Ziua şi noaptea

Pe lumea umbrelor deschise,
Peste abisuri fără nume,
Din voia zeilor anume
Un văl de aur s-a întins.
Îi spune zi. Lumina ei
E însăşi viaţa pământeană,
E un balsam de pus pe rană,
Dorit de oameni şi de zei.

Dar ziua scapără treptat,
Şi noaptea-i smulge mândra haină,
Şi iese lumea cea de taină,
Mocnind prin vălul sfâşiat.
Şi bezna neagră de mormânt
Se cască iarăşi la picioare,
De-aceea crâncenă ne pare
Venirea nopţii pe pământ.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium!...

Taci molcolm, nu trezi nici dor
Adânc în suflet, nici fior,
Căci ele scapără şi pier,
Precum luceferii din cer
Răsar ca să apună iar,
Tu taci şi ia aminte doar.

Simţirea cui să ţi-o încrezi?
Iar când te doare, să nu crezi
Că alţii te-au şi înţeles.
Un gând rostit e un eres...
Nu sparge unda de cleştar,
Tu taci şi soarbe-i vlaga doar.

Rămâi în sinea ta ascuns,
De vise tainice pătruns,
Căci visele se sting curând
Când lumea prinde glas şi când
Lumina zilei vine iar,
Tu taci şi ia aminte doar.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând expus este minciună.

citat din Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi nu putem să ghicim cum cuvântul nostru se va reflecta.

citat din Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima lumii...

Lacrima lumii, o, lacrima lumii,
picuri din leagăn şi până apoi,
picuri tăcută şi tăinuită,
nepotolită, neţărmuită,
cum din tomnatice nopţi fără nume
curg şiroaie de ploi.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi fumul...

Vezi fumul cum se stâlpuie în zări
şi umbra lui pe vale năluceşte?
ci viaţa, mi-ai vorbit prin înserări,
Nu-i fumul ce sub lună abureşte,
E umbra lui fugară din cărări.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silentium

Nu scoate o vorbă, stai ascuns şi nimănui
lucrurile visate sau simţite nu dezvălui.
Lasă-le să plutească-n tine ca-ntr-un spaţiu ireal,
asemeni stelelor care răsar pe cerul de cristal

înainte de căderea nopţii pe pământ:
Bucură-te de ele şi nu rosti niciun cuvânt.
Cum se poate inima pe ea însăşi exprima?
Cum poate un alt om cunoaşte mintea ta?

Va pricepe el ceea ce te-animă şi te susţine?
Odată şoptit, un gând neadevăr devine.
Întunecat e lacul expus rafalelor de vânt:
bea direct de la izvor şi nu rosti niciun cuvânt.

Trăieşte singurel, de sinele-ţi te leagă,
în sufletul tău, rotundă, e-o lume-ntreagă;
magia gândurilor voalate poate fi uşor
orbită de indiscreţia luminii din exterior,

iar larma zilei îi poate deveni mormânt...
păstrează-n tine cântecul lor şi nu rosti niciun cuvânt.

poezie de Fiodor Ivanovici Tiutcev, 1803-1873, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează

Nu-mi spune că iubirea lui e încă trează,
Că-i mai sunt dragă să nu-mi spui...
O, nu! Ce nemilos el viaţa mi-o scurtează,
Deşi cuţitul tremură în mâna lui.

Ba roabă-i sunt, ba mă îneacă plânsul,
Mă supăr sau îmi fac inimă rea, -
De mai trăiesc... sunt vie pentru dânsul,
Dar viaţa asta! Ce amară-i ea!

Ce scrupulos, zgârcit îmi vămuie văzduhul
Nici cu un duşman nu-i aşa de crud...
Ah, mai zvâcneşte încă slab în mine duhul,
Dar viaţa n-o mai simt, n-o mai aud.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev, traducere de Igor Creţu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erezia fericirii

Mă trezesc în plină poezie E aproape ora
zece Peste drum se lucrează Aud în sfâr
şit vocea copilăriei Prezentul există cu
toate ferestrele deschise Lumina urcă din

spre pământ Din bibliotecă lumea-mi pare
o carte deocamdată închisă O carte pe care
o ştiu însă pe de rost Citesc din Wittgenstein
Lumea şi viaţa sunt una
Eu sunt lumea
Închid cartea
Despre ceea ce nu se poate vorbi
trebuie să se tacă

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (19 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunie

Acolo unde arsă glia
Şi pâcla zării una par,
Se-aţine şuie nebunia
În lumea-i fără de habar.

Şi toropită de dogoare,
Clipocind în colbul arzător,
Cu ochi sticloşi înfipţi în zare
Ea scurmă fiecare nor.

Apoi învie ca din moarte,
Şi-ascute iar auzul treaz,
Veghind la gura gliei sparte
Cu zâmbet tainic pe obraz.

Şi din afund îi năluceşte
Un zvon de ape ca un cânt,
Un zvon de ape care creşte
Şi se revarsă pe pământ!...

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev, traducere de Igor Creţu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce barbară e iubirea

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire,
Ucidem tot ce-avem mai drag!

Mai ieri în dragostea ta oarbă
Şopteai triumfător: "E a mea!"
Te uită azi şi te întreabă
Ce s-a făcut sărmana ea?

De ce s-au stins tânjiţi bujorii
Şi ochii nu mai râd deloc?
Au ars în jariştea plânsorii,
S-au stins în lacrime de foc.

Mai ţii tu minte oare ceasul
Întâi voastre întâlniri:
Surâsul ei senin şi galasul
Şi toată vraja din priviri?

Dar ce-a rămas în amintire
Şi visul tău ţinut-a cât?
S-a stins precum o amintire,
Cât vara nordică şi-atât!

Iubirea ta a fost păcatul
Ce i-a adus osânda grea,
Pe viaţa ei şi-a pus stigmatul
Ocară meşteră şi rea.

Sărmana inima sihastră!
Nici amintiri nu-i vin în zbor,
Demult cu lumea lor măiastră
S-au risipit la rândul lor.

Lumina vieţii e cernită,
Pământul pare trist şi gol,
Iar floarea inimii strivită
De gloată zace în nămol.

Iar după suferinţa toată
Sub zgură ce i-a mai rămas?
Obida grea, nemeritată,
Fără de lacrimi, fără glas.

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire
Ucidem tot ce ni-i mai drag.

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

LUMINA DINTR-O LUMÂNARE

Lumina dintr-o lumânare
E de ajuns ca pe o cruce,
Să crească mugurul de Soare
Ce pe pământ Cerul ne-aduce,

De-aceea viaţa e Lumină,
Vin nopţi degeaba peste lume,
Că nu-nving flacăra divină
Nici nopţi, nici bani, nici mari de nume;

Lumina e în fiecare
Şi Dumnezeu ne însoţeşte,
De la botez, cu-o lumânare
Până la timpul ce-asfinţeşte.

Lumina dintr-o lumânare
E strop chiar din Lumina Vieţii,
Pe care-o cer fără-ncetare
În ruga lor, prin vers, poeţii!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de leagăn

Copile, ziua ta s-a născut dintre nori
Ca un poem albastru ce vine dintre ploi
Dimineaţa, când zorii se zbat
Peste lumea în care ai intrat.

De-atunci lumina nu mai e aceeaşi
Pe care o ştiu de demult
Şi nici pământul nu mai e acelaşi
Chiar dacă e totuşi pământ.

Copile, tu nu ştii mai nimic despre viaţa
În care ţi-a fost dat să intri mai curat
Ca lumina ce-şi curmă aripa
Peste umbra eternului păcat.

Drumul tău abia acum începe
Când e ziua ta întâi pe pământ
Şi tu, copile, nici nu ştii că drumul
E lung din pământ în pământ.

Tu, copile, dormi acum în pace
Căci mama veghează la somnul tău blând
Lumina pentru tine e lumină,
Pământul va fi iar pământ.

poezie celebră de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din crezul meu

Din lumea plină de eresuri
Eu m-am născut neprihănit.
Nu-mi plac trăirile frivole,
Iau viaţa simplu, ca un dar
Si sunt, fireşte, împlinit.

Mărturisesc un crez anume,
Am gândul doar la Duhul Sfânt,
Lucrez cu suflet şi am nume
Ce-l port, în taină, pe pământ.
Iubesc cu inima şi gândul
Umil se-aşază-n rugăciuni,

M-ascultă-n taină Cerul, blândul,
Având spre mine iertăciuni.
Rodesc când pot şi ce vrea Domnul.
Iau din neant şi mă hrănesc.
Aleg să mă trezesc în somnul
Nemărginitului ceresc!

poezie de Marian Malciu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada spânzuratului

Îl chema - cum îl chema…
La ce naiba ar conta?
Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară?

Era ziuă, era noapte?
Era jale peste poate?
Sau era doar gând pustiu
În văzduhul vineţiu?

Era tânăr? Da, era!
Îl chema… cum îl chema…
Poate ”neica nimenea”–
La ce naiba ar conta?

Poate ciocârlii cântau
Poate doar câinii urlau
Poate cineva-l iubea –
Poate lumea îl ura

Poate se temea de toate
Poate-i era dor de moarte
De neant şi risipire –
Sau fugea de amintire.

Poate se crezuse jalnic
Şi voia să fie falnic
Sau o frunză ce căzuse
Şi-napoi în pom se vruse

Să se legene spre seară…
Era iarnă, era vară?
Îl chema… dar ce-ar conta?
- Poate nici nume n-avea…

Poate-avea nume de floare
Poate-avea nume de soare-
Sau avea nume de humă
Fără tată, fără mumă

Fără fraţi, fără surori…
Poate-avea fruntea în nori
Şi picioarele-n pământ
Şi voia să-şi ia avânt

Să se-nalţe, să se ducă
Unde-i sufletul nălucă
Unde toţi zic că se duc…
Poate avea nume de cuc

De feciorul nimănui
Blestemul pământului…
Poate că era urât
Sau avea gâtul prea scurt

Şi voia să şi- l lungească…
Ori vreo parte muierească
Îi spusese “dragul meu”
Şi-i sucise mintea rău

Ori poate îl părăsise
Sau c-o vorbă îl lovise
Drept în coşul pieptului
Sălaşul sufletului.

Poate lumea nu-i plăcea
Lumea asta – haită rea
Lumea asta – rău hăţiş
Fără nici un luminiş

Fără dragoste şi dor…
Poate- avea nume sonor
Şi era UN CINEVA
La ce naiba ar conta?

Bătea vântul, era seară?
Era toamnă, era vară?
Era ploaie ori ninsoare
Sau parfum sfios de floare?

Cine ştie ca să spuie?…
Umbră neagră dealul suie
Spre copacul întristat
Singuratic şi uitat.

Dimineaţă… cer cu nori
Era brumă, erau flori?
Crengile tăragănă
Frunză neagră leagănă:

“Frunză neagră, or veni
Oamenii făr’ a boci
Şi te-or duce ocolit
Până într-un loc ferit

Te-or da pradă lutului –
Hrană nesătulului -
Şi din tine-or creşte spini –
O mulţime de ciulini

Nimeni nu te-o pomeni,
Nimeni nu te-o prohodi
Numai noi ne-om aminti
Că ne-ai fost frunză de-o zi”

Astfel crengile vorbiră…
Oamenii puhoi veniră
Şi-l luară din copac
Şi-l numiră fiu de drac

Fiul necuratului –
Blestemul pământului…
Şi-şi scuipară toţi în sân
Şi îl duseră prin fân

Prin fân şi prin nalbă-naltă
Nimenea să nu-l mai vadă.
Şi-ntr-un loc ascuns scobiră
Cu pământ îl înveliră

Şi plecară flecărind
Şi de rău mortul vorbind:
Că-l chema … cum îl chema
Că era aşa… şi aşa…

Numai copacul îl plânse
Şi o creangă mare-şi frânse
- Creanga care îşi pierduse
Frunza neagră ce-o avuse…

…Îl chema… cum îl chema!
Nimeni n-o mai întreba –
La ce naiba ar conta?

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fiecare...

Şi fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuşi ce se înalţă lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele şi iîn crini şi în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască şi cercei, inele,
Pulovere şi brăţări,
Lănţişoare, bluze, flori,
Mulţumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi şi generaţii,
Printre-atâtea constelaţii.
Pescăruş cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ţi asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică şi soţie, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... şi mă doare!
Tu eşti un vulcan de şoapte
Peste care, gândul meu
Îţi e pază-n miez de noapte
Şi te sprijjnă la greu.
Tu eşti aripă şi vis,
Eşti femeie şi artist,
Maică Sfântă şi lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Şi rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Eşti lumină, înger, stea...
Jumătate, viaţa mea,
Ţie eu ţi-aş dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă şi lege,
Om pe om se va-nţelege.
Voal de îngeri şi de stele
Peste chipul ţării mele.
Datorăm acestea toate
Vieţii cea fără de moarte.
Noi – popas, acelaşi drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă şi acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântăreţi bolnavi

Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
şi mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Ni-e sufletul spadă
de foc stinsă-n teacă.
Ah iarăşi şi iarăşi
cuvintele seacă.

Vânt veşnic răsună
prin ceţini de zadă.
Purces-am în lume
pe punţi de baladă.

Străbatem amurguri
cu crini albi în gură.
Închidem în noi un
sfârşit sub armură.

Purtăm fără lacrimi
o boală în strune
şi mergem de-a pururi
spre soare-apune.

Răni ducem – izvoare -
deschise subt haină.
Sporim nesfârşirea
c-un cântec, c-o taină.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi

Iarăşi gândurile bat,
La o poartă nedeschisă,
Iarăşi sufletul plecat
Să te caute, te-aducă

Iarăşi tristă şi pierdută
Pe aceeaşi întrebare,
De ai ştii cum sunt tăcută,
Fără dor de ploi şi soare

Iarăşi în tăcerea mea,
Ca o neagră nebuloasă
Văd o rază, raza ta,
Este atâta de frumoasă

Iarăşi tu nu îmi dai pace,
Iarăşi tu te-arăţi, revii,
Cu lumina ta de ace
Coşi un dor şi-l ţii, mi-l ţii...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul nopţii

Este seară şi au coborât perdelele nopţii
Peste albul auriu al apusului.
O pisică toarce şi se alintă
Pe prispa cerdacului bătrân
Lovind noaptea stelele cu lumina lor.
Pisicile torc, câinii latră
Viaţa adoarme peste draperiile nopţii.
Eu aranjez perdeaua serii
În care picur o lacrimă care curge fără să vreau
Şi se prelinge pe fruntea morţii
În miez de noapte albastru
Cu Luna plină şi stele căzătoare.
A mai murit un om,
Aşa se spune in popor
Şi totuşi este adevărat.
Când o stea cade mai moare un suflet
Care nu merită sa trăiască în eternitate.
Culeg stelele de pe draperiile nopţii
Şi le sărut cu dragoste,
Le curăţ, le îmbrăţişez
Şi ne spunem noapte bună.
Noapte bună cerului
Acoperit de perdeaua neagră a nopţii.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorna

aici e timpul în care lumea
a încetat să bată
mai bate doar o toacă
e linişte în eterna şi fascinanta cetate
lugubră cetate
la porţi nimeni nu bate
sunt singur în cetate
oprit în plecare, venirea lipsea
pe buze de gânduri
mă rog a chemare
bat clopote iarăşi
şi nimeni pe aici nu trecea
uitarea a rămas a lungă aşteptare
azi nu mai am cale
de venit, de plecat
poate eu sunt eternul damnat
s-a întunecat, în mine, în jur
am stins ţigara în lacrima umedă
prelinsă din ochii arşi ai unui înger căzut pe pământ
flăcări în cer, flăcări în noi
noi, mai suntem oare noi...
să plouă, să plouă
să stingă durerea ce ţipă
prin colţuri uitate de lume
pânze de păienjeni, rupte
mai cade o frunză, mai trece un timp
cad şi toate, cad de toate
peste lumea asta mare-mare
încărcată de păcate
multe, toate...
pe un pat
un trup, o rană şi o mână atârnată
poartă o pană şi un gând
pe o ciornă aruncată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!