Dregătorul

Smerit stă, dar privirea-i drăcească, aţintită,
Trăieşte chiar pe pânza ce-l poartă-ntruchipat,
Iar grijile şi truda adânc îi au brăzdat
De cute faţa stinsă, firavă, ofilită.

Cu duhul său cel ager, cu mintea-i iscusită
El multe uneltit-a şi câte-a şi-ndurat,
Ca-ncet, treptat, s-ajungă, slăvit şi tămâiat,
Şă ţie ţara-ntreagă sub gheara-i răstignită.

De jale şi de groază cumplit semănător,
Atotputernicia-i de mare dregător,
Încununat de faimă fu fără ţărmurire,

Aşa că astăzi lumea se-ntreabă în zadar
Ce patimă ascunsă sau ce dezamăgire
Se-oglindă peste veacuri în zâmbetu-i amar?

poezie de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar îi este truda

Omul face treabă bună,
dar şi mult greşeşte.
Cât trăieşte tot adună,
dar şi risipeşte.

Adună lucruri fel de fel.
Adună şi fapte bune.
Dar nimic nu ia cu el,
când pleacă din astă lume.

În zadar îi este truda.
În zadar a adunat.
Când îşi bagă coada Iuda,
timpul lui a expirat,

poezie de Dumitru Delcă (12 octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt. Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug. Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii. Astăzi este, iar mâine nu mai este. Astăzi se mândreşte, iar peste puţin se tânguie. Nesuferit când este fericit şi nemângâiat in nenorociri. Nu se cunoaşte pe sine, dar cercetează pe cele peste puterile lui. Nu ştie cele de faţă, dar cugetă la cele viitoare. Prin fire muritor, dar cu firea lui cea semeaţă se socoate că-i veşnic. Supus la tot felul de boli, locaş lesne de străbătut de orice fel de patimă, locuinţă bine primitoare a oricărei supărări.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Omilia: În deşert se tulbură tot muritorul
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar străluce luna

În zadar străluce luna pentru cine doarme dus
În zadar te duci să sameni dacă soarele-a apus
Şi-n zadar se află omul când e timpul prea târziu
Şi-n zadar cânţi pocăinţă la un capăt da sicriu.
În zadar îţi sună glasul către surdul înrăit
În zadar araţi lumina către orbul cel voit
În zadar spui de iertare celor care n-o doresc
Şi-n zadar arunci iubirea celor ce-o dispreţuiesc.

În zadar te crezi mai mare când zideşti pe cei nedrepţi
Vine repede şi pumnul ce ţi se va pune-n piept
Şi-n zadar te crezi puternic împotriva lui Hristos
Chiar 'napoia ta-i acela ce-o să te trântească jos.

În zadar s-a dat pe cruce preţul sângelui divin
Pentru cei ce ce-L tot alungă, pentru cei ce tot nu vin
Şi-n zadar vor plânge veşnic în adânc cei ce-au ajuns
Cui nu i-a răspuns la Domnul, nici El nu-i va da răspuns.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspra

Nimic nu o-mblânzeşte, nimic nu o-ncovoaie,
Ani are peste sută şi multe-a pătimit:
Tot neamu-i, soţul, fiii, de sabie-au pierit,
Dar n-a putut durerea s-o frângă, nici s-o-nmoaie.

Şi fără preget luptă, împilă şi jupoaie;
Ea taie-n carne vie şi sufletu-i cernit
Cu toată răzbunarea e tot nemulţumit -
Aşa cumplit o arde năprasnica văpaie

A urii. Iar când noaptea l-a candelii lumină
Bătrâna ce veghează, stingheră şi haină,
Trecutul răscoleşte, din ochi îi dau scântei.

Nu plânge, dar veninul o-nnăbuşe, greu geme,
Afară urlă vântul şi peste capul ei
Pogoară stoluri negre de groaznice blesteme.

sonet de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pentru dragoste

O, nu-mi vorbiţi de oameni faimoşi prin fapte mari!
Ni-i faimă tinereţea cu dulcele ei jar,
Căci iederea şi mirtul zilele-i de aur
Sunt mai presus ca toate cununile de laur.

Ghirlandele pe-o frunte pleşuve ce sunt, oare,
Decât o-nrourată dar ofilită floare?
De ce să-mi încunune, deci, tâmpla o podoabă
Ce nu-i e decât faimei prea-trecătoarea roabă?

O, faimă! De vreodată lăsatu-m-am vrăjit
De laudele tale, tu nu m-ai ameţit
Mai mult ca ochii dragei, căci ei mi-au dat răspuns
Că nu-mi resping iubirea de care m-am pătruns.

Te-am căutat acolo şi te-am găsit în ei.
Ţi-a împletit privirea-i cunune de scântei.
Aflat-am, în privirile-i de foc,
Şi faimă şi iubire,-la un loc.

poezie celebră de Byron, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia nopţii

floarea pe care o ştiu e plină de curaj
chiar de ar fi să fie răstignită pe cruce
va răspândi şi-n moarte miresme de miraj
între lumini şi umbre emoţii produce.

speranţe efemere în stele fac sondaj
destinul meu străbate o răscruce
floarea pe care o ştiu e plină de curaj
chiar de ar fi să fie răstignită pe cruce.

servesc universul ca un smerit paj
cu gânduri ce extaze-mi pot produce
deliciul bătrâneţii- fericire-n ambalaj
melancolia nopţii un luceafăr seduce.

floarea pe care o ştiu e plină de curaj
chiar de ar fi să fie răstignită pe cruce.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine

vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Şi-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Şi-aş vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.

În viaţă n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ţi-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!

În viaţă n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am ştiut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Şi mai adânc eu mă afund
şi repătrund
în tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşneagul

Sufletul îi este obosit
şi corpul cocoşat
de munca grea pe care
a prestat-o,
fără prea multă
tragere de inimă,
de asprimea
anilor adunaţi în
această lume.
Privirea-i este tristă,
obrazul adânc brăzdat
de vremile trecute.
Se intristează că e iarnă,
stă retras într-un colţişor
al casei, deapană amintiri
şi ne dă poveţe.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2010), traducere de Friciu ioan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Tine vin, Doamne Psalm 71

La Tine vin, Doamne şi-mi caut scăparea
Şi-n veci de ruşine eu n-o să rămân
Păzeşte-mă, Doamne, păzeşte-mi cărarea
În viaţa mea, Doamne, fii veşnic stăpân.
Fii stânca la care să fug totdeauna,
Cetatea în care să scap de cel rău
De când eram tânăr cu Tine-am fost una,
Din pântecul mamei ştiam că-s al Tău.

Pe Tine Te laud, o, laudă Ţie
Şi ca o minune-am ajuns pentru toţi
Slăvit să fii, Tată, slăvit pe vecie,
Iubeşte-mă, Doamne, de vrei şi socoţi.

Că poate sunt vrednic; iar când bătrâneţea
Mi-a frânge puterea cu aripa sa
Să nu mă laşi, Doamne, alungă-mi tristeţea,
De faţa Ta sfântă Tu nu mă lăsa.

Căci, iată, vrăjmaşii vorbesc despre mine
Şi cei ce-mi vor viaţa vorbesc între ei
Zicându-şi: pierdut e şi Domnul nu vine
Să-l scape, deci haideţi, loviţi cu temei!

O, vino degrabă, adu-mi ajutorul
La Tine strig, Doamne, mă rog şi mă-nchin
De Numele-Ţi mare va şti tot poporul
Şi cei care-s astăzi şi cei care vin.

Şi chiar bătrâneţea căruntă şi lungă
Să vie, cu Tine eu nu voi pieri
Dreptatea Ta, Doamne, în cer o s-ajungă
Nu-i nimeni ca Tine şi nici nu va fi.

Prin multe necazuri trecut-am, dar iară
Speranţa şi viaţa ne-ai dat-o-napoi,
Adânc de pământuri de-ar vrea să ne ceară
Tu stai împotrivă, Tu stai lângă noi.

Înalţă-mi mărimea, întoarce-Te, pune
Pe fruntea mea mâna Ta blânda şi eu
Cu harfa şi gura la toţi le voi spune
Tu, Sfinte-a lui Iacov, Tu eşti Dumnezeu!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul toamnei

Făptură firavă născută din lut
Înfrunţi fără teamă şir început
De nopţi lungi de veghe ce prind rădăcini.
Din aripi de vise rămaşi sunt doar spini.

Se scutură ploaia, tăcerea apasă
Făptură firavă, tu râzi şi nu-ţi pasă.
Cer prăbuşit este aproape
Toamna colindă cu ultime şoapte.

În braţ crizanteme cu roşul lor pur
Îţi iau răsuflarea şi tot împrejur
E-amestec de jale, iubire şi dor
Făptură firavă cu pas trecător...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o noapte de catifea şi de plumb, în care adierea molatecă a unui vânt fierbinte cerca în zadar să risipească pâcla ce închegase văzduhul. Zările scăpărau de fulgere scurte, pădurea şi grădinile posace tăceau ca amorţite de o vrajă rea; mirosea a taină, a păcat, a rătăcire.

Mateiu Caragiale în Remember (1913)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Aşa frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi păruse totuşi niciodată.

Mateiu Caragiale în Remember (1913)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călugăriţa

În sfânta mănăstire de-ai mei părinţi zidită,
Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat,
Acoperit de zdrenţe, de ani împovărat,
Îndur sub bolţi de jale o soartă urgisită.

Frumoasă-am fost odată, senină, fericită,
A ţării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat -
Şi-adesea amintindu-mi de visul spulberat
Crunt inima-mi zvâcneşte şi sângeră rănită.

Căci viaţa mea în lacrimi şi-a oglindit izvodul
De când cu oastea-i, falnic, ursitul meu, Voievodul
Purces-a să înfrunte păgânele urdii;

Din şea îl prăbuşiră hangerele haine -
De-atunci cad în ruină măreţe curţi pustii
Şi eu îmi rog sfârşitul, dar moartea nu mai vine.

poezie clasică de Mateiu Caragiale (1904)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Atacat de infractori,
Strigă unul: "Ajutor!"
Toţi aleargă: "În zadar!
Nu-i din cel umanitar".

epigramă de Ion Diviza (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curţile vechi

De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,
Zac curţi pustii... Acolo tăcerea stăpâneşte
Şi-n verde mantă muşchiul cuprinde şi-nveleşte
Surpata zidărie şi frântele tulpine;

Şi-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,
Sălbătăcita viţă pe stâlpi se-ncolăceşte,
Cu iedera cea neagră ce-n streaşini împleteşte
O lucie cunună uitatelor ruine.

Adânc ca de o vrajă par ele adormite,
Pe iaz visează-ostrovul de sălcii despletite;
Nu tremură o frunză, nu mişcă fir de iarbă,

Şi-n tăinuita culă, ţintind priviri viclene,
Zâmbesc către domniţe boieri cu lungă barbă,
Purtând pe nalta cucă surguci cu mândre pene.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sihastrul şi umbra

Minunea Sfântului Grigore Papa
De furia furtunii au nu te temi, străine
Cu searbăd chip, ce singur, prin ceaţă, treci gemând,
De te vei pierde-n codri amar va fi de tine,
Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând?
Ascultă vântul rece în apriga-i mânie
Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufaşi,
Stă gata să pornească năprasnica urgie
Cerească, şi mai pregeţi? – opreşte ai tăi paşi!
Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă ţipă
La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit
Să-şi oploşească puii şi, tremurând, în pripă,
Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit.
Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine
De te adăposteşte şi tu, rămâi la mine.

- Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător,
De buna ta primire sorţit sunt să n-am parte,
Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator
Să merg fără-ncetare şi fără ţel, departe,
Şi nu ştii de odihnă ce sete mi-e, ce dor...
- Rămâi, şi locuinţa-mi tu ia-o drept a ta,
Ca şi cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul,
Găsi-vom înăuntru cu ce ne ospăta,
Vom împărţi frăţeşte azima, mierea, vinul,
Apoi la vatra caldă, pândi-vom blânda clipă,
Când Somnul, fiu al Trudei, trecând şi pe la noi,
Ne va atinge geana, cu molcoma-i aripă,
Şi-nfioraţi de vise, dormi-vom amândoi,
În vreme ce afară, în bezna fulgerată
Va chinui pădurea furtuna-nverşunată.
- Nu, suspinând îmi zise ciudatul călător,
Prin negură-nainte, porni-voi... sunt dator!

Mişcat de graiu-i dulce, sunând abia, sfios
Eu îl privii mai bine. O nobilă tristeţe
Adânc întipărită pe chipu-i mult duios,
Îi adumbrea de farmec semeaţa frumuseţe.
Privirea sa cea neagră în taina-i oglindită,
Purta sfâşietoare o jale nesfârşită.

Urmai a-i spune totuşi: Nu stăruiesc, străine,
Dar nu pot nici pricepe de ce oare-nfruntând
Primejdia furtunii sălbatice, haine,
Tu fără ţel în noapte mergi singur lăcrămând,
Ce poate să te-ndemne, ce poate să te-mbie
A rătăci prin beznă sub crunta vigelie?

- Vai, îmi răspunse dânsul, aşa sunt osândit
A-mi ispăşi păcatul, altmintreli nu pot face,
Mă leagă pe vecie un vechi blestem cumplit,
Odihnă să nu aflu, nici linişte, nici pace,
În mantă mohorâtă de tainic călător
Prin oarba-ntunecime un blând rătăcitor.
Nu sunt om viu, ci umbră, aievea-ntruchipată
În boiul ce pe lume avut-am altădată,
Când paloşul şi cuca domnească am purtat;
Dar patima mă-mpinse la grea nelegiuire...

De-atunci trecut-au veacuri şi tot n-am fost iertat.
Eu ziua dorm, în raclă, în arsa mănăstire,
Sub lespedea pe care-mi stă numele săpat,
Şi mă deştept cu groază ca iar să plec plângând,
Când lin s-aşterne noaptea din slavă pogorând.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Savant

Toate cărţile din lume, de când lumea câte-au fost,
Minunatul meu prieten le cunoaşte pe de rost;
Tot ce mintea omenească până astăzi a ştiut,
În savantu-i cap de dascăl, s-a-ndesat şi... a-ncăput:
Bibliotecă vestită! aşa plină, că-n zadar
Am dori să mai încapă şi un bibliotecar.

hexagramă de Ion Luca Caragiale din Convorbiri critice (1908)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grijile unui profesor pensionar

Lângă o studentă care
Îi aţâţă pasiunea,
Se-ntreabă cu - ngrijorare:
Oare cât am… tensiunea?!

epigramă de Barbu I. Bălan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinăciune

Haide să-ntindem treptat
Noi anotimpuri celeste,
Căci vremea cu noi s-a jucat
În epifanii modeste.

Pune-mi în sânge nectar,
Să nu se scurgă doar vina,
Culege-mi din suflet amar,
Să nu-ncolţească ruina.

Şi umblă, te rog, mai încet
Prin inima-mi ciungă,
Sunt ere de când te aştept
În viaţa aceasta prelungă.

Sunt lacrimă stinsă în vin,
Chiar balta de sânge-a poverii
Şi slovelor tale mă-nchin
La poarta tivită a verii.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinăciune

Haide să-ntindem treptat,
Noi anotimpuri celeste,
Căci vremea cu noi s-a jucat
În epifanii modeste.

Pune-mi în sânge, nectar
Să nu se scurgă doar vina,
Culege-mi din suflet, amar
Să nu-ncolţească ruina.

Şi umblă, te rog, mai încet
Prin inima-mi ciungă,
Sunt ere, de când te aştept,
În viaţa asta prelungă.

Sunt lacrimă stinsă în vin,
Chiar balta de sânge-a poverii
Şi braţelor tale mă-nchin
La poarta tivită a verii.

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!