Măsor cu Ochi pătrunzător

Măsor cu Ochi pătrunzător
Orice Durere-mi iese în cale -
Mă-ntreb de cântăreşte cât a Mea
Ori mai uşoară pare.

Mă-ntreb de e răbdată mai de mult
Ori tocmai a început -
De Când o am pe a Mea - nu ştiu -
A-mbătrânit de mult

Mă-ntreb - Acei loviţi în viaţă
De-ar fi să îndure a doua oară
Şi de-ar putea alege - ar mai încerca -
Ori poate ar vrea să moară -

Pe Unii-i văd - cum suferă îndelung -
Şi-ntr-un târziu, un zâmbet au pe chip -
O imitaţie a Luminii
O pâlpâire de Opaiţ sleit -

Mă-ntreb - când Anii se adună
Milenii - peste Răni amare -
Mai pot avea cumva puterea
Să le aducă Alinare -

Ori ei străbat Veacuri de Nervi
Răscolind tainiţele firii -
Să dea peste Dureri mai mari -
Ce-ntrec Durerile Iubirii

Cei care Suferă - sunt mulţi -
Şi pricini sunt - o mie -
Moarte e una - şi o dată vine -
Şi ochii-i bate în cuie

Există Durerea din Dor - şi cea a Nepăsării -
Durerea ce se cheamă "Disperare"
Există Despărţirea de cei dragi -
Despărţirea de Locuri Natale

Eu nu-mi pot defini Durerea -
Dar mă ajută Darul
Sfredelitoarea Mângâiere -
Să-mi pot răbda Calvarul

Să văd - ce fel de Cruci există -
Şi-n ce fel se pot duce -
Şi dacă seamănă - Vreuna -
Cu Propria mea Cruce

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb...

Mă-ntreb: dincolo de lume,
Veşnicia se împarte
În fuioare de lumină
Şi-apoi într-o altă noapte?!

Mă întreb: Cârmuitorul
Lumii-aceleia, de pace,
Pentru faptele umane
Săvârşite, de ce tace?!

Este hău între "pământuri",
Nefiinţă sau firesc?!
A. D. N.-ul existenţei,
Care cale a ales?!

Căror îngeri, în mătănii,
Să le cerem socoteală
Pentru greul şi durerea
Dintr-o viaţă pământeană?!

Şi mă-ntreb: o altă moarte
În clepsidră se ascunde?!
Cât ne sunt de-ndepărtate
Propriile noastre rude?

Transcendenţi în devenire,
Ne vom naşte-a doua oară?!
Cine-mi spune toate astea?
Timpu-acolo se măsoară?!

Cei de dincolo de cruce,
În deşertul fiinţei lor,
Mai cunosc deşertăciunea?
Vă întreb, Mai Marilor...

Om spera în vremi mai bune!
Poate-om crede-n alte vieţi...
În justiţie divină...
Voi, Mai Marilor, credeţi?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triste sărbători

Când primii fulgi
Au căzut pe pământ,
Stau la fereastră
Mă-ntreb, cine sunt?

Spune-mi tu Doamne
De ce ai uitat
Să-mi dai o rază
Din tot ce-am visat?

Unde s-au dus
Anii mei, rând pe rând?
Mă văd copil
Lângă brad colindând

Părinţii oare,
Unde-au plecat?
Mă-ntreb în noapte;
Ce viscol i-a luat?

E iarnă afară,
E iarnă şi-n gând
Aud peste tot
Clopoţeii sunând

E sărbătoare,
Dar, fără folos
La mine de mult
Nu mai vine vreun moş.

poezie de Stefan Băiatu (14 decembrie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond prin durerile altora

niciodată nu am fost atât de fericit încât
să-mi povestesc durerea
primei dureri din ziua de azi
îndurerată şi ea
din cauza
a ceea ce nu putea fi pentru mine-
un biet vagabond hoinărind
prin durerile altora

şi ce dacă durerea îmi anesteziază lacrima

orice lacrimă are povestea ei
şi-n fiecare poveste
sunt eu -
vagabondul ce stă la margine de drum
cerşind
mângâiere zilei

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar putea

De-ar putea luna să cânte
Printre stele, către zi
Şi luceferi s-o asculte,
Poate, poate-aş mai iubi.

De-ar putea gândul să curgă
Înspre tine-ndrăgostit,
Când stau zorile să plângă,
Poate, poate-aş fi venit.

De-ar putea visul să fie
Floare albă sau parfum,
Sărutări pe buze-o mie,
Poate, poate-ţi pun acum.

De-ar putea iubirea-n ploaie
Să ne spele de trecut,
Când e sufletu-n văpaie,
Poate, poate, am sa uit

De-ar putea sărutu-n noapte
Şi-n destin, a ne uni,
Mângâindu-te cu şoapte,
Poate, poate, voi veni.

De-ar putea să fie soare
Şi lumină... peste noi,
Aruncând tot ce ne doare,
Poate, poate, vom fi doi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea – are un Moment de Orbire

Durerea – are un Moment de Orbire –
Nu îşi poate aminti cu adevărat
Când a început – sau dacă a fost
Un timp când ea n-a existat –

Nu are viitor – se are pe sine –
În imensitatea ei îşi are locuinţă
Propriul trecut – iluminat pentru a percepe
Noi Perioade – de Suferinţă.

poezie clasică de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăruri

Te caut în gânduri, în colţuri ascunse
Prin care nici timpul demult n-a trecut,
Prin ziduri ce-nchid întrebări nerăspunse,
Şi poate apari, adevăr absolut.

Mă-ntreb de exişti sau e numai părere,
Te caut în van? Adevărul meu trist
E viaţa-mi lipsită de orice plăcere
În care mă-ntreb pentru ce mai exist.

Prin bezna adâncă, în slaba lumină,
Găsesc amintiri zdrenţuite de timp,
Le-ascult, le ridic şi le scutur de tină,
Sunt foarte schimbate de lungul răstimp.

Citesc printre lacrimi ce-mi cad peste dale,
Mă mir câte lucruri frumoase-am uitat,
E alt adevăr care-mi iese în cale,
Şi nu e al meu, e... ce n-am căutat.

Le am pe-amândouă acum şi mi-e bine
Căci simt că se poate, nu-i timpul pierdut
Mai am înc-o şansă, norocu-i cu mine,
Acum ştiu ce e adevăr absolut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân

Rămân coloana vertebrară
A celor care-au fost şi sunt,
Rămân în fiecare seară,
Rămân un înger pe pământ...

Eu sunt izvoarelor, strigare,
Eu sunt al nopţilor sicriu,
Durerea voastră-n mine doare...
Mă-ntreb de nu e prea târziu.

Şi voce-clopot am să fiu,
Să strig durerea fiinţei voastre
Cât înger am să pot să fiu...
Un vis spre zările albastre...

Voi scrijeli cu neputinţa
Lumina-n hăuri risipită,
Ţară lipsită de credinţă,
Oh, ţară, ţară prea iubită!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie trecută vorbeşte cu toamna

(....)

Te aşteptam si astăzi, ca ieri,
Cu-aceeasi vagă
Tristete-n care nu stiu daca mai am
vreun ţel, —
Căci nu mă-ntreb
De-o viaţă trăită in alt fel
Mi-ar fi părut mai tristă
Ori mi-ar fi fost mai dragă
Dar iată că din glastră o alba tufanică
Se-ntinde peste masă până pe fruntea mea.
Se-ntinde si m-atinge
de parc-ar vrea să-mi zică
De ce te las să intri în casă peste ea
Si iată ca din cripta celui răpus de tine
Ma cheamă iaraşi, toamna,
De parca-ar fi acum
El singurul cu care puteau să-mi fie altcum
Toţi anii ce trecură de-atuncea peste mine.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există disperare mai mare decât aceea pe care o simţi la o vârstă foarte fragedă, când ai amintiri puţine şi sufletul plin de dorinţi şi când viaţa ta nu s-a îmbogaţit încă prin experienţele trăite de alţii; cu toate acestea, noi cei care privim dinafară nu înţelegem gravitatea unei disperări premature, ca şi când posibilitatea noastră de a privi în perspectivă ar putea uşura durerea oarbă a celui care suferă în prezent.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Un an s-a dus din viaţa mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Şi trece totul ca un vis...

Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?

Mă-ntreb de Domnu-I mulţumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greşit
Şi nu am fost în tot supus?

Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Şi vreau s-o iau de la-nceput,

Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...

În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun şi drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Şi nu mai sunt cel înţelept

Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând şi iubitor
Ai milă astăzi şi de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,

Pe Tine, vreau să Te slujesc
Aşa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos

Şi plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăţie
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.

Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, ştiu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul sexagenarei

Mă-ntreb acum, fiind sexagenară,
De ce nu am un şir de curtezani?!
Nu-mi daţi nici pe departe-atâţia ani.
La casa omului sunt o comoară.

Îmi dau târcoale nişte pehlivani,
Dar eu, la cei ca ei, sunt refractară.
Mă-ntreb acum, fiind sexagenară,
De ce nu am un şir de curtezani?!

Nu beau, nu risipesc, n-am tras ţigară,
Iar pentru zile negre-am gologani.
Am umbră de mustaţă şi-s cam chioară,
Dar ştiu găti fazani, claponi, curcani.
Că mă întreb, fiind sexagenară,
De ce nu am un şir de curtezani?!

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când există numai dragoste trupească, şi dacă, de pildă, femeia află că soţul ei a privit la alta, atunci îi aruncă vitriol în ochi şi îl orbeşte; în timp ce, atunci când există dragoste curată, o doare mai mult şi caută cu orice chip să-l aducă iarăşi pe drumul cel bun. Astfel vine harul lui Dumnezeu.

Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovniceşti, vol. IV - Viaţa de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb şi tac în mine

mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viaţa

din încruntări se naşte
zâmbeşte la final
şi mai întreb izvorul
cuvintelor ce naşte
pământul printre stele
şi cruci furtuni
şi ploi

mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru creşte
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieţi
rămânem ca o navă
ce şi-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai uşoare-n doi

sau în singurătatea
neasumată-n piatră

şi de ce umbra tace
şi naşte întrebări
când un răspuns se-aşterne
tăcut în valea mare
sub dealul de uimire
plin ochi de rugi
prin noi
trecând alene/grabnic
cu paşi greoi/uşori

mă-ntreb şi tac în mine
cătând un sine aspru
apoi cătând spre cer
cu ochii goi prin lacrimi
tot înmulţind o rază
născând într-o privire
geometrii de frunze

stejarul îmi răspunde
c-un scârţâit anume
iar nucul îşi foşneşte
palmele prin gânduri

în amintiri lumina
îmbrăţişează chipuri

fotografii pe masă
şi-un scaun plin de taine
leapădă-ntruparea

păstrează umbra-ntreagă
aud cum râde clipa
în suflet de copil

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele de mângâiere trebuie spuse la timpul potrivit, când durerea mai continuă şi când cel care suferă are nevoie de ajutor. Dar când rănile sufleteşti s-au vindecat după mult timp, cel care le atinge, le reînoieşte.

citat celebru din Ovidius
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui amic fără căpătâi

S-a stins iubitul meu amic
Şi fără el îmi vine greu.
Dar nu mă-ntreb din ce-a murit,
Din ce-a trăit, mă-ntreb mereu.

epigramă de Gabriel Teodorescu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să plâng

(in memoriam Monica Vlăduţ Neagu)

Când vreau să plâng, lăsaţi-mă să plâng,
Există dureri ce n-au alinare;
Crâncen, dacă din dinţi şi din pumni strâng
E fiindcă mă simt fulg într-o vâltoare!

Când ne luptăm pentru victorii mici,
Gata să ne distrugem, parte-n parte,
Uităm ce puţin zăbovim pe-aici
Şi cum parşiv, pândeşte crunta moarte.

După ce legi ne selectează ea
Nu am aflat, într-un noian de veacuri;
E sigur doar că vine să ne ia,
Căci pentru moarte nu există leacuri.

Trăim haotic şi nesăbuit,
Crezându-ne-ai destinului stăpâni,
De fapt, mergem pe muchie de cuţit,
Când ne trezim. suntem deja bătrâni!

O, moarte, nemila ta mă deprimă!
De-ar exista o justiţie mare,
Care să te condamne pentru crimă
Să zaci pân-ai să mori în închisoare!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţiile mortale sunt intense, solide, egale. Cei cu adevărat în stare să sufere sufleteşte au şi orgoliul de a refula totul, au şi durerea inferiorităţii lor, de o clipă, şi poate că tocmai această comprimare mistuie şi doare mai mult, deci e de presupus că tocmai cei mândri, care işi ascund simţirea, sunt cei care, şi mai ales prin asta, suferă cu adevarat.

citat celebru din Camil Petrescu
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sufletul te doare

Când sufletul te doare
nu dispera, române!
Există o scăpare,
credinţa îţi rămâne.
Şi, uneori durerea
ascunde o speranţă,
Care îţi dă puterea
să mai rămâi în viaţă.
Te luptă şi învinge
durerea ce te arde!
Nu mai fi trist, nu plânge,
trăieşte mai departe!

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!