Să vii ca o părere...

Să vii ca o părere
Din vremile curate,
Când nu era durere
Şi blânde erau toate,

Să-mi depeni către seară,
Iar eu să te ascult,
Poveşti de-odinioară
Şi taine de demult...

poezie de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, românii, nu evoluăm către zboruri cosmice, ci involuăm către carul cu boi sau cai.

Pavel Coruţ în Destine Fericite
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ce e sfânt

Spre ce e sfânt râvnesc demult,
Cu tainică pornire,
Dar dintru potrivire
Pe alţii îi ascult.

Să-mi zică oare cineva,
De ce întregul univers,
Parcă ar fi ceva dispers,
Să-mi spună careva?

Iar multe taine care sunt,
De ce ar fi să fie?
Când vremea lora vie
Tot cad pe-acest Pământ.

Să-mi zică atuncea cine-s eu!
De ce în veşnicie,
Se stinge o făclie,
Rupând din trupul meu?!

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesă care vii prin noapte
Să-mi mângâi inima rănită,
Să-mi tălmăceşti străbune şoapte,
Mi-ai fost soţie ori iubită?

catren de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te sparge, malule-n simţiri
Şi lasă cale undei clare
Către tărâmul de iubiri,
Scăldat în pulbere de soare...

catren de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vouă

Tristă viaţă. Câtă fuse,
A trecut ca o părere
O să-mi strâng din catrafuse
Şi vă las. Dar cu durere...

O să-mi amintesc de toate
Chiar şi-acolo, undeva...
Dar vă spun, mă doare-n coate!
Au revoir, good bye şi pa!

poezie de Mihail Mataringa (13 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea scade când o împarţi cu cineva.

Pavel Coruţ în Noaptea teilor vrăjiţi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc

îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
când te aveam statornic adăpost
şi pavăza furtunilor de-afară.

îmi amintesc de tine cum veneai
în visul cel tihnit de-odinioară,
c-o vorbă spuza zilei mi-o-nviai
şi-mi luminai odaia de cu seară.

îmi amintesc de tine cum mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară,
până să-ţi fiu bagajul fără rost
uitat pe un peron de gară.

tăcerea ta e-al morţii avanpost,
pe care nici speranţa nu-l doboară.
îmi amintesc de tine cu mi-ai fost
în visul cel tihnit de-odinioară.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steluţe în genele ei

Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii moşului, erau...
erau steluţe în genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustaţa mea şi pe gagica în roşu de alături
tramvaiele aveau ştergătoare de parbriz şi erau... hai, toţi în cor:
erau steluţe în genele ei.

Eram student, era studentă
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia înfiinţate
mergeau toate pe patru roate
şi erau steluţe în genele ei.
...

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i fericire-n lume, dar gândul liber este,
Demult visez o soartă tihnită ca-n poveste;
Rob ostenit, mi-i gândul demult să fug de toate
Spre colţul meu de muncă şi de plăceri curate.

catren de Puşkin din Iubita mea e vremea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafir Albastru

Puterea neamului de stanca.
Urmas al Omului din astru,
Crampei de luminare-adanca,
Cristal de trandafir albastru,

Cand timpul canta la fereastra
Si doua stele stau la sfat,
Tu versi o lacrima albastra,
Ce se preface in barbat.

In neamul nostru de mistere,
Aduci luceferi, rand pe rand,
Nascuti din lacrimi de durere
Si din stravechiul nostru gand

Sa fim din nou precum strabunii,
Poteci intre Pamant si Cer,
Calcand pe zambetul minciunii
Si peste tot ce-i efemer.

Zolit demult, pe zid de castru,
Din doua neamuri si-un Mereu,
Fior de trandafir albastru,
Speranta sufletului meu.

poezie de Pavel Coruţ
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părere de rău

Bătrân de-acum, fără avere,
Constat amar şi cu durere:
Viaţa-i grea, la bătrâneţe,
Când fuşi prost în tinereţe.

epigramă de Grigore Puică din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremile acelea, mai toate ţările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape şi pe uscat erau puţin cunoscute şi foarte încurcate şi de aceea nu se putea călători aşa de uşor şi fără primejdii ca în ziua de astăzi. Şi cine apuca a se duce pe atunci într-o parte a lumii adeseori dus rămânea până la moarte.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor sosi curând ploi blânde

Vor sosi curând ploi blânde şi miasme de pământ ud,
Rândunele vor ciripi melodii pe care-mi place să le-aud;
Şi brotacii vor cânta pe lac întreaga noapte,
Iar vântul va spune florilor de prun poveşti nenumărate;

Prigoriile se vor îmbrăca-n pene roşii precum focul,
Fluierând pe garduri joase în tot locul;
Şi niciuna nu va şti că e război, niciuna, niciuna
Nu va-ntreba când se va sfârşi sau dacă va dura întotdeuna.

Nimănui nu-i va păsa, fie pasăre sau pom,
Dacă omenirea va pieri mâine, om cu om.
Chiar Primăvara însăşi când va deschide-n zori ochi mici
Nu-şi va da seama că noi nu mai suntem demult pe-aici.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesa din turn

Crescuse într-o vreme când, în ţară,
trufaşii seniori voiau putere
şi căutau, averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viaţă-amară.

Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
ameninţând cu o pedeapsă dură,
şi pâinea le-a luat-o de pe masă.

S-au aşezat în mijlocul pădurii,
departe de război şi de hoţie,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.

Erau puţini, dar vrednici şi, cu anii,
au reuşit să-şi facă, împreună,
un rost, o viaţă nouă,-n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar şi orfanii.

Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de peşte pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.

Ieşeau ades, în nopţi cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu paşii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deşi distanţa nu era puţină.

Erau puternici şi atât de tineri,
încât erau priviţi de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abţineri
priviri strălucitoare să-şi desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici reţineri.

Aşa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.

Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soţie,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viaţa ei, pereche să îi fie,
şi-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.

Cu fraţii lui, au fost discuţii dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câştigat şi-au reuşit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prinţesă... într-o casă din pădure.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascult pietrele

Am inima grea de iubire
de aceea mă hotărăsc
să ascult pietrele
ele îmi sunt confidente
neclintite şi ferme
îmi lipesc tâmplele de ele
duritatea
de răceala lor
ele cunosc secretele împitririi
le ascult şoaptele
cu pleoapele întredeschise
mă apăr de fotonul sâcâitor
al luminii
care pătrunde nestingherit
în toate fiinţele
cu trufia lui solară
ascult glasul pietrelor
strigătele lor mute.
Spun multe poveşti
despre oameni şi inimi
pietrele.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea nu există. E un cuvânt inventat de poeţi.

Pavel Coruţ în Noaptea teilor vrăjiţi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este produsul gândurilor sale.

definiţie de Pavel Coruţ în Cartea adolescentului
Adăugat de raluca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când nu mai poţi trăi pentru tine, trebuie să trăieşti pentru persoanele care merită.

Pavel Coruţ în Noaptea teilor vrăjiţi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta o soartă la fereşti
Dintr-un descânt străbun, mereu,
Au cine-s eu şi cine eşti?
Când eu sunt tu şi tu eşti eu?...

catren de Pavel Coruţ din romanul Să vii ca o părere...
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!