Absolutul

Nici minte, nici formă – eu doar exist;
Voinţa şi gândul acum au încetat.
Sfârşitul dansului Naturii,
Sunt Ceea ce am căutat.

Pe un tărâm de Fericire pură, absolută,
Departe de cunoscător şi cunoscut,
Simt un imens repaus până la urmă
Şi la Acela doar mă uit.

Cărările secrete ale vieţii le-am trecut
Şi Ţelul meu am devenit chiar eu.
Adevărul Imuabil mi s-a revelat:
Sunt Calea, Sufletul şi Dumnezeu.

Sunt conştient de toate înălţimile,
În miezul Soarelui stau mut.
Am terminat cu timpul şi cu faptele,
Jocul meu cosmic s-a sfârşit.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici minte, nici formă – eu doar exist;
Voinţa şi gândul acum au încetat.
Sfârşitul dansului Naturii,
Sunt Ceea ce am căutat.

catren de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt conştient de toate înălţimile,
În miezul Soarelui stau mut.
Am terminat cu timpul şi cu faptele,
Jocul meu cosmic s-a sfârşit.

catren de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul Meu poet

Copilul Meu poet, vreau să cânţi cu Mine:
Am terminat cu timpul şi cu faptele.
Jocul meu cosmic s-a sfârşit.
Cel Unic, Transcendental am fost.
Cei Mulţi, Universal acum sunt.
Eu sunt Sufletul-Floare al Eternităţii Mele.
Eu sunt Inima-Parfum a Infinităţii Mele.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire

Simt Mila Sa nemărginită în toate membrele;
În inima mea al vieţii Adevăr alb străluceşte.
Sufletul meu urcă înălţimile secrete ale Domnului;
În faţa mea, necaz, durere, moarte - nu se zăreşte.

Groaznice zile, nopţi, calmul nu pot să îmi alunge;
Sus, o Lumină îmi hrăneşte sufletul secret.
Din mine cu mâhnire alung toate-ndoielile,
Iar ochii mei iluminaţi văd Ţelul mult dorit.

În lume sunt, dar mai presus de toate suferinţele;
În oceanul de supremă uşurare e sălaşul meu.
Mintea mea – substanţa gândurilor Celui Unic,
Iar bolta înstelată cuprinde pacea Spiritului meu.

Zilele veşnice mi le petrec în timp grăbit;
Eu cânt la Fluierul Său de preamărire.
Imposibilul nu mi se mai pare imposibil;
În lanţurile naşterii acum luceşte Nemurire.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câte suflete am

Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Şi pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniştite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aş vrea să fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului şi-al tău,
Şi iar, şi iar gândesc la tine.
Ştiu, ne despart doar dimineţi
Ce-au fost scaldate doar de nopţi senine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunet în nori

Nu sunt acolo unde m-ai aştepta
Şi nici nu te astept iubirea mea,
Nu-i nici o grabă, nu se vede în...
În ochii tăi e doar asteptarea...!

Nu-i un regret, un ultim ceas,
Sunt doar Eu şi Tu un ultim veac,
Veacul e al nostru în cele din urmă
Petrecem chiar şi o secundă din...!

Din ce nu am cunoscut, din...
Din ce tot ne-am pierdut demult
Ne regăsim doar acum în infinit
Şi doar o clipă cuprinde-mă-n cât...!

Cât ne-a rămas, cât mai... suntem...
Un glas, într-o surdină fără de...
Noi ne regăsim la, spre sfârşit de...
Drumul e al nostru, tot universul!

Tot... ne cuprinde-m într-un cuvânt,
Tot şi doar Tot ne dividem in Noi
E prea mult, prea... suntem făuriţi
Din ce acum începe să tune în... nori!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar omul este prizonierul cunoaşterii, Dumnezeu este infinitul, imuabil şi incognoscibil. El Este simpla Prezenţă, Existenţă NEASOCIATĂ NICI UNUI GÂND! Orice formă de cunoaştere este doar limitare, simplă ignoranţă despre care tot gândul îşi închipuie că e nelimitată! Dumnezeu este sfârşitul oricărei cunoaşteri şi reînceputul, eternei tale iubiri! Iubirea de "A-Fi" este chiar Dumnezeu cel viu! Doar mintea în rătăcirea ei îşi imaginează că şi Dumnezeu are o minte, eventual una "universală" prin care "înţelege" suferinţa minţii umane rătăcite şi o ştie la fiecare milisecundă. Dar doar partea suferă de cea mai cumplită şi închipuită boală numită "separarea" sau "mintea mea". Dar Întregul, Absolutul Fiind neschimbător, veşnic acelaşi, nu este desprins de nimic şi atunci la ce i-ar trebui o minte, ce să facă cu ea? Să supravieţuiască? Să nu îşi piardă "forma"? Dar are el vreo formă? E vreo formă nemuritoare? Doar frica de separare şi implicit de disoluţie a făcut omul să inventeze o minte pentru "supravieţuire" pentru "siguranţa formei". Dar ştii ceva? Cerul, oceanul, animalele, păsările, florile, o mulţime de specii nu au minte şi în mod paradoxal vor exista şi după ce specia umană datorită minţii, care e lăcomia însăşi, va dispărea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te aud chiar acum spunând cu o certitudine de netăgăduit că tu eşti Viaţă Eternă, căci adevărat, adevărat îţi spun, cea pe care o afirmi prin prostituţia cunoaşterii de după moarte, sunt doar cuvinte deşarte... Sună foarte mântuitor, nu? În timpul vieţii merg ca orbul după "Dumnezeul meu gândul" care mă duce din păcat/suferinţă în păcat şi după moarte în sfârşit, am scăpat să mai fiu un creştin/cretin şi sunt mântuit prin viaţa eternă. Iaca ciuciu! Nu există nici un Dumnezeu după moarte dacă nu îl regăseşti Recunoscându-te chiar Acum, chiar Aici, pricepi Asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In lipsa ta...

Nu vreau sa te mai vad, dar tot te caut
Sufletul meu, e inundat de tine
As vrea sa evadez, insa nu pot
In jurul meu zaresc numai ruine...

Nici calea n-o gasesc
Desi imi sunt atatea usi deschise
Si deseori ma intreb...
Oare au fost doar vise?

Da, si stiu ca pot gasi putere,
Si imi dau seama ca fara tine asi putea...
Dar in acest moment sunt doar femeie
Acum ceea ce simt, e lipsa ta...

poezie de Anna Panovici (12 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă

Mi s-au terminat cuvintele, chiar dacă îmi caut în dicţionarul de dincolo de inimă
înăuntru, unde mă despart între a te purta pe braţe şi aţi da şi ultima respiraţie,
vlăguit de toate vinovăţiile vieţilor mele anterioare, puse în pauza dintr-o cratimă,
ce mă leagă de tine până a pieri, dacă ai avea gând să mă uiţi, căci îţi sunt în etern dedicaţie,
mă zdrobesc până la aneantire, să fiu mai uşor şi decât vântul, gândul, să nu simţi că te-ating,
să poţi să zbori nefrântă pe cărările viselor din chiromanţia-ţi destinului, de care să mă las tăiat
şi cu palmele în roze de sânge mă închin, mă aplec în genunchi, până ce nici timp nu mai am, nu disting
de mai pot să exist, dacă singur mă laşi... Nu mai am niciun rost, doar te aştept să pronunţi; "te-am iertat!"
... Chiar de-i iar, mă iartă... mă ierţi, îţi repet, zile, nopţi, de voi fi, cât voi fi, neîncetat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticile neghioabe ale muritorilor însoţesc de mii de ani chiar şi acţiunile misterioase sau manifestările uluitoare ale lui Dumnezeu Tatăl care sunt evidente pentru cei înţelepţi. Aici pe pământ, nimeni - fără excepţie - nu poate să placă la toată lumea în acelaşi timp. Nici măcar Dumnezeu nu întruneşte unanimitatea absolută în această lume. Dincolo de toate criticile, adevărul obişnuieşte să biruie întotdeauna, indiferent dacă noi vrem sau nu aceasta. Timpul, care până la urmă supune aproape totul în manifestare, face să crească în mod inevitabil valoarea operelor spirituale, frumoase, bune şi adevărate pentru că ele sunt într-un anume fel tangente cu eternitatea.

Gregorian Bivolaru în Gânduri inspirate
Adăugat de SerjSatyananda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preoţii mai mult sunt nişte simpli apărători de interese religioase şi dogme, decât de a afla Adevărul lor lăuntric. Cât priveşte preotul de la tine din sat, schimbă-l, mergi la un alt preot. Şi, cel mai bine, regăseşte Preotul din inima ta, acesta este "Eu-Sunt", este ce mai pură şi mai sacră călăuză! Nu toţi preoţii sunt la fel, sunt unii a căror omenie şi smerenie sfinţeşte prin viu grai viaţa creştină. Tu trebuie să vezi cum de ai uitat că eşti Dumnezeu şi te iei din greşeală ca fiind corpul-minte, asta trebuie să afli. Cum de această minciună a devenit călăuza vieţii tale? Iată de ce tu întrebi de "accesul la Adevăr". Oare Adevărul vrea acces la Adevăr? Sau doar o minciună vrea acces la Adevăr în speranţa că nu va mai fi o minciună? Această minciună care speră să aibă acces la Adevăr este doar un cameleon cu miliarde de feţe; întreabă-te cum de tu, Adevărul, ai ajuns să-i dai crezare? Tu mai spui: "Sau nu avem voie la Adevăr?" Adevărul nu este un act de voinţă, voinţa ta doar îl va înăbuşi, fiindcă pleacă de la premisa greşită că eşti om şi alte bălării învăţate de minte. Dacă eşti Supremul sau Dumnezeu Tatăl care trăieşte o experienţă umană, ce nevoie mai ai de toate aceste invenţii ale minţii, pentru nemurire? Religia nu este făcută pentru Adevăr, ci pentru a-l lua în posesie. Dar Adevărul este imposedabil.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi, eu sunt, exist. Încă, acum, aici. Nu ştiu unde, cum, de ce. Nici nu mă interesează. În jur sunt mulţi alţii aidoma mie sau diferiţi. Nu-i simt, nu-i văd, nu-i aud. Sau poate doar aşa mi se pare mie. Şi mă simt în continuare trist, neînţeles, inutil şi... Singur! Între toţi ceilalţi. Doar eu; unul, nu mai mulţi. Singur...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş aduce înapoi

Două inimi stau în umbră,
S-or mai iubi? Chiar nu mai ştiu,
În minte e o ceaţă sumbră,
Dar tot al tău aş vrea să fiu.

E oare din obişnuinţă?
E amintirea ce o port?
Cu tine verde eram, fiinţă,
În lipsa ta sunt gri, sunt mort.

Le simt doar eu, ce nebunie!
Pare că e cum ai sperat,
Că a trecut o veşnicie,
Dar nici acum nu te-am uitat.

Două inimi? numai una,
Nu mai dai paşii către noi,
Te-ai depărtat, eşti precum luna,
Eu te-aş aduce înapoi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

CĂRĂRILE VIEŢII

ACOLO unde cărările sunt trasate
Eu merg alăturea cu drumul.
Pe oceanul vieţii, pe bolta înstelată,
nu sunt căi marcate.
Cărările sunt ascunse de zborul păsărilor,
de lumina stelelor, de parfumul anotimpurilor.
Rătăcită şi confuză, îmi întreb sufletul:
Amintirile nu poartă în ele
cunoaşterea misteriosului drum?
Mi-e dor de acasă, mi-e dor de "acum"!

citat din Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!