Umbre
uneori vorbesc cu întunericul
când nu plâng
trăiesc sufocat de gânduri
spuse sau nespuse
rătăcite în cotloanele sufletului
în cap se zbat amintiri
ne târâm în zbuciumul disperat al neputinței
trăim în umbră
o teamă perpetuă
pe stradă, în lume, în noi
care noi, eroi de gunoi
o lume eșuată lamentabil
în propria inexistență
tăcem, atent, cu grijă, cu sfială
să nu tulburăm miasmele din jur
ne-am legat gurile cu lanțuri
să nu fugă pomana zilnică
trăim în zoaie, murim în gunoaie
trec singurătăți peste câmpuri
tăcute și negre
în noi curge noroi
noroi, ales de soi
ne-am murdărit și noi
trăind în noroi și gunoi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Scriu pe cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Plâng gânduri
în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-am legat gura de tăcere
țipăm doar în somn
oameni umili și umiliți în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulțimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg și curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă și plec de aici, plângând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Litanie
zilnic se înfruptă din noi
cu colții ascuțiți și noi, ei, fiare de soi
ne pun pe umeri greutăți
asteptând să le cărăm,
cu umerii sfâșiați și goi
noi, pleavă și gunoi
ne așezăm la masă flămânzi
mâncăm gunoaie și noroi
noaptea ne lingem rănile din noi
ne urmăresc cu ochi sticloși și goi
cu colții mușcă din sânul secătuit de lacrimi
trăim într-o lume îmbâcsită..
cu deseuri umane și morale
am rămas să mergem prin cotloanele deznădejdii
tânjind după un suflet curat
Doamne, ai milă de noi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plutind peste ape
nuferi și noroi, în noi
în jur doar puroi și gunoi
intrase o boală în lume
urâtă și hâdă, fără nume
sunt suflet bolnav plutind peste ape
sursură gânduri, sursură vise
mai mult imprecise
trăiesc la margini de lumi
mai mult în absențe
mă sprijin de un nai
cioplit dintr-un pai
găsit odată pe plai
acolo, într-un colț de rai
uneori cânt, de multe ori
plâng și plâng
mi-e sufletul o viață ucisă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrima gândului
în mine țipă gânduri
adunate, răsturnate
trăim într-o minciună perpetuă
bine aranjată și dirijată
de ani și ani
suflete aplecate, trupuri cocârjate
ne dor coatele sufletului de târât prin noroi
noroi ales de noi, de soi
în jur doar întunericul sună
și sună și sună
răsună pe câmpii arse de ură
sună bine, nu
ce multă neputință și umilință
o lume tristă
vise furate, speranțe năruite
am prins miros de mucegai
nu vezi, nu simți
degeaba azi deschizi fereastra, prietene
miasma a pătruns în cetate
ne-au legat gura cu lacăte
țipăm doar în somn
oameni umili și umiliți în fiecare zi
mi-e sufletul o rană deschisă
pătat cu lacrimi amare
privesc mulțimea speriată
strigoii se scurg azi pe drum
curg și curg
ce vaiet nebun
mi-e teamă și strig
de ce Doamne ai plecat dintre noi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitare
azi m-am îmbrăcat în umbră
știu, e ziua sumbră
clipele au încremenit pe masă
cui îi pasă
țărmul lunecă în mare, a chemare
printre neguri, aspre, negre și urâte
trec pașii celor uitați
curg încet în noroi
printre zoaie și gunoaie
fug de lume, fug de toate
pașii curg, se scurg prin umbra lunii
unde să plec
mereu mă întreb
se poate...
sub ochi, sub pleoape,
lacrimi se adună
cine să spună, ce să spună
timpul s-a îndepărtat și pleacă
eu vâslesc în a vremii apă, a uitare
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lume pierdută
paharul vieții e spart sau e gol
vinul atârnă pe jos
în jur, gunoaie, nămol
un suflet plânge în tăcere
mâncat și ros
de gânduri nespuse
pe geam zac lacrimi împietrite
de frigul ce țipă în lume
trec zile, trec nopți
mi-e sufletul o rană sângerândă
ochii mi's acoperiți de lacrimi
sunt suflet bolnav într-o corabie eșuată
pe alt țărm, de mare, de zare
mă scufund în lacrima timpului
strig, totul a pierit aici
aici, doar vântul mai cântă
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcere
într-un oraș bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e liniște
prea multă liniște
nu-mi dă pace
și tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se lovește de imensitatea cerului
și tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
pașii erau prea tăcuți
stăm și tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
pășesc pe aleile tăcute ale vieții
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniștea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiți
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a așternut peste oraș
și tace...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre gânduri
trăim în zdrențe de speranță
schelete vii prin hrube triste și pustii
sparg gânduri de zidurile lumii
voi vorbiți de mari proiecte
eu vorbesc despre săraci, despre boli, despre iubire
despre oameni cu suflete sângerânde
ochii stinși și goi, de trăit în noroi
ani chinuiți, ani schingiuiți, ani schilodiți.
zâmbesc doar cei ce mai suspină
și plâng pe treptele durerii acei ce nu au nici'o vină
timpul este pustiu și gol, în mâini lacrimi și nămol
nu mai știu, odată au fost vii
îmi este dor de zborul unei ciocarlii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
pășesc pe drum
prin gunoaie și scrum
creat de voi, oameni de soi
cum Doamne ai ales doar neghina și buruieni otrăvite
eu, nu, nu sunt eu
sunt biată umbră a unui vis frumos
cioplit de tineri, tot nebuni
al unui gând, curat și sfânt
despre umilință și iubire pe ăst pământ
mă impiedic de mine
plecat să-mi caut al meu trup
mi-e teamă de ziua ce vine
sărmane suflet chinuit
mânjit de voi, cu zoaie și noroi
eu nu's ca voi
ce pot să fac, să dorm sau să visez
aici e drum spre nicăieri...
acolo sus
ha-ha-ha
voi nu ajungeți niciodată sus
deși v-ați cățărat spre cer
iadul vă așteaptă acolo, jos
voi farisei, ai zilei de azi
mâine va fi, o nouă zi, dar nu pentru voi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vremuri tocite
întuneric,
prea mult întuneric
în mine, în lume, în toate
păcate în cetate
din timpuri pierdute, ratate
mă plimb prin singuratate
stau la un geam spart
într-o crâșmă murdară
numită de unii nebuni, ironic
omenire
cioburi atârnă pe masă
plecat sunt de mult de acasă
ce casă, ce masă
beau, un ultim pahar
îmi beau tinerețea și visul și dorul
pe lângă mine trec pași
sunt clipe irosite
din vremuri ticsite sau poate tocite
pe umeri port dureri
de azi, de ieri
de mâine nici nu mai vorbesc
pășesc prin noroi
e mult gunoi
repet mereu
gunoi, întuneric, noroi
mi-e astăzi sufletul
o rană sângerândă
e sânge sau cerul ce plânge
e frig și e noapte
tăcerea a înflorit în zori
o liniște nebună
o lume de răni
cuvinte ce pier într-o noapte
țășnite din suflete sfâșiate
doar gânduri rămase
dintr-o tragică lume
mă dor cuvintele ce mor
neputincios, am învelit cuvintele în lacrimi
și am plâns, a durere
străbătusem bezna în lungul drum către nicăieri
împiedicându-mă la fiecare pas de răspunsuri eșuate
cuvântul îl uitasem pe o piatră sfărâmată
trupul plângea în brațele strânse ale pământului
la răscruce de timpuri, aici, în alte anotimpuri
uitat, de lume, de toți și de toate
m-am ridicat descompus de întrebări
în față praguri prăfuite
scara absentă
mirat, priveam iarba verde cum crește
am plâns acolo sau poate dincolo
deasupra, lespedea rece
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce
afară plouă și e vânt
lumina a murit și timpul a tăcut
eu zac pe un țărm pustiu
la margine de lume, de speranță
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu știu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine și în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereți cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
și vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna și fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe țărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură și noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar și fără sens
atunci
cine plânge acolo sus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privesc spre cer
o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură țărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, pășim pieziș, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai țipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer și plâng
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniștea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neliniștea cerului
mă întind sub aripile cerului
pe murmur trist de gânduri
nimeni nu mă înțelege, nici nu are de ce
sau nu vrea
mă rog, chestie de gusturi, de proaste gusturi
rătăcesc prin nostalgia trecutului
privesc în altă parte, azi
mâine, voi privi în cealaltă parte
desigur inutil
fără rost, fără folos
într-un joc steril și pueril
nu găsesc nici locul, nici fericirea
deși o caut fără sens
colind printre ganduri
visul l-au ucis într-o noapte
a rămas cenușa, plânge
clopote bat în neștire
mă spijin de un zid
ascult cum răsună in piatră durerea
pe drum trec fantomatice umbre
si totul e sublim.. nu
pierdut în labirintul unei lumi rătăcite în propria inexistență
mă refugiam
sau poate mă regăseam
pe o coală albă
cădeau gânduri
neștiute, nespuse
atunci nu știam, astăzi știu
dar e târziu
mult prea târziu..
sufletul arde, opaiț chior
într-o odaie fără lumină
respins de singurătatea sufletului
mă înghesui prin cotloanele tăcerii
tac în tăceri repetate
ars de neputința luminii
să plângă în mine
neliniștea cerului e mare
o ascult, plânge
e vaiet etern și tern
nu pot să dorm
o veghez
în neliniștea anilor ce trec, se petrec
vorbesc pe aici, de mii de ani
în pustiu, în gol
în jur o lume exemplară prin absența ei
mâna ce odată se înălța către cer
scormonește azi în gunoaie
ce să cer
ce să sper
viața asta
o piesă proastă
pe o scenă
roasă de ani
cu actori ratați și multe personaje inutile
''am aflat că ai cumpărat
un bilet către Rai
cât ceri
cât dai''
o discuție filozofică
între el și cine vrei
să ceri, să iei
două persoane debusolate
de propria inexistență
ne lepădăm zilnic
de El, de orice...
ce am ajuns,
privește doar în jur...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eroii din ghene
așteptăm așteptarea
cuminți și ordonați
cretinizați de un sistem
corupt, murdar, incompetent
Ei pleacă în vacanțe
două luni sau o viață
noi, muncim, muncim
până murim
ăsta ne este chinul și destinul
mâine va fi o nouă zi, nu...
noi tot
proști, fricoși și lași
Doamne, mai bine să ne lași
nu ai ce mai face azi cu noi
buni doar de aruncat la gunoi
Ei, noi,
eroi de gunoi
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovații fără vină
Suntem bieți spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiați de legi, fărădelegi, pășim inconștienți, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri și surcele.
ce poți acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărțile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm și dormim, în liniște, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coș, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace și tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme și suspină.
Aici este liniște ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputință.
Vinovați fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Așa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului și totul este bine, nu-i așa...
Nu, nu auzim, nu mai simțim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viața asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieții mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic și trist, pășesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum și totuși strig
În căutarea drumului au greșit calea, sensul, visul.
Privesc oripilat în jur, oameni cu frică, de ei, de stat, de orice, o teamă ancestrală, lugubră, o frică de neființă.
Au uitat pe drum menirea, așteaptă lumina de la răsărit, uitând că au fost, prunci, lumină, acum bieți viemi, trăind în gunoi.
Să plâng, să țip, mi-e frică...
Mereu mă întreb, de ce pleacă toți ce vin, de ce azi mă înec în vin, de ce în jur doar lacrimi și suspin, offf, ce viață ce destin.
În jur lumina curge, cum știe ea, adică aiurea.
Ce lung este drumul către nicăieri, e atât de rece, mi-e frig, îl străbat încet, cu teamă, de o boală morală, se ia, nu-i așa...
În inimă țipă un clopot, zgomot surd, e inima, a mea sau a cui o fi.
Departe latră un câine, mi-e teamă și fug, sunt vinovat, nu...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Uitați-vă atent la albastrul cerului
Câte ploi au încercat să-l curgă-n noroi
Și de fiecare dată e și mai senin!
Când răsare din pleaoape de nori.
Si noi ne scufundăm
În noroi...
La ale sufletului ploi...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simbioza
sunt suflet chinuit și gârbovit
sunt prea bătrân, mult prea bătrân
pentru astă tristă lume
o lume îmbrăcată în ură
o ură murdară și hâdă
era odată tineri nebuni când cântam
cântam când rătăceam pe alei
cântam când ne iubeam
cântam când munceam
dar totul este din altă poveste
nu mai țin aminte și de țin ia tu aminte
ne-am uitat pe noi, am uitat cerul albastru
trăim în mocirlă bine controlată
am uitat iubirea, visarea
am ucis puritatea unui suflet de copil
v'ați vândut degeaba
și totul este normal, nu...
o simbioză perfectă între gunoaie
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
dacă aș vorbi
aș înveli fiecare cuvânt
în doruri și vise nespuse
aș culege umbrele nopții
și aș porni din nou la drum
când nu va fi lumină
aș scotoci printre gânduri
crestând întunericul cu degetele sufletului
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul rând
sunt pribeagul rătăcit printre voi
un suflet lovit, apoi strivit
e inutil și trist aici
în lumea celor care nu cuvântă
e multă jale și durere
copii plâng pe străzi amputate
familii se destramă
se poate...
sigur se poate
în țara care nu mai este
nu am aflat nimic
ce să aflăm
când nimic nu căutăm
îndurăm în neștire
fără a da de știre
să dăm de știre cui
nu avem cui
mai bine poți
să o pui în cui
al cui
ce întrebări tu pui
murim în fiecare zi
puțin câte puțin
noroi în noi, gunoi în voi
pulberi pe drum, strigoi acum
strivim frământări
oare mai suntem noi
suntem praf în vânt
purtat aiurea pe pământ
uneori ne așezăm
la masa sorții
să bem pelin cu morții
în cană e cucută și venin
de ce să vin
în lacrimi și suspin
uitat-am marea albastră
ne acoperim cu țărână... nu
biet suflet rătăcit în lumea asta mare-mare
în care totul este de vânzare
sau poate mi se pare
hei, cât dai pe fiecare
nu's tânăr
nici bâtrân
suflu tăciunii unei vieți
de care nu am azi habar
uneori ocrotesc lumânarea stinsă
de ură, minciună și păcate
o viață într-o rimă, o lume în ruină
pășesc prin colbul vieții și întreb
Doamne, de ce m-ai trimis printre ei
mai am în mână doar o pană
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe țărmul vieții
ucigași fără vină
ați închis ușa viselor
bătând piroane în gânduri
la răsărit cerul plânge
mă scurg în mormântul sufletului
surâd în ultima picătură de viață
un ultim zbor către cer
voi, pășiți peste țara fumegândă
unde iarba a uitat să mai crească
mă împiedic de negre ruine
ciocârlia nu vine
pământul e carbonizat și gol
în cuib ne plâng azi sugarii
știu, noi mâine murim
și totuși, zâmbesc,
e zâmbet în soare
în ochii lor văd azi izbăvirea
de lume, de păcate, de toate
voi, ascundeți-vă
va veni clipa voastră odată, curând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!