Parfum exotic

În calde seri de toamnă când sorb cu adâncire
Mireasma care molcom din sânul tău adie,
Un ţărm al fericirii în mintea mea învie
Orbit de-o monotonă, fierbinte strălucire:

Un ostrov leneş unde mărinimoasa Fire
Dă arbori stranii, poame cu care te îmbie,
Bărbaţi cu trup subţire şi sprinenă tărie,
Femei cu-o fără seamăn de sinceră privire.

Mireasma ta mă duce-n meleaguri minunate
Şi văd un port cu multe corăbii adunate
Ce-s încă ostenite de valuri şi lumină,

În vreme ce parfumul ce-l dau tamarinarii
Domol îmi umflă nara şi-n sufletu-mi se-mbină
Cu cântecul pe care-l îngână marinarii.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum exotic

În calde seri de toamnă, când sorb cu-nfiorare
Din sânu-ţi cald parfumul, cu pleoapele închise,
Se desfăşoară-n visu-mi un ţărm făr' de abise,
Ce monoton sclipeşte sub revărsări de soare.

O insulă pe valuri molatice mi-apare
Cu fructe dulci şi plante cu flori în veci deschise,
Bărbaţi subţiri, puternici, femei cu ochi de vise,
În cari străluminează sincerităţi bizare.

Parfumul fiinţei tale m-avântă-n ţări vrăjite,
Pe-un port plin de catarguri şi pânze obosite
De-a valurilor goană, din larg în largul zării,

Pe când respir miresme de verde tamarind
Ce se-mpletesc cu cântul luntraşilor şi-al mării
Şi sufletu-mi mireasma şi cântul mi-l cuprind.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza bolnavă

De ce eşti astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopţii în minte ţi-a rămas?
De ce trec laolaltă pe faţa ta-ngeţată
Fiorii nebuniei şi-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduş sprinţar
Turnata-ţi-au în suflet iubire şi-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coşmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aş vrea să-ţi fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Şi inima pioasă să ţi-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Şi Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te port în mine

Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi şi grei,
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Şi port la gât, nepreţuit şirag,
Strânsoarea cald-a braţului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în braţe, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu şi-n vis.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o artistă

Ca a nopţii poezie,
Cu-ntunerecul talar,
Când se-mbină, se-mlădie
C-un glas tainic, lin, amar.
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor,
Apărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.

Ca zefirii ce adie
Cânturi dulci ca un fior,
Când prin flori de iasomie
Îşi sting sufletele lor,
Astfeli notele murinde,
Blânde, palide, încet,
Zbor sub mâna-ţi tremurânde,
Ca dulci gânduri de poet.

Sau ca lira sfărâmată,
Ce răsgeme-ngrozitoriu
Când o mână îngheţată
Rumpe coardele-n fior,
Astfeli mâna-ţi tremurândă
Bate-un cântec mort şi viu.
Ca furtuna descrescândă
Care muge a pustiu.

Eşti tu nota rătăcită
Din cântarea sferelor,
Ce etemă, nefinită
Îngerii o cântă-n cor?
Eşti fiinţa-armonioasă
Ce-o gândi un serafin,
Când pe lira-i tânguioasă
Mâna cântecul divin?

Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin, încetişor,
Cu o rază de lumină.
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lada de zestre

în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină
timpul îmi e frate cu zorile darnice
ce m-au energizat cu prana divină.

demnă mă îndrept spre cele veşnice
ca floarea de lavandă cu mireasma fină
în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină.

primesc de la stele vise tainice
le-am adorat mereu cu iubirea senină
amintiri se-aprind ca nişte sfeşnice
lumina ce se naşte sufletu-mi alină.

în lada de zestre pun gânduri trainice
şi ia ţesută cu fire de lumină.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l puteam alunga din suflet. Îl căutam frenetic în priviri banale în care mireasma poveştilor ofilise de multă vreme. Adormeam cu acelaşi zâmbet în gând şi sufletul pribeag îmi cânta dorul încetişor, dojenindu-mă. Chipul frumos se oglindea în valuri înalte care se izbeau de ţărm risipindu-mi visele, dezgolindu-mă de amintiri efemere. Era câte puţin din nemurirea lui în fiecare străin...

Andreea Palasescu (18 ianuarie 2015)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când cerul

când cerul pare că se leagă de pământ
cum Prometeu legat de stâncă spre eternă răzbunare
e semn că o potecă leagă lăcrima de vis
şi-împărăţia se arată celui care vede

cuvintele-s corăbii părăsite
care străbat tăceri spre tihna unui port
de multe ori, primesc la bord bucăţi de viaţă
ce se vor smulse de un vultur hămesit

arca se-ascunde printre vârfuri ostenite
corăbiile prin prăpăstii de uitare
Titanicu-şi ascunde neputinţa
cuvintele, multe uitate, încă speră

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierzania

Fără de preget, Dracul, cu gându-i mă-nconjoară,
Pluteşte împrejuru-mi ca boarea nevăzută,
Îl sorb şi-mi simt plămânii în flacăra-i amară,
Umplându-mi-i o poftă etern reîncepută.

Şi, cunoscând adânca-mi iubire pentru Artă,
Mi-apare-n chipul unei femei desăvârşite,
În suflet îmi pătrunde, acum deschisă poartă,
Obişnuindu-mi firea cu marile-i ispite.

De-a Domnului privire departe mă alungă,
Urâtu-i o câmpie cu-nveninată dungă
Iar paşii-s grei de trudă, privirile mă dor,

Veşmintele-mi sunt zdrenţe în sângerarea rănii,
Abia mă port prin rele care mă-mpart, mă vor
Sub arma nemiloasă a veşnicei pierzanii!

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port corăbii mari tuşeau

În port corăbii mari tuşeau
Şi, lună comestibilă, regina,
îl dezmierda pe vrăjitor cum se dezmiardă
o girafă cu nara rănită.
Pentru a opta oară, zorile emigrau
printre neguţătorii care vindeau din nou
platanilor traşi pe sfoară frunzele moarte.
În cuşca-i de foc, acvila-mpărătească
se mulţumea c-un orizont pătrat.
Nevinovaţii-au fost cu-asprime pedepsiţi:
orice femeie în fântână s-a schimbat,
şi-n cactus fiece bărbat. Pe urmă-a fost spălat,
să-i placă iar, grumazul cerului.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e niciun loc

Nu mai e niciun loc
În memoria mea
În care să nu fi tu.
Mă mistuie un foc
Îmi cade-n palmă o stea
Oare ce mai faci tu?

Nu mai e niciun gând
În mintea mea
În care să nu fi tu.
Vântul adie blând
Tăcerea se lasă grea
Mă-ntreb, ce mai faci tu?

Nu mai e niciun cotlon
În inima mea
În care să nu fi tu.
Port acum acel palton
Ce-l purtai tu pe vreme rea
Dar tu, ce mai faci tu?

poezie de Alina Gurban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei şi decoraţii

Cunosc femei - şi nu atât de rare -
Ce par ca Legiunea de Onoare:
Prea des le vezi - chiar dacă nu le caţi -
Pe fel de fel de piepturi de... bărbaţi.

epigramă de Charles Baudelaire, traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Asurzitoare, strada în jurul meu mugea.
Înaltă şi subţire, durere maiestuoasă
În voalurile-i negre de doliu fastuoasă
Şi mândră, o femeie trecu prin faţa mea.

Cu sprinten mers şi zvelte picioare statuare.
Eu mă-mbătam privind-o şi beam, ca pe-un venin,
Din ochiul ei, cer vânăt de uragane plin
Plăcerea ce ucide şi vraja care doare.

Un fulger... apoi noaptea! – Făptură fără drum,
Tu care cu-o privire m-ai renăscut deodată,
Abia în veşnicie te voi vedea de-acum?

În alte părţi, departe! Târziu! Sau niciodată!
Căci nu-mi cunoşti cărarea, nu ştiu spre ce mergeai,
O, tu zadarnic dragă, o tu care ştiai!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suvenir

De-ncerc pe sub rugina atâtor ani să caut
Parfumul şi lumina ce-a strălucit în ei,
Aş regăsi fierbinte cuvântul să te laud,
Ca flacăra ce doarme sub spuză şi scântei.

Precum mireasma florii pierită de demult
Preschimbă-n adiere fragilele-i culori
Şi-n nevăzuta strună a vântului ascult
Ţipându-şi tânguirea echere de cocori,

Acum, când cu amurgul cobor lângă pământ,
Iubirea ce mi-ai dat-o mai strâns de el mă leagă,
Cum, despuiată-n toamnă de-al ei stufos veşmânt,
Statuia verii creşte pe zariştea întreagă.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe mult de-aici

Ştiu, tainic, un iatac în care,
Gătită şi fermecătoare,
E-o fată-n veşnică-aşteptare.
Pe sân îşi face vânt cu-o mână,

În pat culcată pe o rână,
Ascultă plânsul de fântână:
E casa Doroteii, unde
S-o legene pe răsfăţată,

Din depărtări uşor pătrunde
Suspin de briză şi de unde.
De sus în jos, cu grijă mare,

Uleiuri ung fragilul trup,
Răşini frumos mirositoare. -
Leşină într-un colţ o floare.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfumul primăverii

Un buchet de liliac
A adus mama în casă.
Şi eu îl admir cu drag,
Parfumul lui aşa frumos miroase.

E parfumul primăverii,
Care mi-aduce aminte
Că se apropie sărbătoarea Învierii
Şi soarele e tot mai fierbinte.

Inima îmi bate tot mai tare.
Sufletul îmi este plin de bucurie,
Când admir această floare,
Parfumul ei mă îmbie să scriu o nouă poezie.

poezie de Vladimir Potlog (21 aprilie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale,
Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăţi,
Pe ea boarea nu adie, veşnic dorm undele-i pale,
Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăţi.

Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină,
Iedera şi muşchiul verde zidurile-i năpădesc,
Strajă a singurătăţii trist veghează pe colină,
Şi în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc.

Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge,
Spulberată-i fu mireasma de-al restriştii aprig vânt,
E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge,
E o candelă uitată ce se stinge pe-un mormânt.

poezie celebră de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiajul

Care este catargul meu? Un creion.
Velele mele? Zece aştri pe cerul albastru ca un iris.
Care este marea mea? Călimara cu cerneală.
Unde mă duc? Înapoi în paradis.

Ce mănânc? Flori de ştir,
În vreme ce-alizeele-n păduri îngână cântece străvechi.
Mănânc florile cu lingură din fildeş,
În vreme ce-alizeele-n păduri îngână cântece străvechi;

Cântece pe care le cântau odinioară îngerii
Pe vremea când nu exista toamnă, ci numai primăvară...
Cântecele de-altădată ale raiului şi-ale primăverii.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sirenei

Când sub luciul lunei apa e mai albă ca zăpada
Urmărim corăbii grele sau triremele subţiri
Nopţi întregi... şi marinarii ne cred poate năluciri,
Lopătarii fără suflet din Sidon sau din Hellada.

Nu aud cântarea noastră dureroasă cum învie,
Nu văd trupul nostru fraged mângâiat din val în val,
Pentru dânşii el e spumă sau spinare de narval,
Căci nu ştie azi vâslaşul marea toată că e vie.

Dar tu care stai pe proră, pe trirema triumfală,
Tu, ce cânţi şi chemi trecutul peste vremuri domnitor
Glasul tău prin zări se-afundă ca un bucium sunător
Din ecouri în ecouri sub tăcerea siderală.

Şi sirena ce ascunde o femeie şi o zeie într-un trup
Cum nu e altul nici în cer, nici pe pământ,
Goală va ieşi din valuri, din al mării larg vestmânt
Ca femeia de frumoasă şi eternă ca o zeie.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, iată!

Copacii-s dezbrăcaţi de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Şi stau ascunse
În nori, petalele de soare.

De-o vreme plouă mocăneşte,
Cum spun bătrânii... Şi e frig!
Prin şerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.

Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârţâie portiţa
Şi-n sobă focul s-a-nteţit.

S-a-ntunecat, deşi-i devreme...
Tristeţea-n valuri se coboară
Şi ploaia-n valuri reci îşi cerne
Putrede umbre de aramă.

E gol în jur! Şi-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bărbatul

Sunt bărbatul dulce-al nopţilor de taină,
Port la cingătoare... lacăte şi chei
Şi iubirea prinsă... la rever de haină,
Sunt parfumul care... place la femei.

Sunt bărbatul care ştie să iubească,
Care stinge flăcări în fântâni de dor,
Zâmbetul pe buze-l fac să-ntinerească
Şi încep sărutul... doar de la picior.

Sunt bărbatul care aşternuturi arde,
Port extazu-n buze şi în ochi de foc,
Eu în trup fierbinte risipesc petarde
Şi fiori şi fluturi, ca-ntr-un tainic joc.

Sunt bărbatul care ştie să asculte,
Şoaptele păgâne spuse-ncetişor,
Care-aruncă-n mare cu dureri trecute
Şi îngroapă stele, jos, lângă izvor.

Sunt bărbatul vesel, încă în putere,
Port în mine-amorul fără de păcat,
În adânc vulcanic răspândesc plăcere
Şi răstorn tot cerul, dimineaţa-n pat.

Sunt bărbatul tandru, blând şi iertător,
Am în sânge patimi şi cărbuni încinşi,
Ştiu să vindec rana inimii uşor
Şi s-aprind luceferi, care-s încă stinşi.

Sunt bărbatul care sufletu-şi oferă
Despicând momentul, pasiuni stârnind,
Cred că bucuria este efemeră,
Însă înspre viaţă, braţele-mi întind.

Sunt bărbatul care în iatac pătrunde
Şi cu frenezie înfloreşte-n trup,
Când atinge locuri şi apoi se-ascunde
Înspre răsărituri, raze când erup.

Sunt bărbatul care rabdă în tăcere,
Ce desface floarea lacrimilor reci,
Ştiu s-adun nectarul stupului cu miere
Şi să-nchid fereastra, ca să nu mai pleci.

Sunt bărbatul care ştie să respecte,
Pentru că destinu-i dur si nemilos
Şi-am lăsat în urmă, semnele deştepte,
Alegând ştiţi bine, numai ce-i frumos.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!