Sfânt-Ion

Frunzuliţă chimionu,
Chimionu, anasonu,
Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu,
Să prăznuim patraonu
Cu Jenică Arionu!
Să mai mergem la fiatru
Să văz doi jandari cât patru!

Că era mare-mbulzeală
De-mi venise ameţeală;
Că Jenică Arionu,
Pasămite-i farmazonu,
A tras la loja de sus
Şi drept în faţă ne-am pus,
La lojă de beletaj,
Unde-i mai mare blamaj!

C-apoi stam şi petreceam
Şi în lojă chef făceam,
La poliţie nici gândeam,
La poliţie, bat-o vina!
Că ea e toată pricina,
Ea cu colonel Algiu,
Ursuzu şi belaliu,
Nu i-aş mai vedea chipiu!

Că toamna când petreceam
Ş-ăl mai mare chef făceam,
Iacă-i domnu colonel
Ne pofteşte frumuşel
Să mergem la ceai cu el,
Şi la ceai şi la cafea,
La soarea cu refenea,
Şi ne-ncântă, ne descântă,
Bată-l măiculiţa sfântă!
El tot haide! noi tot ba!
Ne-a-nteţit cu dragostea;
Noi trăgeam, el ne-mpingea,
Tot aşa şi iar aşa
Pân-am ajuns în antrea.
Aici, hop! şi comisari,
Ipistaţi, sergenţi, jandari
Cu nişte chivere mari,
Măiculiţă, ce vlăjari!
Nalţi d-un stânjen fiştecare,
De jurai că sunt călare.
Noi nu vream de loc, ei: "Hai!
Hai la domnu poliţai,
Să vă trateze cu ceai,
Şi cu ceai, şi cu cafea,
La soarea cu refenea!"
Şi ne-a dus, măre, ne-a dus
Când pe jos şi când pe sus,
Şi la secţie ne-a pus
Pe saltea şi pernă moale,
De le simţ ş-acu la şale,
Şi de-acolea mai la vale,
Unde, ce să vă mai spui?
Unde-i pasă omului,
Unde-i greu voinicului,
La-nnodatul bumbului!
Dacă văzui şi văzui
C-am căzut pe mâna cui?
Pe mâna Algiului,
Ce m-apucai de făcui?
Sai din loc şi poc! şi paf!
Am făcut o lampă praf!
Şi pe urmă ce făceam?
Ca un leu mă repezeam
Şi cu pumnii dam în geam,
Şi trăgeam şi iar trăgeam
Până când mi ţi-l spărgeam.
Atuncea Algiu numa
Văzu că s-a-ngroşat gluma,
Şi cum este el şiret,
A recurs la marafet
Şi ne-a turnat la secret
Cam pe lângă cabinet;
Şi pe loc a poruncit,
Că zicea că am răcit,
Să ne tragă de năjit
Cum se trăgea mai-nainte,
Cu curea şi spirt fierbinte,
Cât lumea s-o ţinem minte
Nu-l mai ţine, doamne sfinte!
Şi cum stam noi la secret
Cam pe lângă cabinet,
Pasămite că de jos
Ne venea în sus miros;
Că unde-ncep să strănut,
Şi cu Jean să mă sărut
Şi să-i urez la mulţi ani,
Sănătate, chef şi bani,
Şi fiatru permanent
La lojă cu-abonament,
La lojă de beletaj,
nde-i mai mare blamaj.
Da' pesemne-amoniacu
Făcu efect, lua-l-ar dracu!
Că ne trecu uluiala
Ş-am rămas doar cu zăpreala.
Şi când ne-am fost luminat,
Iacă-i vine şi Scarlat
"Ce-aţi făcut?" ne-a întrebat.
"Ce să facem! am zis noi;
Eram Ioni amândoi
Am cinstit, măre, cinstit,
Patraonu-am prăznuit,
La fiatru c-am venit,
Lojă bună c-am găsit.
Să vedem şi noi Voivodu,
Cum l-a văzut tot norodu,
Da' poliţaiu, nerodu,
Pasămite era beat!
Dânsul de bucluc ne-a dat.
Da' acu dă-ne tu drumul,
Că ni s-a risipit fumul,
Şi fiatru s-a închis,
Nu mai ai nimic de zis!"
Şi atunci bietul Scarlat,
Pe loc drumul ne-a şi dat.
Da' Orăscu ca Orăscu
Ce te faci cu mai-Orăscu?
Cu Hăşdău şi Odobescu
Şi cu Anghel Demetrescu?

D-apoi lasă-te pe mine,
C-am să-i regulez eu bine.
Că din secţie ieşind,
Am fost doi tot la un gând,
Cum avem şi-un patraon,
Şi eu şi el tot Ion.
Sache şi cu Arion!
Şi-am strigat şi eu şi el
"Hai degrabă la Purcel!"
Ş-aci, tot la un gând iar,
Am cerut câte-un pahar,
Un pahar de turburiu
Să ne treacă de Algiu,
Ursuzu şi belaliu,
Nu i-aş mai vedea chipiu!
Să ne dregem la stomac,
Arză-l focu-amoniac!

Şi nu ştiu ce-mi vine mie
"Ad-o coală de hârtie
Ş-un condei frumos!" şi scrie!

Scriu şi scriu şi la minut
Un raport am aşternut
Contra colonelului,
Contra poliţaiului;
Ş-am să merg la minister
Cu raportul meu, să cer
Să-l scoaţă din prefectură
Că s-a dat la băutură
Şi prea face tevatură.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul şarpelui biblic

Iubito, şarpele şiret
Ne-a păcălit pe amândoi
Căci, iată, nu mai suntem goi
Plăcerea ne-a ajuns regret.

Păcatul ce-l ştiam doar noi,
Acuma nu mai e secret,
Iubito, şarpele şiret
Ne-a păcălit pe amândoi.

N-am fost nici popă, nici profet,
Iar tu mi-ai declarat război...
De-atunci şi până mai apoi
Am încercat să fiu ascet...

Iubito, şarpele-i şiret!

rondel de Mihai Enachi din O antologie a literaturii gălăţene contemporane (2010)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epoca ne-a cerut

Epoca ne-a cerut să cântăm
Şi-apoi ne-a tăiat limbile.

Epoca ne-a cerut să curgem
Şi-apoi ne-a pus cep.

Epoca ne-a cerut să dansăm
Şi-apoi ne-a înghesuit în pantaloni cazoni.

Şi la sfârşit epoca a primit
Exact genul de rahat pe care-l ceruse.

poezie celebră de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am luptat şi am învins

Covid-19 a ucis
primăvara mult aşteptată.
Pe toţi în casă ne-a închis,
ne-a pus lacătul la poartă.

Covid-19 a ucis
bucuria primăverii. Ne-a lovit
când în livadă, muguri s-au deschis
şi când grădini au înflorit.

Covid-19 a ucis
frumuseţea florii de cireş.
Să ne salutăm, n-a fost permis,
zâmbetul din faţă ni l-a şters.

Covid-19 a ucis
copilăria-n lumea toată.
Să ne-întâlnim, n-a fost permis.
Doamne, ce urâtă soartă!

Dar, Covid -19,
oricât de mult s-a străduit
sufletul nu ne-a ucis.
Noi, PENTRU VIAŢĂ am luptat
şi AM ÎNVINS.

poezie de Dumitru Delcă (22 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dulce e amintirea

Pe pat de frunze arămii
căzute dintr-un stejar,
Dormeam când eram copii,
având luna felinar.

Era o toamnă târzie,
în noi încolţea iubirea,
Pădurea era pustie...
Ce dulce e amintirea!

Având frunzişul aşternut
priveam cerul plin cu stele.
Iubirea tu ai început
culcată-n braţele mele.

Erai dulce şi suavă
fecioară nevinovată.
Legănaţi parcă de-o navă,
noi petreceam noaptea toată.

Toamna ne-a girat iubirea,
martoră ne-a fost chiar luna,
Cerul ne-a dat fericirea
s-o avem întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, da!

Să-ntoarcem timpul? Doamne cât aş vrea!
Nu la şotron, la prima-mbrăţişare
Din parcu-acela plin de tei în floare,
Când ne-a surprins, nervoasă, mama ta.

Eram timid şi chiar prostuţ, se pare,
Că n-am mai îndrăznit a te vedea
Şi-am suferit întreagă viaţa mea,
Căci te-am iubit al dracului de tare!

Să-ntoarcem timpul? Doamne ce i-aş face
Acelei mame rele ca o toacă,
De-ar îndrăzni să nu ne lase-n pace!

Te-aş ţine lângă mine strâns şi dacă
Ar încerca-n vreun fel să mă atace,
I-aş spune-n faţă, pur şi simplu: pleacă!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ne-a unit

Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă.
Când frunzele cad alene de pe ram,
Când fierbe vinul în butoaie
Şi soarele răsare din ce în ce mai rar la geam.

Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă,
Într-o seară ca din poveşti.
Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă...
Şi veşnic o să mă iubeşti.

Trec anii peste mine, peste noi,
Dar nu o să uit ziua cea de toamnă.
Când am jurat să fim în doi
Şi tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă.

Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit,
Dar dragostea noastră ne ţine împreună.
Poate destinul ne-a unit,
Ca să facem lumea puţin mai bună!

poezie de Vladimir Potlog (30 octombrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tangoul

Tangoul ne-a întâlnit,
Tangoul ne-a învârtit,
Tangoul în sărutări
Ne-a ameţit.
Tangoul ne-a iubit,
Tangoul pe amândoi
Ne-a unit.
Tangoul ne-a mângâiat,
Bătrâneţea ce-a încovoiat,
Spatele drept de altădat
Tangou în iubire scăldat,
Tangou de amândoi,
O viaţă dansat.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a ajuns vremea

Lumea-n jur e ca o oază de-ncercare:
Răutate, dispreţ şi dezbinare.
Ne-a ajuns vremea prorocită de Ioan,
Ce-a prins contur, iar conturul e în van...

Rugăciunea noastră încet a dispărut
Ca un Iuda, noi pe cruce L-am vândut.
Ne-a ajuns vremea când păcatu-i lăudat,
Şi-al Lui popor nu mai ştie de Sabat.

Am rămas doar singuri, împotriva tuturor...
Veghind tăcuţi lângă-al nostru Creator.
Ne-a ajuns vremea sfârşitului prezis,
Prin Cuvântul Sfânt, ce nouă ne-a fost scris.

poezie de Rareş Faragău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie? Ne-am făcut haine şi ne-a căzut blana, ne-am făcut căciuli şi ne-a căzut părul, ne-am făcut computere şi Dumnezeu ştie ce-o să ne mai cadă.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

La început,
nu ne acopereau nici griji şi nici nevoi.
Eram ca fraţii. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toţii, în bună înţelegere.
Ne durea pe toţi, o cât de mică pierdere.
Toţi aveam pe masă, aceleaşi bucate.
Toţi ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toţii oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toţii oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toţii oameni până când,
credinţa ne-a separat.
Am fost cu toţii oameni până când,
politica ne-a despărţit.
Am fost cu toţii oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scumpei noastre învăţătoare

Trecut-au patru ani in zbor
Nici nu-mi dau seama cand s-au dus
A fost si greu, dar si usor
Si multe as avea de spus.

Imi amintesc de prima zi,
Ce minunata zi de toamna,
Atunci noi toti ne-am cunoscut,
Noi toti si draga noastra Doamna.

Cu glasul bland, cu ochii calzi,
Ea ne-a primit cu drag pe noi
Pe banci ne-a pus abecedarul
Si un trifoi cu patru foi.

Din prima zi am indragit-o
Iar ea, incet si cu rabdare,
Ne-a invatat tot ce stim astazi
Ea – Doamna noastra-nvatatoare.

De stim sa scriem, sa citim,
De-am invatat sa desenam,
Ori matematica de stim
Toate ei i le datoram.

Si de-a fost aspra uneori
Si, pe moment, ne-am suparat
Noi toti am inteles acum
Ca ne-a iubit cu-adevarat.

Ii multumim pentru tandretea
Cu care ne-a inconjurat
Ii multumim ca ne-a fost mama,
Ii multumim ca i-a pasat.

Ii multumim ca zi de zi,
Cu mult efort si cu rabdare,
Ne-a invatat sa invatam
Pe el, pe ea, pe fiecare.

Ii multumim ca ne-a certat
Ca ne-a crescut, ca ne-a iubit,
Ii multumim ca ne-a iertat
Cand am gresit, la nesfarsit.

Vor trece anii peste noi
Vor fi si nori, va fi si soare
Dar nu o vom uita nicicand
Pe Doamna noastra-nvatatoare.

Ne va ramane-n amintire
Stand la catedra, zambitoare
Crampei de suflet si iubire
Ea-Doamna noastra-nvatatoare.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acea alpiniadă aniversativă, la 70 de ani ai lui, am parcurs împreună, într-o singură zi, trei trasee de gradul patru. E mult, e puţin? Nu are importanţă, noi ne-am căţărat. O lună mai târziu, într-un noiembrie nu prea amabil, am parcurs "Victoria" - un traseu de gradul cinci. Ne-a plouat, ne-a nins, ne-a scuturat un vânt rău la suflet, de iarnă, dar am continuat. Când am ajuns sus, i-am strâns mâna zicându-i că că e "Victoria" lui asupra celor 70 de ani. A ripostat:"Sunt în floarea vârstei, nu-i aşa?"

Aurel Neron în Noi alpiniştii timişoreni şi munţii lumii (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai prins o primăvară

Cerului îi mulţumim
c-am mai prins o primăvară.
Că soarele ei îl primim
pentru a şaizecea oară.
Tot păşind din an în an
am ajuns octogenari.
Am adunat ban cu ban,
fără ca să fim avari.
Ne-am îngrijit sănătatea,
priveam zori în dimineaţă,
Ne-am păstrat şi demnitatea,
astfel am răzbit în viaţă.
Deşi timpul ne-a albit
destinele au rămas unite.
Dumnezeu ne-a ocrotit
şi-avem dorinţe-împlinite.

poezie de Dumitru Delcă (28 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă în agoră

iar o groază de minute
până când să vină somnul
tăinuit în vreun dom, nu-l
mai confund cu vreo virtute

ne-a furat criza din timp
a intrat molima-n bani
s-a umplut lumea de fani,
stresul face victime în olimp!

ne-am îmbolnăvit de-atâta vorbă
şi cantine populare,
fericit cine mai are
sufertaşul lui cu ciorbă!

un pahar de vin imploră
fiecare la o cină
însă cine e de vină
că e secetă-n agoră?

o fi ea viaţa frumoasă
după ce i-ai dat cu fard;
capra când este râioasă,
saltă coada peste gard!

vai de bietele minute
până când s-adorm din nou
dacă doar un biet stilou
ne-a lăsat pe faţă cute!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos a înviat

Hristos a înviat şi pe noi ne-a luminat
De păcate grele ne-a iertat.
Sângele lui pe cruce pentru noi l-a vărsat.
Când la cer s-a înălţat el poruncă ne-a lăsat,
Să nu ne duşmănim, ca fraţii
Între noi să trăim şi pe tatăl lui să-l iubim.
Aşa fiul lui Dumnezeu ne-a învăţat.
Hristos, Hristos a înviat!

poezie de Vladimir Potlog (1 mai 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezie la un ceai

Vă rog un ceai. Îl vreau fierbinte
Cafeaua e mai scumpă. Şi nocivă
Treceţi-mi-l în cont. Şi cu-o misivă
Să-l plătesc, aduceţi-mi aminte

C-o fi rusesc sau chinezesc, nu-mi pasă
Eu sunt atât: un musafir
Şi mai doresc o ceaşcă de kefir
Să mă retrag discret înspre terasă

Pe termen lung, benefic, longeviv
Din fel şi fel de cunoscute poame
Cusurul lui că nu ţine de foame
Altminteri e un minunat conviv

Un ceai de mentă. Sau de sunătoare
Îl pot gusta şi singur la adică
Mai mult pretextul dacă se ridică
Problema companiei de rigoare

În ceşti de porţelan ca pentru rigi
Pot să lipsească fastul şi valeţii
Obosiţi de protocoluri, bieţii
Cu teama de-a ajunge la covrigi

Dar nu-l vreau dulce: zahăru-i un lux
Şi vă invit la un taifas de gală
Înţelepciunea creşte cu migală
Şi nu ca Adriatica la flux!

E tot ce ne-a rămas la îndemână
Veninţi senini: un tratament cu ceai
Spărgând prognoze, depăşeşte ce-ai
Pus la cale-ntreaga săptămână

Dar iată văd saloanele pustii
Şi toţi clienţii au plecat de mult
Când faci aparte pentru ceai un cult
poţi să dai greş. Şi iarăşi să revii

Păcat de convorbirea mea ratată
Pierd alţii lucruri mult mai mari şi-ncai
Îmi pare rău că nu mai aveţi ceai
Şi-am să revin desigur, altădată

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!