Amicului meu Gion

Marea cu talazurile
Lumea cu necazurile!

sau

La mer avec ses vagues
Le monde avec ses blagues!

Ei, da, Gion!... Academia
este oarbă ca toţi orbii...
Declarămu-ne-mpotrivă-i
şi strigăm urbi et orbi,
Că ctitoriceasca ţâfnă
îi dă brânci p-un povârniş,
Care-o duce drept la baie...
E un fel de va t' fair' fiche,
Ce se face cu-atât brio,
cu-acel sans-gen', ma parole:
Cum un Kubelik ar face-o
pizzicând coarda de sol,
Cum pe piano mica Cionca,
acest genial copil,
Cu drăguţele-i mânuţe,
ar obţine-un triplu tril...
Dar, pe sfânta pomenire-a
reposatului blajin!
Pe-a lui clasică-adiată
de blagocestiv creştin!
— Înţelege fiecine
cum e Take-Anastasiu
Ot Tecuciu! — nimeni nu vede
cum-că niente non va piu!
Cum ritos s-ar zice-n limba
lui Alighieri Dante?
Încetaţi nebunul scherzo!
treceţi într-un demn andante,
Sau lasciam' ogni speranza
tocm-acuma-n toiul verii,
Cum s-ar zice-n bella lingua
a lui Dante-Alighieri!
Ctitoriceşte mendre
pot în fine să dea greş,
Ctitorul chiar dacă-i omul
a-şi ciopli de tout bois fleche
Sau ca Bosco, de celebră,
europeană amintire,
S-aibă mii de buzunare
şi -pe plac -c-un sul subţire —
Să-ţi slujească la comandă
— scamatoricesc tertip —
Peste Milcov cum s-ar spune,
din acelaşi singur şip —
Orice fină băutură
bere, vin, rachiu sau bragă...
Dar, per Bacco! spune-mi oare
unde suntem, frate dragă?
Ce comedie-i aceasta?
Bine! ştiu o-academie
E sufficietemante
rimă la scamatorie
Şi-aşa dar şi prin urmare,
pe Minerva şi Apollo!
Ctitorul Mitiţă Bosco-l
vom numi de-acuma-ncolo,
Şi turbaţi aplauda-vom
trucurile-i fel de fel:
Bravo! secretar perpetuu,
eternel! sempiternel!
Şi promit c-o să petrecem
bine... A, dar sapristi:
Domnii mei, nu cumva oare
v-aţi jurat a mă prosti?
Auzi hal de ctitorie?
— ctitorie-boscărie,
Alandala coconara!
halima, nu istorie!
Bietul Dună răposatul,
mare-al vremii caraghios,
Dac-ar mai trăi, Mitiţă
Bosco l-ar lăsa pe jos!
Auzi, xenamoraseală!
Auzi lume! mais pour s. r,
Nu mai e ramolisire
— c'est du cr. tinisme pur!
A! dar imortalii noştri
sunt copilăriţi cu totul!
De s-o apuca Mitiţă
să le cânte cu fagotul,
Mâni, le vine fantezia
să pornească chi lo sa?
O chindie, un macabru
terza-perza hopsasa!
A! mi-ar trebui-nţeposul
stylum al lui Juvenal,
Nu peniţa mea cea boantă
şi condeiul meu banal,
Sau măcar, dacă n-am stylum,
de-aş fi-avut măcar noroc
Să posed şi eu ca Lica
Brânduşel ac de cojoc,
Şi să mursic şi să ustur
imortalele mumii,
Ce cu schepsis şi cu tropos
papă sutele de mii,
Pe când pentr-un biet teatru
— ierte-l Domnul pe-Aristia
Fondatorul! sau mai bine,
nouă, ierte-ne prostia! —
Pe când, zic, pentru teatru,
prăpădit ca vai de el,
Cum am spune vechi-greceşte
hlemande marel to del
Nu putu găsi ministrul
supereminent Haret,
Nici măcar lescaie frântă
în mirificu-i buget,
Ş-asta, când? când, Melpomeno?
când, o Thalie română?
În momentul când Teatrul
se găseşte-n fine-n vână,
Şi când soarta, dup-atâtea
tribulaţii în zadar,
După un ursuz, se-ndură
să-i trimită un veinard,
Pe amicul meu Sihleanu,
pe veselnicul Potan
Noul gheneral dirŹctor...
Ma parol' c'est. patant!
A! dar nu sunt prepuelnic,
nici hapsan maţepestriţe!
Hipersensibilitatea
ramolitei jupâniţe
Ce se cheamă-Academia,
n-aşi voi s-o iritez
Cercetez fără de-a crede
şi crez făr-să cercetez...
Mai la urmă
"frunzuliţă
lobodă..." ce-mi pasă mie
De teatru-comedie,
boscărie-academie?
Ce sunt eu, să lupt cu ghiujii?
un gag. ca Galilei,
Să caz jertfă la prigoană
ad majorem gloriam Dei
Ca să strig e pur şi muove!?
Nu că nu pot je n'veux pas!
Am copii, nevastă, soacră,
sluji şi griji Kai ta lip.;
Sunt micuţ şi slab, n-am slujbe!
struggle for life, amicul meu!
Numărul stultorum nu voi
să-l mai augmentez şi eu;
Să pornesc campanii stranii
cu armure rococo,
Stranii pe cât de bizare
— deci rămân tot statu-quo:
Nu sunt eu nebun, în versuri
lungi de şaisprece silabe
Să contrariez acuma
pasiunea unei babe;
Că-l iubeşte pe Mitiţă
Academia bătrână,
Lasă să-l iubească, dac-a
apucat-o el la mână!
Astfel dar, să nu te superi
că grăbesc a încheia;
E şi vreme; vorba lungă
prea mult spaţiu văd că-mi ia...
Şi-apoi, mi-a fugit şi Muza
— perfida şi insipida —
Scuză-mi, Gion, acest pripelnic
indigest olla podrida!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Şi, n-am speranţa trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.

Când ştiu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ţi feeric,
Nu mai am ce-aştepta... Nu mai există bine.

Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Şi întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.

Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranţa de ajutor deşartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleştez din soartă
Şi n-am făcut nimic... Nu mai există bine.

Când îmi privesc lung braţe cu sângele în vine
Şi ştiu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Şi ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ţi fiu un sprijin... Nu mai există bine.

Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol şi până-n noaptea goală
Fără să ştiu că pot să-ţi mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.

Când m-ai avertizat cu "V-aţi pierdut de mine!"
La Radio-Vacanţa, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină şi mâna-n şold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârşeşte... Nu mai există bine.

Simona mea, Ionela să ştii că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ţi fiu,
Că linişte s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....

Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
— cu Simona Radulescu.

rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajun de Sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu stă înfipt în colţul otelului Continental, privind la trecători. Ne salutăm şi intrăm în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare; şi mărturisesc drept că nu-l pot admira îndestul pentru aceasta. Dumneata, bunioară, ori eu, sau un altul, n-am fi în stare să ne înfigem în colţul otelului Continental pentru a privi la mişcarea de pe stradă, cu sângele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mâne — în ce momente?... în ajunul Sf. Dumitru... şi când?... când am şti bine că a doua zi trebuie să părăsim casa unde am locuit, fără să ştim de loc unde o fi casa-n care avem să ne transportăm calabalâcul.

începutul de la Mici economii... de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sărac

Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp, s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac".

Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează
"De ce fugi?" zic. — "Eşti prea sărac!"

Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul — poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; eşti sărac!"

Mă duc acasă melancolic.
Stau trist, visând într-un ceardac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi fluieră: "Eşti prea sărac!"

Mă duc la editor c-o carte.
E iarnă, frig — voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; eşti prea sărac!"

Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: "Eşti prea sărac!"

A! sărăcie! Monstru palid,
Când oare am să-ţi viu de hac?
Şi sărăcia îmi rânjeşte
Sardonică: "Eşti prea sărac!"

Îmi place către primăvară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
— Şi nici spanac, nici ochiuri simple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und-se iese,
Roşind îmi zic: "Sunt prea sărac!"

Atunci — o constipaţiune:
Ah! doftore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate.
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac".

Mă duc la revoluţiune
Şi caut leac, şi poc! şi pac!
"Ce caţi aci?" strigă bandiţii.
"Sunt dizident!"
"Eşti prea sărac!"

Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el, râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Eşti prea sărac!"

Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac,
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! Orşice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Oriîncotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac;
Mi-e veşinică duşmană — veşinic
Îmi spune: "Piei! Eşti prea sărac!"

Sărac! Da! Nu e loc în lume
Pentru-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... Dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...

Dar mor în fine şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac.
Şopteşte între dinţi în silă:
"După ce-i greu... e şi sărac!"

Am renviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac...
1 Ameţit de băutură, cherchelit; zăpăcit, năuc.
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"

Şi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi... sunt prea sărac!

Alerg atunce pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac...
Vai! Nici acolo nu se află,
Şi bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte sfere

De ce sunt eu pe lume, când toţi suntem la fel?
Aceleaşi fapte bune, acelaşi caracter
Aceleaşi fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierţi şi iar greşesc!

Eu sunt la fel ca tine, căci suntem fiinţe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să ştii!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji şi cu probleme
Cu aceste haine, ce nu ţin cont de vreme.

Vom fi la fel cu toţi, chiar şi după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Şi în alte sfere şi într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!

De găseşti ca mine, îngheţaţi de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Şi dacă vor măcar puţin să înţeleagă!
Căci misterul vieţi, nimeni nu-l dezleagă!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie: Shlomo? Credeam că renunţi la tot ce ai şi că te muţi în Nepal. Shlomo, nu îţi aminteşti de mine?
John: O, Dumnezeule, nu ştii. Îmi pare nespus de rău. Shlomo a suferit un accident în timpul unei scufundări. Da, s-a ridicat la suprafaţa prea repede şi scurgerea de oxigen... bietul om, nu îşi mai aminteşte de nimeni, nici măcar de mine, propriul frate. Sunt doar un tip de treabă care îl ajută pentru el.
O femeie: Bietul de tine!
John: De fapt, nici nu poate auzi. Tot de la accident. Şi vă aflaţi aici pentru nunta lui Cleary?
O femeie: O, da, da, dar trebuie să plec. Am avion spre Madrid, dar...
John: Trebuie să plecaţi?
O femeie: Da.
John: Am înţeles, în regulă.
O femeie: Aş putea să mai stau câteva minute. (Jeremy începe să facă semne cu mâna.)
John: De fapt, nu este nevoie. Shlomo îmi cere să îl duc la baie acum şi apoi să îi dau nişte prăjituri. Prin urmare, este în regulă... (Jeremy face semne disperat.) Bine, bine! Te duc întâi să îţi iei prăjituri şi apoi la baie.
O femeie: Ştii ce? Uite numărul meu de telefon. Dacă pot să te ajut cu ceva...
John: Să aveţi un zbor plăcut! Nu vă faceţi griji pentru noi. Vom fi bine. Trebuie să o scoatem la capăt. (Pleacă.)
Jeremy: Medic. Arată bine. O să încerc.
John: Cum ai de gând să o suni? Crede că eşti surd.
Jeremy: Cu toţii vrem să luam parte la înfăptuirea miracolelor. Ea este o parte din el. Oameni care ajută oameni. E un lucru care îţi dă putere.
John: Dumnezeule, eşti nebun. Dar pot spune că eşti şi genial.

replici din filmul artistic Spărgătorii de nunţi
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu m-a creat să împlinesc o slujire anume. Mi-a încredinţat să fac ceva ce nu a mai dat nimănui. Am o misiune... Sunt o verigă într-un lanţ, o punte de legătură între persoane. Nu m-a creat pentru nimic. Voi face lucrarea Sa; voi fi un înger de pace, un martor al adevărului acolo unde sunt... De aceea voi avea încredere în El. Orice sunt, nu pot fi aruncat afară. Dacă sunt bolnav, boala mea s-ar putea să-I slujească Lui; îndoielile mele s-ar putea să-I slujească Lui. Dacă sunt în suferinţă, durerea mea s-ar putea să-I slujească Lui. El nu face nimic în zadar. El ştie ce face. S-ar putea să-mi ia prietenii, s-ar putea să mă arunce printre străini, s-ar putea să mă facă să mă simt singur, să-mi scadă curajul, să-mi ascundă viitorul de mine. Totuşi, El ştie ce face.

citat clasic din John Henry Cardinal Newman (1870)
Adăugat de Nana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Nu e o exagerare,
Dar să ştiţi, n-am apucat,
De când eu am emigrat
În Canada asta mare,
Să fiu, nene, speriat;

Cât ar vrea ei, zi de zi,
Ca să bage groaza-n mine,
Cu prostii de-astea nu ţine...
Prin ziare, la TV,
Nu mă dau măcar pe vine...

Nici de-aş auzi vreodat'
Că un terorist, o mie,
Într-o clipă de mânie
Ar fi volatilizat...
Păru-mi stă lins pe chelie,

Ori, de pică vreo cometă
Pe-undeva prin Caucaz,
Sau vreo babă (ştiu un caz,
Însă după bicicletă)
Zău că... mi-ar produce haz...

Chiar mai şi sărbătorim
Halloweenul, cu bomboane (!)
Îi servesc, fără tromboane,
Să mă simt ca-n ţintirim,
Dar nu-mi dau măcar frisoane,

Deghizaţi în orişice,
Puradei să mă-nfioare,
Lei, gorile, târâtoare,
Însă, chestiunea e
Că eu ştiu ce-i teroare,

Fi'n'că eu, în ţara mea,
Când făceam câte-o trăsnaie,
Făr' să iau măcar bătaie,
Mama, frate, mă îngrozea
De-o simţeam şi-n măruntaie,

M-alerga, lua şi-un par,
O-auzeam din pod, săracu',
Suduind, roşind spanacu':
Vine tac-tu-acas' disear'
Şi-ai să-l vezi atunci pe dracu'!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în şoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârşit lent şi anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălţate din suflet păgân până la usile cerului şi câteodată, cu îngăduinţă, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomeraţie. N-am vreme. Ia cu tine bogăţiile, pizma, trufia şi nemultumirile. Îngroapă-le cu înţelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veşnicia ei în acest amalgam de ispite. Şi dacă plâng şi sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meştesugul iertării, fără pic de reminescenţe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îţi promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă şi fericită. Ne-am împărţit! Şi noi ştim, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalţă până dincolo de efemer..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea sărac

Am zis iubitei mele: "Vino
La câmp s-auzi un pitpalac".
Ea: "Da, îmi place pitpalacul...
Dar nu merg: tu... eşti prea sărac."

Plimbându-mă-n singurătate,
O odă gloriei eu fac:
Dar gloria se depărtează.
"De ce fugi?" zic.
- "Eşti prea sărac."

Mă duc atunci la masa verde,
Să-ncerc norocul- poate fac
O lovitură... Dar norocul
"Pleacă, îmi zice; eşti sărac!"

Mă duc acasă melancolic,
Stau trist, visând într-un cerdac,
Şi piţigoiul din grădină
Îmi flueră: "Eşti prea sărac!"

Mă duc la editor c-o carte
E iarnă, frig - voi să mă-mbrac;
Dar editorul mă respinge:
"Nu te-editez; eşti prea sărac!"

Atunci, voii de disperare
Să mă atârn de un copac,
Dar craca fuse prea subţire,
Mi-a zis trosnind: "Eşti prea sărac!"

Îmi place către primavară
Să mănânc ochiuri cu spanac.
- Şi nici spanac, nici ochiuri semple
Nu pot să gust... sunt prea sărac!

În post simţesc, pe la Teatru,
Dureri de inimă. Ce fac?
Nu pot să intru und' se iese,
Roşind îmi zic: "Sunt prea sărac!"

Atunci, o constipaţiune;
Ah! doctore, ce să mă fac?
"Siminichie".
"Nu se poate".
"De ce?"
"De ce? Sunt prea sărac!"

Mă duc la revoluţiune
Şi caut leac, şi poc! şi pac!
"Ce cauţi aici?" strigă bandiţii.
Sunt dizident!
"Esti prea sărac!"

Am vrut să-mi fac şi eu pomană
C-un cerşetor, c-un biet ciuntac,
Dar el râzând, mi-a zis: "Te lauzi!
S-o văz, n-o crez... Eşti prea sărac!"

Adesea o revoltă-mi vine
Că nu sunt nici turc, nici turlac
Aş vrea să stric, să sparg la geamuri,
Dar mă opresc... Sunt prea sărac.

Nu! orişice să fac, văz bine
Că pentru mine-i tot un drac!
În mediul social de astăzi
Sunt prea pârlit, sunt prea sărac.

Ori încotro d-acu m-oi duce,
Nu pot cu soarta să mă-mpac,
Mi-e vecinică duşmană - vecinic
Îmi spune: "Piei! eşti prea sărac!"

Sărac! da! nu e loc în lume
Pentr-un sărac! dar... ce să fac?
Să mor!... dar un revolver costă...
Chiar pentru moarte, prea sărac...

Dar mor, în fine, şi groparul
Îmi ia cadavrul şi, posac,
Şopteşte printre dinţi în silă:
"După ce-i greu... e şi sărac!"

Am reînviat apoi, şi iarăşi
Ca mai-nainte strofe fac...
Un critic fără milă-mi spune:
"Ai început iar prea sărac!"

Şi nu ştiu cum să aflu-acuma
L-aceste strofe un capac...
Aş vrea o inspiraţiune,
Nu pot sfârşi... sunt prea sărac!

Alerg atuncea pentru rimă
La Dicţionarul lui Cihac...
Vai! nici acolo nu se află,
Şi bietul Cihac e sărac!

De ce nu vrei tu, soartă sumbră,
Zâmbind, să nu mai fiu sărac?
Cum aş dormi acum la umbră
Cu burta-n sus într-un hamac!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din Fabule, satire, parodii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deţin controlul asupra a nimic. Nu sunt nici măcar precum un pictor care spune: "O să mă duc în atelier şi să-mi fac treaba, iar dacă nimeni nu vrea să-mi cumpere tabloul, ei bine, poate că o să-l cumpere când voi fi mort." Nu pot nici măcar asta să fac. Aştepţi pe cineva să-ţi înmâneze un rol. Mă aflu în această poziţie nebunească de dependenţă.

citat din Helen Hunt
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten drag

Când gândurile noastre nu sunt suficiente, recurgem la cuvinte.
Când cuvintele noastre nu sunt suficiente, recurgem la atingere.
Când atingerea noastră îşi întâlneşte limitele, descoperim o nouă dimensiune.
Un spaţiu atât de adânc încât minţile noastre nu-l pot percepe,
O dragoste atât de rafinată încât este imposibil să vorbeşti despre ea.
În acest spaţiu sălăşluieşte adevărul ultim al fiinţei noastre cele mai intime,
Unde pacea domneşte peste înţelegere, auz şi văz.
S-ar putea să te consideri pregătit pentru această întâlnire transformatoare,
Sau ai putea crede că un astfel de lucru nici măcar nu este posibil.
Indiferent de caz, timpul potrivit este întotdeauna acum.
Deschide larg ferestrele inimii tale,
Şi vei primi cu siguranţă binecuvântările sale.
Sincronizează-ţi auzul cu melodia sa,
Şi nu vei putea abţine de la a cânta odată cu ea.
Fără alte amânări, fără alte scuze, o întâlnire dincolo de bine şi rău.
Te voi întâlni acolo.
Cu iubire şi respect, Alex.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile mamei

Mai plânge-mă, în umbra crucii, mamă,
Să-ncep să cred că n-am murit de tot,
Că mă mai luaţi şi voi, cumva, în seamă,
Chiar dacă eu nici să-nfloresc nu pot.

Nici nu mai ţin prea bine minte dacă
Sunt mort de glonţ, de foame sau cuţit,
Mai plânge-mă, că, astfel, o să-ţi treacă
Şi-ai să-nţelegi că nu v-am părăsit.

Mai vin şi eu, din când în când, pe-acasă
În forma unui zgâlţâit de geam,
Şi e ceva ce parcă nu mă lasă
Să intru printre voi, precum intram.

Mă uit la toţi şi-adesea mi se pare
Că mă simţiţi, dar că vă speriaţi
Şi-aprindeţi, fără rost, lumina mare
Şi radioul foarte tare-l daţi.

Îmbrăţişează-mi, mamă, crucea, bine,
Să nu rămân aici, să-mi pară rău,
Şi să mă-ntorc, din când în când, la tine
Şi să mă strângi, prin somn, la pieptul tău.

(...)

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.
Deci poţi să-i dai iubirea toată,
N-o gândeşti că-i în zadar,
Şi n-o să mă urăşti de moarte
Când o să vin să îl iau iar?
Aud că oamenii îmi strigă,
"O, Doamne, fă aşa cum ştii!"
Copilul tău te fericeşte,
Cu riscul că vei suferi.
Să îl tratezi cu gingăşie,
Cât se mai poate, să-l iubeşti,
Pentru plăcerea ce ţi-a dat-o,
Mereu în gând să-i mulţumeşti.
Dar dacă îngerii îl cheamă,
Mai repede decât ai vrea,
Să-nfrunţi cu mult curaj tristeţea
Şi să accepţi că e aşa.

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa cum sunt

Sunt aşa cum sunt.
Sunt făcută-aşa,
Când îmi e de râs,
Râd în hohot, da.
Drag mi-e cui sunt dragă.
Oare-i vina mea
Dacă nu-i acelaşi?
Dacă ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercănat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.

poezie celebră de Jacques Prevert din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!