Autopsia neantului

Niciodată nu mi-e dor de mine.
Nu-s decât clipa care-şi recunoaşte căderea.
Sunt verbul care nu exprimă
nici fiinţă, nici lucrul.
Uit că mi-am pierdut amintirile,
pietricele pe un biet drum.
Să aplaud ceea ce mă nimiceşte:
vântul, viscolul,
voinţa de-a nu fi nimic?
Ce fosilă se-agită
în plămânii mei?
M-am decis să fac autopsia neantului.
Să fiu abstract mi-e de ajuns
ca să merit
cea mai pură absenţă.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi uneori mi-e dor de mine... Mi-e dor de tot ce-a fost şi nu mai este, de copilărie, de vremuri apuse! Uneori îmi aduc aminte de trecut, şi mi-e dor de un miros, de un gust, de o voce... Mi-e dor de prieteni pe care nu i-am întâlnit niciodată, de oameni cu care nu am mai vorbit sau mi-e dor de cei care s-au dus şi de cei de la care nu mi-am luat rămas bun. Mi-e dor de lucrurile pe care le-am trăit şi de lucrurile la care am renunţat, şi nu m-am bucurat total. Uneori vreau să găsesc nu ştiu ce... Nu ştiu unde... Să regasesc ceva ce nici măcar nu ştiu ce este sau unde l-am pierdut.
Şi uneori mi-e dor de mine... de cea care am fost.

Ioana Creţu în Şoapte (29 martie 2022)
Adăugat de Ioana Cretu ( C.I)
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

Când mi-am pierdut întâia carte
şi m-am ascuns în cea de-a doua
găsindu-mi siguranţa în a treia,
în cea de-a doua mi-am pierdut
du doar speranţa... -

Uitat de fiecare frază
scuipat de literele şchioape
m-am pus pe drum sa-mi caut o lume
în care nici păcatul cărţii
nici pierderile nu sunt otrăvite.

Aşa ajuns în ţara anilor din urmă
în ţara orelor în care m-am născut
m-am regăsit un pui de om în faşă
şi fericit şi plin de siguranţă.

Dar a venit tata şi când m-a văzut
m-a strâns în prima carte ce-a găsit-o,
apoi s-a dus acasă luându-şi arma
şi a împuşcat cu două gloanţe barza
ce m-a adus sub aripi cu trei cărţi.

poezie de Christian W. Schenk din Elegii Coliconeze, III (2001)
Adăugat de Gheorghe Papuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temerile unei pietricele de praf de stele

Mi-e teamă că ne vom pierde,
printre mii de semnale şi unde,
explorând atâtea planete şi stele,
miliarde pietricele minuscule.

Mi-e teamă că Universul
e aproximativ infinit
că-n ecuaţia iluziei
nu e nimic greşit.

Mi-e teamă că ne vom pierde
în iubiri terestre.
Mi-e teamă că ne vom aprinde
în lumini interstelare.

Mi-e teamă de teama din noi,
în cele din urmă stim amândoi,
cât de firave sunt două pietricele,
iluzii din particule de praf de stele.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, eu aleg totul! Nu vreau să fiu un sfânt oarecare, nu mi-e frică de suferinţă, nu mi-e frică de nimic, decât doar de voinţa mea proprie, ia-o de la mine, eu aleg voinţa ta, definitiv.

citat din Sfânta Tereza de Lisieux
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şalom Sabat

Eu sunt un vultur plin de măreţie,
Trăiesc din ameţeala cerului;
Tu eşti o pană dintr-o aripă
De altă culoare:
Nepotrivită, zbârlă, purtată de vânt,
Ce-şi caută locul prin aripi străine,
Iar eu nimic n-aş da pe tine.

De la o vreme, însă,
Eu zbor cu şoimii şi areţii,
Căci mi-am pierdut o pană care
M-ar fi purtat unde mi-e locul,
Cât mai apropiat de soare.

De la înălţimea la care m-am coborât,
Văd mai bine
Că pana ta e tot ce îmi lipseşte,
Că sunt condamnat la picaj,
Că ai o misiune mai înaltă
şi, oricum ai fi, nu sunt fără de tine
Decât o eclipsă, pana mea lipsă.

Când nu pot să zbor, de tine mi-e dor;
Facem parte dintr-un tot,
Fără el să zbor nu pot,
Nici tu nu zbori,
Şi mor, şi mori.

Fie-ne ţărâna uşoară
Ca pana ce zboară,
Ci nu atât de grea
Ca tine, pana mea,
Şi nici la fel ca mine
Când zbor lipsit de tine.

Sabat Şalom!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (28 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mocănească

Mărunt ca ploile de toamnă
Mi-e sufletul. Şi vântul bate
Noian de frunze scuturate
Mi-s amintirile, măi doamnă.

Mai ud, mai greu ca niciodată
Mi-e trupul. Vântul s-a oprit,
Noian de codru desfrunzit
Mi-s amintirile, măi fată.

poezie de Marius Robu (2003)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, vis sau realitate

m-a privit în ochi şi
mi-a numărat bătăile de inimă
ca şi cum aş fi pierdut câteva
semnificaţia gestului
făcea parte
dintr-un
scenariu ascuns ochilor
privirea sa mută mă trecea
dintr-un gând într-altul
traversând pustietatea din mine
am avut impresia că am murit
era prima oară când
m-am văzut
alergând prin copilărie
pe un drum către ceea ce am fost
l-am văzut pe tata punând
ţigle pe casă
mama întindea rufele la uscat
fratele cel mic
îmi fura din bomboanele
puse sub pernă
Dumnezeu
cocoţat pe un nor
îmi vorbea din priviri
eu îmi ţineam inima în mână
şi zâmbeam

sunt sigur că am fost eu
dialogam cu mine
cu tata cu mama
cu fratele cel mic
şi cu Dumnezeu

sunt eu
mi-e dor de atunci
mi-e dor de mine
mi-e dor de ai mei
mi-e dor de voi
mi-e dor de Dumnezeu
trist
îmi pândesc amintirea
timp în care
citesc pe silabe iubirea şi
neputinţa de a mai fi
ceea ce am fost...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un biet moldovan...

Sunt un biet moldovan
Şi mi-e soarta amară
Nu-s Ion ci Ivan
Şi nu domn ci tovărăş

Desparţit de ai mei fraţi
De ghimpat ă hotară
M-am lăsat împăcat
Cu a mea soartă amară

M-au făcut comunist
Şi-am ajuns de ocară
Stalinist- bodiulist
Şi mancurt fără ţară

Cu fanfare întîlneam
Pe "nacealnici" la gară
Şi-n Rusia căram
Pîinea mea cea amară

Şi ca musca muream
"Ridicat" înrt-o seară
Şi-n Siberii visam
La Moldova natală

M-au înscris în kolhoz
Într-o noapte de vară
Şi de-atunci nu mai am
Nici imaş nici mioară

Cu alfabet ne-nteles
Şi cu graiul- povară
Eu cîntam pînă mai ieri
Cit mi-e viaţa de dragă

Sunt un biet moldovan
Mai blajin ca mioara
Cu credinţa în neam
Cu credinţa în Ţară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Fără "starşii tovarişhi"

Fără bici si lozinci
Ce-şi pierdură valoarea
Fără acei comunişti
Ce-mi (f...) vinduseră Ţara

Bucovina-i la nord
Si la sud... Basarabie
Reunită-ntrun tot
Revedea-te voi oare?!

Sunt un biet moldovean
Mai blajin ca mioara
Cu credinţa-n neam
Cu credinţa în Ţară

Sunt un biet moldovan
La rascruce de cale
Încotro s-o apuc
Că la deal că la vale???!!!

Sculeni Podul de Flori
6 mai 1990

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 1990)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nec plus ultra

Ţin în mână hăţurile propriei fiinţe,
Nu mă port cu mănuşi cu mine însumi,
Ca o torţă mi-e Cuvântul, noli me tangere.
Nu-s Adonis, nici Esop, sunt cumsecade,
Nu aduc elogii gratuite, nici nu trag pe sfoară
Nici pe mine.
Împreună merg cu mine însumi,
Uneori mă lupt cu mine,
Niciodată nu câştig, dar nici nu pierd,
Moştenire las doar scrisuri, scrisuri,
Vântul le-o purta spre alte ţărmuri,
ştiu că atârnăm cu toţi de-o aţă,
dracu' ştie cât o să mai ţină.
Trece greu doar timpul neiubirii,
Sorb cuvintele ce le aud în vise,
Mă primiţi cum sunt sau nu e bine
Să întreb? Mai ştii, doar El mă ştie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stilul de viaţă

Am stilul meu, nimic nu schimb
Nu vreau, nu pot si nici nu stiu
Ca sa privesc altfel in zori
La multi, grabitii trecatori
Care au gand departe dus
Si pentru ei desigur nu-s
Decat persoana oarecare
Venita-n drum din intamplare

Am stilul meu de-a exista
Si pentru nimeni n-as schimba
Nici vorba mea nealterata
Nici patima din gand curata
De a trai cinstit si drept
Chiar daca pasul mi-e incet

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de noi...

Ca niciodată azi mi-e dor de tine,
Şi-atât de mult aş vrea să îţi vorbesc,
Iar zâmbetu-ţi candid să-l ţin pentru mine,
Ca-n zilele ce vor veni... să pot să trăiesc.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi scriu,
Dar cuvintele în neant au dispărut,
Chinul inimii am crezut că pot să-l descriu,
Dar e prea dureros, iar tocul mi-e mut.
Ca niciodată azi am vrut să-ţi şoptesc
Vorbe dulci, să râd cu lacrimi de fericire,
Chiar şi ochii frumoşi voiam să ţi privesc,
Să simţi că am nevoie de tine, de-a ta iubire.
Ca niciodată azi mi-am dorit să te-mbrăţişez,
Să te ating, să-mi poţi simţi inima cum bate,
Dar nu eşti lângă mine, iar eu mă dezintegrez,
Nici gândul nu te ajunge, eşti mult prea departe.
Ca niciodată azi inima-mi tristă mi-a plâns,
Lacrimi de argint pe obraz curgând puhoi,
Chiar şi sufletul de tristeţe mi-a fost învins
Şi mi-e atât de dor de tine, mi-e dor de noi...

poezie de Daciana Lazăr (22 ianuarie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am ascuns în mine...

Să nu mă cauţi, m-am ascuns în mine
Şi lacăte de gheaţă-am pus la porţi;
Mă ninge liniştit şi mi-este bine,
Când lângă mine mi-am adus consorţi

Toţi îngerii goniţi din raiul verde
În care înfloream cu tine-n gând,
Cu albul lor, nesomnul, să-mi dezmierde
Când nopţile, pe un coşmar, le vând.

Să nu îmi scrii, nu mai citesc, iubite!
S-au risipit cuvintele în vânt.
Minciuna te-a-nfiat şi vara minte,
A coborât şi iadul pe pământ.

Şi gustu-i de cenuşă şi tăciune
Îl simt pe buze, când, timid, mai strig
Spre dumnezei, mimând o rugăciune,
Dar, mi-e atât de iarnă şi mi-e frig!

Eu m-am ascuns de noi, ca de-o povară
Pe care am purtat-o ca Iisus,
Ducându-mi crucea, ca pe-o primăvară
În care-acum nu eşti şi nici eu nu-s.

Eu în deşetul alb cu mii de stele,
Tu, sub potopul lacrimilor mele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria Sineşti: Uneori nu ma mai înţeleg nici eu. Sunt clipe în viaţa mea pe care, când mi le amintesc, mă îngheaţă un fior din cap până în picioare. Rătăcirile astea din viaţa mea... câtă josnicie inutilă... Mi-e silă de mine... Gândesc uneori că sunt în mine două fiinţe: una josnică, mărginită şi laşă... Of! Mi-e scârbă de tot şi totuşi există în mine o fiinţă care suferă, care plânge... care sângerează pentru toate josniciile celeilalte!

replici celebre din piesa de teatru Jocul Ielelor, scenariu de Camil Petrescu (1918)
Adăugat de Alexandra Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e nichita

mi-e dor de vorbe coapte-n miez de iarna,
mi-e dor de jocul nostru de-a ispita
mi-e foame de cuvinte, dor de sunet
si-n sange, creier, nervi imi e nichita

mi-e prea devreme pentru-asa tacere
mi-e prea tarziu sa cresc la san clipita
mi-e cald, prea cald in iarna asta noua
la antipod; mi-e dor si mi-e nichita

nu-s eu, de data asta, cea tradata,
ca niciodata, nu sunt eu ranita,
mi-e dor nebun de verbe, de poeme
mi-e „rasu’-plansu’’ viu si mi-e nichita

pe urma ta de pasi imi pun sandaua
si tocul ei iti bate-n cuie cripta
in care te ingrop-o amintire
iar eu raman sa-mi fie doar nichita

alerg prin versul lui cu lumanarea
sa descifrez la fumul ei sanscrita
iubirilor de el ciudat cantate
caci, in sfarsit, mi-e dor si mi-e nichita…

poezie de Loredana Tudor Tomescu
Adăugat de Andrada Iosifan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, om, un biet nimic...

A fost, a fost cândva, dar nu acum...
Acum nu e nici ură, nici iubire!
Şi amintirea noastră e un fum...
Fum e şi calea către fericire...

Lumescul s-a topit în ne-lumesc...
Cu ce-am plătit, cine mai poate şti?!
Nici eu, în mine, nu te regăsesc,
Căci te-am pierdut cândva,-ntr-o bună zi.

Ce caut?! Oh, nimic! Doar paşii mei
Ce-au scormonit, stăpâni pe ne-crezare,
Alese urme... Ce caut eu?!
Eu, om, un biet nimic, stea căzătoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tu, iubitul meu!

Oh, tu iubitul meu
Cat te iubesc de tare...
Ma arde sufletul
Si parca-mi moare
Atunci cand nu esti langa mine
Ca sa te simt, ca sa te am
Sa fiu o parte din tine..
***
Si cat de neputincioasa ma simt
Cand tu esti acolo
Iar eu aici,
Si-as vrea sa dau totul la o parte...
Sa nu existe nimic intre noi,
Nici munti, nici ape, nici strazi
Nici oameni, nici plante, nici case..
Sa fim doar noi, doar tu si eu...
Iar restul sa nu mai conteze..
***
Mi-e foame de tine
Mi-e pofta de privirea ta
Mi-e dor de existenta ta...
Si stau acum, aici in camera mea
Iar tu.. acolo undeva..
De ce nu vii iubirea mea..?

poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Petronela Nisan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii discontinue

Poezii discontinue

Realitatea înfricoşătoare a lucrurilor
Constituie descoperirea mea de zi cu zi.
Fiecare lucru este ceea ce este.
Cum aş putea să explic cuiva cât de mult
Mă bucură asta – şi că asta-i de ajuns?

Să fii întreg, e de ajuns pentru a exista.

Am scris destul de multe poezii
Şi poate voi mai scrie încă multe.
Deşi-s atât de diferite unele de altele,
Fiecare poezie a mea demonstrează ceea ce-am spus,
Deoarece fiecare lucru care există-şi proclamă-întotdeauna existenţa.

Uneori eu însumi sunt ocupat să privesc o piatră,
Nu încep prin a medita dacă ea simte sau nu simte,
Nu încerc să mă conving că mi-e soră,

Dar mă bucur pentru existenţa ei ca piatră,
Mă bucur că nu simte nimic,
Mă bucur că nu-i deloc înrudită cu mine.

Câteodată aud cum bate vântul
Şi realizez: chiar numai pentru a auzi cum suflă vântul
merită să te fi născut.

Nu ştiu ce vor crede cei care citesc ce-am scris eu:
Dar ştiu că trebuie să fie ceva bun,
pentru că gândesc aceste lucruri fără niciun efort –
Şi fără ideea că alţii aud ce gândesc,
Pentru că gândesc fără gânduri,
Pentru că spun doar ceea ce spun cuvintele mele.

Odată m-au catalogat drept un poet materialist
Şi m-am admirat pe mine însumi pentru că niciodată
Nu mi-a trecut prin cap c-aş fi putut primi un nume, orice nume.
Nici măcar nu sunt poet: Eu văd.
Dacă ceea ce scriu are o anume valoare, nu eu sunt cel
valoros.
Valoarea este acolo, în versurile mele.
Toate acestea n-au legătură cu vreo intenţie
de-a mea.

poezie de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!