Din trup în trup

Din trup în trup cobor ca pe o scară,
văzut de nimeni; ruguri lângă ruguri
pe cele mai de jos mi le-nconjoară,

Devremele-n azur năştea seminţe
de păsări în rotire; nenăscut,
un trup al meu creştea printre fiinţe,
primul meu trup, rămas necunoscut.

Mi-e frigul, apă, iar târziul, pâine; număr
văzut de nimeni cercuri în cărbuni;
şi lunec spre fierbinte pân- la umeri,
simţind îmbrăţişarea vastelor genuni,

Supune-te, tu, oarbă necredinţă
luminilor din temple ascunse în statui,
vegheate încă între vechi nisipuri
de ochii fără somn ai nimănui,

Din trup în trup cobor ca pe o scară
văzut de nimeni. Cu fruntea în religii,
mă dau întreg - cel clătinat de-afară
pe cel rămas integru în vestigii...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!