Atunci am înţeles

Atunci am înţeles, tu erai singură
în cenuşiul mat al humii
eu însămi stam la capul tău
ca la celălalt capăt al lumii.

Preotul cânta slujba obişnuită
dascălii îngânau partea lor
mă uitam cum cad bulgării peste tine
şi mă miram cum nu mor.

Tata plângea, dar trăia mai departe
lacrimile mamei erau secate
copiii tăi nu ştiau încă să plângă
vântul nu ştia peste ce bate.

Legăna crucea de lemn pe care scria
că te-ai dus la treizeci de ani neîmpliniţi
cu liniştea cu care legăna
crângul de pomi înfloriţi.

Îmi amintesc bine, tu erai singură
în cenuşiul mat al humii
eu însămi stam la capul tău
ca la celălalt capăt al lumii.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură

Singură trec printre ape
Singură, singură iară
Ochiul luminii aproape
Plânge cu lacrimi de ceară.
Singură stau lângă mare
Singură, singură-n rugă
Stau lângă-un capăt de zare
Zarea-i pornită să fugă.

Singură stau lângă Tine
Mâinile-s aripi tăcute
Cad în departe străine
Stele de lut desfăcute.

Singură vin să Te caut
Singură-aştept şi mă doare
Cântă departe un flaut
Cântă cu mine şi moare...

poezie de Adriana Cristea (12 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 56 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul a topit mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim...

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 66 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi realitate

Bradul din faţa casei mele
era cât muntele de mare
celulele crescute aiurea în şoldul tău
erau cât un lagăr de concentrare.

Tu erai singura deţinută
tu stăpâneai lagărul monstruos
fără milă şi fără-ndurare
tu aveai în mijlocul lui în os

ridicat asemenea unei spânzurători
în care carnea ta va fi atârnată
tu erai bradul din faţa muntelui
pe care erai urcată

de tine însăţi ca de soldaţii împărăteşti
puşi să tragă la sorţi marea ta arsură
srânsă pe trupul plin de vânătăi
ca o cămaşă fără nicio cusătură.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Sora mea de dincolo (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Întreg oraşul era plin de morţi
Ieşiseră pe strada principală
Aşa-mbrăcaţi în hainele de gală
Pe care cât eşti viu nu prea le porţi.

Treceau râzând şi nu-i puteam opri
Păreau că nu mai înţeleg deloc
Că sunt prea mulţi şi nu mai este loc
Şi pentru cei care mai suntem vii.

Ne-nfricoşa grozav fantasticul delir
Dar stam şi ne uitam uimiţi ca la paradă,
Căci fiecare-aveam pe cineva pe stradă
Şi n-am fi vrut să fie închis în cimitir.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca îndelung mângâiat

Ca îndelung mângâiat este trupul său
Leneş un singur ochi i se desface
Asupra capului adus alături
În întunericul în care zace.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Afară e lumină de multă vreme
Un copil cu plânsul abia oprit
Începe în şoaptă să ne cheme.

Tremură glasul lui de miel
Până la singurul ochi deschis
În capul de gresie al femeii tale
Ca într-un dulce vis.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Mâna ta însăţi încercând să ia
O pojghiţă de piatră ca o pleoapă
De pe un loc prin care ar putea vedea.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot visezi iubire

Ce falsă prezenţă eşti fostă iubire,
Ce-ai putut deveni peste noapte,
Prin cuvânt te-ai descris cuminte din fire,
Să-ţi explic ce prezinţi tu prin fapte?

Mi-ai zis în trecut că-s cel vinovat,
Copil imatur, profitor, om de gheaţă,
Eu am fost doar cinstit, însă nu te-am lăsat,
Iar zidul tăcerii tu l-ai pus în faţă.

Închipuita fată cumva a dispărut?
Sunt încă doar eu, nu-i nimeni, nici tu,
Acum revin la tine, tu cam ce-ai mai făcut?
"Te voi iubi neîncetat!" era? Sau poate nu...

Să fie un an, de când ne-am despărţit?
Deşi n-am mai vorbit, eu tot te mai iubeam,
Tu m-ai oftat o lună, brusc te-ai îndrăgostit,
Te-aş fi felicitat dar sincer sufeream...

Apoi iar erai tristă, nici el n-a fost alesul,
La două săptămâni un alt iubit s-arată,
Nu prea v-aţi potrivit, partea cu înţelesul
Nu pari s-o stăpâneşti iubită fată...

Te-am ignorat atunci câteva luni,
Ce- o fi în spatiul ăla mi-e străin,
Te-am regăsit apoi, visai să te cununi,
Iar eu uimit peste putinţă, simţeam cum mă înclin...

N-a fost să fie, aşa-i corect să spunem,
Iar singură, iar tristă, el era vinovat,
Ţi-aş fi furat o clipă, însă de timp nu mai dispunem,
Să te întreb dacă eşti bine, eram îngrijorat.

Am zis mai bine nu, şi-am şters orice tăgadă,
Nu erai ce-ai descris, cuminte, devotată,
Ce n-am văzut atunci, alţi-au putut să vadă,
Şi tu ce-ai înţeles?...
Tot neschimbată.

Acum te-am căutat aşa ca amintire,
Eşti cu un alt bărbat, iar te visezi mireasă,
Eu mi-am amintesc cu drag, tu tot visezi iubire,
Indiferent de rezultat, vei fi sau nu vei cu alt bărbat,
Sunt împăcat şi nu-mi mai pasă.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia are braţe suficient de lungi ca să se îmbrăţişeze dintr-un capăt al lumii în celălalt.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iei

Mă aşez la capătul de sus al lumii,
prin mine, trec păsări ca prin nimic.
Pauză de mine însămi,
Cu versuri albe
Cu rostul de a mă înveşmânta
În ia în care trăiesc femeile vechi,
Care, îngropate sub realitatea
morţii lor concrete,
cresc în continuare în mine.

Am în mine
toate aceste morminte vii,
de femei
Cu ochii aplecaţi înspre soare.
Unele... s-au prăpăstiit în zări înstelate,
Altele.... s-au îndepărtat de lumea aceasta
Doar cu mintea,
Dar au crescut, în ele, din ele.
Aceste rădăcini
Cu mirosul infinitului.

Fiecare pauză de mine însămi
E o respiraţie
de universalitate,
Dumnezeirea e de gen feminin,
Si bucata din mine, femeie,
De lângă bărbatul meu,
E o uşă cu chei,
Care prelungesc spirite
În lumi infinite.

În mine cresc, libere
Toate femeile trecute
Şi din mine,
Se nasc doua femei,
Ca mugurii de soare

Ochiii tăi de alune,
Se desfac în razele timpului
Care apune şi răsare,
Ciclic, ca o clipire.

Ochii tăi de cer,
Se străpung de muguri de albastru,
Şi norii curg în lacrimi
Pe mormintele zilelor
În care încă mai sunt,
În care sunt,
Încă sunt.

Se năpăstuieşte de sub noi, întrebarea:
Cine scrie pânzele,
unor poveşti trecute,
atâta vreme cât, povestea noastră
cea de acum
rămâne nescrisă?

Esenţă de femeie!
Te caut la jumătatea timpului trecut
În ne-trecere
Şi mă rostesc cu buzele tale,
Şi mă nasc,
În învelişul celulelor,
Pe care le creşti în tine
Şi pe care le-ai trăit,
În femeia dinaintea ta.

Sunt un fir de bumbac.
O esenţă de cusătură.
Străpunsă până la abstractizare
Cu semne fugite,
De prelungire nesfârşită,
A zeiţei mamă, până la noi.

Toate deşănţările
Se aşează şi se domolesc,
În femeile care cresc
Până la mine.

Şi ele au fost un capăt,
Şi eu sunt un capăt
de lume.

Şi nu e un capăt de lume
Să mă aşez,
Pe această cale,
În care n-am uitat
Să scriu
Să fiu
Şi să-mi dau voie să mă iert.

Nu e greşit
Să mă cumpănesc
În mine însămi
Ca pe o ramă, goală,
În curs de umplere.

Încă nu am deprins
Tot ce am avut de trăit
Şi sensul acesta,
Personal şi finit,
Are o margine nedefinită,
Cu simptome de vis,
Prelungit în copiii mei.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri erai încă tânără

Ieri erai încă tânără, ca frunzele,
Ieri erai încă zarzăr şi plop,
Ieri erai încă proaspătă, ca izvoarele,
Ieri erai încă ulcior şi vioară.

Ieri erai încă podgorie în pârg,
Ieri erai încă sprintenă ca mânjii,
Ieri îţi tremurau încă buzele, genunchii,
Acum sălciile-s galbene, galbene...

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte in carlige de rufe

Azi-noapte te-am visat!
Am visat că prindeai
In cârlige noaptea!
O prindeai bine de un capăt
Si de celălalt o prindeam eu,
Să stea întinsă perfect
Să pară noaptea cea mai lungă
Pentru că intrase la aşteptare
Si la dor...
Dar dimineaţa tot a venit!
Si a smuls cârligele
Prinse atât de bine,
Iar noaptea s-a spulberat
Aşa alungită cum era
Si la un capăt eram eu
Cu cârligul în mână
Si la celălalt, tu,
Descumpănit, dar râzând...

poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când primul pas...

O noapte ce plângea pe-un ţărm de mare,
O mamă mai copil decât copiii,
Un univers sub semne de-ntrebare,
Abandonându-şi printre stele fiii.

Şi eu, abia gustând durerea lumii,
Când primul pas se-mpiedică de moarte,
Scormonitoare în esenţa humii
Cu-n scâncet curios de ''mai departe''.

Ploua albastru-n rogvaivul verii,
În ochii mei tot cerul răsărise,
Pe-obrajii mei se ruşinau toţi merii
Şi ai fi zis că tot norocul mi se

Adună-n braţele de ursitoare,
Ce-mi mângâiau secunda primei clipe.
Şi nu ştiam atunci că viaţa doare
Şi că iubirea ştie să şi ţipe.

Aveam doar mamă şi o mare-albastră
Când m-a orbit lumina-n toiul nopţii;
O stea plângea încet deasupra noastră
Şi eu priveam, râzând, lacrima sorţii.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trageţi de o funcţie (de conducere) ca de capătul unui elastic, care, odată scăpat, vă va pocni sigur peste degetele mâinii cu care ţineţi celălalt capăt.

citat din Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură în sala întunecată

Singură în sala întunecată
Marele spectacol e doar pentru mine
Pe scenă sunt toate stelele lumii
Dar lumina lor nu mai vine.

A fost oprită de nu ştiu cine
Şi nu ştiu de ce şi nu ştiu până când
Şi în sala pustie în care stau
Se aud stelele plângând.

Nu ţipa, mi s-a spus, să nu faci panică
Lucrurile trebuie luate aşa cum sunt
Şi eu nu ţip si nu încerc să fug
Eu intru liniştită în pământ.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadere de frunze

Cad frunze peste capul meu şi-al tau,
Peste-ale tale gânduri si-ale mele,
Cad frunze ca parerile de rau,
De stam pe loc, ne-acopera cu ele.

Cad frunze şi tu nu mai ştii ce faci,
Şi pleoapele-ţi închizi peste vedere,
Sa mergem, dragul meu, de sub copaci -
E-un farmec trist în blânda lor cadere.

Sa mergem, cât ne-au acoperit,
Caci în caderea asta se conţine
Şi moartea verii care ne-a iubit,
Şi a iubirii mele pentru tine.

poezie de Leonida Lari
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici humă nici lemn

crucea mea
e făcută din lemn de tei
o poartă prin măduvă inocenţă de miei

crucea mea
e făcută după inima ta
tresare când singură noaptea

inima ta are gust de lapte
cruce uşoară peste crucea mea
păpădie hrănită cu esenţă de nemoarte

crucea mea
formă tainică de aer presat
slovă, iubite, lumină de cântat

crucea mea
prag de cer
nici humă, nici lemn
numai înger

şi mai ales mă minunează
păsările, ramurile,
umbrele lor mă distrează
pădurea toată, vânturile
mă urmează

crucea mea
crucea ta
lăcrimează.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti departe

Pe Muntele Olimp unde zeii s-au născut
Eu prima oară zeiţa mea te am văzut.
Erai frumoasă, părul îţi era împodobit cu flori,
Ochii îţi luminau ca luceferi în zori.
Trupul îţi era alb ca spuma unui val de mare
Mă atrăgeai ca lumina soarelui care pe cer răsare.
Erai în înconjurate de zei ce purtau falnice nume,
Dar eu eram un simplu muritor, care îşi purta crucea în a sa lume.
De atunci sufletul îmi este măcinat de dor
Şi aş vrea să fiu ca tine nemuritor.
Să fiu şi eu un zeu ca să pot fi alături de tine mereu,
Dar acesta e doar un vis căci tu eşti departe,
Cum e iadul de paradis!

poezie de Vladimir Potlog (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi da şi nu

Stau pe acest pod viu! Doar ce s-a trezit
şi îşi pocneşte balustradele ca pe nişte degete...
La un capăt clipeşte dintr-un ochi de apă
la celălalt capăt nu e nimic.
Vrei să sari!? Şi râde balansat... Vrei nu?
Şi da şi nu!
Şi da şi nu!
Şi tac!
El ridică din umerii apei
se aşază picior de pod peste picior de pod
mă cheamă uşor îndoind un felinar
ca pe un deget
şi-mi şopteşte la ureche...
Vrei să fii la capătul podului!?
Asta vrei nu?
Asta!?
Şi da şi nu!
Şi da şi nu!
Şi sar peste băltoacă

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina

Iată cloşca cu pui îngropată de vie
Iată oul de aur cu bănuţ cu cap de rege
Care a domnit o singură zi
Şi a dat o singură şi veşnică lege.

Iat-o pe ea, iubitule, cum se arată
După legea cea groaznică şi fără sfârşit
După care cloşca de vie a fost îngropată
Şi bănuţul din ou a pierit

Cu capul regelui care a dat legea cu tot
Şi a rămas ou limpede şi a rămas
Forma goală a oului şi a puiului
Celui fără glas.

Iată forma oului născându-i miezul de aur
Născând-o pre ea pe bănuţul sfânt
Pe care ochiul tău de bună voie îngropat
Îl vede în lumina din pământ.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Crini pentru domnişoara mireasă (1973)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea numelui

ieşeau arcade din mine toate duceau către infinit
erai tu smulsul din încheieturi
erai tu oare adunatul meu
şi mult prea fericirea
nu ştiu
în mine cusătura este deasă
nod marinăresc
sunt fata lui tata
şi tata navighează
ai strigat într-o zi de pe o stâncă
atât de tare
drept în piept ca o rană minunată te-ai deschis
tufe de trandafiri înfloriţi din ape
de atunci trăiesc în corp străin
un naufragiat printre coaste
nu mă plâng de eventuale furtuni
lasă-mă să mai zburătăcesc o vreme prin pielea ta
numele tău

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!