Sfârșit de sărbătoare
Nelămurit în toamnă, aseară-am revăzut
Aceeași luncă unde am pescuit noi doi,
Tu pleci și eu rămân mai trist și neștiut
Cum sună de departe un cântec de cimpoi.
poezie celebră de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Mihail Sebastian
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Tatălui meu, guadalupean
Gândesc la marea, care se leagănă în unde
Și parcă văd acuma în noaptea asta grea
Adâncul nesfârșit, când gol, când plin, de unde
Ieși - coraliu sfânt -copilăria ta.
poezie clasică de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Mihail Sebastian
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e Ziua de naștere a Academicianului Mihai Cimpoi: Prefațatorului meu, Acad. Mihai Cimpoi
Nu sunt invidios din fire,
Dar și aicea iau aminte:
Am vrut o lume să m-admire
Și tot Cimpoi e înainte...
epigramă de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zbor
Enormă, pasărea plutea nemișcătoare,
Deodată se zbătu pe loc și-apoi în sus
Își îndreptă rotund un cioc de răpitoare
Și își purtă greoi un trup înspre apus.
poezie clasică de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Mihail Sebastian
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Căldura
Același strigăt mic de greier se așează
Peste tăcere și odihnă în câmpie
Și strălucirea gliei atâta e de vie,
Că urcă până-n ceruri înaltă. E amiază.
poezie clasică de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Mihail Sebastian
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Limpezire pastorală
Un singur nor e cerul și încruntat se-nclină,
Acoperă și-neacă din vârfuri o colină,
Dar din întunecarea aceasta mai pe urmă
Spălată-n ploaie albă, coboară jos o turmă.
poezie clasică de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Mihail Sebastian
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de toamnă
E o noapte rece de toamnă
Și eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist și cam sfios.
E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Și undeva departe,
Adoarme un pui de om.
E o noapte rece de toamnă
Și se aude cum latră un câine,
Un cocoș sprinten ne anunță
Că o nouă zi vine.
E o dimineață rece de toamnă
Și eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam și mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.
poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă
A mai trecut o toamnă după toamnă
Și tot așa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi și noapte frunzele căzând.
Prin parc trec pași nepăsători și toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă și-ncă-o toamnă
Deși ninsoare-n barbă aș fi vrut.
Aș vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeași viață nepermis de lungă
Aceeași toamnă fără de sfârșit.
poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările ce duc spre luncă
Revăd din nou cărările ce duc spre luncă,
pe malul râului, sub pașii tot mai grei,
iar zarea-n depărtare-mi pare mai adâncă
când ochii-mi zăbovesc pe florile de tei.
Chiar glasul ciocârliei, dincolo de baltă,
se-aude, peste apă, parcă mai schimbat,
cu triluri rătăcite-n clinchetul de daltă
pe lacătul ce-mi ține dorul încuiat.
La asfințit, când zarva de pe râu dispare,
eu încă te aștept sub plopii de pe mal,
dar timpul, evadat din vechile tipare,
mă cheamă peste râu c-un cântec de caval.
Rămân orfane-n luncă gândurile toate,
trec râul, mai în jos, prin vadul blestemat,
în fața mea aud doar dalta care bate
pe lacătul ce-mi ține dorul încuiat.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Primarul: Pete, fă-mi legătura cu guvernatorul.
Plunkett: Nu se poate.
Șeriful Hartman: Cum adică nu se poate?
Plunkett: E la pescuit. Doar el, ghidul indian și o barcă. Fără telefon, fără nimic.
Primarul: Bun moment și-a ales să se ducă la pescuit!
Șeriful Hartman (sună telefonul): Scuză-mă un pic. (Iese.)
Plunkett: Fie vorba între noi, nu e tocmai la pescuit, pentru că ghidul e de fapt o fată și nici măcar nu e indiancă, e din New Jersey.
replici din filmul artistic Prima pagină (17 decembrie 1974)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vant
Toamna a țipat cu un trist accent,
Văzul cade neatent,
Vântul sună lemnăria,
Bate gol, în poloboace, butnăria.
Lângă ușă frunzele s-au strâns.
De departe vin ecouri vechi de plâns,
Brumă, toamnă literară,
Pe drum prăfăria se duce fugară.
Și-am stat singur supărat
În zăvoiul decadent,
Și prin crengile-ncâlcite mi-am notat
Versuri fără de talent.
poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce să fie, ce să fie?!
Un "cântec" de cimpoi, țambale,
Că vin alegeri zis locale.
Se pregătesc mii de pocale
Dar cine le va bea-nurale?!
epigramă de Miltiade Ionescu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate mă fraieresc
să mă îndrăgostesc din nou
cu aceeași pierdere de memorie
și după aceea voi sta trist
undeva departe
poate într-o amintire pe pragul
unei nebunii efemere
poate mă apucă din nou nebunia
să iubesc încă odată cu aceeași
pasiune să alerg pe dealuri
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul pescar
Salut micile golfuri unde, când se-abăteau vântoase mari,
mă ascundeam; să mai căut astăzi adăpost la sânul lor este exclus.
Privesc ca printr-o ceață,-am spatele îngârbovit;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Săgeata mea nu mai străpunge de-a dreptul inima pădurii,
ferigile de-acum sunt roșii, zgribulite-n amurgul indispus,
întristând ochiul care-i sfida cândva soarelui puterea;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Îmbătrânita barcă-ar trebui călăfătuită,
bordajul, în pietriș culcat, e un trist rictus.
Mâna care tremură nu mai poate ține cârma;
zilele mele de dans, de pescuit, s-au dus!
Marea a fost cu mine bună, iar zilele și nopțile,
de cu seară până-n zori, din zori până-n apus,
mi-au fost prietene. Zăpezii de foc i-e dor, iar frunza cade;
zilele mele de dans, de pescuit s-au dus!
poezie de George Campbell Hay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmeticirea
Călcam tiptil să nu mă trezesc și să-mi bată
inima a clopot. Printre brațe
pe vârfuri mă făceam dus...
Unde pleci Aline?
Unde pleci?
Ia-mă și pe mine-n zbor!
Unde pleci?
Aline! Aline!
Și strigau în cor
În cor!
Eu călcam tiptil și râdeam
și săream într-un singur picior.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sună telefonul, sună...
Sună telefonul, sună cu emoții răscolite,
Glasul tău este departe, de tine mi-aduc aminte...
Spiritul îmi este ludic, te port în a mea trăire,
Chiar de depărtarea-i mare, cu suspensii de iubire...
N-am pus puncte de uitare pentru exclamație,
Existența îmi frământă visele cu grație...
Sună telefonul, sună, te simt atât de aproape
Încât zările se fac flăcări vii în vad de ape...
O majusculă răsare în cel mai frumos cuvânt,
Este I de la iubire, cât iubire-i pe pământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unei cântărețe netalentate
Pleacă lumea de prin sală,
Însă ei refrenu-i sună:
Sala dacă este goală,
Rezonanța e mai bună!...
epigramă de Mihai Cimpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acei nărozi...
Acei nărozi făceau experimente,
Roia o lume în costume sport.
Ce artificii, scânteieri demente!
Riscai pe loc să cazi trăznit, și mort.
Suiau baloane-ornate ca un teatru.
Stricate, semănau sinucigași.
Dar frații Montgolfier aveau curaj.
Și-Academia de știință, treabă.
poezie celebră de Francis Jammes din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de dragoste
Ai pescuit
soarele meu în zori
și i-ai scos
icrele roșii.
Ai pescuit
dealul meu
și i-ai scos
icrele negre.
În jarul
cântecului ei
se coace pâinea privighetorii:
rumena roză.
Iar tu
cu-nnegurare asculți
glasul ei rourat
și cântecul meu.
Ferice de cel
care se mulțumește
c-o pâine
muiată-n uleiul liniștii!
poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeași
în reci dimineți de toamnă târzie
suspină doar vântul prin vița de vie
ce frunza pătată demult și-a lăsat
la streașina casei din margini de sat
când gândul s-așterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme
iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
și vise mă-mbracă cu frunze de-aramă
când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeași sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sătucul dintre brazi
Unde pleci? Vremea e rece
Zidurile înghețate
Și prin hornul casei trece
În fuior singurătate
Unde pleci? E-nchisă casa
Și rugina e pecete
Peste clanța încuiată
Și în colțuri de perete
Mușchi nestingherit se-ntinde
Pe sub umbra de copaci
Fir de iarbă te cuprinde
În poteca unde calci.
Unde pleci? Ce gând te-ndeamnă
Drumul vechi să îl străbați?
Eu răspund... mă duce dorul
În sătucul dintre brazi.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!