Îmbătrânesc

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!...
Şi tinereţea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Şi se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi şi mâine.
Îmbătrânesc!..
Şi ce-i iubirea?
Eu n-am ştiut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare...
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Şi sufletul şi inima
La orişice chemare.

Îmbătrânesc!...
Şi tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Şi pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au îngheţat atâtea simţuri
D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare...
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare...
Şi mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit şi-apoi să iert.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc!...

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Şi-mi pare rău că mai exist.
............

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc zidurile. Îmbătrânesc copacii.
Îmbătrânesc bogaţii. Îmbătrânesc săracii...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CAND TE NASTI...

Când te naşti, primeşti în dar,
Odată cu suflul şi pământul
Nelipsit, Divinul Har,
Apoi mama-ţi dă cuvântul

Calci cu sfială pe pământ
Şi tălpile se înfioară,
Simţi în tine Duhul Sfânt,
Ce în suflet se coboară.

Dar oare ce-i mai sfânt?
Decât cuvântul mamei dulce
Şi al patriei pământ,
Pe care în suflet îl vei duce.

Încă merg cu lumea-n rând
Eforturi fac, mă străduiesc,
De greutăţi nici nu mă plâng,
N-am timp să îmbătrânesc.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi plânge inima în piept
Şi sufletu-mi suspină,
Căci m-ai iubit...
Dar nu te-am vrut,
Şi sunt atât de vină.

Că n-am simţit suflarea Ta
Şi inima cum bate.
N-am chibzuit
Că apoi, cândva,
V-oi regreta prin fapte.

Îmi pare rău,
N-am vrut să aud,
Chemarea sinceră din suflet,
N-am preţuit iubirea Ta,
Curată, ca şi lacrimile multe.

Mă ierţi, te rog,
Căci am greşit,
Apatic fiind faţă de Tine,
Te-am supărat, te-am chinuit,
Când mă iubeai pe mine.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmbătrânesc părinţii

Când îmbătrânesc părinţii îşi deschide cerul pleoapa
Lacrime diamantine picurând din bolta-albastră,
Stelele în doliul nopţii ca şi florile în glastră
Se-ofilesc, sinucigaşe în eter săpându-şi groapa.

Murmurând molcom din cetini, brazi-n melodii funeste
Scaldă munţii ce spre ceruri creştete semeţe-nalţă,
Avocaţi ai apărării în a timpului instanţă
Avatarul senectuţii vor, pledând, să îl conteste.

Apele, în unda lină ridurile-ar vrea să spele,
În oglinda argintie tinereţea să reflecte
Ori în adâncimi de mare ale timpului efecte
Să înece în vârtejuri care par un joc de iele.

Când îmbătrânesc părinţii toamnă e şi vine iarna,
În încheieturi şi-n oase neputinţa-şi toarnă plumbul,
Ochilor, de vulturi cândva li se-ntunecă văzduhul
Şi în depărtări celeste îngerul îşi sună goarna,

Pică stelele din ceruri iar din gură pică dinţii,
Tremură pe limbă vorba şi picioarele vibrează...
Doar poveri pentru copiii care rar îi vizitează,
Umbre în amurgul vieţii-s, când îmbătrânesc, părinţii.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc?

Îmbătrânesc, se pare, dar nu îmi este teamă,
Chiar dacă nu-s bărbatul ce-am fost odinioară,
Dar văd surprins, că totuşi, mai sunt băgat în seamă...
Când îmi inund vecinul sau când mai cad pe scară.

Eram timidul clasei, amic cu poezia,
Purtând şi-n tinereţe cu mine handicapul.
Acum când trec pe stradă şi tremur ca piftia,
Chiar şi o tinerică, oftând, întoarce capul.

Mai nou şi maidanezii m-acceptă şi mă plac,
În parc trecând pe-alee, apar şi-mi dau onorul,
Ba unii mai în vârstă, crezând că sunt copac,
Amabil mă salută din mers, săltând piciorul.

Am două-trei babete, vecine de balcon,
Ce-mi dau vreo aspirină sau chiar un Piafen,
Dar mă bârfesc într-una, căci am şi Parkinson,
Iar ele cred că tremur intenţionat, obscen.

Rămas-am un romantic, un aventurier,
Un bulgăr de ţărână cu gândul către astre,
Să mă îndrept de şale, să pot privi la cer,
Mi-a dat o farmacistă, nişte pastile-albastre.

Pisica mă priveşte, torcând melodios,
Când moţăi în fotoliu şi intuieşte-o dramă:
Probabil o să sforăi, dar voi visa frumos...
Îmbătrânesc şi ziua, dar nu îmi este teamă!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt confortabil ştiind că îmbătrânesc, pentru că opţiunea asta este mai bună decât cealaltă, adică să fiu mort. Deci, aleg să îmbătrânesc.

citat din George Clooney
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dată...

n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate

am doar vreme de-o seamă cu nimic şi cu toate

n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră

doar o notă uitată-n suita de horă

n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă

nici noroc nici dreptate nici curaj şi nici teamă

n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată

dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem dureros

Când îmbătrânesc părinţii îşi deschide cerul pleoapa
Lacrime diamantine picurând din bolta-albastră,
Stelele în doliul nopţii ca şi florile în glastră
Se-ofilesc, sinucigaşe în eter săpându-şi groapa.

Murmurând molcom din cetini, brazi-n melodii funeste
Scaldă munţii ce spre ceruri creştete semeţe-nalţă,
Avocaţi ai apărării în a timpului instanţă
Avatarul senectuţii vor, pledând, să îl conteste.

Apele, în unda lină ridurile-ar vrea să spele,
În oglinda argintie tinereţea să reflecte
Ori în adâncimi de mare ale timpului efecte
Să înece în vârtejuri care par un joc de iele.

Când îmbătrânesc părinţii toamnă e şi vine iarna,
În încheieturi şi-n oase neputinţa-şi toarnă plumbul,
Ochilor, de vulturi cândva li se-ntunecă văzduhul
Şi în depărtări celeste îngerul îşi sună goarna,

Pică stelele din ceruri iar din gură pică dinţii,
Tremură pe limbă vorba şi picioarele vibrează...
Doar poveri pentru copiii care rar îi vizitează,
Umbre în amurgul vieţii-s, când îmbătrânesc, părinţii.

poezie de Nicu Gavrilovici din Manifest pentru normalitate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr...

.. nu mă-ntristez că nu sunt înţeles
dar mă -ntristez când nu pot înţelege
şi nu mă vaiet când nu sunt ales
ci doar când singur nu mai pot alege

mă bucur când încerc să fiu mai bun
sunt trist când mulţi încalcă datine străbune
şi nu mă plâng câ sunt tratat ca un nebun
ci doar mă plâng că lumile-s nebune

şi întunericul eu niciodată n-am hulit
în loc de blasfemii aprins-am lumînări
şi căutăm prin lume pururi ostenit
de ultime instanţe, adevăr

dar nici la fund de mare nu era
şi nici pe vârf de munte. Ca atare
se tupilase undeva în preajma mea
în ochii tăi, mai jos de fund şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (29 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul de puternică (Strong Enough)

Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni şi nu cerşesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.

E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu ştii ce am simţit.

Sunt puternică pentru despărţire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul şi pulsul,
N-am să întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.

Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc şi mă înec în plâns,
Atunci închid uşa după mine şi ies,
Merg în neştire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar ştiu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.

Câte-aş avea să-ţi spun, aş scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Ştiu însă că nu înţelegi,
Aştepţi la uşă şi vrei să pleci,
Mi-s ochii rupţi de somn
Şi tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist şi adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am să plâng, sunt tare şi-ţi spun:
Pleacă chiar acum!

Iadul să vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aş mai gândi la tine vreodată,
Te-am înţeles şi te-am iertat,
Rămâi cu bine-ţi spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Şi n-am să plâng,
Sunt tare, negreşit,
Pentru-al nostru sfârşit
Şi n-am să plâng cu capu-n pernă-năbuşit.

cântec interpretat de Cher, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum cred

Niciodată n-am crezut
Că pot să mă ridic, după ce-am căzut...

Niciodată n-am crezut
Că pot să muşc un fruct atât de crud...

Niciodată n-am crezut
Că pot s-ating o stea ce cade-n vid...

Niciodată n-am crezut
Că Soarele se stinge, când pui pe el pământ...

Acum cred.

poezie de Ruxandra Palade
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Renunţ la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Rodica Kadar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Renunţ la milă greu ca la un viciu,
Cu milă sunt drogată de copil.
Alb înstelată de ridicol plâng
Lângă fricos, lângă învins, lângă umil.

Îi plâng pe proşti şi proştii mă înving,
Surâzători sub steaua mea sterilă.
De gingăşie tot mai mult mă-ntunec
Şi pier de umanism şi milă.

Înduioşate mâini întind să mângâi
Fiare gonind spre mine hămesite,
Şi-mi pare rău că n-o să mai sărut
Şi botul care mă ucide.

Nici n-am trăit spre-a nu jigni pe nimeni,
Mi-au prins în ţărnă rădăcini genunchii,
Şi-mi trece viaţa încercând să-mi cresc
La capetele aripilor unghii.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă amară

N-am avut noroc în viaţă,
De lumină şi verdeaţă,
Nici de lapte, nici de miere,
Numai pâine cu durere...

Untul de pe pâinea mea,
L-a mâncat altcineva:
Doar odată s-a-ntâmplat,
Să rămână nemâncat...

Nici atunci n-am fost în stare,
Să descopăr ce gust are:
Pâinea am scăpat din mână,
Şi-a căzut drept în ţărână;

Pentru că sunt păgubos,
A căzut cu untu-n jos,
Iar, pentru că sunt nătâng,
Şi am început să plâng,

Vreme-n care, ca un fraier,
Tot loveam cu pumnii-n aer,
Am rămas şi fără pâine,
Căci mi-o-nfulecă un câine!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui critic care găseşte că îmbătrânesc

Îmbătrânesc poeţii, bieţii!
Firesc e lucrul ce-l susţii...
Numai o seamă dintre critici
Rămân de-apururea copii.

epigramă de George Voevidca din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii îmbătrânesc bine, alţii îmbătrânesc rău.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!