Am mai prins o primăvară

Cerului îi mulţumim
c-am mai prins o primăvară.
Că soarele ei îl primim
pentru a şaizecea oară.
Tot păşind din an în an
am ajuns octogenari.
Am adunat ban cu ban,
fără ca să fim avari.
Ne-am îngrijit sănătatea,
priveam zori în dimineaţă,
Ne-am păstrat şi demnitatea,
astfel am răzbit în viaţă.
Deşi timpul ne-a albit
destinele au rămas unite.
Dumnezeu ne-a ocrotit
şi-avem dorinţe-împlinite.

poezie de Dumitru Delcă (28 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 Ianuarie 2016

Astăzi am aniversat
cincizeci şi şase de ani,
de când viaţa ne-am legat
şi am ajuns veterani.

Chiar de când ne-am întâlnit,
ne-am iubit ca şi acum.
Destinele ne-am unit
şi-am pornit pe-al vieţii drum.

Viaţa noastră n-a fost plină
de belşug şi de lumină.
Dar de anii mulţi, trăiţi,
ne declarăm mulţumiţi.

Au trecut anii. Împreună,
bucurii am împărţit.
Necazuri am lăsat în urmă
şi-n viaţă am reuşit.

Întâi am ridicat o casă,
să avem un adăpost.
Ne-am îngrijit s-avem pe masă
şi-n lume s-avem un rost.

Apoi, au venit copiii
pe care mult i-am dorit.
Mai frumoşi ca trandafirii,
lângă noi au înflorit

Ce-am dorit la tinereţe,
pe parcurs, am împlinit.
Acuma, la bătrâneţe,
avem un trai liniştit.

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ne-a unit

Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă.
Când frunzele cad alene de pe ram,
Când fierbe vinul în butoaie
Şi soarele răsare din ce în ce mai rar la geam.

Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă,
Într-o seară ca din poveşti.
Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă...
Şi veşnic o să mă iubeşti.

Trec anii peste mine, peste noi,
Dar nu o să uit ziua cea de toamnă.
Când am jurat să fim în doi
Şi tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă.

Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit,
Dar dragostea noastră ne ţine împreună.
Poate destinul ne-a unit,
Ca să facem lumea puţin mai bună!

poezie de Vladimir Potlog (30 octombrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evoluţie? Ne-am făcut haine şi ne-a căzut blana, ne-am făcut căciuli şi ne-a căzut părul, ne-am făcut computere şi Dumnezeu ştie ce-o să ne mai cadă.

aforism de Valeriu Butulescu din Stepa memoriei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoarea "Naşterea Domnului Iisus Hristos"

Ne ridicăm privirea cerând îndurare,
Numele tău l-am folosit în deşert
Am privit în zare, nu am mulţumit,
Am spălat haine fără a ne purifica sufletele,
Ne-am închinat orgoliilor noastre,
Ne-am admirat peste măsură,
Nepreţuind smerenia cu care ne-a înzestrat Dumnezeu,
Am nesocotit hrana pe care ne-ai dăruit-o,
Nu am îngrijit natura, distrugând-o zi de zi,
Nu am apreciat credinţa,
Nu ne-am închinat sufletele Fiului lui Dumnezeu,
Ne-am lăsat pradă instinctului animalic,
Fiecare crezanţă rămâne adânca noastră cutezare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a ajuns vremea

Lumea-n jur e ca o oază de-ncercare:
Răutate, dispreţ şi dezbinare.
Ne-a ajuns vremea prorocită de Ioan,
Ce-a prins contur, iar conturul e în van...

Rugăciunea noastră încet a dispărut
Ca un Iuda, noi pe cruce L-am vândut.
Ne-a ajuns vremea când păcatu-i lăudat,
Şi-al Lui popor nu mai ştie de Sabat.

Am rămas doar singuri, împotriva tuturor...
Veghind tăcuţi lângă-al nostru Creator.
Ne-a ajuns vremea sfârşitului prezis,
Prin Cuvântul Sfânt, ce nouă ne-a fost scris.

poezie de Rareş Faragău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Longevitate

Când a venit bătrâneţea ne-a găsit tot împreună.
Eram unul lângă altul, nu ne-am temut de furtună.
Legaţi pentru totdeauna, noi de mână ne vom ţine.
Atât în viaţă, cât şi-n moarte, uniţi vom fi în destine.
Veniţi pe lume prea devreme, testul timpului am dat.
În întrecerea cu timpul, proba vieţii-am câştigat.

poezie de Dumitru Delcă (12 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinele merg unite

Precum fulgii de zăpadă îşi unesc cristalele,
Când din cer încep să cadă, poleind ogoarele,
Tinerii, la promenadă, poartă verighetele
Să le fie drept dovadă, c-au unit destinele.
Cristalele sunt topite de razele soarelui,
Destinele merg unite şi-n grădina raiului.

poezie de Dumitru Delcă (29 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început

Am să vă spun acum pe scurt
Cum a fost la început.
Dumnezeu ne-a conceput
Dintr-o bucată de lut.
Când peste noi a suflat,
Cu viaţă ne-a înzestrat.
Apoi, Dumnezeu ne-a dat
Sfaturi bune de urmat.
Ne-a-învăţat cum să muncim
Şi viaţa cum s-o trăim.
De copii să avem parte
Să ducă viaţa mai departe.
Aşa a fost la început
Când viaţa a apărut.

poezie de Dumitru Delcă (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era toamnă şi însera

Era toamnă şi însera când te-am cunoscut.
Soarele se ascundea, cădeau frunzele din nuc.
Aşteptam a ta iubire, inima în piept bătea,
Gândul îmi zbura la tine, deloc nu se liniştea.
Îmbrăcam haina iubirii şi purtaţi de-al vieţii val,
Gustam clipa fericirii, dintr-o cupă de cristal.
Era-i fata ideală, era-i tot ce mi-am dorit,
Să trăim viaţa reală, destinele ne-am unit.
Uniţi în cuget şi-n simţiri, ne-am clădit în viaţă rost.
Acum trăiesc din amintiri. Nimic nu este cum a fost.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca niciodată...

Ca niciodată noi ne-am întâlnit!
Păream în flori,
Deşi, eram sfârşit de toamnă,
Surâsul de culori în nesfârşit
Părea în zori,
Deşi, era spre seară.

Ca niciodată, încerci să mai revii,
Ori să-mi dai aripi
Ca odinioară,
Deşi, mai desluşesc chemări târzii,
Mă trec fiori,
Că iar au să dispară.

Şi, ca nicicând cad stropi,
Deşi, nu-s ploi,
Senina zare-i toată-n aşteptare...
Ne-am despărţit în iernile în toi,
Deşi, în jur era
Doar primăvară!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul eminescian

Timpul eminescian
A fost "luceafăr" pentru noi.
Multe poezii scriam,
Sau pictam "Carul cu boi".

Sculptam infinitu-n piatră,
Nu-l lăsam să cadă pradă.
Eram mai stăpâni pe vatră,
Din cuvinte făceam spadă.

Am stat de strajă ţării.
La Dumnezeu ne-am rugat
Să nu ne dea uitării.
Luceafărul ne-a luminat.

Dar, când Luceafărul s-a stins,
În ţară multe au apus.
Monotonia ne-a cuprins
Şi tot ce-am creat, s-a dus.

Astăzi nici măcar o rază,
Mintea nu ne luminează.
În zadar privim în zare,
Alt Luceafăr nu apare.

În cultura românească
Avem şi minţi luminate.
Ar putea să strălucească.
Să dea ţării nestemate.

Să nu mai avem sfială!
Să arătăm lumii ce ştim!
Şi-n cultura mondială
Cu opere să ne mândrim.

Pe cerul artei româneşti,
Noi "luceferi" să apară.
Luceferi ca la Ipoteşti
De peste tot să răsară.

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

Am privit adeseori
Cum răsare soarele,
Cum cade roua în zori
Umezind ogoarele.

În fiece dimineaţă
Soarele străpunge norii.
Pădurea respiră viaţă,
În zare zboară cocorii.

În lan cântă pitpalacul,
Ciocârlia urcă-n soare,
O oglindă este lacul,
Pentru multe zburătoare.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi eu

Tu şi eu, alergând mereu în sens opus,
Unul spre Răsărit şi altul spre Apus,
Ne-am întâlnit pe drumul de colb acoperit,
Când se-mplinise timpul, acuma, de iubit...

Cu mâinile întinse spre raza de lumină,
Ce ne-a furat simţirea şi ne-a făcut o vină
Din a primi blestemul iubirii fără moarte,
Când am băut veninul din ciuturile sparte...

Crezând că vom muri de mână împreună
Şi ne vom face casa, acolo sus, pe lună...
Dar vai, noi pământenii, nu am ştiut, desigur,
Că vii pe lume singur şi vei pleca tot singur...

În zbaterea aripii ce-ncearcă zbor înalt,
Ne-am împletit iubirea cu zarea de cobalt
Şi ne-am răsfrânt pe cer din visul unui zeu,
Noi doi, indrăgostiţi... acum un curcubeu...

poezie de Jane Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate

Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat şi le-am lăsat.

Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viaţă luminată.

Trimişi să-nvăţăm carte
Ce să ştim, nişte copii
Cu greutăţile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.

Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvăţăm
Ca să ne fie mai uşor
Acolo unde lucrăm.

Naivi, ne prindeam de mâini
Şi ocoleam parcul cu lac.
Eram nişte străini,
Dar cu ambiţii la învăţat.

Amiciţia a prins bine
În cei opt ani de liceu,
Ne sfătuiam împreună
Şi la bine, ori la rău.

Anii visurilor au trecut,
Care au fost pregătitori,
Am luat-o iar de la început
Cu alţii mai superiori.

Eu Politehnica, tu Medicina,
Intervenind depărtarea
Totodată şi uitarea
Curmându-se idila!

Tu – medic şi cu satul
Aşa cum ţi-ai dorit,
Eu – cu vina şi păcatul,
Ajuns serile la Institut.

Mulţi ani au mai trecut
Şi distanţă foarte mare.
Şi nu ne-am mai întâlnit
Având suspine, remuşcare.

A venit însă şi vremea
Vârstei a treia şi albiţi,
Ca să dăm socoteala
Anilor noştri petrecuţi.

Ne-am întâlnit, îmbrăţişat,
În parcul cu amintirile plăcute.
Ne-am spus tot şi am jurat
Trecutul, să nu se uite.

Destinul, ne-a fost Guvernant,
Care ne-a dirijat viaţa
Iar tu, omule azilant
I-ai respectat întocmai povaţa!

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne este dată o singură moarte pentru ca, realizându-i farmecul de prima oară, să nu fim atraşi de ea mai puternic decât suntem atraşi de viaţă. Dumnezeu nu ne-ar putea ţine în viaţă, aşa cum nu ne-a putut păstra inocenţi. Am tinde necontenit spre suicid. Sexul ne este oferit ca înlocuitor al morţilor multiple. O dată ce ne-am odihnit după o dulce moarte, suntem nerăbdători să o trăim din nou. Există oameni posedaţi de ideea morţii. Ei sunt convinşi că e frumoasă şi că e cu atât mai bine cu cât vine mai repede. Încearcă tot timpul să-şi ia viaţa, punându-se în pericol.

Puşkin în Jurnal secret 1836-1837
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de hău

Ne-au rămas satele pustii şi reci
Şi-n urma lor se stinge un popor...
Ne-au rămas sufletele fără viitor,
Iar capetele de pe umeri, seci.

Ne-au rămas numai amintiri,
Pe când credeam c-o să rămână
Tot neamul nostru prins de mână,
Într-o lume a fainelor trăiri.

Ne-a rămas numai să plecăm,
Către străini să ne luăm zborul...
Nu mai avem la ce da cu piciorul,
N-a mai rămas decât să ne cărăm...

Ne-a rămas numai ce-au vrut ei...
Aceste trupuri fără de conştiinţă!
Mai greu să scapi de neputinţă,
Când legile i-au transformat în zei...

Ne-au vrut exact cum am ajuns,
Cum nu s-ar fi putut mai rău...
Ne-au vrut la margine de hău,
Şi-au reuşit: le-a mers ca uns.

Ce "bravo" sunt aceşti mişei
Şi ce de plâns suntem noi, restul,
Dacă-am ajuns să picăm testul
De-a fi mai presus decât ei.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 august 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!