
Cu aceeași nomenclatură și același stupid serviciu de inteligență, nu e de mirare că România pășește mai departe pe drumul larg deschis de ceaușism. Cu mințile negre de funingine, noii diabolici cretini care conduc Securitatea au orchestrat istorica "apărare Iliescu", cu pitorești mineri înarmați cu bâte, lanțuri și pistoale. Rezultatul: miliarde de dolari ajutoare din partea lumii civilizate au fost sistate... Nimeni nu trebuie să ne învețe pe noi ce să facem. Aceste blestemate vorbe se aud de câte ori protestele lumii întregi ajung la urechile funcționarului ceaușist, ale idiotului spălat la creier aflat într-o funcție oarecare în România.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Securitatea ceaușistă a fost - ca și Ceaușeștii, de altfel - o elită pe dos, satanică; concurează astăzi nu numai la premiul pentru cel mai bestial serviciu secret din lume, dar și la acela mult râvnit de cel mai stupid serviciu de așa-zisă inteligență din univers... Am avut zilele trecute dovada prostiei lor: în loc să fi dat o minimă dovadă de inteligență, răsturnându-l pe Ceaușescu nu acum zece ani, când ar fi trebuit, dar măcar acum două-trei luni, au preferat să piară împreună cu Führer-ul lor dement.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se poate afirma fără ezitare: România este pe primul loc în ce privește prostia Inteligenței sale... Faptul că Securitatea a tolerat vreme de aproape douăzeci de ani nebunia patentă a lui Ceaușescu și starea de necrezut a întregii țări, devenită rușinoasă Etiopie a Europei, arată nivelul ei de inteligență. Această mașină ruginită, care probabil absorbea aproape întregul venit național pentru a controla corespondența și telefoanele unor persoane inofensive, pentru a organiza zece schimburi zilnice de pază și cordoane de milițieni de tot soiul la locuința vreunui pașnic dizident, se considera desigur satisfăcută cu privilegiile pe care le deținea în statul ceaușist. Deși oricine își putea da seama cât de mizerabile erau aceste sacrificii.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

O putere inteligentă se ferește de Martiri. Știe că aceste fantasme nu numai că îi vor tulbura visele, ci vor cutreiera și cutremura mințile altora, îndemnându-i nu numai să iasă din obișnuita apatie, ci să dea, la rândul lor, mărturie. În al doilea rând, când lipsa de inteligență a Puterii este atât de mare încât nimic din ce face nu poate rămâne tainic, fiindcă e făcut aproape la lumina zilei, cu totală lipsă de subtilitate și cu maximumul de brutalitate posibil, atunci înseamnă că ea a ajuns la un punct în care nu se mai teme de gura lumii. Dar gura lumii, a lumii întregi, este un organ puternic, capabil să producă schimbări de atitudine și sancțiuni; și cine nu se mai teme de nimic înseamnă că a ajuns la o situație-limită, în care totul este egal, fiindcă nu mai există supraviețuire posibilă: panica a înecat ultima brumă de bun-simț.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i de făcut, deci când te trezești că țara ta beneficiază de unicul privilegiu de a avea cel mai stupid serviciu de Inteligență din lume? Eu am repetat deja de multe ori, și drept să spun nu m-a crezut nimeni, având în vedere că epistemologia românului e primitivă și că el n-a priceput încă necesitatea acțiunii anarhice în știință pentru a stimula creativitatea, am repetat că unica soluție a tuturor crizelor din România... ar fi să se dea foc întregii moșteniri a lui Ceaușescu și să se pornească de la zero. Or, evident, ceea ce se face e tocmai pe dos: sunt păstrate pe poziții toate vechile cadre (nu numai securiștii), sub pretextul că ei sunt singurii specialiști disponibili în sectoare-cheie.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Orban de România și Orban de Ungaria
Eu cred că n-ar fi de mirare,
Acum, cu tizii ăștia doi,
Să facem România Mare...
Lipind Ungaria la noi.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar, evident, acești "specialiști" sunt specialiștii falimentului Ceaușescu și garanții cei mai siguri ai... unui faliment catastrofal iminent. E de ajuns o brumă de inteligență (de un fel pe care nici un funcționar ceaușist nu-l poate avea) pentru a-ți da seama că România n-ar putea funcționa firesc decât renunțând la astfel de specialiști și dând toate funcțiile de răspundere pe mâna unor diletanți care nu înțeleg toate acele principii nefaste cultivate de "specialiști", în virtutea cărora țara s-a scufundat în nămol și va dispărea curând din orizontul Europei.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i costă pe români această neprețuită, unică posesiune cu care se vor mândri în vecii vecilor: cel mai imbecil serviciu de Inteligență din lume? Îi costă nu numai miliarde de dolari, mizerie de nedescris, foamete, frig și SIDA; îi costă o adâncă rușine în fața întregii lumi, rușinea de a fi răbdat și de a răbda în continuare silnica dictatură a unui aparat de debili mintali care-și bat joc nu numai de buna-credință a cetățeanului de rând, ci și de calitatea și durata vieții sale, de aspirațiile sale, de credința că acei copii aduși pe lume sub șfichiuri de harapnic vor avea un viitor mai bun, o țară mai bună.
Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La sfârșitul lunii Martie, am lichidat datoria externă a țării noastre care, în 1980, reprezenta peste 11 miliarde de dolari în total. Din 1975 și pănă în Martie 1989, am plătit cca. 21 miliarde de dolari, din care dobânzile au reprezentat peste 7 miliarde de dolari. În această datorie nu au fost cuprinse și datoriile pe care le-am avut în ruble, și care de asemenea au fost achitate demult. Așadar, suntem independenți cu adevărat.
Nicolae Ceaușescu în Plenara C.C. P.C.R (14 aprilie 1989)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Chinezii promit că vor aduce miliarde în România! N-am înțeles dacă dolari sau oameni...
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un istoric al religiilor, fenomenul pe care Nietzsche îl condamna în creștinism nu-i era cu totul constitutiv acestuia era vorba de dualism, de ideea că lumea îi aparține diavolului și de consecința ce decurge de aici: faptul că inconsistența ontologică a lumii nu-i lasă omului posibilitatea de a-și recupera ființa decât în afara lumii. Trebuie oare repetat faptul că această infatuare a dualismului nu este specifică esenței creștinismului, că rădăcinile ei sunt platoniciene și orfice?! Acest mod de a vedea lumea este piatra de temelie a orfismului; adeptul lui Orfeu se așeza în rândul acelora care aveau aceste convingeri.
Ioan Petru Culianu în Iocari serio Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
România este în cea mai teribilă cumpănă, cu mari șanse de a deveni un stat tipic al lumii a treia. Într-o epocă în care s-a produs o revoluție în mijloacele de comunicație și o explozie în domeniul informațiilor, ideea potrivit căreia cunoașterea înseamnă putere este de la sine înțeleasă, mai puțin în România post-socialistă.
Florian Gârz în Ghidul spionului român
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi invidiez pe nepoții și strănepoții noștri cărora le va fi dat să vadă Rusia în 1940, stând în fruntea lumii civilizate, devenind un model al dezvoltării științei și artei și primind prinosul plin de respect din partea întregii omeniri civilizate.
citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

O'Connors nu-și mai amintea nimic despre articulațiile ei, însă nu era sigur dacă Alice H. era o persoană. Tot atât de bine putea să fi fost un bulgăre de foc roșiatic ce-l dusese într-o clipită într-un sat de dincolo de dealuri. Focul era mai fierbinte decât soarele deșertului, dar nu-l arsese. În afară de el însuși, nimeni n-o văzuse nici pe Alice H. și nici altceva: doar un om târându-se, istovit, care ajunsese într-o oază și dormise zile întregi apoi, ca atâția alții înaintea lui.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Este necesar să respingem cu hotărîre orice acțiuni îndreptate împotriva patriei, a poporului nostru, constructor pașnic al socialismului, a independenței, a construcției noii orînduiri socialiste în România!
Să acționăm cu întreaga răspundere față de prezentul și viitorul socialist al patriei noastre, pentru a asigura munca și liniștea întregului nostru popor!
Este de datoria tuturor cetățenilor Republicii Socialiste România să acționeze cu toate forțele împotriva tuturor celor care, în slujba diferitelor interese străine, a serviciilor de spionaj, a cercurilor imperialiste reacționare, își vînd țara pentru un pumn de dolari sau de alte valute.
Trebuie să dăm o ripostă hotărîtă împotriva celor care vor să dezmembreze România, să lichideze integritatea și independența patriei noastre!
Nicolae Ceaușescu în Mesajul adresat poporului român în seara zilei de 20 dec.1989
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Condițiile în care s-a făcut literatură în ultimul deceniu în România au fost - și sunt mai departe - atât de vitrege, încât e de mirare că s-au mai scris cărți.
citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona

Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi în România nu poți să te miști cu coatele mai departe de piept ca să nu dărâmi un calculator, încât copiii caligrafiază din ce în ce mai urât, dar pot cu viteză să scrie la un calculator. Ei bine, într-o asemenea lume trebuie ținut cont de un asemenea factor. În România sunt convins că s-ar găsi miliarde multe care să intre într-o afacere profitabilă, dar câtă vreme nu există posibilitatea de recuperare rapidă, nimeni nu nu-și bagă banii ca să și-i recupereze peste ani. De aceea povestea filmului de azi, pentru mine este o mare durere, pentru că eu cred că dintr-un pământ care poate să izvorască o asemenea forță teatrală nu se poate ca într-o artă îngemănată, să nu aibă asemenea mari talente. Din păcate, cinematograful fiind industrie nu se poate realiza decât prin intermediul mijloacelor extrem de costisitoare. Într-o asemenea sărăcie ca la noi pentru cultură este foarte greu să poți oferi și valoare. Vedeți ce pondere extraordinară au în clipa de față calculatorul și creatorul de imagini sintetice care impresionează.
Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Își pleacă urechea la șușotelile lumii pentru că urechile trupului sunt mai deschise decât urechile sufletului. Iar dacă pe tine te supără toate acestea la el, înseamnă că nici tu nu ți-ai deschis bine ochii și urechile sufletului.
aforism de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Temnița Minții
Adăugat de cinepa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Joaca de-a România
Bolnavi grav de România
știm că ea ne este leacul
să ne facem datoria
ne ducem cu toți la dracu'
România este leacul
"doctori" are cu duiumul
de când a-nceput iar veacul
toți i-arată unde-i drumul
Deștepți are cu duiumul
nu-și cunosc vai datoria
căci doar la prostie-i cumul
bolnavi grav de România
Știm că la noi este leacul
dar ne dăm de-a berbeleacul
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (29 iulie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de funingine
Din partea subterană a lumii
nu iese la suprafață lumina,
o alta călătoare trece pe deasupra
și norii vor să-i oprească privirea.
Simt cum valuri mă înconjoară,
timpul curge ca o mare-n univers
de-o vârstă cu stelele
cu staniu strălucitor pe raze,
de se nasc puii de aur
sub cloștile negăsite,
dar cine-i poate ocroti?
Noaptea de funingine cu sprâncene
veghează somnul căzut în hău,
de se sperie simțurile-n așteptare
și mă-nfășoară într-o pânză subțire
prin care se văd sporind
coapsele mândriei,
bruma mea de încredere,
rouă de adevăr
căzute din cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă avea chef, Al-Kindi era în stare să extragă informații privitoare la alți indivizi singulari sau la persoane corporative, precum un regat întreg de exemplu. Aceasta l-a determinat pe Al-Kindi să-și pună câteva întrebări fundamentală: de vreme ce totul mă îndeamnă să cred că aceste lucruri care-mi dezvăluie viitorul nu se află aici decât pentru a mi-l dezvălui, care este atunci adevărata consistență a lumii? Nu e oare vorba, în ultimă instanță, de o pură fantasmagorie pusă în mișcare de propriul meu intelect? Și, în acest caz, nu sunt eu oare, în fiecare clipă, singurul creator al lumii?
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!