În 1963 am cântat pentru prima dată la Scala din Milano. Eram tânăr. Toți cei care ajung la Scala trebuie să treacă printr-un purgatoriu, trebuie să dea o formă de audiție, ca să vadă cei care conduc dacă, într-adevăr, artistul are posibilitatea să intre în teatru. Trebuie să ai un volum deosebit, o tehnică a vocii, trebuie să ai conștiința că te afli pe un podium pe care s-au aflat înaintea ta alte sute de cântăreți. Știind că nu ești nici primul, nici ultimul, trebuie să găsești un echilibru. Am făcut vreo 76 de spectacole la Scala.
Nicolae Herlea în Atlas TV, interviu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Nicolae Herlea, tenor român de renume mondial
Pe mapamond aplaudat,
Căpătându-și un meritat renume,
Cu timbrul vocii lui, neconfundat,
La SCALA din Milano și în lume.
madrigal de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La canto nu poți să obosești corzile vocale, care sunt foarte sensibile și trebuie protejate. Avem vocea dată de la Dumnezeu și trebuie să o respectăm.
Nicolae Herlea în Jurnalul Național, articol (21 octombrie 2007)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă s-a făcut minunea
Dacă s-a făcut minunea
Înnoirii vieții tale,
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine, pe-orice cale
Dacă-n inima ta-i pacea
Și-n ea Duhul Sfânt se ține
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale, orișicine.
Dacă tu-L urmezi pe Domnul
Și ții calea voii Sale
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine pe-orice cale.
Dacă tu ai pentru semeni
Gânduri de iubire pline,
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale orișicine.
Dac-ai rupt-o cu trecutul
De păcate și greșale
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine, pe-orice cale
Căci dac-ai aflat pe Domnul
Și-I cunoști Cuvântul bine
Vai de tine când n-o vede
Pe-orice cale, orișicine.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să descoperi lumea, trebuie să citești, trebuie să mergi la galerii de artă, trebuie să afli care sunt numele plantelor. Trebuie să începi să iubești lumea și să vezi că oamenii sunt geniali. Suntem oameni minunați.
citat din Vivienne Westwood
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
La început, găsisem eu o broșură în care era un interviu scurt cu Olga Tudorache despre teatru. Și era acolo o întrebare: "Ce trebuie să facă un actor ca să fie actor?". Și doamna Tudorache răspundea că, în primul rând, trebuie să fie frumos. Aici m-a zdruncinat! M-am uitat în oglindă. Evident că nu eram. Eu trebuia să mă chinuiesc cu bilețele și scrisori și vorbe frumoase până să cuceresc o fată. Apoi, mai scria că trebuie să citească mult. Și, de atunci, am mers la bibliotecă și m-am pus serios pe citit. Păi, dacă a zis femeia că trebuie să citești, mai stăteam pe gânduri? Și m-am apucat să citesc piese de teatru, care erau foarte grele, dar care mi-au dezvoltat imaginația. Iar al treilea lucru să aibă simțul improvizației și spontaneitate.
citat din Costel Cașcaval
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din păcate, m-am stricat foarte mult pentru proză, ca om de teatru. Nu mai pot să văd altceva decât teatru chiar și în roman. Trebuie să știți că eu nu fac dramatizări, dar nici nu le accept. Fac așa cum am făcut la Chișinău, la workshop. Dau o formă, creez un material, după care umplu această formă și fac roluri pentru fiecare actor - ca să nu fie unii mai nedreptățiți - construind astfel toate planurile spectacolului. Nu sunt nici dramaturg, nici prozator, deși am scris trei cărți.
citat din Cătălina Buzoianu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, și exemplul acțiunii. Materia trebuie să își continue viața și după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplinește în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit și păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.
citat celebru din Constantin Brâncuși
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucrurile care au preț în viață, nu pot fi obținute nici fără efort, nici fără costuri; dacă dorești să ai drepturi, trebuie să-ți asumi îndatoriri; dacă vrei să te cinstească cetatea, trebuie să o servești; dacă vrei să fii recunoscut, trebuie să știi la rândul tău să îi recunoști pe alții; binele pe care îl ceri, trebuie mai întâi să îl dai; dacă vrei liniștea păcii, trebuie să stăpânești duritățile războiului; protecția cetății se obține prin serviciu în slujba legilor ei; pe scurt, mintea are nevoie de cultivare, sufletul de străduință, iar drepturile de îndatoriri.
citat din Horia-Roman Patapievici
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să cunoști capacitățile fiecărui membru al echipei tale. Cei care au nevoie de noi provocări trebuie să aibă parte de ele, cei care trebuie susținuți trebuie să fie susținuți, cei care trebuie concediați, trebuie concediați.
citat din Wynton Marsalis
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prozatorul trebuie să fugă de poezie ca de ciumă. Poezia trebuie să rămână pentru el o ispită pe care se străduie s-o biruiască. Trebuie să simțim la el posibilitatea - sau regretul - poeziei. Altminteri, cădem în meteahna lui Voltaire.
Emil Cioran în Caiete II. 1966-1968
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Auzind că debutase la Scala din Milano în "Paiațe", vecinul și-a dat seama că nu e prea apreciat în străinătate. Dacă apărea în "Don Giovanni"...
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Când tu ești binele din rău
Ce-mi trebuie un cer cu stele... când lângă mine-s ochii tăi,
Ce-mi trebuie o lună blândă, când lângă mine-i chipul tău,
Ce-mi trebuie bolta cu astre... când tu-mi dai inimii... bătăi,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu ești binele din rău?
*
Ce-mi trebuie o îndoială... când tu-mi ești vers neprefăcut,
Ce-mi trebuie o galaxie, când tu-mi ești steaua cea divină,
Ce-mi trebuie cale de lapte, când tu ești drumul cunoscut,
Ce-mi trebuie soare pe cer, când ochii tăi îmi sunt lumină?
*
Ce-mi trebuie un alt odor... când tu ești floarea parfumată,
Ce-mi trebuie ceva amar... când gustul tău îmi e ca mierea,
Ce-mi trebuie un vis de praf, când am un vis de nestemată,
Ce-mi trebuie spre vindecare, când tu mi-ai lecuit durerea?
*
Ce-mi trebuie vreo altă rugă, când peste tot e nimbul tău,
Ce-mi trebuie răul din bine, când tu ești binele din rău?
poezie de Ion Apostu (18 septembrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nouă ne trebuie înțelegerea omului. Pe un copil nu trebuie să-l bați, nici măcar dacă a furat; trebuie să înțelegem înainte de toate de ce a făcut gestul acesta sau altele.
Constantin Romanescu în ziarul Lumina, interviu (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie doar să fii. Trebuie să-i dai drumul. Trebuie să permiți. Trebuie să fii liber și să faci din acest lucru conștiința ta.
citat din Wayne Dyer
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și nu trebuie să ne entuziasmăm
Și nu trebuie să ne entuziasmăm. Pentru că unui translator
Nu-i este permis entuziasmul. Calmi, trebuie să trecem
Cuvintele de la bărbat la fiu, de la o limbă
Pe buzele altora, ne-
Știutori, ca un tată care trece
Trăsăturile părintelui mort către fiul său,
El nesemănând cu niciunul dintre ei. Doar un mediator.
Noi trebuie să ne-amintim lucrurile pe care le-am avut în mâini
Și care ne-au scăpat.
Ceea ce am și ceea ce n-am în posesia mea.
Nu trebuie să ne entuziasmăm.
Chemările și cei care chemau s-au înecat. Sau, iubita
Mi-a lăsat câteva cuvinte înainte de plecare
Ca să le păstrez pentru ea.
Și nu mai trebuie să povestim ceea ce ni s-a spus
Altor povestitori. Tăcerea ca mărturisire. Nu trebuie
Să ne entuziasmăm.
poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suferința cauzată de năruirea viselor pe care le avem nu trebuie percepută ca și ceva de care trebuie să scăpăm dacă putem sau care trebuie îndurat dacă nu se poate altfel. Ea este o oportunitate pe care nu trebuie să o pierdem, o șansă de a ne descoperi dorința pe care o avem după cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu vrea sa ne-o dea, și care este o întâlnire cu El.
Larry Crabb în Vise năruite
Adăugat de Lidia Reste

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să știi să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm și limpezime. Trebuie să examinezi cu calm și vedere clară pentru a ajunge la liniște, la încredere. Trebuie să fi obținut liniștirea, încrederea, pentru a putea discerne esențialul lucrurilor. Când se discerne esențialul lucrurilor, se poate atinge scopul.
citat celebru din Confucius
Adăugat de dani y

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cei care prin lovitură de stat, prin trădare, au uzurpat puterea, cum s-a întâmplat sute și sute de ani în istoria României, ar trebui să știe că un popor trebuie să fie stăpân pe soarta sa, că o țară trebuie să fie demnă și liberă pentru întotdeauna.
citat celebru din Nicolae Ceaușescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez cu adolescenții. Nu mi s-au părut niciodată nici dificili, nici greu de stăpânit. Nu ei sunt dificili. Societatea în care trebuie să trăiască și în care trebuie să se integreze este dificilă.
Klaus Iohannis în Pas cu pas (2014)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iată cât de paradoxal poate curge LIBERTATEA, într-unii se manifestă într-un mod condiționat, în alții într-un mod Total necondiționat. În cei care se manifestă condiționat, condițiile ca tu să fii liber îmbracă forme și aspecte dintre cele mai hilare cum ar fi: "Trebuie să fii continent (bărbatul să nu ejaculeze și femeia să nu juiseze), "Trebuie să nu îți miști pupilele", "Trebuie să te poți ruga neîncetat cel puțin 24 de ore", "Trebuie să ai puteri par-anormale", "Trebuie să elimini complet vocabularul vulgar", "Trebuie să te piși în chiloți", etc. etc. etc. Cel care a DOBÂNDIT LIBERTATEA NECONDIȚIONAT ÎȚI VA SPUNE: Ești deja Asta! Acum spune-mi, ce ai de gând să faci mai departe? Care este Adevărul tău? Pentru că dacă te crezi corpul-minte o să ai nevoie de foarte multe condiții pentru libertate și de măcar încă vreo 5.0000000000 de miliarde de existențe!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!