Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Autopsia neantului

Niciodată nu mi-e dor de mine.
Nu-s decât clipa care-și recunoaște căderea.
Sunt verbul care nu exprimă
nici ființă, nici lucrul.
Uit că mi-am pierdut amintirile,
pietricele pe un biet drum.
Să aplaud ceea ce mă nimicește:
vântul, viscolul,
voința de-a nu fi nimic?
Ce fosilă se-agită
în plămânii mei?
M-am decis să fac autopsia neantului.
Să fiu abstract mi-e de ajuns
ca să merit
cea mai pură absență.

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Și uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost și nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, și mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus și de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit și de lucrurile la care am renunțat, și nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu știu ce... Nu știu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu știu ce este sau unde l-am pierdut.
Și uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

în Șoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La final

Când mi-am pierdut întâia carte
și m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranța în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranța... -

Uitat de fiecare frază
scuipat de literele șchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărții
nici pierderile nu sunt otrăvite.

Așa ajuns în țara anilor din urmă
în țara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în fașă
și fericit și plin de siguranță.

Dar a venit tata și când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-și arma
și a împușcat cu două gloanțe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărți.

poezie de din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe PapucSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Temerile unei pietricele de praf de stele

Mi-e teamă că ne vom pierde,
printre mii de semnale și unde,
explorând atâtea planete și stele,
miliarde pietricele minuscule.

Mi-e teamă că Universul
e aproximativ infinit
că-n ecuația iluziei
nu e nimic greșit.

Mi-e teamă că ne vom pierde
în iubiri terestre.
Mi-e teamă că ne vom aprinde
în lumini interstelare.

Mi-e teamă de teama din noi,
în cele din urmă stim amândoi,
cât de firave sunt două pietricele,
iluzii din particule de praf de stele.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sfânta Tereza de Lisieux

Doamne, eu aleg totul! Nu vreau să fiu un sfânt oarecare, nu mi-e frică de suferință, nu mi-e frică de nimic, decât doar de voința mea proprie, ia-o de la mine, eu aleg voința ta, definitiv.

citat din
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Marius Robu

Șalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreție,
Trăiesc din amețeala cerului;
Tu ești o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-și caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aș da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu șoimii și areții,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălțimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipsește,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
și, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Și mor, și mori.

Fie-ne țărâna ușoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Și nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Șalom!

poezie de din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Mocănească

Mărunt ca ploile de toamnă
Mi-e sufletul. Și vântul bate
Noian de frunze scuturate
Mi-s amintirile, măi doamnă.

Mai ud, mai greu ca niciodată
Mi-e trupul. Vântul s-a oprit,
Noian de codru desfrunzit
Mi-s amintirile, măi fată.

poezie de (2003)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi și
mi-a numărat bătăile de inimă
ca și cum aș fi pierdut câteva
semnificația gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
țigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoțat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi țineam inima în mână
și zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
și cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea și
neputința de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Sunt un biet moldovan...

Sunt un biet moldovan
Și mi-e soarta amară
Nu-s Ion ci Ivan
Și nu domn ci tovărăș

Desparțit de ai mei frați
De ghimpat ă hotară
M-am lăsat împăcat
Cu a mea soartă amară

M-au făcut comunist
Și-am ajuns de ocară
Stalinist- bodiulist
Și mancurt fără țară

Cu fanfare întîlneam
Pe "nacealnici" la gară
Și-n Rusia căram
Pîinea mea cea amară

Și ca musca muream
"Ridicat" înrt-o seară
Și-n Siberii visam
La Moldova natală

M-au înscris în kolhoz
Într-o noapte de vară
Și de-atunci nu mai am
Nici imaș nici mioară

Cu alfabet ne-nteles
Și cu graiul- povară
Eu cîntam pînă mai ieri
Cit mi-e viața de dragă

Sunt un biet moldovan
Mai blajin ca mioara
Cu credința în neam
Cu credința în Țară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Fără "starșii tovarișhi"

Fără bici si lozinci
Ce-și pierdură valoarea
Fără acei comuniști
Ce-mi (f...) vinduseră Țara

Bucovina-i la nord
Si la sud... Basarabie
Reunită-ntrun tot
Revedea-te voi oare?!

Sunt un biet moldovean
Mai blajin ca mioara
Cu credința-n neam
Cu credința în Țară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Că la deal că la vale???!!!

Sculeni Podul de Flori
6 mai 1990

poezie de (6 mai 1990)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nec plus ultra

Țin în mână hățurile propriei ființe,
Nu mă port cu mănuși cu mine însumi,
Ca o torță mi-e Cuvântul, noli me tangere.
Nu-s Adonis, nici Esop, sunt cumsecade,
Nu aduc elogii gratuite, nici nu trag pe sfoară
Nici pe mine.
Împreună merg cu mine însumi,
Uneori mă lupt cu mine,
Niciodată nu câștig, dar nici nu pierd,
Moștenire las doar scrisuri, scrisuri,
Vântul le-o purta spre alte țărmuri,
știu că atârnăm cu toți de-o ață,
dracu' știe cât o să mai țină.
Trece greu doar timpul neiubirii,
Sorb cuvintele ce le aud în vise,
Mă primiți cum sunt sau nu e bine
Să întreb? Mai știi, doar El mă știe.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Doina Bonescu

Stilul de viață

Am stilul meu, nimic nu schimb
Nu vreau, nu pot si nici nu stiu
Ca sa privesc altfel in zori
La multi, grabitii trecatori
Care au gand departe dus
Si pentru ei desigur nu-s
Decat persoana oarecare
Venita-n drum din intamplare

Am stilul meu de-a exista
Si pentru nimeni n-as schimba
Nici vorba mea nealterata
Nici patima din gand curata
De a trai cinstit si drept
Chiar daca pasul mi-e incet

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Credința

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
și cald,
care sfarmă asfințitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici ființă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
și nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi și înainte,
mângâiate și cuminți,
fără frați, fără părinți...

Iar eu cred...
Și cred în ele...
Și trăiesc
Fără ființă
Din credință...

poezie de
Adăugat de Larisa AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dor de noi...

Ca niciodată azi mi-e dor de tine,
Și-atât de mult aș vrea să îți vorbesc,
Iar zâmbetu-ți candid să-l țin pentru mine,
Ca-n zilele ce vor veni... să pot să trăiesc.
Ca niciodată azi am vrut să-ți scriu,
Dar cuvintele în neant au dispărut,
Chinul inimii am crezut că pot să-l descriu,
Dar e prea dureros, iar tocul mi-e mut.
Ca niciodată azi am vrut să-ți șoptesc
Vorbe dulci, să râd cu lacrimi de fericire,
Chiar și ochii frumoși voiam să ți privesc,
Să simți că am nevoie de tine, de-a ta iubire.
Ca niciodată azi mi-am dorit să te-mbrățișez,
Să te ating, să-mi poți simți inima cum bate,
Dar nu ești lângă mine, iar eu mă dezintegrez,
Nici gândul nu te ajunge, ești mult prea departe.
Ca niciodată azi inima-mi tristă mi-a plâns,
Lacrimi de argint pe obraz curgând puhoi,
Chiar și sufletul de tristețe mi-a fost învins
Și mi-e atât de dor de tine, mi-e dor de noi...

poezie de (22 ianuarie 2015)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauți, m-am ascuns în mine
Și lacăte de gheață-am pus la porți;
Mă ninge liniștit și mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorți

Toți îngerii goniți din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopțile, pe un coșmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat și vara minte,
A coborât și iadul pe pământ.

Și gustu-i de cenușă și tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă și mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu ești și nici eu nu-s.

Eu în deșetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Camil Petrescu

Maria Sinești: Uneori nu ma mai înțeleg nici eu. Sunt clipe în viața mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheață un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viața mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două ființe: una josnică, mărginită și lașă... Of! Mi-e scârbă de tot și totuși există în mine o ființă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!

replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de (1918)
Adăugat de Alexandra GheorgheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Un om intre oameni" de Camil Petrescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.90- 23.99 lei.

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Și dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Și mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, și ți-am greșit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ți-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, și simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, țâșnească din pământ.
Și iată ce minune, izvorul izvorește
Apa să se adune, un semn... că mă iubește.

Beau apă de izvor, e limpede și rece
Și mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aș vrea să mă opresc
Și dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruțule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguțule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aș vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, și mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorință
Spune-mi, ce ți-am făcut, de nu mai ai putință?

Și dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Ființă însetată, și lângă ea un dor.
Și dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Ființa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Ființa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greșit!
Simt o durere rece, și dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, și dorul meu visează.
Viseaz'-a ta ființă, ființă însetată
Având a mea dorință, să fie sărutată.

Și te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Ființă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Și dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda PăvălacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Mi-e nichita

mi-e dor de vorbe coapte-n miez de iarna,
mi-e dor de jocul nostru de-a ispita
mi-e foame de cuvinte, dor de sunet
si-n sange, creier, nervi imi e nichita

mi-e prea devreme pentru-asa tacere
mi-e prea tarziu sa cresc la san clipita
mi-e cald, prea cald in iarna asta noua
la antipod; mi-e dor si mi-e nichita

nu-s eu, de data asta, cea tradata,
ca niciodata, nu sunt eu ranita,
mi-e dor nebun de verbe, de poeme
mi-e „rasu’-plansu’’ viu si mi-e nichita

pe urma ta de pasi imi pun sandaua
si tocul ei iti bate-n cuie cripta
in care te ingrop-o amintire
iar eu raman sa-mi fie doar nichita

alerg prin versul lui cu lumanarea
sa descifrez la fumul ei sanscrita
iubirilor de el ciudat cantate
caci, in sfarsit, mi-e dor si mi-e nichita…

poezie de
Adăugat de Andrada IosifanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viață, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârșit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine și mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greșit și ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranță-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viață-ntreagă...
Iubire veșnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana SimionescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Eu, om, un biet nimic...

A fost, a fost cândva, dar nu acum...
Acum nu e nici ură, nici iubire!
Și amintirea noastră e un fum...
Fum e și calea către fericire...

Lumescul s-a topit în ne-lumesc...
Cu ce-am plătit, cine mai poate ști?!
Nici eu, în mine, nu te regăsesc,
Căci te-am pierdut cândva,-ntr-o bună zi.

Ce caut?! Oh, nimic! Doar pașii mei
Ce-au scormonit, stăpâni pe ne-crezare,
Alese urme... Ce caut eu?!
Eu, om, un biet nimic, stea căzătoare...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oh, tu, iubitul meu!

Oh, tu iubitul meu
Cat te iubesc de tare...
Ma arde sufletul
Si parca-mi moare
Atunci cand nu esti langa mine
Ca sa te simt, ca sa te am
Sa fiu o parte din tine..
***
Si cat de neputincioasa ma simt
Cand tu esti acolo
Iar eu aici,
Si-as vrea sa dau totul la o parte...
Sa nu existe nimic intre noi,
Nici munti, nici ape, nici strazi
Nici oameni, nici plante, nici case..
Sa fim doar noi, doar tu si eu...
Iar restul sa nu mai conteze..
***
Mi-e foame de tine
Mi-e pofta de privirea ta
Mi-e dor de existenta ta...
Si stau acum, aici in camera mea
Iar tu.. acolo undeva..
De ce nu vii iubirea mea..?

poezie de
Adăugat de Petronela NisanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Fernando Pessoa

Poezii discontinue

Poezii discontinue


Realitatea înfricoșătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aș putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – și că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Și poate voi mai scrie încă multe.
Deși-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-și proclamă-întotdeauna existența.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existența ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Și realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu știu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar știu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Și fără ideea că alții aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Și m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aș fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenție
de-a mea.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook