Prohodul războinicului

Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare
Şi-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat,
Crunţi vânători de zimbri urlând i-au înălţat
O schelă uriaşă de prăzi şi de odoare.

Şi trupuri răstignite, şi tigve rânjitoare,
Şi prunci zdrobiţi, şi roabe cu sânul spintecat
Se zbat în gheara morţii pe rugu-nsângerat,
Ce-n vârfu-i poartă leşul înţepenit călare.

În purpura înfiptă pe zalele-aurite
Cuceritorul pare, urdiilor cernite,
Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori,

Şi, ne'mpăcaţi în juru-i, cu suliţele-ntinse
I-arată către zare pletoşii luptători
Cum ard îngenuncheate cetăţile învinse.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lauda cuceritorului

O! tu, care-ai mânat barbare gloate
Ca să sfărâmi împărăţii bătrâne
Şi-ai câştigat izbânzi nenumărate;

Tu, ce-n trufia inimii păgâne
Ai pângărit râzând altare sfinte
Şi-ai ars cetăţi, ai fost măreţ, stăpâne,

Când jefuind regeştile morminte
Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa,
Şi oaselor bogatele veşminte;

O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna
De năvăliri, de-ai zguduit pământul,
Dacă-al tău nume îl săpase runa

Cea tainică pentr-a-ţi slăvi avântul,
L-a şters neîmpăcată-apoi uitarea,
Precum ţi-a spulberat cenuşa vântul.

Povestea ta pierdută e-n vâltoarea,
De ani supuşi ce vremea-a spulberat,
Dar umbra ta le mohorăşte zarea,

Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat,
Cuprins de flăcări pe căzânde turle,
Cu pieptul gol luptând însângerat,

Beat de măcel. Asurzitoare surle
Cu spijele se întreceau turbate,
Şi-ades făceai îngrozitor să urle

De buciumări pădurile carpate,
Vânând călare zimbrul şi vierul
Şi săgetând jivine-înspăimântate.

În sumbri nori ce trec încomând cerul
În zori, goniţi de aspra vijelie,
Le mai zăresc cum fug mugind de fierul

Ucigător. Zburau cu veselie
Deasupra-ţi corbii, şi de-atâta sânge
Răsar şi astăzi roşii flori din glie.

Dar, îndelung nu ţi-a fost dat a-nfrânge
Pe-aceea ce pândise rânjitoare,
La sânu-i rece să te poată strânge,

Şi ai pierit, trădat într-o strâmtoare.
Amar te-a plâns, pletoasa seminţie
Ea, ce pe-o culme-într-un apus de soare,

Urlând, te-a ars cu-ntreaga-ţi avuţie,
Cu-ai tăi sirepi, cu roabele iubite,
Ce desfătau posaca ta beţie.

*

Sunt seri, spre toamnă,-adânci şi strălucite
Ce, luminându-mi negura-amintirii,
Trezesc în mine suflete-adormite

De mult, încât cad pradă amăgirii
Când cerul pârguit la zări cuprinde
Purpura toată, şi toţi trandafirii,

Şi-n sânge scaldă para ce-l aprinde
De vii văpăi – privind atunci amurgul,
Un dor păgân sălbatic mă încinde, -

Şi văd, stăpâne, cum îţi arde rugul.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curţile vechi

De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,
Zac curţi pustii... Acolo tăcerea stăpâneşte
Şi-n verde mantă muşchiul cuprinde şi-nveleşte
Surpata zidărie şi frântele tulpine;

Şi-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,
Sălbătăcita viţă pe stâlpi se-ncolăceşte,
Cu iedera cea neagră ce-n streaşini împleteşte
O lucie cunună uitatelor ruine.

Adânc ca de o vrajă par ele adormite,
Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;
Nu tremură o frunză, nu mişcă fir de iarbă,

Şi-n tăinuita culă, ţintind priviri viclene,
Zâmbesc către domniţe boieri cu lungă barbă,
Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

STEJARUL SUPĂRAT

Strejarul falnic, stins în glas,
Jeleşte-n lacrimi de durere
Puţinii fraţi ce i-au rămas
Scăpaţi de jalnica tăiere.

Sosit-a criminalul ceas
Ce îi sortise la tăcere,
Stejarul falnic, stins în glas,
Jeleşte-n lacrimi de durere.

Inelul vieţii le-a fost ras,
Cu zimţii morţii fac avere
Nemernici răi, plini de putere,
Banii cu drujba i-au extras,
Se teme să mai fac-un pas
Stejarul falnic, stins în glas.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trântorul

În trândavă-aromeală stă tolănit greceşte
Urmaşul lor. Urât e, bondoc, saşiu, peltic.
El antereu alb poartă, metanii şi işlic.
În puf, în blăni şi-n şaluri se-ngraşă şi dospeşte.

Şi gura-i strâmbă numai măscări bolboroseşte.
E putred, deşi tânăr: sărmanu-a fost de mic
Crescut pe mâini străine. El joacă din buric,
Înjură, se răzgâie şi râde-apoi prosteşte.

Îl leagănă maneaua, e veşnic beat de vutcă,
Să-ncalece i-e frică, pe braţe-l duc la butcă;
Dar, el, ce os de domn e şi viţă de-mpărat,

Ades, făr' să-şi dea seama, îşi mângâie hangerul,
Şi când în faţa morţii odată s-a aflat,
În trântorul becisnic s-a deşteptat boierul.

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terminus

Vagonul impozant pe oţelul falnic
Sub gheara de metal lung suspină
Iar farul lui pierdut sub terminala sală
Pe veci oprit înmărmurise falnic.

poezie de Alexandru Stan
Adăugat de Alexandru Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dormi

Dormi dulce somn netulburat
În flori şi în dantele,
Dormi că ţi-au pălit mâinile
În grelele inele.

Dormi rece somn ne’nfiorat
De gânduri, nici de vise,
Dormi că ţi-au rănit pleoapele
Făcliile aprinse.

Dormi veşnic somn îmbălsămat
În beznă şi-n uitare,
Dormi că ţi-a muşcat buzele
A Morţii sărutare.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apel către vânători

În grupul vostru, rog mai marii,
Să bage şi pensionarii,
Că ei atins-au apogeul
Ca unii ce... împuşcă leul.

epigramă de Ion Bratu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

E drept că unii - cei tari - coboară cu misterul lor în mormânt; alţii - cei slabi - îl spovedesc în bolboroseli pe patul morţii; dar şi de unii şi de alţii, într-un târziu, ce se mai ştie?

Mateiu Caragiale în Negru şi aur
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu momo cată

Motto: Inscripţia "TU MOMO CATĂ", pe o tăbliţă
găsită la Tărtăria se descifrează: "Tu caută femeia"...

"Cherchez la femme" din Tărtăria vine
din adâncimi de vreme tracă
ce slove Doamne, simple şi divine
"TU MOMO CATĂ"...

tot caut s-o găsesc dar nu mai este
nici suflet şi nici seminţie dacă
sublim mai sună Doamne, ca-n poveste
"TU MOMO CATĂ"...

dar poate că prin alte Universuri
voi da de ea, de zgâtia de fată
-să-mi pui pe limbă Doamne alte versuri
"NU MOMO CATĂ"...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Suspină-n adâncul meu dorul
Şi-mi cuprinde fiecare gând,
Nu ştiu cât de-nvins mi-e zborul
Că-n suflet mi-e urgie şi vânt.

Îmi înalţ ochii şi privesc zarea
Nici norii parcă nu-s la locul lor,
Furtuna mea cuprinde marea
Şi valurile mă poartă de zor.

Plutesc către larg în voia sorţii
Încercând să-înec dorul din mine,
Dar el răzbeşte şi-n faţa morţii
Şi mă readuce către mal cu bine.

Dorul înfuriat, urlând îmi spune:
Făr' de mine nu există iubire,
Soarele n-ar răsări, n-ar apune
Iar tu n-ai gusta a iubirii menire!

08.09.2020

poezie de Camelia Boţ (8 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mini-fabulă c-un leu...

S-a stins cumplitul răget al leului bătrân,
Dar linişte-n savană, cu toate astea nu-i:
Hienele, stârvarii ce-n urma sa rămân
Se bat, urlând isteric şi trag de leşul lui!

MORALA?

Se stinge-un om celebru şi pleacă dintre noi,
Iar rudele, copiii, mulţimi de succesori,
Pornesc în umbra legii un nemilos război,
Să-mpartă - după merit - râvnitele-i comori!

fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă păgână

Îndură-te, părinte, şi dă-ne alt idol!
Frământă iarăşi lutul şi fă-te iarăşi faur!
Din nou pe noi domnească încununat cu laur
Prin codri fără margini sălbaticul centaur
Şi mândrul neam colinde planeta pân' la Pol.

Iar dacă semizeul din ţarină nu-nvie
Şi herghelii fugare din moarte nu se rup,
îmbracă-ne dorinţa, stăpâne, cu alt trup.
Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup —
Dar scapă-ne pământul de-a omului urgie.

Tiranul şchiop, copilul maimuţelor, să piară.
Să vie urşii haită prin rariştea de brad,
Încet să-şi mâne zimbrul cirezile la vad,
Şi, stoluri, pe deasupra gheţarilor ce scad,
Condorii să rotească, ţinând în a lor gheară

Mânjit şi plin de sânge pe cel din urmă om.
Tăcerea să sporească pe şesuri ca o mare,
Cetăţile zidite să se cufunde-n zare,
Şi singur câte-un răget de fiară-n înserare
Să urce ca o rugă spre-al cerurilor dom...

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filozofia morţii

Eu nu voi zice Morţii c-o voce nenţeleaptă
"Din mersul tău o clipă mai stai şi mă aşteaptă!"
Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit!
În ea e libertatea, şi-n viaţă, e robia...
Cu braţele deschise ne-aşteaptă Vecinicia...
Reintri iar în sânul din care ai ieşit!

Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie;
Privirea sa e lină ca bolta albăstrie.
În ea se oglindeşte întregul Nenceput!
Pe graniţa lumească e-o poartă triumfală,
Şi flacăra din preajma-i de patime ne spală,
Iar sufletele noastre le curăţă de lut!
(...)

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Finis

Cadavrul impozant pe catafalcul falnic,
Sub gaza de argint visa în astă sală...
Iar sânul ei pierdut în mortuara gală --
Pe veci oprit înmărmurise falnic.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuceritorul

În periplu-i amoros
La tot felul de cucoane,
A sărit, de la balcoane,
Două palme mai în jos…

epigramă de Alexandru Hanganu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasmagorie estivală

pe muntele meu falnic se fericesc izvoare
răsar poveşti din constituţia adâncă
valuri de ape limpezi au dulce savoare
mă răcoresc căci vara e fierbinte încă.

cu păstrăvii veseli mă scald sub cascade
parcă aş vrea şi eu să am solzi argintii
armură pentru trupul care încet decade
sub influenţa morţii cu chipuri pământii.

la umbra brazilor azi simt o relaxare
admir nemurirea freamătul pururi verde
ozonul primenit îl răspândesc în zare
în raze de soare ştiu să se dezmierde.

codri îmi sunt prieteni sacră consolare
contemplu frenezia care nu se pierde.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!