Muza bolnavă

De ce eşti astăzi, Muză, atât de-ndurerată?
Ce vis urât al nopţii în minte ţi-a rămas?
De ce trec laolaltă pe faţa ta-ngeţată
Fiorii nebuniei şi-ai spaimei fără glas?

Ce-nveninată iasmă, ce spiriduş sprinţar
Turnata-ţi-au în suflet iubire şi-ntristare?
Cu pumnul lui despotic, ce-ncrâncenat coşmar
Te-a prăvălit în fundul Minturnei legendare?

Aş vrea să-ţi fie sânul un cuib de calde vise,
Să-i simt mireasma tare, cu iz de sănătate,
Şi inima pioasă să ţi-o ascult cum bate

Cu ritmul plin din versul pe care-l stăpânise
În evul antic, Febus, părinte-al poeziei,
Şi Pan, culegătorul de roade al câmpiei.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Al. Hodoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantecul Inimii

Tic-tac, tic-tac, ceasul lăuntric bate,
Şi timpul sufletului curge-n al meu trup,
Prin inima ce năvalnică devine,
Când tu te aşezi blând lângă mine
Şi atunci când tu eşti departe,
Dar gândul meu te ţine aproape.

Te rog, ia un loc şi vino lîngă mine,
Stai s- ascultăm în tandem,
Concertul ei ce live ni-l oferă,
Cu-al ei glas neauzit, dar perceput
De-ale nostre sfinte simţăminte.

Auzi tempoul ei?, în andante fredonează,
Dar ritmul ei uşor se alertează
Şi-apoi în allegretto ea pulsează
Şi unde multe, multe –n jurul ei curg
Şi mă învăluie în al lor plăcut tumult,
În aceiaşi limbă ea ne tot vorbeşte,
Şi ea, inima, zăreşte ce ochiul nu întrezăreşte..

De ritmul ei sincron eu mă las purtată,
Alunec uşor, pe-o punte de dor,
O dulce şi magică vrajă mă cuprinde,
Tresar şi mă minunez de al ei
Cântec plin de calzi şi de gheaţă fiori,
O inimă nebună, să te strunesc aş vrea,
Dar te las să cânţi în voia ta.

Faţa mi-o simt atât de îmbujorată,
Sufletul atât de înduioşat, curat şi bun,
Un simţământ tânăr în mine înfloreşte,
Ca floarea ce-n primăvară îmboboceşte.

Aş vrea la nesfârşit să-l ascult,
Perpetum mobile să fie
Şi cucerită, înlăntuită pe veci să rămân,
De-a ei fermecătoare melodie.

poezie de Georgeta Ganea (22 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Eşti tânără, frumoasă şi cuminte,
Eşti idealul clasic al soţiei.
Căminul tău e raiul căsniciei -
Dar oare fericirea ta nu minte?

Nu simţi ades robia datoriei,
Cum greu ţi-apasă inima şi minte?
N-ai da tot raiul tău de mai-nainte
Pe-o clipă din vârtejul nebuniei?

Parfumul cald al serilor te-mbată
Şi inima-ţi ce-abia ştia să bată
În ritmul calm al vieţii tale triste

Deodată se deşteaptă şi învie...
Te-apleci în vântul tainicei ispite
Şi-ai vrea să fii amantă, nu soţie!

sonet de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum exotic

În calde seri de toamnă când sorb cu adâncire
Mireasma care molcom din sânul tău adie,
Un ţărm al fericirii în mintea mea învie
Orbit de-o monotonă, fierbinte strălucire:

Un ostrov leneş unde mărinimoasa Fire
Dă arbori stranii, poame cu care te îmbie,
Bărbaţi cu trup subţire şi sprinenă tărie,
Femei cu-o fără seamăn de sinceră privire.

Mireasma ta mă duce-n meleaguri minunate
Şi văd un port cu multe corăbii adunate
Ce-s încă ostenite de valuri şi lumină,

În vreme ce parfumul ce-l dau tamarinarii
Domol îmi umflă nara şi-n sufletu-mi se-mbină
Cu cântecul pe care-l îngână marinarii.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns

Ai strigat în toiul nopţii
Când inima-ţi era plină
De adânca beznă-a morţii
Şi-ai primit pe loc lumină;
Domnul ţi-a îndreptat iar sorţii
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaş întemniţat
Şi legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ţi-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Şi ţi-a dat o pace dulce...

Ai strigat în viaţa ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieţii vâltori
Şi-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ţi muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Şoapta din inima ta
Şi suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Şi-ai văzut cum îţi răspunde
Domnul în dragostea Sa...

Ai strigat din strâmtorare
Şi întorsuri fără ieşire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate şi iubire
Şi-ai văzut ce Mână tare
Ţi-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieţii
Era aşa de înverşunată
Încât "Zorii Dimineţii"
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertăţii
Ţi-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Şi-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ţi-se toate
Căci din orişice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Şi tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ţi-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Şi din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Şi atunci ţi-a schimbat starea
Dumnezeu cu braţul Său!

Ai strigat când neputinţa
Ţi-a îngenuncheat din plin
Perspectiva şi fiinţa
Şi-ai văzut Harul divin;
Ţi-a dat Domnul biruinţa
Izbăvindu-te deplin!

Aminteşte-ţi şi răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul şi aude,
Şi în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ţi vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Şi-ai primit întotdeauna
Ajutor când ţi-a fost greu
Ori te sugruma furtuna...
Dar faţă de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ţi-a fost greu
Şi-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe - eu
Totdeauna mai presus!"

Ai strigat din groapa morţii
Şi-ai privit la Cel ce aude
Şi cu drag îndreaptă sorţii
Celor morţi pe căi zălude...
Ţi-A răspuns şi-n miezul nopţii
Dar tu tot nu-I vrei răspunde...

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Şi-izbăvirea ţi-a fost mare
Căci din veac şi până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac...

Ai strigat când te îngrozea
Valul morţii, furios
Şi-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spaţiu întunecos...

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuţa inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna...

Ai strigat... căci deznădejdea
Te-a înfrânt şi umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ţi-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăşi înrobit....

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ţi-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu?!

O, părăsit şi uitat de lume
În necazuri şi la greu...
Domnul te-a strigat pe nume
Şi te-a căutat mereu,
Să înţelegi un lucru anume:
- Eşti iubit de Dumnezeu!

Eşti iubit de El şi-aşteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o şovăire...
Şi cu inimă înţeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Te tot gândeşti mereu că ai o vârstă,
Că visele ţi s-au cam terminat,
Accepţi, cu resemnare, să fii tristă
Cu dreptul la iubire retezat

Îţi spui, e prea târziu, ce-a fost se duse
Defecte în oglindă-ţi tot găseşti,
Îţi aminteşti iubirile apuse,
De parcă astăzi nu respiri, nu eşti

Eu îţi repet mereu că eşti frumoasă,
Oglindă vreau să-ţi fie versul meu,
De Dumnezeu anume eşti aleasă,
Nu te lăsa învinsă de-un clişeu

Nu ei decid ce încă eşti pe lume,
Surâsul tău e-o artă pe un chip,
Nu îi lăsa, te rog, să-ţi dea un nume
Să te transforme în stereotip

Nu, nu visez, eşti chiar ceva fantastic!
Femeie, tu eşti dar dumnezeiesc,
Eşti muză pentru sufletul artistic,
Şi nu-ncetez să-ţi scriu, să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise pe tarabă

A rămas cuvântul searbăd, iarba a pălit cuminte,
Ca o dulce amintire ce se pierde inocent.
Mă dor braţele şi versul de aducerile-aminte
Şi mă doare talpa goală care muşcă din prezent.

Tace floarea cea de miere şi cum ninge a-ntrebare,
Când atinge caldarâmul, ce-o aşteaptă tremurând!
Îi prind galbenul pe umeri, ca să simt cum biata floare
Îşi aşteaptă agonia şi să o ascund în gând.

Parcă nici n-au fost poeţii laolaltă, prinşi în horă,
Versul parcă nu se-aude de atâtea depărtări.
Bate gongu-n buza vremii, anunţând din oră-n oră,
Că s-au rătăcit poeme, pe-anonimele cărări.

Îmi strâng valurile mării într-o salbă de cuvinte-
Au rămas mult prea puţine pentru ce aş vrea să spun.
Ţin clepsidra-n partea stângă, voi îmi tot umblaţi prin minte
Şi pe fiecare-n suflet, tot încerc să vă adun.

Vara îşi arată colţii, ca un rinocer la pândă-
Parc-aş vrea un pic de iarnă, să mă-mbrace în răcori.
Mi-am dus visele în piaţă, ''doar Eliza să le vândă''
Că e arşiţă în ele şi n-au loc la sărbători.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ţi dai seama.
Cine ţi-a dat viaţă, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvăţat să-ţi alegi drumul,
Să rezişti în anii grei.

Ochii mamei îţi zâmbesc,
Când îţi merge şi-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viaţă nu ţi-a mers.

Mama te aşteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Şi la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa ţi-a fost dăruită cu iubire
Tristeţea nu o ascunde în pahar
Ascultă-ţi inima ce bate, străine
Să fugi de viaţă ta este-n zadar

Atunci când viaţa mână ţi-a întins
Iubeşte nu te ascunde-n nepăsare
În braţele ei cu iubire te-a cuprins
Ascultă inima întreab-o de ce doare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două mâini şi un deget...

O mână a trecut amestecând vise
Peste clipele vieţii
Venite să îmi mângâie inima
Cu versul poeziei...
O altă mână de gânduri
A cernut visele mele peste viaţa clipelor,
Voind să lase poezia în inimă.

Un deget alerga de la stânga la dreapta
Pe fiecare literă fermecată de vise
Aducând la lumină fiecare gând.

Într-o zi m-au strigat toate visele,
Eu de atunci le răspund
Cu un ecou perelung de gânduri,
Amesecând în mirul poeziei, zorii.

În altă zi m-au strigat gândurile
Şi le-am răspuns cu glas duios
Pe toate limbile mângâietoare
Din veşmântul însorit al viselor.

Astăzi mă strigă amândouă
Cu glas suav de harpă...
Le răspund repetat... Cu muzica
fermecată pe pânza poeziei.

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul pasiunii

Lumina lui crea un joc de umbre
cu un efect ades hipnotizant,
purtându-te prin nori sau hăuri sumbre
în timpul vostru scurt şi delirant.

Lumina ta se ascundea în umbră
şi reflectai doar străluciri din jur,
acoperind alcătuirea sumbră
a unui suflet, parcă, imatur.

Cu vântul ce adie peste ape,
vin amintiri şi-ai vrea să fi uitat
tot ce ţi-a scurs izvorul de sub pleoape
când, dintre voi, iubirea a plecat.

Priveşti spre strălucire, frumuseţe,
cu-aceeaşi sete care te-a atras
în jocul pasiunii îndrăzneţe,
vremelnic încheiat prin "Bun rămas!"

Te fascinează jocul de lumină
şi uiţi, din nou, de umbre şi abis,
ţi-o aminteşti şi-ai vrea să mai revină
iubirea ce-a plecat în lumi de vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire necondiţionată

Oare ce suflet am eu,
De-ncape-n el sufletul tău?
Dar iubirea, cum ne-mpleteşte
Nici nu separă, nici uneşte?

Şi gândul meu cel aiurit,
Ba te-a iubit, ba te-a hulit!
Inima mea bate aşa:
Aş vrea- - n-aş vrea, n-aş vrea – aş vrea!

Când viaţa ca o avalanşă,
Nouă nu ne-a dat nicio şansă,
Am inventat la repezeală,
Iubirea neconvenţională!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Se-aude-un foşnet de copaci afară...
Plouă-n fereastră, plouă-n ochii mei.
Apăsătoare vise în nopţile de vară
Le-adorm în miez de noapte prin condei.

Îmi cer iertare de la tine cer cu stele,
Că n-am ştiut să-ţi cant nemărginirea,
Că am tăcut, laşând să-ţi plouă-n ele...
Că am simţit mereu, aşa cum îmi e firea.

Mă socoteam un suflet bun... dar eu nimic nu sunt,
Când mă innalţ mai tare, cobor şi mai adânc!
Cu cât inima simte, cu-atât doare mai tare,
Aş vrea să ţi-o dau tie s-o faci nesimţitoare!

Se-aude-un foşnet de copaci afara...
Mai plouă la fereastră... mai plouă -n norii mei
Nici vise nu mai am... s-au sinucis aseară
Când te-am privit în suflet, în umezi ochii tăi!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai eşti frumoasă!

- De când el a plecat şi singură-am rămas,
Am plâns atâta Adriana, că nu mai am nici glas.
Mi-e inima zdrobită şi azi, mă simt înfrântă;
Nu vezi că mintea asta, nu mă mai ascultă?

- Chiar dacă ziua trece şi soarele apune
Şi toate-acestea, tu nu le mai vezi,
Te rog, surioară, haide, nu mai spune,
Că în nimic, tu, astăzi nu mai crezi;

Ştiu, că nu te mai simţi, cea care ai fost,
Iar, drumul tău îţi pare pustiit.
Chiar dacă ai pierdut, pe cel ce te-a iubit,
Pe lumea asta, încă mai ai rost.

Se-ntâmplă... poate, fără să-ţi dai seama,
Să te-arunci plângând, în amăgire...
Te ştiu puternică, vreau să-nvingi teama,
Pentru că te cunosc. Îţi stă în fire!

- Aş vrea, dar fiecare sunet, e-un ţipăt de durere,
Ascuns atât de-adânc, în propria-mi tăcere...
-Hai, nu exagera, stai de vorbă cu tine
Şi, mai târziu, vei realiza că va fii bine.

Încă mai eşti frumoasă! Mai poţi să fii iubită;
Da, surioara mea, hai, nu te da bătută!
Te porţi ca o copilă, de ce să-ţi plîngi de milă?
Trezeşte-te la viaţă, râzi mereu şi cântă,
Viaţa-i frumoasă, dar... e foarte scurtă!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, suflet îngemănat

Te-a făurit Preabunul, cândva, fără de daltă,
Din coasta-nsfleţită a primului bărbat.
Cu-aleasă măiestrie şi drag te-a modelat
O zi şi-o-ntreagă noapte, punându-ţi laolaltă

Un trup frumos croit, cu şold de violină,
Un suflet ascunzând mult rai, dar şi infern,
Roşu liant purtând instictul tău matern
Şi, cât o potârniche, o inimă blajină.

Când te privi de-aproape păreai neterminată;
Un lut frumos lucrat, dar fără de culoare.
Cum te dorea să fii motiv de venerare,
Visa perfecţiunea prin tine-ntruchipată.

Atunci, ţi-a pus în iris mult verde din câmpii,
În păr un miez de noapte prins într-o peruzea,
Un clopot alb să-ţi bată în piept când cade-o stea
Şi pânza de-ntuneric o rupe în fâşii.

Dorind să îţi aducă speranţa mai aproape
Un curcubeu de vară ţi l-a-mpletit brăţări.
Liber să-ţi zboare visul în cele patru zări
O aripă de flutur ţi-a desenat sub pleoape.

Să poţi da foc ispitei atunci când stă la pandă,
Ţi-a creionat pe buze doi maci, în zâmbet blând.
În marea înspumată din tainicul tău gând
Ascunse o gheişă de dragostea flamândă.

Ca să-i zideşti iubirii necontenit altare
Ţi-a picurat în suflet sclipiri de diamant,
Arpegii cristaline întoarse din neant
Şi graţie de nimfă scăldându-se-n izvoare.

Te-a plămădit Preabunul din coastă de bărbat
Să-l însoţesti oriunde ca umbra lângă trup.
Să-i porţi sămânţa vieţii ca matca într-un stup
Şi să-i rămâi aproape, suflet îngemănat.

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rătăcit...

suflet chinuit de viaţă,
ai crezut şi ai sperat,
că iubind fără de pată,
ai să fii încoronat,
ai crezut că poate timpul,
te apropie şi speri,
că-ntr-o zi vei fi alesul,
ochilor strălucitori

suflet trist în rătăcire,
doar în vise mai zâmbeşti,
doar în vise, ce iubire?
o primeşti şi dăruieşti,
către-o rază, o nălucă,
ţi se-arată de prin nori,
te îmbeţi, vorba-ţi încurcă,
tremuri blând, ai vrea să mori

suflet trist, nebunul sorţii,
ai crezut în vânt şi ploi,
ai crezut în roza nopţii,
floarea ei, petale moi,
te-au uscat sorbindu-ţi seva,
pic cu pic şi tot mai mult,
eşti uscat şi e aievea,
vraja nopţii îţi e cult

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Oana Zăvoranu - Lumină. Iubire. Iertare

Motto:
Mii de întrebări au doar un răspuns.
Şi răspunsul e golul ce te roade...
Iar ca să-l primeşti... trebuie să fii uns
De un foc divin care întâi arde!

Poemă dedicată special Oanei Zăvoranu

În faţa mea, acum... doar două mari ferestre:
La una, văd trecutul unde mult am plâns...
Iar alta, viitorul... unde a mea zestre,
Încearcă să mă mintă, că astăzi am învins.

Sunt mult prea împărţită în inima ce-mi bate,
Şi bate... dar n-o simt că bat şi eu cu ea...
Simţirile-mi dorminde mi-au ajuns sărate,
Deşi, pe chipul meu, lumina vrea să stea.

Nici nu mai recunosc acel copil senin,
Ce viaţa l-a trecut prin mult prea multe griuri...
Menit până la capăt, poate... a fi divin,
I-a fost totuşi prea greu să lupte-n negre râuri.

Acum mă simt inertă... aud cum stau privind
În cele două goluri... şi-aş vrea să simt! Nu simt!
Şi strig la adevăr, deşi mă văd minţind,
În timp ce viaţa-mi poartă paşii pe alt ritm.

Acolo o găsesc cum zace şi suspină,
În locul meu ascuns, cel strâmt şi neatins...
Pe ea, inima mea... spus rece şi străină!
Şi multe-ncep să doară... în tot ce am pretins.

Justiţia Divină e legea de iertare.
Iertarea-i transcedenţă, când o oferi curat...
Durerea nu-i decât subtila ta chemare,
Tu iartă şi iubeşte pe cei ce-au blestemat.

Stăpână, ai puterea să schimbi ce îţi doreşti!
Începe dar cu tine... ca să alegi corect!
Vizitează-ţi duhul, întru a şti ce eşti,
Vindecă-ţi inima-n iubire şi respect.

În faţa ta, acum... doar două drumuri clare:
Doar unul te înalţă să zbori mai sus de eşti...
Învaţă să-ţi îngropi amintiri amare,
Cu milă şi iubire să ţi le aminteşti.

În faţa ta, acum... doar două mari ferestre:
În una te vezi tristă, din multe ce ai strâns...
Iar alta, înger slobod pe regiuni terestre,
Şi tot ce simţi acum... este regret şi plâns.

Iertarea-i vindecare. Dragostea e viaţă.
Iubeşte-te pe tine, iertând ce ai iubit...
Umple-ţi cu iubire inima de gheaţă,
Iubind înveţi iertarea... trăieşti, chiar de-ai murit!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu (31 august 2014)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scriu o poezie

Când mi-este dor de tine,
În liniştea târzie,
Cu lacrimi şi suspine
Mai scriu o poezie.

Sub clar de lună plină
Aş vrea să-ţi simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul şi măsura.

Tânjesc să-ţi aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucişată.

În ochiul tău şăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.

poezie de Octavian Cocoş (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

Tată, îmi este dor de tine
Când nu eşti lângă mine.
Dar ştiu... că lupţi zi şi noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.

Dar, te rog, să nu uiţi de a ta sănătate
Şi de inima care îţi bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.

Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulţi din ei te-au uitat.
Tu eşti bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.

Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ţi fim sprijin la anii grei!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Un fulg de nea aş vrea,
În palma ta să fiu
Să nu fi fost nimic,
Din tot ceea ce ştiu.
Şi tot ce a fost urât
Sau neadevărat,
Aş vrea să cred e
Un vis ce l-am visat.
Aş vrea să fiu o clipă,
Aş vrea să fiu un gând,
Aş vrea să fiu un zâmbet
Pe faţa ta râzâd.
Aş vrea să fiu o floare,
La pieptu-ţi să mă ţii
Să-mi spui cuvinte calde
Şi-ncet să mă mângâi.
Aş vrea să fiu o rază,
Pe chipul tău senin
În zori, de dimineaţă
Să te mângâi puţin.
Aş vrea să-ţi fiu şi luna,
Şi soarele aş vrea
Puţin din toate cele
Dacă şi tu ai vrea...

poezie de Mariana Simionescu (11 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorul poeziei

Ce mai faci, Miss?
Mi-e dor de necuprinsul poeziei tale,
de mugurii-ţi din suflet,
de albele petale,
ce-ţi ard în floarea ochilor căprii...

De-aceea, te întreb:
când ai să vii,
ca să sleim izvorul poeziei?

Când ai să plângi la marginile gliei,
de dorul Infinitului verzui?
Când ai să vii, tu, Miss,
de ce nu-mi spui?

Ori poate-n cerul tău
înfiorat de stele,
ai pus gând rău inimii mele?

Sau, cine ştie?, vreun clevetitor
ţi-a scris o telegramă pe un nor,
spunându-ţi, Miss, că eu,
la rândul meu,
lipsit de suflet şi de Dumnezeu,
aş vrea să-ţi fur şi inima, şi versul,
să chem la judecată Universul,
cerându-i, Miss, tribut şi socoteală,
că,-n poezia ta regală,
a introdus şi suflet, şi splendoare,
şi muzică, şi-arome de cicoare,
de toate florile din spaţiu,
iar lumea te citeşte cu nesaţiu...

De-aşa minciună, tu nu te grăbi,
ca să mă pui la zid, în zori de zi,
aşteaptă, ai răbdare, de-aproape
mă cunoaşte,
citeşte-mă în prima zi de Paşte,
citeşte-mă şi-n noaptea Învierii,
că-n versu-mi vei găsi dulceaţa mierii.
Aşa-i şi sufletu-mi, să ştii..

De-aceea, te întreb: de ce nu vii,
să punem punct melancoliei
şi să sleim izvorul poeziei?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!