Primul pas al minții spre conștiința de sine trebuie făcut prin trup.
citat din George Sheehen
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Primul pas al minții către conștiința de sine trebuie făcut prin trup.
citat din George Sheehan
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!
Obiectul este "instituit" (creat, produs) de către conștiința însăși ca deposedare și înstrăinare a ei. Principalul este că obiectul conștiinței nu este nimic altceva decât conștiința de sine, sau cu alte cuvinte, obiectul nu este nimic altceva decât conștiința de sine obiectualizată, conștiința de sine ca obiect.. Deci, obiectul este, potrivit existenței sale, simplă negativitate, neant, simplu obiect al gândirii abstracte. Negativitatea coincide cu durerea, suferința, necazul, răul.
citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
În 1963 am cântat pentru prima dată la Scala din Milano. Eram tânăr. Toți cei care ajung la Scala trebuie să treacă printr-un purgatoriu, trebuie să dea o formă de audiție, ca să vadă cei care conduc dacă, într-adevăr, artistul are posibilitatea să intre în teatru. Trebuie să ai un volum deosebit, o tehnică a vocii, trebuie să ai conștiința că te afli pe un podium pe care s-au aflat înaintea ta alte sute de cântăreți. Știind că nu ești nici primul, nici ultimul, trebuie să găsești un echilibru. Am făcut vreo 76 de spectacole la Scala.
Nicolae Herlea în Atlas TV, interviu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin conștiința de sine omul s-a câștigat mai întâi pe sine, își aparține și-și devine sieși o problemă.
Traian Herseni în Gând Românesc, Filosofia timpului pierdut (1933)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu am conștiința de sine trăiesc o viață animalică; când am conștiința de sine și fac ce hotărăsc cu sufletul, trăiesc o viață omenească; când însă am conștiința vieții altor făpturi, iubindu-le, trăiesc o viață dumnezeiască.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea va avea totdeauna atâta suflet cât să ia conștiința de sine.
George Călinescu în Cartea nunții
Adăugat de scofieldutza

Comentează! | Votează! | Copiază!

Respectul de sine, conștiința de sine, controlul de sine, iată trei lucruri care ne fac puternici.
citat din Alfred Tennyson
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din trup în trup
Din trup în trup cobor ca pe o scară,
văzut de nimeni; ruguri lângă ruguri
pe cele mai de jos mi le-nconjoară,
Devremele-n azur năștea semințe
de păsări în rotire; nenăscut,
un trup al meu creștea printre ființe,
primul meu trup, rămas necunoscut.
Mi-e frigul, apă, iar târziul, pâine; număr
văzut de nimeni cercuri în cărbuni;
și lunec spre fierbinte pân- la umeri,
simțind îmbrățișarea vastelor genuni,
Supune-te, tu, oarbă necredință
luminilor din temple ascunse în statui,
vegheate încă între vechi nisipuri
de ochii fără somn ai nimănui,
Din trup în trup cobor ca pe o scară
văzut de nimeni. Cu fruntea în religii,
mă dau întreg - cel clătinat de-afară
pe cel rămas integru în vestigii...
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- îndoiala de sine
- Îndoiala de sine este primul pas spre înțelepciune.
definiție aforistică de James Geary, traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Există conștiința de sine a esenței spirituale și conștiința limitelor, care la începutul vieții este privită ca "eu". Această a doua conștiință, a limitelor, îngrădește, ascunde prima conștiință, cea a spiritualității. Pare că această conștiință a limitelor este conștiința de sine. Întreaga viață e limpezirea conștiinței esenței spirituale, eliberarea de înșelăciunea recunoașterii limitelor. Pentru cel care are conștiința deplină a esenței sale spirituale, moartea e eliberarea de limitele care o constrâng.
Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94

Comentează! | Votează! | Copiază!
Conștiința Pură nu este Forța prin care se manifestă Conștiința, pentru că, odată ce manifestarea începe, există un proces de creație, care duce automat la existența vibrației, iar Conștiința Pură nu are vibrație, ci este Sursa vibrației. Așadar, Esența nu este energie, ci Sursa energiei, pentru că energia este o creație. Esența este Sursa oricărei creații. Iar când Esența se manifestă, devine creație, iar creația este purtătoare de vibrație. Deci, niciun sunet nu poate susține existența Esenței în Sine, pentru că orice formă de sunet există în lumea relativă, în timp ce Esența în Sine există în mod Absolut, fiind Liniștea Absolută în Sine.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Conștiința că ți-ai făcut datoria la vremea ta și că nu ai înșelat speranțele semenilor tăi este, în sine, o experiență plină de satisfacții și o realizare magnifică.
Nelson Mandela în Conversații cu mine însumi (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi pași
Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un pas spre tine,
Și-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Pași între noi.
Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Pași între noi.
Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Pași între noi.
De fac un pas, dar nu spre tine,
Și faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Pași între noi.
De-aș fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Pași, între noi.
Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.
poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul e atemporal. Conștiința surdă, mocnind sub spuza grijilor și a încercărilor de tot soiul, conștiința de a fi o lume pentru sine a dat satului românesc...
Lucian Blaga în Laudă satului românesc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopul cetirii cărților trebuie să fie ca să ne facem cunoscute ideile și lucrurile ce ni le împărtășesc nouă alți oameni în scris; aceste căutăm noi să le cunoaștem atunci când încă puterile de a cugeta în sufletul nostru nu sunt dezvoltate, ca să ne putem singuri înmulți ideile și cunoștințele. De aceasta are trebuință fieșcare om; pentru că nimeni nu să naște învățat și înțelept. Ideile streine dau prilej și bold ca să plăsmuim și noi alte idei nouă. Însă, cât se coace tânăra noastră minte mai mult, încât să poată și de sine ceva cugeta, atunci învățătura, atât prin cetire cât și prin conversație câștigată, trebuie să fie supusă la tribunalul minții sale, adecă: acele citite sau auzite suntem datori să le și judecăm noi înșine.
citat din George Barițiu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
- conștiință
- Conștiința - stima de sine privită prin ochii altora.
definiție de Irving Layton
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

E absolut sigur că, dacă cineva trăiește numai pentru sine însuși, plătește pentru treaba asta un preț îngrozitor... prin remușcări, prin suferințe, prin conștiința propriei degradări.
citat celebru din Oscar Wilde
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie. Acest lucru l-a făcut și Hristos față de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuși ca să o facă slăvită.
citat din Părintele Iosif Vatopedinul
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemat, ah, ochi de piatră
Vai vieții mele, încă de la naștere
ochi de piatră în trup de apă...
Vederea, ca tăria păianjenului
sprijinindu-se pe balele lui geometrice.
Atârnă greu ochiul de piatră
și sfâșie apa.
La ce bun vederea pietrei pentru apă
când trebuie să înghețe apa de frig
când trupul trebuie să-mi fie de gheață
bloc lucios și transparent de gheață,
gheață tare, gheață solidă
ca să nu-mi cadă ochiul de piatră de sub sprânceană
ca să nu-mi alunece prin piept
prin pântec și prin picior
ca să nu-mi ajungă vederea lui de piatră
sub tălpile mele de apă.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă,
trebuie să-ngheț ca să te țin sub sprânceană,
mai friguros decât frigul
trebuie să mă țin
în toiul frigului
ca să văd vederea pietrei cu tine.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă!
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Știința (cercetată critic și îndrumată metodic) este poarta îngustă care duce la doctrina înțelepciunii, dacă prin aceasta nu înțelegem numai ce facem, ci ceea ce trebuie să servească de îndreptar dascălilor, spre a netezi bine și a face cunoscută calea spre înțelepciune, pe care fiecare trebuie să meargă și spre a feri pe alții să apuce pe căi greșite: o știință a cărei depozitară trebuie să rămână totdeauna filosofia, la a cărei cercetare subtilă publicul nu poate participa, dar desigur la doctrinele care, după o asemenea pregătire, pot să-i apară în primul rând destul de clar evidente.
Immanuel Kant în Critica rațiunii practice (1788)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!