
Tocmai
Murisem, nu mai vream nimic
Și tocmai vream să te iubesc
Plecasem fără să primesc
Iubirea, nici măcar un pic.
Murisem parcă la potop
Că rămăseseră-ntre noi
Oceane pline cu noroi
Speranță doar un singur strop.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Potop de zori
Potop de zori, potop de rai
Înghite noaptea de pe plai
Când al cocoșilor cântat
Gonește noaptea de prin sat.
Potop de vis, potop de dor
Mă ia pe mine cel ce mor
Mă lasă liber să plutesc
Pe mine, cel ce te iubesc.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce iubesc femeile
Iubesc decât din inerție,
Primul motor, cel nemișcat,
Ce duduia peste câmpie,
Pe coastă-n vale... m-a lăsat.
Iubesc numai din desfrânare,
Dar sunt poftit și admirat,
Precum un prinț de-o fată mare,
De toate elele din sat.
Iubesc la trap și la galop,
Fecioară, văduvă, soție...
Secretul meu: n-am niciun strop
De dragoste. Doar inerție.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (31 octombrie 2012)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și nu
Murisem.
Între da și nu,
fără lacrimă,
spre odihnă crucii,
spre nesomn tăcerii.
poezie de Vasile Ghinea din Lutul unui pumn de vise (2009)
Adăugat de Vasile Ghinea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Murisem
și de frică
m-am prefăcut
viu...
catren de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nirvana
Pierduți fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră și vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid și indecis,
Ce-ți spun acum să nu te doară.
Dar am visat același vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.
Murisem. Și-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esență și contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii...
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.
N-am întâlnit nici morți, nici vii,
Nici timp, nici spațiu, noapte, zi...
Zburam, cu aripi străvezii,
Precum lumina în lumină.
Nu erau ceruri, nici pământ.
Dar nici nu le doream. O, nu!
Mă stăpânea un singur gând:
Să te găsesc, să fii și tu
Cu mine, unde eu eram.
Un gând, ca un fuior de vânt,
Un gând, ce mă purta vibrând.
Te căutam, te căutam,
Zbor lângă dor adăugând.
Te căutam. Și-mi petreceam
Eternitatea căutând.
poezie de Eugen Dorcescu (decembrie 2011)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un strop de ploaie e singur între nor și mare. Un om e singur între naștere și moarte.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Iar (n-am)
Nu știu ce ai de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-ai
Ce-aș fi putut să-ți dăruiesc
Doar eu, a mea dacă erai.
Nu știu ce am de te iubesc,
Sau poate-o fac pentru că n-am
Ce-ai fi putut, nu mă-ndoiesc,
Să-mi dai doar tu, de-al tău eram.
Iubirea ne șoptește calmă:
Cine mă are, nu mai are
Nimic, precum un fulg în palmă,
De care, când se-atinge, moare.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Privatizare umedă și curbă
Plouă pe căile ferate.
De vină-s cei de sub umbrele;
Natura singură nu poate
Să tragă linii paralele.
Ca un sărut forțat, pe șine
Cad buzele de ploaie, reci;
De vină-i vinderea ce vine,
Plătindu-ți plecăciuni, să pleci.
Plouă pe căile ferate,
Vândute straniu, strop cu strop,
Și răspicat răscumpărate
Când crește potul, c-un potop.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (14 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Această poză merită un like
Eu nu iubesc, doar scriu despre iubire,
Scrisori la care nu primesc răspuns;
Destinataru-i doar o amăgire,
Ce niciodată nu-i îndeajuns.
Eu nu iubesc, doar sunt prea-plin de tine,
Te-atrag și te respir și te resping,
Mă zbat, aștept și te aștern pe mine,
Să-mi ții de cald, stingher să nu mă sting...
Eu nu iubesc, urăscu-ți ezitarea,
Buzele-n șoaptă, capul pe-o ureche,
Și te tratez precum oceanul marea,
Deși, privit din cer, îți sunt pereche.
Eu nu iubesc, urăsc acest cuvânt!
Și tu la fel, de asta sunt convins:
Nu ne-am făcut o poză pe pământ,
Să ne uităm în altul, înadins!
poezie de Marius Robu din Aproape alb (16 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Inconsecvență
Parcă mor când îmi spui "te iubesc",
Sunt capcane deja pregătite
Și îmi sună cumva nefiresc
Să mă chemi pe cărări rătăcite.
Știi și tu, știu și eu, realitatea
Și cu toate acestea plutim,
Nu avem nici măcar libertatea
Ca-n aceeași poveste să fim.
Nu există aici consecvență
Și nimic din tărâmul lumesc,
Fără pic de regret și prudență,
Te iubesc când îmi spui "te iubesc".
poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet economist
Îmbătrânesc
Cerând iertare
Că te iubesc;
Păcat mai mare
Nu săvârșesc,
Deci îndurare
O să primesc
La Judecare:
Un dar ceresc
Cu plusvaloare.
Mă tot gândesc,
Tu vei fi, oare?
poezie de Marius Robu (28 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Distanța dintre noi
Drumul dintre stele nu este degeaba
Și nici măcar distanța dintre noi.
În spațiul acesta mă strecor și exist,
Vin către tine, tind, iubesc, mă rog.
Dacă n-ar fi spațiul gol, plin cu stele rare,
N-ar mai fi meteoriți, îngeri căzători din cer,
Ci doar stele. Eu n-aș mai avea loc să iubesc,
Distanța dintre noi nu mă sperie, mă cheamă.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (19 noiembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nimic, iubesc.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea uitării la marginea mării
Răsărise luna și murise timpul
Ce frumoasă noapte plină de tăcere
Se-auzea doar marea sărutând nisipul
Valul care vine, valul care piere.
Luna răsărise, dar murise valul
Niciodată marea nu va mai visa
La străine țărmuri părăsindu-și malul
Și-o credea nisipul pe iubita sa.
Răsărise luna și murise marea
Și plângea nisipul sărutat mereu
Îți ador sărutul și-ți urmez chemarea
Și te cred iubito ca pe Dumnezeu...
S-a sfârșit povestea și ne-am dat uitării
Mai puteam o viață să trăim în doi
Ce păcat iubito că la țărmul mării
Luna răsărise, dar murisem noi.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul ține de foame
"Nu-i nimic mai minu
Decât gustul vinu!"
Și-a spus un împăti
De vin, ce se clăti.
Alt fel de licoa
E apă de ploa;
Nici măcar nu poa
Să țină de foa.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am studiat nimic niciodată
ci doar am gustat
din tot ce putea fi gustat
cu o foame imensă
știți cum e doar să guști
atunci când intestinele îți ghiorțăie înfiorător
iar stomacul parcă dansează break
nu am studiat
și nici nu voi studia vreodată
nimic din ce nu poate fi adus la gură
ca un scacrificiu pentru zeități flămânde
nici după ce mă voi fi săturat să tot gust
nici măcar după ce stomacul meu se va liniști
nu mă voi apuca de studiat nimic
nici din ce a mai fost studiat
nici din ce s-ar lăsa studiat
nici măcar din cele de nestudiat
poată că așa o să rămân destul de prost
ca să mă bucur de viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia mea
În cenușă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Și-o iubire nepătrunsă
În sufletul meu, femeie.
Și de patimă e arsă
Inima ce ți-am dat ție,
Si iubirea mea neștearsă
A rămas pentru vecie.
Viata mea are un nume,
Alina, asa i am spus
Nu știe de sentimente
Și de răni eu cad răpus.
Și de o fi sa treacă timpul,
Fără dragostea ei dulce
Oi lasa-o ca sa plece
Poate vântul mi-o aduce.
Marius numele îmi este,
De dragoste ratacit
De iubirea mea ce este,
O dragoste de argint.
Nu prea știu eu sa iubesc,
Dar încerc și ști prea bine
Nu aștept ca sa primesc,
Puiu meu tot de la tine.
Marius N
poezie de Marius Nedelcu (20 martie 2018)
Adăugat de Marius Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Soției
Zburam, ca tineri, peste munți,
Mergeam la baluri, dansuri, nunți,
Făceam ce vream, făceam minuni,
Și ne iubeam ca doi nebuni.
Dar azi, ajunși la bătrânețe,
Doar ne-amintim de tinerețe.
poezie de George Budoi din Lume, lume, hai la glume! (23 ianuarie 2018)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea fulgului din vis
O umbră vrea să fie întuneric,
Un licurici ar vrea să fie soare,
Un fulg de nea, un anotimp feeric,
Un strop de apă se visează mare...
Dar umbra e ucisă de-ntuneric
Și licuriciul ignorat de soare,
Un singur fulg, inferior numeric,
Devine strop și se trezește-n mare...
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (30 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde este iubire, este și ființa
problema ultimă a cunoașterii este ființa...
ființa nu este cea desăvârșită!
numai iubirea ei e desăvărșită...
fiindcă, unde este iubire este și ființa!
când iubești... nu te-ntrebi pe cine iubești
îi iubești părinții, zâmbetul lui mefistofelic
îi iubești leagănul copilăriei, îi iubești esența gândirii
zborul de aripă răsfrânt... spre marginile firii...
iubirea este pentru un text,
nu pentru un context!
el era tot idee...
și eu mă-ntrupam în carnea crezului lui
mă rezideam perpetuu... trecând în alt timp
doar de iubirea lui nu mă săturăm niciodată,
doar ea era azima sfântă pe care vream să mi-o înmulțească
Domnul, doar izvorul ei era veșnic nesecat!
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!