Paris

Bastard - creolă cu breton
Şi-aici ajunse: muşuroi,
Cocioabe fără zid. Noroi.
Un soare firav şi aton.

- Curaj! La coadă... Un planton
În şir de-mpinge - înapoi!
- Foc stins; hârdaie prin noroi,
Trec goale-ori pline în cordon.

Ici, biată Muza lui fecioară
Făcu trotuaru domnişoară.
Spuneau: Ce vinde ea de-a rândul?

- Nimic. - Zăludă sta ca zidul,
Neauzind cum sună vidul,
Uitându-se cum trece vântul...

poezie clasică de Tristan Corbiere din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Taşcu Gheorghiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorul şperaclu

Poezia fiind infracţiune
nufărul se vinde pe noroi
totuşi hai tăcere spune
care-i diferenţa dintre noi

Nufărul sau contul în noroi
o fecioară frumuseţe beată
schimbă-ţi hainele pe-un rând de ploi
şi-altă faţă lumii îţi arată

Frumuseţe o fecioară beată
haide spune tu tăcere spune
cine-mi este mamă când cuvântu-i tată
poezie o tu rugăciune

Nufăr cu altarul în noroi
doar tăcerea face diferenţa
restul facem noi

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scroafa făcu ce făcu, se zvârcoli prin ăl noroi şi se tărbăci de nu o mai cunoşteai, scroafă e, ori ce dracu e. Scăpă din nomol şi se luă după voinic. Într-o clipă îl ajunse. Când văzu zorul, voinicul aruncă pieptenele. Şi unde se făcu un zid nalt, nalt, d-a curmezişul drumului ei, de nu fu cu putinţă să-l sară. Atunci scroafa se puse cu colţii săi şi sparse zidul, făcând o gaură numai cât putea ea să treacă. Şi să te ţii după dânsul. Daca văzu voinicul că scroafa iară s-a apropiat, aruncă şi peria. Deodată se făcu o pădure naltă şi deasă, de nu se putea strecura nici pui de pasăre. Cum văzu una ca asta, scroafa se puse şi roase, şi roase la copaci, până ce-şi făcu drum, şi după dânsul! până ce, când fu a-l ajunge, voinicul intrase în curte la zâna. Aceasta ieşi numaidecât.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţia de culori

Oferim luminii vis,
Pe morminte veşnic plouă,
Cresc ciulinii neputinţei
Pentru coasa cea mai nouă.

Toamna îşi numără vina,
Vina de-a trece în ceaţă
Tot ce în noroi e nufăr,
Tot ce-n lume este viaţă.

Trec prin trup inelul sorţii,
Pun în suflet vânt, zvâcnire
Şi mă-nalţ pe munţi cu soare
Să am pâine-n pomenire.

Vinul timpului îl soarbe
Zeul ce-a urcat în nori
Trandafirii de mătase
În beţia de culori.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

Sunaţi, clopote de-aramă!
Sunaţi, clopote de-argint...
Vântul să vă-nalţe cântul tot mai sus,
Tot mai departe –
Să vă spulbere-n albastrul mângâierilor deşarte
Şi să vă sugrume glasul profeţiilor ce mint.

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoarea

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este numărabil.
Plouă doamne şi transformă în noroi
sufletul meu de câmp arabil.

Numărătoarea începe cu doi.
Unul nu este şi nici nu există.
Pământ amestecat cu apă, noroi
se numeşte cu vorba cea tristă,

Numărătoarea începe cu doi,
dar, şi sfârşitul...
Plouă peste infinit. Murdar de noroi
sau, născător de noroi e infinitul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng gânduri

în mine ţipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată şi dirijată
de ani şi ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
şi sună şi sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputinţă şi umilinţă
o lume tristă
vise, speranţe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simţi
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-am legat gura de tăcere
ţipăm doar în somn
oameni umili şi umiliţi în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulţimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg şi curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă şi plec de aici, plângând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în mine o parte din Dumnezeul tău

într-o zi voi tăia tot întunericul şi-ai să vezi
cum mă închin ca un soldat urmărit
de amintirile de pe front
cu trupuri mutilate
cu noroi şi cai ce n-au putut să treacă
peste şanţurile pline cu apă

într-o zi ai să mă vezi aşa cum sunt
carne
oase
poate şi un suflet aruncat acolo în grabă
iar Dumnezeul tău mă va recunoaşte
după toate cuvintele astea ajunse pe patul morţii
bătrâne
singure
gata de spovedit

într-o zi îţi vei da seama că Dumnezeul tău
m-a salvat de pe front
m-a scos din noroi
m-a cărat în spate
mi-a vindecat rănile
şi m-a învăţat să te scriu
cu toate cuvintele astea
bătrâne
şi singure

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima gândului

în mine ţipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată şi dirijată
de ani şi ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
şi sună şi sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputinţă şi umilinţă
o lume tristă
vise furate, speranţe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simţi
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-au legat gura cu lacăte
ţipăm doar în somn
oameni umili şi umiliţi în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulţimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg şi curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă şi strig
de ce Doamne ai plecat dintre noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina

În frig şi noroi
Trec hoţii-n convoi, câte doi,
Cu lanţuri târâş de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din două hârdaie.
Câţiva au ucis,
Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci.
Livizi ca strigoii şi sui,
Strâmbaţi de la umeri, din şold si picior
În blidul fierbinte, cu aburi gălbui.
Îşi duc parcă sângele lor.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Flori de mucigai (1931)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu noroi aruncă cei care poartă noroi în suflet.

aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea e ca duelul: dacă te atinge, te răneşte.

citat din Tristan Corbiere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicul făcu precum îl învăţase zâna. Săpă un şanţ adânc până ce ajunse sub culcuşul scroafei. Intră acolo şi aşteptă până ce veni scroafa să se culce. Purceii erau toţi în păr la ugerul scroafei şi sugeau. Mai-nainte de a răsări luceafărul porcilor, cânt toţi porcii se deşteaptă, adormiţi fiind purceii cu ţâţa în gură, voinicul băgă mâna binişor şi apucă un purcel, dar aşa de binişor îl apucă şi aşa de uşor îl trase, încât scăpă ţâţa din gură fără să simţă. îl apucă numaidecât de bot ca să nu guiţe, şi p-aici ţi-e drumul. Scroafa se deşteptă şi văzu că un purcel îi lipseşte. Se luă după voinic. Şi cu toate că telegarul voinicului era un zmeu de cal, scroafa îl ajunse. Când văzu că are să-l înhaţe cu colţii ei, voinicul aruncă săpunul. Atunci unde se făcu un noroi cleios şi puturos, de ţi se scutura carnea de pe tine. Calul fugea de da cu burta de pământ.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

noroi

Noroi. Tot o apă şi un pământ.

definiţie aforistică de David Boia (9 martie 2018)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocmai

Murisem, nu mai vream nimic
Şi tocmai vream să te iubesc
Plecasem fără să primesc
Iubirea, nici măcar un pic.

Murisem parcă la potop
Că rămăseseră-ntre noi
Oceane pline cu noroi
Speranţă – doar un singur strop.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă necuvântătoarelor

Cu toţi avem un drept – de a trăi.
Cuvântul nostru-i noapte sau e zi,
Dar printre noi trec necuvântătoare.
Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Sunt răni, vulcani de sânge se ridică...
De necuvântătoare vă e frică?!
Un rost îl au şi ele ca şi noi...
Nu le-mproşcaţi voi, oameni, cu noroi!

Cu toţi avem un drept – de a trăi.
Pământ şi ape, munţi a le slăvi.
Atomi purtând în lanţul trofic rugi,
Să ştim ce-nseamnă să iubeşti, să plângi,
Să fim altar şi clopot... Şi pe rând
Să fim tot ce trăieşte pe pământ
În formă minerală, apoi plante,
Trudind, să risipim a vieţii noapte.

Cuvântul nostru-i noapte sau e zi...
Greşeşti?! Este normal. Nu te sfii!
Pleacă-ţi genunchiul sincer, în iertare,
Trăieşte printre necuvântătoare,
Rugina unui timp s-o dai uitării!
E dimineaţă? –Nfruptă-te din zorii
Înmuguriţi din lacrima de ceară
Şi nu-ţi lăsa gândul trecut să doară!

Dar printre noi trec necuvântătoare...
Trec lin, pe ceruri, păsări călătoare,
Roiesc în ape vietăţi multiple,
Pier ca un vis în fracţiuni de clipe.
Albine, fluturi, câte şi mai câte,
Ce ochiul trist ar vrea să îl încânte.
Liane-n râuri strălucind de zale,
Le regăsim de multe ori sub soare.

Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Că suntem fericiţi ori că ne doare,
Roiesc în jurul nostru fluturi vii,
Cuvinte-îngeri, cânturi, poezii.
Este o lume nouă! La uitare
Nu condamnaţi nici lumea de necuvântătoare!
Da-ţi-le şansa de-a trăi prin voi!
Şi ele au un suflet... au nevoi...

Sunt răni, vulcani de sânge se ridică...
O necuvântătoare cât de mică
Ochiului nostru este mântuire.
Să-i dăm un drept – la supravieţuire!
Să-i dăm o şansă, de-a se înălţa
Precum un zbor... Tu viaţa nu-i curma!
Oh, zeu, oh, om, puterea de-a distruge
Lasă orfan un suflet care plânge.

De necuvântătoare vă e frică?!
Mare e lumea noastră, a lor mică...
Sunt ca şi noi, luciri dintr-un atom,
Au dreptul de-a trăi... oh, om, fii om!
În A. D. N.-ul fluxului solar
Dă-le o şansă, iar, şi iar, şi iar.
Tu eşti furtună, ele val sculptând
Evolutiv, viaţa pe pământ.

Un rost îl au şi ele ca şi noi...
Eu vă implor, nu fiţi la suflet goi!
Şi ele au nevoie de iubire,
De pace, de lumină, fericire...
De mângâiere, de cuvinte dulci
Oh, om, de ele-aminte mereu să îţi aduci.
Aşează-le pe ii, pe mândre fote,
Pe portativul presărat cu note...

Nu le-mproşcaţi, oh, oameni, cu noroi!
Să nu uitaţi! Ele trăiesc prin voi...
Ele-s etern, un strop de clorofilă,
Ele sunt drumul vostru spre lumină,
Trăiţi prin ele şi trăiesc prin voi,
Nu le-mproşcaţi, oh, oameni, cu noroi!
În lanţul trofic pre-universal
Ele vor trece-n regnul animal...

Nu le-mproşcaţi voi, oameni, cu noroi!
Un rost îl au şi ele ca şi noi...
De necuvântătoare vă e frică!
Sunt răni, vulcani de sânge se ridică.
Sunt ploi în suflet, este vânt sau soare,
Dar printre noi trec necuvântătoare...
Cuvântul nostru-i noapte sau e zi,
Cu toţi avem un drept – de a trăi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihuitorul

Eu sunt un biet stihuitor
De care nimenea nu întreabă
Şi trec prin lume fără grabă
Chiar dacă toţi mă iau la zor

Fac planton şi mă retrag
Slova îmi e singura avere
Şi trec apoi în alte sfere,
Lăsând un trandafir pe prag

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima coborâtă, Ly, ca şi fratele ei, păru surprinsă de prezenţa noroiului, despre care nu ştia nimic. Dar îi plăcu, solicitându-i campionului câteva explicaţii, referitoare la noroi. Deci, fetele nu reacţionaseră cum s-ar fi aşteptat "băieţii"... Din nava "Vulturul", Victor şi Pavel se apropiară de ei, având încălţămintea plină de acelaşi noroi local...

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

uneori vorbesc cu întunericul
când nu plâng
trăiesc sufocat de gânduri
spuse sau nespuse
rătăcite în cotloanele sufletului
în cap se zbat amintiri
ne târâm în zbuciumul disperat al neputinţei
trăim în umbră
o teamă perpetuă
pe stradă, în lume, în noi
care noi, eroi de gunoi
o lume eşuată lamentabil
în propria inexistenţă
tăcem, atent, cu grijă, cu sfială
să nu tulburăm miasmele din jur
ne-am legat gurile cu lanţuri
să nu fugă pomana zilnică
trăim în zoaie, murim în gunoaie
trec singurătăţi peste câmpuri
tăcute şi negre
în noi curge noroi
noroi, ales de soi
ne-am murdărit şi noi
trăind în noroi şi gunoi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Scriu pe cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Pluteam de drag în noapte pe alei
Şi ne iubeam ca vechii castelani...
Bogată ea de 20 de ani,
Eu - tinerel de 20 de... lei.

epigramă de Tristan Corbiere din Din epigramiştii lumii (2000), traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calomniatorilor

Vântul de seară luase ţărâna
Şi-o-mprăştiase într-un puhoi:
Te-ntunec, soare! striga nebuna.
Acum! Dar mâine vei fi noroi!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!