Victor Laszlo: Te cunosc mai bine decât crezi. Știu, de exemplu, că iubești o femeie. Poate e o împrejurare stranie că iubim aceeași femeie. Când am intrat prima oară în cafenea, mi-am dat seama că e ceva între tine și Ilsa. De vreme ce nimeni nu e vinovat, eu... eu nu cer nicio explicație. Îți cer un singur lucru. Nu vrei să-mi dai documentele de tranzit, înțeleg. Dar vreau ca soția mea să fie în siguranță. Te rog să-mi faci o favoare și să folosești documentele pentru a o scoate din Casablanca.
Rick: Atât de mult o iubești?
Victor Laszlo: Crezi că sunt doar liderul unei cauze. Ei bine, sunt și om. Da, atât de mult.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Victor Laszlo: Totul este în regulă.
Rick: Cu excepția unui singur lucru. Trebuie să afli ceva înainte să pleci.
Victor Laszlo: Domnule Blaine, nu-ți cer să explici nimic.
Rick: Și totuși o voi face, pentru că s-ar putea să conteze mai târziu pentru tine. Ai spus că știai despre mine și Ilsa.
Victor Laszlo: Da.
Rick: Ce nu știai însă e că a venit pe la mine ieri noapte, pentru documentele de tranzit. Așa-i, Ilsa?
Ilsa: Da.
Rick: A încercat orice pentru a le obține, dar nu a mers. A făcut tot ce i-a stat în putință pentru a mă convinge că încă mai mă mai iubește, dar asta s-a terminat demult. S-a prefăcut, de dragul tău, că nu s-a terminat, și am lăsat-o să se prefacă.
Victor Laszlo: Înțeleg.
Rick: Iată-le. (Îi arată lui Victor Laszlo documentele de tranzit.)
Victor Laszlo: Mulțumesc. Apreciez gestul. Bun-venit înapoi în luptă. De data asta știu că noi vom învinge. (Motoarele avionului se pun în mișcare.)
Victor Laszlo: Ești gata, Ilsa?
Ilsa: Da, sunt gata. Adio, Rick. Dumnezeu să te binecuvânteze.
Rick: Mai bine vă grăbiți. O să pierdeți avionul.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilsa: Îți dau un franc dacă-mi spui la ce te gândești.
Rick: În America aș primi mai puțin pentru ele, și, sincer, cam atât valorează.
Ilsa: Ei bine, sunt gata să plătesc mai mult. Spune-mi.
Rick: Mă întrebam...
Ilsa: Așa...
Rick: Cum de sunt atât de norocos. Cum de te găsesc așteptându-mă să vin la tine.
Ilsa: Și cum de nu există niciun alt bărbat în viața mea?
Rick: Da.
Ilsa: Simplu: A existat un bărbat. Acum e mort.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rick: Felicitări.
Victor Laszlo: Pentru ce?
Rick: Pentru tot ce-ai făcut.
Victor Laszlo: Încerc și eu.
Rick: Toți ne dăm "silința", dar ție îți și iese!
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rick: Nu te întrebi câteodată dacă merită să lupți pentru toate astea?
Victor Laszlo: Ai putea la fel de bine să întrebi de ce respirăm. Dacă nu mai respirăm, murim. Dacă nu ne mai opunem dușmanilor noștri, lumea va pieri.
Rick: Și ce dacă? Ar scăpa de suferință.
Victor Laszlo: Știi cum suni, domnule Blaine? Ca un om care încearcă să se convingă de un lucru în care nu crede.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilsa: Nu mă mai pot împotrivi. Am fugit departe de tine o dată, nu mai pot s-o fac iar. Nu mai știu ce e bine. Rick, trebuie să gândești pentru amândoi. Pentru noi toți.
Rick: Bine, așa voi face. Beau în cinstea ta.
Ilsa (zâmbește): Câteodată mi-aș dori să nu te iubesc atât de mult.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubești o femeie
Să iubești o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl dorești,
O femeie e arta de a ști să iubești.
Să iubești o femeie... te iubește mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieții tumult,
E miracolul veșnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi.
Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi
Decât pași înnodați într-un ritm ce nu-l știi.
Să iubești o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine cât și cheia spre ieri,
Să iubești o femeie... să exiști... să mai speri.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să iubești o femeie
Să iubești o femeie, ce magnific, ce chin!
Te ridică spre ceruri, te preface-n suspin,
Dar ce dulce e chinul, cât de mult îl dorești,
O femeie e arta de a ști să iubești
Să iubești o femeie... te iubește mai mult!
E tăcerea firavă, e al vieții tumult
E miracolul veșnic ce te face să crezi,
O femeie-i lumină, doar încearcă să vezi
Dar la fel e-ntuneric dacă dragostea-i stingi,
E, o lacrimă caldă, ce pe-obraz o atingi,
Este dansul iubirii, fără ea nu ar fi,
Decât pași înnodați într-un ritm ce nu-l știi
Să iubești o femeie, tot ce poate fi sfânt,
Este lună, e soare, dar aici, pe pământ
Are cheia spre mâine dar și cheia spre ieri,
Să iubești o femeie... să exiști... să mai speri
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut
N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubești.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinerești.
N-am crezut că vreodată,
O să mă săruți pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerșește amorul tău nemuritor.
N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruiești.
Am crezut că sunt de mult uitată
Și tu pe alta o iubești.
Dar acum când stai lângă mine
Și cu dragoste în ochi mă privești
Mă simt atât de bine.
Și înțeleg cât de mult mă iubești.
poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Totuși, nu pricep ce vrei de la mine acum?
Lucian: Hmm... Ce vreau?! Credeam că o să înțelegi, fără să fiu nevoit să-ți spun eu.
Mihai: Ah, cred că înțeleg, Luci... Cumva vrei să... Adică, știi tu, supercomputerul, mama ta, ziua dânsei...
Lucian: Da, exact; văd că înțelegi. Asta vreau, deși știu că ți-am zis că n-o să-ți mai cer imagini în direct cu Terra, însă nu pot... Astăzi vreau doar s-o văd pe ea, măcar un minut, sau... Măcar atât! Nu vreau să las mesaje, nu vreau să vorbesc cu nimeni, decât s-o văd, nimic mai mult. Să știu că este bine.
Mihai: De acord. Te ajut, cu cea mai mare plăcere. Dar, Luci, dacă asta doreai, de ce mi-ai zis să vin eu în navă?! Eram deja acolo, la supercomputer. De ce n-ai venit tu direct acolo? Îți explicam eu unde să mă găsești. Ne descurcam cumva.
Lucian: Te rog, campionule, lasă reproșurile! Uită-te bine la mine! Cum crezi că puteam veni așa, în starea în care sunt?!
Mihai: Bine, înțeleg asta... Păi, liniștește-te și de îndată ce crezi că o să poți, plecăm. Bine?!
Lucian: Desigur. Mă retrag puțin, în rezerva mea, să-mi dau cu apă rece peste față, poate îmi revin, ca să putem pleca.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Bănuiesc că au fost multe cele ce s-au îndrăgostit de tine.
Lucian: Dacă au fost sau nu... Nu știu; poate... Printre ele s-a numărat și blondina noastră micuță, Maria. Ceea ce știu însă foarte sigur, e că eu nu m-am îndrăgostit de nici una, decât de ea, de la început, de cum am văzut-o, iar asta s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă. Dacă n-ar fi fost ea, poate că ai fi fost tu; ai fi avut șanse, ești drăguță... Tu, Maria sau alta. Dar așa...
Sonya: Așa nu poate fi decât ea.
Lucian: Întocmai. Ea-mi domină gândurile, iar eu nu pot schimba nimic în acest sens. Am încercat de multe ori, dar... La naiba! Nu știu de ce, însă... Mi-e imposibil!
Sonya: Ba da, poți schimba ceva.
Lucian: Nu înțeleg...
Sonya: Dacă tot o iubești atât de mult, atunci de ce suferi din cauza ei, când totul ar putea fi atât de simplu? Mai ales că și ea te iubește pe tine, asta e clar.
Lucian: Nu știu; eu nu sunt atât de sigur.
Sonya: Ar trebui să fii. Pentru că te iubește. Scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei, se gândește mereu la tine, atât de mult, încât vorbește și noaptea cu tine, în somn. De ce crezi că ar proceda astfel? Simplu: Pentru că te iubește, e singura explicație.
Lucian: Posibil... N-aș putea să te contrazic, dar nici să te aprob. Nu sunt sigur că ai dreptate.
Sonya: De ce nu încerci să te convingi singur?
Lucian: Ce vrei să spui?
Sonya: Încearcă să afli adevărul, să fii sigur, să știi dacă te iubește sau nu.
Lucian: Cum să fac asta?
Sonya: Încearcă să-i găsești jurnalul, să vezi dacă scrie sau nu des-pre tine în paginile lui, iar dacă scrie, să afli ce anume scrie despre tine. Presupun însă că ar trebui să-l cauți în timp ce ea nu este în cameră; îl ține întotdeauna bine ascuns, uneori, din când în când, schimbând locul respectiv, în care-l pune. Nici Ly, colega ei de cameră, nu știe de existența jurnalului; când scrie, are grijă ca Ly să nu fie acolo, să fie doar ea, singură.
Lucian: Îmi sugerezi cumva s-o spionez? Asta mă sfătuiești?
Sonya: Da. De ce nu? Pare a fi singura soluție pentru a afla ceea ce te frământă atât de mult, pentru a te liniști, însă pentru asta e nevoie să te întorci printre colegii tăi, să fii iarăși împreună cu ei; ați stat destul separat, nu crezi?
Lucian: Poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilsa: Rick, trebuie să vorbim.
Rick (beat): Aha. Am păstrat prima sticlă, ca s-o beau cu tine. (Îi dă un pahar.)
Ilsa: Nu. Nu, Rick, nu în seara asta.
Rick: Mai ales în seara asta.
Ilsa: Te rog... (Rick toarnă în pahar.)
Rick: De ce-ai venit tocmai în Casablanca? Există și alte locuri.
Ilsa: N-aș fi venit dacă aș fi știut că ești aici. Crede-mă, Rick, ăsta-i adevărul, nu am știut...
Rick: E ciudat cum vocea ta nu s-a schimbat. Încă o aud în urechi: "Dragul meu Richard, voi merge oriunde cu tine. Ne vom urca într-un tren și nu ne vom mai opri..."
Ilsa: Rick, nu! Știu cum te simți.
Rick (zeflemitor): Știi cum mă simt. Câte zile am fost împreună, iubito?
Ilsa (e pe punctul de a plânge): Nu le-am numărat.
Rick: Eu, da. Am numărat fiecare zi. Cel mai bine mi-o amintesc pe ultima. Finalul furtunos. Un tip stând pe peron, în ploaie, cu o privire comică pe chip pentru că inima tocmai i-a fost scoasă din piept.
Ilsa: Pot să-ți spun o poveste, Rick?
Rick: Are un final furtunos?
Ilsa: Nu-i cunosc finalul încă.
Rick: Bine, continuă. Spune-mi povestea. Poate va apărea și finalul pe parcurs.
Ilsa: Este vorba despre o fată care tocmai a ajuns în Paris din orașul ei natal, Oslo. Ea a întâlnit, în casa unor prieteni, un bărbat despre care i se povestise mereu. Un bărbat curajos și deosebit. El i-a arătat fetei o lume frumoasă, plină de știință, de diferite gândiri și idealuri. Tot ce știa și devenise i se datora lui. Ea nutrea pentru el sentimente de admirație și venerație... sentimente pe care le credea a fi iubire.
Rick (cu amărăciune): Da, frumos. Am auzit odată o poveste. De fapt, am auzit multe povești la vremea mea. Se împleteau cu sunetul unui pian ce cânta jos, în salon. Începeau mereu cu: "Domnule, când eram copil, am întâlnit un bărbat." (Râde.) Ei bine, cred că niciuna din poveștile noastre nu este foarte amuzantă. Spune-mi, pentru cine m-ai părăsit? Pentru Laszlo, sau sau au existat alții în afară de el? Sau nu ești genul care spune? (Ilsa se retrage încet, plângând. Rick își lasă chipul în mâini, trist, știind că a spus cele mai nepotrivite lucruri.)
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Căpitanul Renault: Apropo, noaptea trecută te-ai arătat interesat de domnul Ugarte.
Victor Laszlo: Da.
Căpitanul Renault: Ai un mesaj pentru el?
Victor Laszlo: Nimic important, dar pot vorbi cu el acum?
Maiorul Heinrich Strasser: Ai purta o conversația de unul singur. Domnul Ugarte e mort.
Ilsa: O!
Căpitanul Renault: Acum alcătuiesc raportul. Nu ne-am decis încă dacă s-a sinucis sau a murit încercând să fugă.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Dar, spune-mi, Luci, înainte de a pleca, nu-i așa că o iubești pe Lia? Spune-mi, e adevărat?
Lucian: Tu ce crezi?!
Maria: Nu, te rog, nu ceea ce cred eu... Ți-am spus deja ce cred eu. Vreau însă să aud asta de la tine personal, pentru că m-aș simți mult mai liniștită; ar fi ca o confirmare a afirmațiilor pe care le-am făcut, o confirmare din partea ta a convingerilor mele.
Lucian: De ce crezi că ți-aș spune ție?
Maria: Te rog, Luci...
Lucian: Dacă insiști atât, fie, cedez... Da, recunosc: O iubesc; și încă foarte mult, de la bun început, de cum am văzut-o... Poftim, e bine?! Ai aflat, direct de la mine. Deși aș fi dorit foarte mult ca ea însăși să fie prima persoană căreia să-i spun acest adevăr, nu tu, sau altcineva...
Maria: Sunt convinsă. Dar te rog, să nu-ți pară rău că mi-ai spus mie mai întâi; eu oricum știam deja acest lucru, mi-am dat de mult seama, nu uita asta.
Lucian: Sigur. Sper să ai dreptate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubești și totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi așa de ușor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ținut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu știu. Nu știu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu știi? Cum poți spune așa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depășit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie așa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viață că mi se întâmplă așa ceva, dar culmea, într-adevăr nu știu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deși nu asta mi-aș dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândește-te, poate că ceea ce ți-am spus îți va fi de folos într-un fel; cel puțin eu așa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îți sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoștința ta.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de mult aș vrea
Atât de mult aș vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viața ta.
Atât de mult eu mi-aș dori
Cu tine-n brațe, de-aș putea muri!
Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoși să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.
Atât de mult aș vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.
Atât de multă dragoste respiri...
Sub pașii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ți flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.
Atât de mult aș vrea să îmi zâmbești,
În șoaptă să îmi spui că mă iubești,
Când eu sărut căușul mâinii tale
Ce-mi ține ferecată inima în zale.
Atata doar aș cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Și inima să-mi plece iar în pribegie!
poezie de Gheorghe Deniștean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Căpitanul Renault (referitor la Victor Laszlo, care vrea să fugă din Casablanca): Oricât de deștept ar fi, tot are nevoie de o viză... sau poate de două?
Rick: De ce două?
Căpitanul Renault: Călătorește cu o doamnă.
Rick: Va lua doar o viză.
Căpitanul Renault: Nu cred. Am văzut-o pe acea doamnă.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rick: Noaptea trecută ne-am spus multe lucruri. Tu ai spus că trebuie să gândesc pentru noi amândoi. Ei bine, m-am gândit mult. Am ajuns la o singură concluzie: te vei urca în acel avion cu Victor, unde ți-e locul.
Ilsa: Dar, Richard, nu. Eu... eu...
Rick: Trebuie să mă asculți! Știi ce te așteaptă dacă rămâi aici? Există nouă șanse din zece să ajungem amândoi într-un lagăr. Nu-i așa, Louie?
Căpitanul Renault: Mă tem că maiorul Strasser ar insista pe varianta asta.
Ilsa: O spui numai ca să mă faci să plec, Rick.
Rick: Îți spun asta pentru că e adevărat. Amândoi știm, în adâncul sufletului, că locul tău e lângă Victor. Ești parte din munca lui, din ceea ce-l face să funcționeze. Dacă avionul decolează și nu ești înăuntru, cu el, vei regreta. Poate nu azi. Poate nu mâine, dar curând și pentru tot restul vieții tale.
Ilsa: Dar ce se va întâmpla cu noi doi?
Rick: Vom avea mereu povestea trăită în Paris. Nu am avut-o, noi... a fost pierdută până când ai venit în Casablanca. A renăscut noaptea trecută.
Ilsa: Când ți-am spus că nu te voi părăsi niciodată.
Rick: Și nici nu mă vei părăsi. Dar și eu am ceva de făcut. Nu mă poți urma acolo unde merg. Nu poți fi parte din ceea ce trebuie să fac. Ilsa, nu mă pricep la chestiuni nobile, dar nu trebuie să fii mare deștept ca să vezi că trei oameni și problemele lor nu au mare însemnătate în lumea asta nebună. Vei înțelege asta într-o bună zi. Dar acum... acum... Închin paharul în cinstea ta, puștoaico.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ilsa: Domnule, cine e Rick?
Căpitanul Renault: Domnișoară, sunteți în localul lui Rick! Și Rick este...
Ilsa: Cine este?
Căpitanul Renault: Păi, Rick este genul de bărbat care... Ei bine, dacă eu aș fi femeie, aș fi îndrăgostită de el. Dar ce idiot sunt de vorbesc cu o femeie frumoasă despre un alt bărbat.
replici din filmul artistic Casablanca
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Știu, te înțeleg perfect
Cunosc durerea, am fugărit la rândul meu plăcerea.
Știu stresul, și nici până azi nu i-am găsit înțelesul.
Am simțit pe pielea mea așteptările celorlalți, părinților, societății, strivindu-mi visele sub bocancul autorității.
Auto-impuse, căci eu nu țin minte să le-o fi acordat,
Și dacă tot suntem aici, permite-mi să mărturisesc, că nu cred în păcat.
Am sufletul spălat, curățat de rugină,
Mă uit acum în jurul meu și mă întreb, oare cât mai are haosul de gând să țină?
Nu fii doar unul/una din duzină,
Privește dincolo de cortină
Și vezi dacă chiar ești, atât de limitat pe cât le place altora să crezi.
Te privezi, de tot ce e mai bun atunci când te maschiezi,
Întoarce-te la vremea în care obișnuiai să cânți, să crezi în dragoste și-apoi s-o desenezi.
Vreau ca tu să vezi, că ești frumos/frumoasă peste măsură, o notă unică pe a vieții partitură.
Să râdem împreună, de vremea în care ai crezut că viață chiar îți este pe dos, fără rost, când căutai lumina soarelui în băltocile de pe jos.
Nu are sens s-o dai la-ntors, nu are sens să te ascunzi, nu de mine,
Căci te cunosc din vremuri de demult, oh da, te cunosc atât de bine.
Și d'asta știu că nu mai ține, să privezi lumea de tine,
Și d'asta știu că vremea suferinței a trecut, că a venit timpul să te ridici, acum ai alte lucruri de făcut.
Renunță la scut, dezbracă-te la inima goală, fă-te de râs, doar așa, că să testezi, dacă încă crezi c-o să mai doară.
Și nu e prima oară, când te întorci la tine,
Nu e prima oară când simți deschidere, iubire.
Ai mai trecut pe-aici, toate îți sunt familiare.
Ți le dorești din nou, ti le dorești atât de tare.
poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și numai dor...
Și sunt momente când te aștept să-mi vii,
Clipe de speranță, când simt un dor aprins...
Când și ție îți este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, și-ncet ne-a învins!
Și sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Și mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că și tu simți un dor... despre noi, iubind...
Știi? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai știut a prețui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Și te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...
La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea și mintea mea te cheamă,
Iubește-mă iubire, căci știi atât de bine
Să mă iubești aprins, fără nicio teamă!
Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Și mă gândesc la noi... și zorile apar,
Și mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!
Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Așa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să știi,
Să mă iubești pierdut... să fii împlinit!
Și numai dor...
Și mă trezesc... dorind să înțeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Și fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Și numai dor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!