* * *

Am fost şi eu copil,
şi visam
în deplina insolenţă de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în acelaşi timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preţ de una,
cu tot cu pene,
şi permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Şi pământul îmi fugea de sub tălpi
ca un porc de Ignat, prin ogradă,
când bucăţile-mi de inimă
se spânzurau de înălţimile cu ochi.

poezie de Ionuţ Popa (aprilie 2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu târnăcoapele de pliscuri

Am fost şi eu copil
şi visam
în deplina insolenţă de atunci
să vând zboruri păsărilor,
când ele doar încercau,
în acelaşi timp,
să planteze căderi în sufletul meu
cu târnăcoapele de pliscuri.

"Două aripi la preţ de una,
cu tot cu pene,
şi permisul de altitudine
valabil până la moarte."

Şi pământul îmi fugea de sub tălpi
aşa cum de Ignat porcii se zvârcoleau de sub noi
şi fugeau prin ogradă,
când bucăţile-mi de inimă
atârnau de înălţimile cu ochi.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de jar

Fi-ţi-ar dragostea să-mi fie
templu-n trup prin poezie,
să-mi răsfiri cuvinte două
până litere-o să-mi plouă.

Fi-ţi-aş tălpi însângerate
de aici şi pân'la moarte,
soartă răsturnată-n soartă
până bolta ne-o fi poartă.

Fi-ţi-aş şi parfum şi rouă
picuri despicaţi în două,
să fiu dor, să fiu şi chin,
sufletul când mi-l închin.

Fi-ţi-aş toamnă, primăvară,
vară şi-apoi iarnă iară,
inimă să-ţi fiu... de jar,
când iubeşti... ce n-ai habar.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi uitam

Visam ceva catifelat despre adâncul pământului;
un căluţ vorbitor, de un galben aprins,
făcea semne da şi nu din coamă;
coama lui era acoperită de pene strălucitoare,
încerca să comunice cu soarele;
visam, precum spuneam,
până când un preot m-a îndemnat să văd
în cuvinte;
atunci am început să vorbesc cu rădăcinile din mine
timp în care
mă căţăram cu greu pe nişte stânci abrupte,
pământul îmi tăia suflarea în pauze lungi,
între respiraţii eram perfect de acord cu natura,
natura goală ce defila prin faţa mea fără încetare;
înţelegeam totul ca şi cum nimic nu ar fi fost ascuns;
a doua zi uitam şi nu mai ştiam
ce-au simţit ochii mei, de pildă,
atunci când au fost atinşi de împrejurimi.

poezie de Camelia Petre
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni
Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi
Până la ceruri
Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă
Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor
Cum se-nfierbântă frunzele moarte
În vântul răsucit al toamnei
De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci
Roteşte-ţi inima către mine
Să zac la umbra ei.
Tu să calci dumnezeieşte
Pentru un sărut
Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când
Două distanţe de o frunză
Ne despart privirile.
Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă
Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două distanţe de o frunză

Când nu vrei să vorbeşti cu nimeni

Când ţi se urcă sufletul pe aripi moi

Până la ceruri

Ori găseşti în oameni Luna în eclipsă

Scrie-mi pe un petic de stea.

Spune-mi cum s-a răcit pământul din urma lor

Cum se-nfierbântă frunzele moarte

În vântul răsucit al toamnei

De parcă ar fi aripi de stele.

Când nu ai nimic de spus şi vrei să taci

Roteşte-ţi inima către mine

Să zac la umbra ei.

Tu să calci dumnezeieşte

Pentru un sărut

Urcându-ţi buzele pe ochii mei.

Scrie-mi când

Două distanţe de o frunză

Ne despart privirile.

Altfel tot largul lumii mi se pare a fi cenuşă

Fără tine.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când cobori în abisul din tine sau atunci când escaladezi înălţimile, singurul aer respirabil este credinţa.

aforism de Ionuţ Caragea din Fântâna care-şi bea singură apa - volum în pregătire (2023)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi pestriţe...

Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin coteţe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....

Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Şi bahice aripi...
... simţiri minunate!...

Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar să nu calc smintit,
Să-mi stea aripa-n gât!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii poet înseamnă să ai, în acelaşi timp, o inimă însetată de dragoste şi o minte însetată de cunoaştere. Atunci când inima exclude creierul, eşti sclav al dragostei, iar atunci când creierul exclude inima, eşti sclav al ştiinţei.

aforism de Ionuţ Caragea din revista Observatorul din Toronto (22 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire de flaute

După ce aerul trece prin flaut,
înfloreşte sub aripi de păsări
şi are mirosul unei biserici
abia alăptate de rouă.

Cu mâinile altcuiva
încerc să ridic muntele
cât mai aproape de ieslea norilor,
fără să tulbur orga
ce cheamă stelele în palma cerului,
în timp ce o uşă în formă de cerc
se înroşeşte de aşteptare.

Smerită şi blândă,
duminica ascunde sub tălpi
sămânţa de rai.
Până unde creşte sufletul în pâine?
Până când?

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima coafată

cum trăiesc doar din scris
mă văd nevoit să mai vând
nişte tablori pictate de mine
la preţ de catren
(?!) sau să
predau ore de desen prin judeţ
până îmi sare rândul la pensia
de boală de inimă coafată
urcată, în versuri, la cap

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al şaptelea râu

există şase râuri care separă
infernul de lumea viilor
şi un al şaptelea râu
care-mi izvorăşte de sub tălpi
şi mă poartă spre lumea veşnică
a lucidităţii creatoare
dar râul acesta se întoarce
uneori în amonte
îmi gâdilă uşor tălpile
cât să le ridic
apoi, ca un prestidigitator
îmi intră pe sub piele
şi circulă pe acelaşi drum cu sângele
îmi intră prin creier
prin inimă şi prin plămâni
pentru o clipă se opreşte
lângă sufletul meu trist
ca o salcie plângătoare
şi oftează

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

poemele de dragoste se scriu numai seara
aşa se cuvine
atunci şi cuvintele au umbre
după care să ne ascundem în timp ce jurăm
că nimic nu ne va despărţi
deşi stăm fiecare pe câte un mal
al singurătăţii
că ne vom iubi până la moarte
deşi moarte este un cuvânt pe care
cei ce iubesc nu ar trebui
să îl rostească niciodată
poemele de dragoste se scriu numai seara
atunci ispitele au contururi estompate
ca şi demonii cei frumos cântători
înlănţuiţi de catargele corăbiilor
plutind în derivă
poemele de dragoste
se scriu numai seara
când razele întunericului usucă
cerneala de pe hârtie
şi lacrimile din călimară
când fiecare îşi poate alege
o stea şi o inimă
cărora să le dea acelaşi nume
pe care îl va uita
până în zori

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupoaică albă risipei dată

A fost o vreme când
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi
În trupul nesăpat de-a timpului risipă
frumoase-mi erau livezile toate
cu mere roşii pe aripi purtate
zboruri înalte necoapte iubiri
A fost o vreme când
ploile luminii îmi fântâneau în ochi
noaptea îngenunchea supusă
lupoaicei albe
risipei date
Azi, sub ochiul timpului clipind spre iarnă
dor amurgurile
de prea plin
aduceri aminte colindă nostalgic
la poarta zorilor închisă
Tantal mă cheamă spre limanul
umbrelor însetate încă
de seva dulce amară a lumii
Azi, să rămân
în ramul toamnei aş vrea
lupoaică albă
până în clipă acea definitivă
când lumina se întoarnă în "nous",
când mă închid în lumină

poezie de Agafia Drăgan din Iluzia regăsirii (2016)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu locuiesc de două ori în aceeaşi inimă

când şi-au strâns rănile şi le-au pus în bagaje
nici de mila zărilor nu-şi întorc privirea
descheiaţi la suflet
pleacă la marginea lumii
acolo unde clopotele anunţă
îngroparea poemelor
poeţii nu-şi schimbă sufletul de două ori
cu acelaşi suflet
rămân în carnea lor
ca într-o haină zdrenţuită
şi trag de timp
ca de un colţ de pâine
până îndestularea aceasta
sparge văzduhul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe râul de argint, cu maestrul

Probabil şi tu, maestre, ştii cum e
când ea îţi înşiră nimicul cotidian la picioare
iar tu aprobi dând din cap cu gândul în altă parte.

Aşa făcuse acum două seri – circula prin mine şi vorbea,
din clarobscurul unei coaste sau poate din vârful piciorului,
până când apăruseră stelele,
iar eu, cât a tras un fum de ţigară, chiar i-am spus:
"În timp ce vorbeai tu, au apărut stelele."

"Ce spuneai?" (zise, suflându-mi fumul în ochi şi în gură,
continuând să ignore praful stelar de pe buze şi de pe ţigară,
scuturându-l cu o uşoară insolenţă la coşul discursului.)

Şi a continuat să vorbească, iar eu să dau din cap,
urmărind mişcarea stelară, fină ca a limbilor de ceasornic,
până când, deodată, cele două limbi, a ei şi a cerului,
au început să se atingă, să aibă locuri comune, să se lege precum
firul de lână al bunicii, din fire mai subţiri, de culori diferite.

Ţi s-a întâmplat şi ţie aceasta, maestre? Să simţi, la propriu,
această muzică trecându-ţi prin degete?
Aceeaşi sincronie a fenomenelor, ca atunci când spui: "eşti de neuitat",
iar ea se uită prin tine, căutând să te vadă sau poate să te mănânce de viu.

În fine, acum nu pot decât să-ţi mărturisesc, ţie şi surorilor noastre,
că visai cerul ca un manuscris de piele, cu pistrui,
pe care degetele mele citesc, speriate, aici o stea, dincolo alta...

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

Inimă - ciutură spartă -
Cui mai duci apă la poartă,
Dacă nimeni nu mai trece
Să-ţi soarbă din apa rece -
Apă bună de descântec
De la ochi până la pântec?...

Inimă - ciutură goală -
Cine te spoi cu smoală
Şi te-ascunse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă,
Ca să-ţi mai cerşească apă
Când de sete gura-i crapă?

Inimă - ciutura mea -
Dă-mi să beau, dar altceva,
C-apa rece ţi-au golit-o
Toţi cei care ţi-au sorbit-o!...
Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie -
Dă-mi un strop de apă vie!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omuleţul de zăpadă

(nepoatei mele, Maria Elaine)

Ionuţ, un copil isteţ,
Clădeşte un omuleţ,
Cu zăpada din ogradă,
Lângă gardul de la stradă.
Soarele cam dogoreşte,
Ionuţ se cam grăbeşte,
Să facă omul de zăpadă,
Să vină copii să-l vadă.
Pe lângă el, cu veselie,
Frumoasa copilărie,
Omuleţul de zăpadă
E statuia din ogradă.

poezie pentru copii de Mircea Ursei din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu noi, cai şi fluturi

prin caii mei fugea o iarnă
şi-n coama lor zăceau iluzii
pe margini fine de lucarnă
doar fluturii-şi dregeau contuzii

ei alergaseră prin luncă
nebuni cu aripi iscălite
ce-n zboruri moartea şi-o aruncă
fugind de-arhaice ispite

prin caii mei absenţe stinse
galopuri şuierând furtună
cu aripi de-asfinţit întinse
ce ziua vrea să ne răpună

suntem, poete, umbre albe
de nori plutind în cavalcadă
murim ca fluturii pe nalbe
şi nimeni nu vrea să ne vadă

rămânem iarnă şi confuzii
în lumea plină cu iluzii

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Te-am visat, dragostea mea,
îndrăgostit de albastrul cerului meu,
unica zare în care îţi pluteşte galeş lumina,
ca o pasăre ce nu doarme niciodată fără aer sub aripi,
numai dor, fără zbor, numai dor.

Te-am visat, inima mea scumpă,
trup de copac cu ramuri rânduri
înfrunzindu-mi pădurea orfană de verde,
călcându-mi cu însoleiri lutul, cu miresme de fructă albă şi fluturi reînviaţi raze solare.

Te-am visat, sufletul meu,
ca atunci când îl visez pe Dumnezeu,
mereu şi mereu fără chip doar adiere de iubire prin nări şi în ochi,
doar murmur dulceag cu gust de lapte şi de miere,
boare peste căruntu-mi apăsat de secunde.

Te-am visat, suflul gurii mele,
se făcea că îţi spuneam pe numele mic, Mângâiere,
şi te respiram atlant
trupul meu devenea tot mai mare până când ieşeam din el
până când universul se umplea de bucăţi de noi, surplus de iubire
de bătăile inimii mele albe şi de albastrul sângelui tău.
Se întorc din învieri fluturi pe jos ca să vadă.
Ah, ce copil îţi voi naşte.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!