În ajun de Sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu stă înfipt în colţul otelului Continental, privind la trecători. Ne salutăm şi intrăm în vorbă. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fără a se lăsa alterat măcar de orice împrejurare; şi mărturisesc drept că nu-l pot admira îndestul pentru aceasta. Dumneata, bunioară, ori eu, sau un altul, n-am fi în stare să ne înfigem în colţul otelului Continental pentru a privi la mişcarea de pe stradă, cu sângele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mâne — în ce momente?... în ajunul Sf. Dumitru... şi când?... când am şti bine că a doua zi trebuie să părăsim casa unde am locuit, fără să ştim de loc unde o fi casa-n care avem să ne transportăm calabalâcul.

începutul de la Mici economii... de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, şi nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Ştiam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influenţă asupra unei persoane, de care atârnau la un moment nişte interese ale mele de extremă importanţă. Am alergat la el.

începutul de la Infamie de Ion Luca Caragiale (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa poporului rus ca un tot întreg organic şi istoric este lipsită de sens fără construirea unui imperiu continental. Ruşii vor rămâne o naţiune doar în cadrul Noului Imperiu. Noul Imperiu trebuie să fie eurasiatic, continental şi în perspectivă mondial.

Aleksandr Dughin în Bazele Geopoliticii (2000)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, drept orice răspuns, îi trag două perechi de palme, mă sui şi... mână birjar! Se-nţelege că după infamia ce am comis, orice legătură între mine şi amicul meu a trebuit să se rupă... Ah! cât de rău îmi pare! am pierdut un atât de bun amic!...

finalul de la Infamie de Ion Luca Caragiale (1901)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă-i casa ...

Ce tristă-i casa unde iarna nu iese niciun fum pe horn;
Cei ce-au plecat pribegi prin lume, la vatră nu se mai întorn.
Ce trist e gardul ce-altădată, de strajă sta la vechiul drum,
Cu poarta lui de cari mâncată, ori în vreo altă sobă scrum.

Ce tristă-i casa-n care scara-i gata să se prăvale-n hău,
Cu trepte-aproape sfărâmate, unde stătea al meu dulău.
Ce tristă-i uşa descuiată, ce cheile le-a rătăcit,
Cu clanţa ce abia se ţine, de mult ce a mai ruginit.

Ce trist e geamul dinspre stradă, fără oblon, fără pervaz,
Pe care admiram apusul, când de la treabă-aveam răgaz.
Ce trist e foişorul nostru, unde adesea povesteam,
Când stropii ploilor de vară, ne alungau când ne plimbam.

poezie de Mihaela Banu (30 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncăm piatra fără a privi unde aterizează. Aruncăm piatra doar pentru a scăpa de ea. Suntem nemulţumiţi cu ceea ce avem, însă nici măcar nu ştim ce avem.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem...

Noi avem... cum să n-avem,
Miss, trei pasiuni comune?,
Amândoi avem ce spune
Şi-n poeme verzi ne-avem...

De-un blestem noi suferim,
Aruncat de nu ştim unde,
Versul alb să ne inunde,
Când în Parnas ne-ntâlnim!

Suntem stele fără nume,
Ca-n procesele in rem,
Şi mă tem că eu je t' aime,
Ca îngerii, fără urme...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai mulţi prietini – impiegaţi în diferite administraţii publice – stau de vorbă, la masa lor obicinuită într-o berărie, despre chestiunile la ordinea zilei. Firesc lucru ca, dintre toate, să-i intereseze una mai cu seamă: e vorba de nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat până mai zilele trecute ca un funcţionar model, ca om de o probitate mai presus de orice bănuială, şi care fuge din ţară lăsând la casa publică o foarte însemnată lipsă de bani. Fiecare dintre camarazi comentează în felul său această tristă aventură: unul înfierează cu toată asprimea fapta, altul nu şi-o poate explica îndestul, altul încearcă să găsească o scuză pentru fugar; în fine, d. Anghelache deplânge pe nenorocitul acela, "care nu e decât o victimă a neglijenţii altora!"

începutul de la Inspecţiune de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtător de...vorbe

Multe spune despre mine,
Că doar e amicul meu...
Şi când vorbeşte de bine
Par a fi la fel... de rău!

epigramă de Dumitru Râpanu (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea.

citat celebru din Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigăm în ape tulburi

Explorând noi orizonturi
Descoperim pământuri noi.
Trecem fericirea-în conturi,
Dăm sărăcia la gunoi.

Aşa viaţă minunată
Am vrea să trăim în ţară.
Ar fi viaţa mult sperată,
Într-o vreme legendară.

Domnilor conducători,
Deputaţi şi senatori,
Guvernanţi şi preşedinţi!
E timpul să vă treziţi.

Navigând în ape tulburi
Către zorii dimineţii,
Paşii noştri nu sunt siguri
Şi pierdem busola vieţii.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim dacă reuşim.
Navigăm, dar suntem singuri.
Orizontul nu-l zărim.

Navigând în ape tulburi
Când ceaţa ascunde farul,
Nu vedem cetăţi cu turnuri,
Nu ştim când atingem malul.

Navigând în ape tulburi
Lipsiţi de orice speranţă,
N-avem sevă pentru muguri
Care să renască viaţă.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim unde ne-îndreptăm.
Vrem să evităm adâncuri,
Dar mai rău ne scufundăm.

Navigând în ape tulburi
Riscăm să intrăm în noapte.
Se-aud rafale de tunuri,
Aducătoare de moarte.

Când apele nu sunt tulburi,
Când orizonturi noi zărim,
Fără rafale de tunuri,
Mai multe ţărmuri cucerim.

Când apele nu sunt tulburi,
Mai uşor vom împlini
Toate câte-am pus în gânduri,
Şi mai bine vom trăi.

Doar de voi, conducătorii
Depinde cum navigăm.
Cum clădim destinul ţării,
Spre ce lume ne-îndreptăm.

Dacă stăpâniţi timona,
Dacă ţineţi drept catargul,
Doar atunci veţi trece proba,
Şi ne va surâde largul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei tinere soţii care face naveta "casă-părinţi"

Când îi vine ei bâzdâcul
Coana-şi ia calabalâcul,
Că-şi cunoaşte bine rostul...
C-o s-o roage iarăşi... prostul!

epigramă de Dumitru Gavriliuc din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexamdru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde locuiesc sfinţii

Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat şi de
ultimul pătrar de lună din colţul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care şchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele vieţuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc şi celor fără adăpost
unde locuiesc
aceşti oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetaţi de Cuvânt
unde
locuiesc aceste fiinţe înaripate şi cum de şi-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Mă rog ca tu sa vii pe înserat,
Eu te aştept în suflet cu tandreţe.
Chiar dacă suntem la a doua tinereţe,
Eu te primesc necondiţionat.

Ca altă dată nu mai ştiu zâmbi
Şi, nu mai am nici pielea de mătase,
Doar veşnicele amintiri rămase...
Dar, nu-i nimic... Numai de vei veni...

Eu sunt în stare să te-aştept acasă,
În fiecare zi, din zori, în noapte,
Să simt cum mă-nveleşti, în dor şi-n şoapte
Cu gentileţea ta rămasă.

Şi, nu ai să te superi dacă obosită,
Aş adormi privind la mândra lună
Fără ca eu, să îţi spun "Noapte Bună"
Şi, fără să mă duci tu în ispită,

Ci, răbdător, tu ai rămâne treaz,
Să mă veghezi în somnul meu de zână.
Şi, nu mă vei trezi când, pe sub mână,
Sărutul dulce, să mi-l dai pe-obraz.

N-ai mai putea s-adormi nici o secundă
De frică să nu vezi, când te trezeşti,
C-a dispărut fără să-ţi lase veşti,
Iubita ta, ce-a chipeşă şi blândă.

Ai accepta chiar şi să te mai cert
Şi fără vre-o rezervă ţi-ai dori,
Să stăm de vorbă până a doua zi
Şi pentru ce-ai greşit, eu sa te iert.

Frumos, cum eu te ştiu... nu din poveşti,
De-aş şti că pe la mine ai să treci,
Fii sigur că nu te-oi lăsa să pleci.
Iubitul meu, hai, spune-mi, unde eşti?

Ţi-am spus că te primesc necondiţionat.
Mă rog ca tu, să vii la mine, pe-nserat.

poezie de Georgeta Nedelcu
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul pentru el a stat.
Timpul tău merge-nainte.
Timpul tău nu s-a blocat.
Tu nu pleci la cele sfinte.

Fiecare avem un timp.
Nu ştim când se va sfârşi,
Nici când mergem în Olimp,
Nici când ne vom despărţi.

Dacă timpul se sfârşeşte
Pentru unul dintre noi,
Viaţa-n loc nu se opreşte.
Ea continuă cu cu voi.

Iar când timpul tuturor
Se sfârşeşte dintr-odată,
Nimic nu e mişcător.
Planeta e îngheţată.

El şi atunci continuă,
Chiar fără Tera, ştim bine.
Viaţa se perpetuă
Pe planetele vecine.

Timpul Universului
Nu are a se sfârşi.
Urmează decesului.
El mereu va dăinui.

Cum vaşnicia timpului
Încă e nedefinită,
După zeii Olimpului
Ştim că ar fi infinită.

poezie de Dumitru Delcă (5 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O societate nu poate dispune la un moment dat decât de o anumită putere de încurajare a industriilor inutile. Şi aici stă răul cel mare. Puterea aceasta limitată, împărtăşindu-se fără socoteală la oricine face literatură şi artă, chemat ori nechemat, priceput ori ba, serios sau ridicul, se pierde fără să poată folosi acolo unde în adevăr şi pe drept ar trebui să folosească.

Ion Luca Caragiale în articol
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Savurează viaţa fără grijile trecutului, fără grija zilei de mâine şi vei simţi că trăieşti!

Dumitru Delcă (iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul să ne întoarcem acasă

E târziu şi începe să plouă,
e timpul să ne întoarcem acasă.
Am cutreierat destul prin clădiri goale.
Ştiu că este tentant să mai rămânem
pentru a întâlni chipuri noi.
Ştiu că este ispititor
să petrecem noaptea cu ei,
dar eu vreau să merg acasă.

Am văzut destule locuri frumoase
cu semne pe ele spunând
Aceasta este Casa Domnului. E ca şi cum
am vedea bobul de grâu asemeni unei furnici,
fără a face efortul de îngriji viitoarea recoltă.
Să lăsăm păscutul pentru vaci şi să mergem
acolo unde ştim care este intenţia fiecăruia,
unde ne putem plimba fără a purta veşminte.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leonida: Când aude de libertate, sare şi dumneei răposata din pat... Că era republicană! Zic: găteşte-te degrab', Miţule, şi hai şi noi pe la revuluţie. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, şi o luăm repede pe jos pân' la teatru... (cu gravitate) Ei, când am văzut... Şi ştii că eu nu intru la idee cu una cu două...
Efimiţa: Ţi-ai găsit! Dumneata nu eşti d-ăia. Ehei! Ca dumneata, bobocule, mai rar cineva.

replici celebre din piesa de teatru Conu Leonida faţă cu reacţiunea, scenariu de Ion Luca Caragiale (1880)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vorbă veche franţuzească zice că mai-binele e adesea vrăjmaşul binelui. Este foarte adevărat; însă omului nu-i trebuieşte binele, îi trebuieşte mai-binele: aceasta e raţiunea întregului progres al omenirii. Priviţi, la fiecare Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, ce goană după mai-bine! Gândesc că nicăieri nu se mută mai mult şi mai des lumea ca la Bucureşti; e natural — Capitala trebuie să dea tonul progresului. Cu trei luni înainte de termenul mutării, mai în fiecare familie începe regulat o interesantă dezbatere, având un vădit caracter de urgenţă.

începutul de la De închiriat de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rică: Da; chiar de atunci seara, când privirile noastre s-au întâlnit, am citit în ochii tăi cei sublimi că şi tu corespunzi la amoarea mea. M-am luat după tine chiar în seara aceea până la Stabiliment. Simţisem că mitocanul de cumnatu-tău mă mirosise, ştia că mă ţiu după voi; şi, abandonându-mă curajul de a mai intra într-o stradă fără lampe gazoase, m-am întors îndărăt, pentru că-mi era frică să nu paţ vun conflict cu mitocanul. Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini.

replică celebră din piesa de teatru O noapte furtunoasă, Actul II, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1878)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!