargă melancolia.

poezie de Diana Dancu (18 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog la timpuri noi

Ne amăgim cu tinereţea, dar murim cu fiecare secundă.
Nu împărţim cu nimeni tăcerea. Iubirea se uită...
Iubirea e roua în care lacrima se odihneşte o clipă, apoi un curcubeu de vis se ridică.
Inima este o mânăstire în care coboară îngeri cu aripi de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum spre eternitate

Deschide-ti inima spre lume,
Fereastra sfanta spre etern.
Acopera cu ea pamantul,
Cu fruntea sus si chipul demn.

Invinge teama si-ndoiala,
Deschide-ti sufletul spre cer
Celestul foc ti-arate drumul,
Din nicaieri spre efemer.

Si intre-aceste doua tarmuri
Invata sa traiesti frumos,
Dinspre neant inspre abisuri
Cu gand curat si cu folos.

Din viata ta sa soarba altii
Ce insetati sunt de iubire,
Le lasa zestre bucuria
De-a te urma spre fericire.

Invinge greul cu-ndrazneala
Asteapta binele, rabdand.
Nu dispera daca-ntarzie
Veni-va, sigur, in curand.

Curaj de n-ai, sa-ti faci cu-ncetul,
Fara de el nu izbutesti.
Intelepciune si rabdare
Doar cu curaj le dobandesti.

Apoi, iti trebuie credinta,
Smerenie si bunatate.
Fara de ele viata-i goala
In drumul spre eternitate.
(febr.2000)

poezie de Iulia Comaniciu
Adăugat de Iulia Comaniciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Mai bate inima, săraca,
Precum un clopot în viroage,
Mai bate inima şi-n taină
Găseşte clipa să se roage...

Se-nalţă ca o rugăciune
Şi-n ea atâtea doruri ard...
În crucea ei necunoscută
E-un lan de maci cu sânge cald.

Duce o luptă... a cui să fie?!
Bate-n răscruci de suferinţă...
Înjunghiată-i... apoi pleacă
Pe calea către nefiinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este dragostea? Şi care este măsura ei? Şi de unde vine dragostea? Dragostea este încântarea inimii cuiva în faţa a ceva, dintr-un anume motiv. Ea este dorinţă când caută să atingă ceva, şi împlinire când se bucură complet şi neîntrerupt;ca dorinţă, aleargă;ca bucurie se odihneşte. Dumnezeu a creat spiritul raţional doar din iubire, fără vreo necesitate, pentru a-l face părtaş la fericirea sa. Apoi, ca să fie capabil să se bucure continuu de o atât de mare fericire, El a aşezat în spirit dragostea, un palat spiritual, făcându-l într-un anume fel sensibil la savoarea plăcerii lăuntrice, astfel încât să guste prin această dragoste farmecul fericirii sale şi să se prindă de aceasta cu o dorinţă neobosită. Prin dragoste, aşadar, Dumnezeu şi-a unit creatura raţională pentru ca ea, nedespărţită vreodată, să se adape prin dorinţă din însuşi binele prin care trebuia să fie fericită şi din care aspira într-un fel prin sensibilitate, şi să se bucure de el prin împlinirea în el însuşi.

citat din Hugo de Saint-Victor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Con invers

o fereastră a mării pătrunde
printre jaluzele
oamenii fac opţiuni irevocabile
trei dus-întors una
doar dus
iar unde se întâlnesc
putem să ne vedem pe noi

acolo unde
zidurile sunt împovărate de
apăsare
greutate care face toate ceasurile
să meargă

spune-mi
de ce nu părăsesc camera asta
de ce
tu eşti aşa reală şi eu un biet poem învechit
spune-mi de ce cobor spre salonul 3
spre camera rotundă
spune-mi de ce surâsurile trec la
o oră distanţă dincolo de
suferinţă

gaudi nu face asemenea promenade

poezie de Alexandru Velisar
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaptelea râu

există şase râuri care separă
infernul de lumea viilor
şi un al şaptelea râu
care-mi izvorăşte de sub tălpi
şi mă poartă spre lumea veşnică
a lucidităţii creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă uşor tălpile
cât să le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
şi circulă pe acelaşi drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă şi prin plămâni
pentru o clipă se opreşte
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
şi oftează

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuire

oscilaţiile sufletului răbdătoare le trăiesc
privesc albastrul fantomal al înserării
luceafărul e o prezenţă pe care o iubesc
şi valul ca o mângâiere la malul mării.

gânduri care dezgroapă vechile amintiri
spiritul copilăros ca-n prima tinereţe
freamătul vibrant al luminii-n simţiri
prima iubire descoperită cu delicateţe.

toate astea se succed în mine abundent
în inima care pompează doar iubire
nutresc ascensiunea unui vis ardent
spre marea fericire şi spre împlinire.

mâini diafane cern lucruri fără precedent
urechi care ascultă a mea destăinuire.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putem face o verificare cu privire la noi înşine şi să ne întrebăm dacă, în locurile în care trăim, alimentăm conflictualitatea sau luptăm pentru a face să crească unitatea cu instrumentele pe care Dumnezeu ni le-a dat: rugăciunea şi iubirea. În schimb a alimenta conflictualitatea se face cu bârfa, mereu, vorbind rău despre ceilalţi. Bârfa este arma cea mai la îndemână pe care o are diavolul pentru a dezbina comunitatea creştină, pentru a dezbina familia, pentru a-i dezbina pe prieteni, pentru a dezbina mereu. Duhul Sfânt ne inspiră mereu unitatea.

citat din Papa Francisc
Adăugat de Alexandru Răduţ
Comentează! | Votează! | Copiază!