Serenade demonice

O ceată–ntunecată s-a oprit
Tăcută şi răsleaţă la răscruce;
Atât de grea îi cade-n asfinţit
Tortura de-a nu şti-ncotro s-apuce.

Cât fuse ziua clară s-a-mbuibat
Cu cântece şi joc în loc de pâine
Şi beată de plăcere a uitat
De grija zilei groaznice de mâine.

Dar seara se coboară răcoroasă
Şi-amurgul sărbătoarei e amar
Ca drojdia cea neagră ce o lasă
Năspritul must pe fundul de pahar.

Cu trândavi ochi priveşte spre apus
Mirată că nu poate să-l priceapă;
O rugă pare c-ar avea de spus
Dar nu ştie măcar nici cum să-nceapă

Ci stă îngrămădită ca o turmă
Şi tremură de taina ce-o-nfioară
Cu moartea zilei blonde care curmă
Şi jocul şi cântarea de vioară.

Şi tristă de pierduta fericire
Tăcută stă cu fruntea încruntată
Chemând ceva din stinsa strălucire
S-aprindă facle-n noaptea-ntunecată.

poezie celebră de Ştefan Petică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul XIII

Am fost plecat să-ţi conturez
graniţele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.

Poveşti de spus pe malul înserării,
ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.

Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
atârnând între mare şi tristeţe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.

Între buze şi glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.
Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.
Chiar şi-aşa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.
Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire...
Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniţă în mainile unui nebun.
Trista mea gingăşie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
Când am atins cea mai grozavă şi rece culme
inima mea s-a închis ca o floare de noapte.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă vom face să nu mai aveţi grija zilei de mâine; să vă vedeţi de grija zilei de azi.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am grija zilei de mâine... Am însă întotdeauna grija zilei de azi...

Mihail Mataringa (1 august 2015)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte întunecată

Omule-mpovărat,
Aşează-te-ndată.
Să tăcem, să privim
În noaptea-ntunecată.

Dă jos din spinare
Cufărul de stejar
Să te odihneşti.
În noaptea-ntunecată vom modela
Ochi omeneşti.

A vorbi nu-i uşor... Grea ţi-e povara
Pâine pietrificată.
A vorbi e-n zadar. Două pietre
În noaptea-ntunecată.

poezie celebră de Julian Tuwim din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea zilei

Tu
ne conduci
pe aripi de munte
până pe stânca plină de ochi
cu raze şi paşi
zidită

Numele Tău
i-ascuns în culoarea zilei până pe streaşina
tăcută
a norilor

fă-ne Tu
o Doamne
să fim paşi
aducători de pace
zbor
şi taină
până sub aripa zilei
întoarsă în zi
dor
şi speranţă

lumina
Ta o vrem
mersul
pe apă
inimă
întoarsă în inima ascunsă de ochi
într-o pădure de glasuri
şi degete
surâs şi umbră
taină şi crin
Cuvântul
Viaţa

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

1. Dacă n-am să vin deseară
Mamă uşa n-o-ncuia
Spune-i tatei că-s în poartă
Sau găseşte tu, sau găseşte tu, sau găseşte tu ceva.

În noaptea asta mamă lumea e a mea
O lume de douăzeci de ani
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba:
E foarte simplu, este ziua mea.

2. Nu pune nici-o întrebare
De întrebări m-am săturat
Nelamurită să ramînă
Fie taina mea, fie taina mea, n-o-mpart cu nimenea.

În noaptea asta mamă lumea e a mea
O lume de douăzeci de ani
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba:
E foarte simplu, este seara mea.

3. De m-apucă miezul nopţii
Şi eu, mamă, n-am venit
Lasă telefonu-n pace
Căci în noaptea asta, în noaptea asta, mamă nu-s de găsit.

În noaptea asta mamă lumea e a mea
O lume de douăzeci de ani
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba:
E foarte sïmplu, este noaptea mea.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-mi, scâncet de vioară

Viaţa-mi, scâncet de vioară,
Vis năpraznic de iubire,
Spaimă-nchisă-n amintire,
Gemetele-i mă-nfioară.

Viaţa-mi, scâncet de vioară,
Plâns trudit ce-n van se frânge,
Umbra zilei care plânge,
Şi-n vâltoare mă coboară.

Viaţa-mi, scâncet de vioară,
Lanţ târât de slabe glezne,
Taina din adânc de bezne,
Crunt nădejdile-mi doboară.

Viaţa-mi, scâncet de vioară,
Cânt rămas ce mă alină,
Clipa ce-a-nflorit din tină
Şi-o speranţă-n gând strecoară.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 28

Şi cum să mă întorc la fericire
Dacă ce-i bun mi-a fost complet negat?
Nici noaptea nu mă scapă de-asuprire,
Iar ziua sunt mereu persecutat.
Şi-acestea două se urăsc fierbinte,
Dar s-au unit şi aspru mă împung
Una în trup şi cealaltă în minte,
Căci oricât merg, la tine tot n-ajung.
Zilei îi spun c-ai strălucire mare
Şi că o luminezi când este nor,
La fel flatez şi noaptea neagră-n care
Când stele nu se văd tu arzi de zor.

Dar ziua chinul zilei mi-l lungeşte,
Iar noaptea jalea nopţii mi-o sporeşte.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

In vino

moto: Damigeană, damigeană
Bucuria mea de-plină
N-ai nici merit, n-ai nici vină
Când e vinul pe sprânceană
----------

Între acru şi amar
Mai turnaţi-mi un pahar
Mâna cât se mai îndură,
Să-l mai ducă pân-la gură

Viaţă, viaţă grea potecă
Totu-i doar o ipotecă
Pe sudorile de mâine
Şi bucata mea de pâine.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de azi

Ziua de astăzi este definiţia zilei de ieri şi premiza zilei de mâine.

definiţie aforistică de Dumitru Delcă (mai 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de dor... de oameni!

Nu luaţi în seamă starea mea actuală,
Eu sper, să mă fac bine în curând
Tristeţea, sigur, e şi ea o boală
Care se manifestă, deseori, plângând.

Cu ochii roşii de-o neagră insomnie,
Cu-obrazul tras de grijă şi tumult,
Eu mă gândesc la voi, cu poezie
În care vă iubesc, atât de mult.

Mă tremură nopţi adânci de veghe
Şi nu-mi găsesc liniştea deloc,
Dar îmi port gândul, cămaşa mea de zeghe
La voi în suflet, cel mai tainic loc.

Nu vreau pastile, nici vinul cel amar,
Nici pâinea nu-mi încape-n gură,
Vreau să vă fiu, în suflet, felinar,
Un cântec dulce, în lumea ca de zgură.

Mă doare ziua când nu sună telefonul
Şi uneori, cred că-i descărcat,
Îl deschid şi îmi răsună tonul
Dar eu nu vreau să cred că m-aţi uitat.

Mă-ncearcă febre, frisoane, transpiraţii,
Vârtejuri de cuvinte-mi zboară-n minte,
Doctorii îmi recomandă trepanaţii,
Dar nu e leac, la dorul meu, fierbinte.

Sunt păcătos că lumea îmi e dragă
Şi nu pot, în bucăţi, ca să mă rup,
La voi în Vis, pribeag, cu-a mea desagă
În care sunt un spirit, fără trup.

Un zâmbet trist, un vers ce vă-nfioară,
Când Soarele coboară-n asfinţit,
Un refren pierdut într-o vioară,
O umbră tristă, de suflet răstignit!

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul iubirii

Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ţi-aş fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Şi totuşi ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ţi-aş spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înţelegi?
nu mai e nici neagră.

Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăieşte,
dar nu se poate aşa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.

poezie de Adriana Bădiţă din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râul fără moarte

Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Priveşte râul fără moarte
Cum seva blândului apus
Pe rana lumii îl împarte.

Nu este leac, nici vindecare
Să tragă râul în pământ
Că dintre toate câte sunt
Doar râul arde şi ne doare.

Mi s-a mai spus, o, mi s-a spus:
Să scriu cu virgule, frumos,
Să călăresc mustangi de tablă
Trecându-mă pe moarte-n jos.

Coioţi ce ronţăiţi pustiu
Prin cârpa neagră nu vedeţi
Că albia acestui râu
E numai oase de poeţi.

Că stirpea morilor de vânt
Se-ngraşă zilnic cu o moarte
Când apa râului tăcută
Pe rana lumii se împarte.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viorile tăcură (I)

Viorile tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răzleţită pe strunele-nvechite
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă,
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste păsări cu aripile-ntinse
Păreau c-aşteaptă semne şi strunele vibrară.
Ah, strunele ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră, sclipitoare,
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere viorile părură,
În noaptea-ntunecată de grea singurătate,
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

poezie clasică de Ştefan Petică din Opere (1938)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vioarele tăcură

Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă
Ce plânge răsleţită pe strunele-nvechite,
Şi-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă
Pe visurile stinse din suflete-ostenite.

Arcuşurile albe în noaptea solitară
Stătură: triste paseri cu aripile întinse,
Păreau c-aşteaptă semne, şi strunele vibrară,
Ah, strunele, ce tremur de viaţă le cuprinse!

Şi degetele fine, în umbră sclipitoare
Păreau ca nişte clape de fildeş, ridicate
Pe flaute de aur în seri de evocare
A imnurilor triste din templele uitate.

Murise însă cântul de veche voluptate,
Şi triste şi stinghere vioarele părură
În noaptea-ntunecată de grea singurătate
Fecioare-mpovărate de-a viselor tortură.

poezie clasică de Ştefan Petică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coboară seara peste râu

Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat,
În plescăitu-i lin planeaz-un pescăruş,
O salcie îşi plânge părul încurcat.

Lăstuni cuminţi se-ntorc în maluri, în culcuş,
Arini se leagănă-n zefiru-nmiresmat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş,
Crâmpei de dor doineşte valul înspumat.

Coboară seara peste râu şi peste sat,
O trestie se-apleacă-n vântul jucăuş,
Obrazu-mi răcoresc în palmele căuş,
Steluţe licăresc pe ceru-nfierbântat,
Amurgul zăvoreşte al zilei urcuş.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât mai frumoasă şi mai întreagă amintirea, cu atât este mai grea despărţirea. Recunoştinţa însă transformă amintirea într-o plăcere tăcută.

citat din Dietrich Bonhoeffer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte, atent, cum timpul zboară

Priveşte, atent, cum timpul zboară
Preţuieşte-l mult ca pe-o comoară
Ţi-e dat să-l trăieşti spre slavă cerească
Omul lăuntric, mereu, să crească.
Taină adâncă în CLIPĂ se-ascunde
Numai prin har se poate pătrunde
Secunda, minutul apoi o urmează
Mersul lor, nicicând, nu-ncetează.
Trecut-ai prin ani de grea frământare
(C-aşa-i în viaţa cea trecătoare)
Dar înc-un an de-ndurare ţi-a dat
Stăpânul care la El te-a chemat.
Priveşte, atent, cum timpul se duce
Spre cele divine el te conduce
Primit-ai în dar încă o vreme
Să poţi să priveşti cereşti diademe.
Păşeşte convins în anul ce vine
Că poţi, din nou, victorii obţine.
Cu-acelaşi zel să mergi spre răsplată
Cu cântec crucea să fie purtată.
Ţi-a fost hărăzit un an de-ndurare
Rod bogat s-aduci la altare
Ocazii vor fi: profită de ele
Să dai ajutor în clipele grele
Să nu treacă ziua fără Scriptură
(Doar ea îţi spune de-a luptei armură).
Măsoară succesul din anul ce vine
Doar prin Cuvânt – c-aşa se cuvine.
Când vin oropsiţi să ceară o pâine
Nu-i amâna pentru ziua de mâine.
Acceptă poveţe venite din Slavă
Respinge starea clădită pe pleavă
Priveşte, atent, cum timpul zboară
C-aşa revelaţii la tine coboară
Să ştii să numeri cadouri trimise
De-Acel ce-mplineşte doruri şi vise.

poezie de George Cornici (31 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Cu versuri mă îndepărtez de tristeţe
precum cu vâsla mă îndepărtez de ţărm
înecată în propria-mi presimţire
îngăduinţa unui destin crud

trăiesc din plin
pierzându-mi pantofii
ajung din urmă surâsul
iubirea priveşte mirată
spre mine

în curent e aer îmi aşez
zilele pierdute
să adie
curcubeul zilei de mâine
aşteaptă

poezie de Ewa Witke din Kulejace anioly (2013), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea unui român către ţară

Mă doare, Românie, măicuţă iubită
Să te ştiu mereu atât de necăjită...
Fiindcă ţie ţi-au distrus viitorul,
Iar mie mi-au amanetat poporul
Şi în loc să facă ceva, să te salveze
Fără să gândească au ales să te doneze.
Noi ani de zile am fost frumoşi minţiţi
Şi printre străini mai apoi izgoniţi...
Împrăştiaţi suntem prin lumea întreagă
Am plecat... deşi ne erai atât de dragă...
Poate nu mai avem grija zilei de mâine
Însă departe de tine e amară fiecare pâine.
Îţi scriu printre lacrimi şi mă doare
Fiindcă am plecat şi eu peste hotare...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!