Niciodată n-am crezut cu adevărat în miracole; ea nu mi-a făcut nici măcar de departe impresia că ar fi o zână sau o fantomă; părea - şi tocmai acest fapt mă lega de efigia ei mişcătoare - prea vie. De aceea, mi-a venit deodată ideea să caut în singura direcţie în care o putea lua o fiinţă umană abătută de la drum: plaja. Evident, pustie la acea oră, cum puteai judeca în penumbră, eliberată până departe de apele retrase ale oceanului, după cum o indica foşnetul moale al valurilor. Mi-am scos pantofii şi am înaintat. Mi-a trebuit ceva timp până s-o văd, într-atât hainele-i albe se confundau cu pânzele de spumă. Mersese cât mai aproape de valuri; le contempla nemişcată, în picioarele goale, retrăgându-se cu un uşor salt graţios numai atunci când izbeau prea tare, în restul timpului lăsând broderiile apei să-i înlănţuie gleznele.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara aceea, eram mai degrabă ogar decât fantomă. Şi alcoolul avea o contribuţie, şi e momentul să mărturisesc că eram la cel puţin al treilea rom cu coca atunci când frumoasa apariţie mi-a intrat în viaţă.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile făceau parcă nişte semne ciudate. Şi Gretchen şi-a scos pantofii la care ţinea mai mult decât la orice şi i-a aruncat în apă; pantofii însă au căzut prea aproape şi valurile i-au adus la mal. Ai fi zis că râul nu voia să ia ce-avea ea mai scump, deoarece Karl nu era la el. Gretchen a crezut că n-a aruncat pantofiorii destul de departe şi atunci s-a suit într-o luntre care era legată în păpuriş, s-a dus până la capătul ei şi a aruncat pantofii în apă. Luntrea însă nu era legată bine şi, când fetiţa s-a repezit să arunce pantofii, s-a desprins de ţărm şi a pornit pe apă. Gretchen, când a văzut aşa, a vrut să se întoarcă şi să sară pe mal, dar luntrea acuma ajunsese departe şi pornise pe râu în jos.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, fie, dacă insişti... Când am plecat de la supercomputer eram într-adevăr răvăşit, dar nu într-atât încât să mă las copleşit de cele văzute. Însă din cauza asta, m-am învârtit într-una prin oraş, ca un tont, cu gândurile aiurea, sucind problema pe toate feţele, posibile şi imposibile; n-am ajuns la nici o concluzie, decât cea pe care tocmai ţi-am spus-o şi ţie, anume, mă voi lămuri direct cu ei, când vom ajunge acasă, pe Terra. Până atunci, abandonez orice încercare de a afla ceva în acest sens şi accept doar realitatea pe care o ştiu eu, adică aceea în care blondul e sigur tatăl meu; nimic altceva! Deci, din punctul meu de vedere, sunt un Enka şi aşa voi rămâne în continuare! Dar tot în acea zi, seara, în final am intrat într-un restaurant...
Mihai: Şi ai dat de Lia.
Lucian: Nu, de Maria. Blonda era acolo, la o masă, singură, fără Nick, aşa că m-am aşezat lângă ea, la masă. Şi ştii cum e ea, mereu un zâmbet, plină de voie bună, mi-a alungat cu felul ei de-a fi orice gânduri neplăcute, legate de mama, sau de oricine altcineva. Asta doar până când, da, a apărut şi Lia, împreună cu Sid. Au intrat tocmai în acel restaurant şi culmea, s-au aşezat la o masă, exact în faţa mea! N-am să susţin că s-ar fi aşezat intenţionat drept la acea masă, însă... I-aş fi văzut şi fără să vreau, fără să privesc în direcţia lor... Era de-a dreptul ridicol! Jenant! Blonda mi-a spus de multe ori să părăsim restaurantul, sau măcar să ne mutăm la altă masă, sau cel puţin să schimbăm locurile, ca să nu-i mai văd, dar eu, ca de obicei, încăpăţânat, nu şi nu! Ar fi trebuit să-i fi dat ascultare şi aş fi evitat ceea ce a urmat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată eram la oră şi a trebuit să mă interpretez pe mine atunci când sunt singur la mine în cameră. Şi cum nu avusesem niciodată camera mea, a trebuit să improvizez. Mama mi-a spus că actoria este pentru oamenii bogaţi şi că ar trebui să-mi caut de lucru. M-am lăsat de liceu după doi ani, dar n-am uitat ce mi-a spus profesoara, că am jucat natural. Nu ştiu care este diferenţa dintre a fi natural şi a fi real.

citat din Al Pacino
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce m-a apucat, am prins-o de mijloc, ca pentru a o ajuta să coboare de pe capotă, şi mi-am apropiat buzele de ale ei. N-a avut nici cea mai mică mişcare de surpriză şi dintr-o dată, ca şi cum se aştepta la aşa ceva, ca şi cum era cât se poate de veşnic de firesc, mi-a dat sărutul cel mai profund, cel mai lung şi cel mai voluptuos pe care l-am împărtăşit vreodată noaptea.

Dominique Noguez în Dragoste neagră (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoţii în legătură cu începerea liceului. Ştiu că o să întâlneşti oameni care să te înţeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ţi spun. Este cineva cu adevărat special în viaţa mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă şi amuzantă şi frumoasă şi simplul fapt că face parte din viaţa mea mă nelinişteşte şi nu mă lasă să dorm noaptea. Şi când mă gândesc la o persoană căreia aş putea să-i vorbesc despre asta, care va înţelege, singura care îmi vine în minte eşti tu. Şi asta e o problemă pentru că tu eşti cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ţi-a crescut bretonul timp de şase luni până când luni ai reuşit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân şi să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca şi tu să te gândeşti la mine. Dacă aş încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că vieţile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviţi unul pentru celălalt. Dar noi ne înţelegem unul pe altul şi ne pasă şi cred că aşa va fi şi peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mi-a spus ca cel mai departe ajungi cu sufletul şi cu mintea, nu cu picioarele, iar eu vreau să călătoresc departe, până la povestea mea de iubire. Atât.

Mihaela Rădulescu în Nişte răspunsuri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lutul

M-am lovit de mal şi-am fost bătut de valuri
Ajuns pe ţărm m-au călcat în picioare umbrele serii
Soarele m-a secat de vlagă până când tu ţi-ai murdărit mâinile cu mine
Niciodată până atunci nu am mai simţit atingerea ta
Şi cu zâmbet nămolos am crezut că am scăpat de obscuritatea rădăcinilor de salcie
Până când am simţit din nou atingerea apei.
m-ai frământat şi m-ai zdrobit în palme
mi-ai spus să mă despart de bulgări
şi mi-ai frânt tăria de-am devenit moale...
ţi-ai consumat energia învârtind morile,
sforile ce roteau masa pe care mi-ai aşezat forma,
ameţeala rotundului ce mi-a luat minţile;
până când nemaiştiind ce se întâmplă cu mine
m-am lăsat când pe o parte când pe alta dupa forma palmelor tale.
Eu, lutul!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, ce proastă putuse fi în momentul în care depusese afurisita aceea de reclamaţie împotriva comandantului misiunii! Ar fi trebuit s-o rupă imediat în zeci de mii de bucăţele; sau şi mai bine, să n-o fi scris deloc! Dar o scrisese; ba o şi depusese, semnată, de mâna ei, iar asta o îndepărta mult faţă de el. Ea însă... Sentimentele ei... Ah, dacă ar şti el! Dar cum să ştie el ceva ce nici măcar ea nu ştia prea bine?! Ah, ce dificil i se părea totul Liei! La ce-o putea ajuta psihologia sau psihiatria în asemenea cazuri, în care era şi ea direct implicată? Bineînţeles, cu nimic. Mama ei avu de aşteptat aproape până la 08.00 ca ea să fie echipată, gata de plecare. Se apropie timid, încet, cu paşi mărunţi de mama ei, mai ales că acum era şi domnul Virgil Stancu acolo. Tatălui ei ce-o să-i mai spună? Ar prefera ca dânsul să n-o întrebe nimic, dacă s-ar putea, să nici n-o observe, s-o ignore. Era oare posibil? Evident, nu!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată prea

Ţi-am spus:
Hai să împărţim
Nopţile pe lumină
Şi zilele pe întuneric
Să le amestecăm pestriţ
Până rămân fără umbre,
În echilibru,
Ca o cumpănă
Cu braţele egale:
Niciodată prea sus
Niciodată prea jos....
Mi-ai zâmbit:
Hai să ne împărţim
Tu să iei răsăritul,
Când vine,
Eu să-mi colorez amurgul,
Când pleacă;
Să le despărţim
Ca stropii de ulei în apă
Când se întâlnesc din greşeală:
Niciodată prieteni
Niciodată duşmani...

Ţi-am răspuns:
Hai să vezi!
Răsăritul meu cântă
A amurg zdrobit
Şi-a înserare subită.
Amurgul tău îşi plânge
Lumina pierdută
Căci una sunt,
Scobite-n jumătăţi,
Ca sunetul şi ecoul în pustie:
Niciodată prea aproape,
Niciodată prea departe...

poezie de Gabriela Chişcari (3 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem dintr-un timp tăcut

Inima mi s-a frânt...
Şi când s-a frânt s-a făcut linişte absolută.
Timpul a tăcut.
De atunci nu te mai caut.
Nu că nu mi-ar păsa:
Îmi pasă mult,
Dar trebuie să merg mai departe
În timpul ăsta tăcut.
Nu mi-a lipsit ceea ce ai arătat că eşti,
Mi-a fost dor de ceea ce credeam că eşti.

poezie de Camelia Opriţa din Jurnal
Adăugat de Georgiana@D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut portretul lui Hegel

Eu n-am văzut niciodată
Portretul lui Hegel,
Mi-a lipsit momentan
De pe toate cărţile.

Am auzit însă că există
La un anticariat.
Nu prea departe de-aici,
O fotografie de-a lui, înfăţişându-l
În clipa când trece
Peste toate sistemele filozofice,
Ca viermele de mătase
Pe frunzele de dud.

Trebuie să fie ceva neobişnuit şi frumos,
Electric.
Ceva ca omul.

Într-o zi o să-mi fac timp.
Mă voi repezi până-acolo
Şi, rugând toate cuvintele
Să mă lase singur cu Hegel,
Îl voi privi tăcut
Câteva minute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul vieţii

Iubirea imensă şi fără măsură ce se revarsă în mine,
Atunci când iubesc, îmi iluminează fiecare părticică a fiinţei mele
şi îmi inundă pentru totdeauna universul lăuntric
cu o mulţime de mesaje tainice ce provin de la Dumnezeu.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt niciodată sigur, ci îmbrăţişat de Dumnezeu Tatăl.

Energia cea tainică a iubirii, ce provine de la Dumnezeu Tatăl,
Se revarsă în valuri prin mine atunci când iubesc şi
astfel devine cu putinţă să îmbrăţişez şi să ofer iubire
fiecărei fiinţe umane ce există pe acest Pământ
şi totodată merită să-mi primească iubirea.
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că am savurat şi savurez fără încetare
Nectarul cel divin al vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mă mai simt niciodată însingurat sau singuratic.

Dat fiind faptul că m-am adăpat şi mă adap fără încetare
de la fântâna cea magică a vieţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
Nu mă mai simt niciodată un veşnic însetat.

Dat fiind faptul că energia mirifică a timpului
mi-a şoptit într-un mod tainic la ureche
cântecul manifestării atemporale,
care mă face să basculez în eternitate,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai simt niciodată starea de oboseală sau de vlăguire.

Dat fiind faptul că viaţa trăită intens şi plenar
mi-a dezvăluit în mod gradat misterul fascinant al morţii,
Tocmai de aceea, în această viaţă
nu mai sunt deloc înfricoşat.

poezie din Aforisme şi cugetări despre viaţă
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anamaria m-a cerut prima dată în căsătorie. Eu sunt mai timid. Mă frământam să găsesc ceva frumos, original, dar ea mi-a luat-o înainte, simplu..."Vreau să fii bărbatul meu pentru restul vieţii şi pentru încă 10.000.000 de vieţi". Aşa mi-a spus şi eu am răspuns "da". După, mi-a venit să mor că nu am fost eu primul. Dar în fiecare an o cer de nevastă şi aşa o voi cere an de an.

citat din Laurenţiu Reghecampf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!