Adesea mi-am luat rămas-bun de la viaţă. Îmi ziceam întru inima mea: firea e pecetluită. Ce să mai cauţi în ea? Pentru tine nu e loc: desparte-te de toate, fă o cruce pe ce ai fost şi una şi mai mare pe ce-ai fi putut să fii, trânteşte-ţi trupul de pământ, sfâşie-ţi veştmintele şi fostele credinţe, smulge-ţi părul dintr-o galvatană asasină de speranţe şi, cu braţe crâncene deznodând încheieturile suprimă pomenirea întâmplării tale.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea,
pe aripi de furtuni stelare
cu tine să călătoresc.
Să-îmbrăţişăm Steaua cea Mare,
din toate câte strălucesc.
În părul tău aş vrea s-o prindem
şi-n Univers să fim comete.
Imensitatea s-o cuprindem,
timpul să nu ne regrete.
Plecaţi pentru totdeauna
de pe bătrânul nost' pământ,
Vom străluci precum e luna
pe-altarul Tatălui cel Sfânt.
În Univers vom dăinui
multe mii de ani lumină.
Noi altă viaţă vom trăi
în a raiului grădină.
Acolo, tu vei înflori.
Voi înflori şi eu cu tine.
Pentru vecie vom uni
ale noastre vechi destine.
Rubine interstelare
vom intra în nemurire.
Pe pământ lacrimi amare,
curgă, întru pomenire.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre mărunţişuri...

Prin mărunţişuri, câte-a strâns cuminte,
Bunica, am găsit şi-o amintire,
O carte cu coperţi îngălbenite,
Purtând în ea cuvinte de iubire.

Era acolo, lângă ea,-n tăcere,
Parcă-aşteptând din cerurile sfinte
Un zâmbet şi o dulce mângaiere,
În poză, fiu de tată de părinte.

Se aşezase praful peste toate
Şi doar cuvintele-n tăceri vorbeau...
Un trandafir se scutura-n cenuşa
În care doi tăciuni mai străluceau.

Am luat în braţe ia... Şi un clopot
În pieptul meu bătea cu îndârjire...
Fusese a bunicii. Şi iţarii
Ai bunului bunic întru slăvire!

Am luat cu mine şi o lampă veche,
Un fus tocit şi caierul de lână,
O toartă de argint dintr-o cutie...
Şi le-am urat la toţi de noapte bună.

Prinsă-n ştergar ţesut de mâini muncite,
Era icoana... Şi mi-am amintit
De bunii mei, de tata şi de mama,
De drumul unui timp ce-a împietrit...

Am alergat într-o îmbrăţişare
Eternă, să-i cuprind şi să-i sărut,
Dar prin atâta taină aşternută,
Prin praful amintirii i-am pierdut.

Am plâns atunci... E părul din basma
Atât de alb, de rar şi despletit,
Că mă întreb acum, bunica mea
De ce-ai plecat... de ce-ai mai fi venit?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin orice poţi cădea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci când iubirii tale i s-ar răspunde cu dispreţ sau indiferenţă, când toţi oamenii te-ar abandona şi când singurătatea ta ar fi suprema părăsire, toate razele iubirii tale ce n-au putut pătrunde în alţii ca să-i lumineze sau să le facă întunericul mai misterios, se vor răsfrânge şi se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei părăsiri strălucirile lor să te facă numai lumină şi văpăile lor numai căldură.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveai părul lung până la cer

Aveai părul lung până la cer
Atârnai de dânsul pe pământ
Mă gândeam să-ţi mângâi trupul sfânt
Sânii cu sfială să ţi-i cer

Coapselor închise să mă-nchin
Să le-ating uimit ce albe sunt
Doar cu floarea grea a unui crin
Să le-mbrăţişez îngenunchind

Şi apoi ca fluturii să pier
Luat de dup-amiază şi de vânt
Aveai părul lung până la cer
Spânzurând de dânsul pe pământ...

poezie de Emil Brumaru din Submarinul erotic (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă inimă

Clopotniţa
se leagănă
odată cu clopotul

şi te-am luat în braţe
ca pe-o armură
mi-am luat coiful
şi inima de la rastel

prea tare fug

mă tem
că am luat din greşeală
inima unuia mai curajos.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu are preţ pe lumea asta şi chiar dacă mai am unele speranţe, mi-am pierdut pentru totdeauna facultatea de a spera.

Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa-l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plânsurile sa le topeasca c-o atingere calda si sfânta de suflet...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
si uşa către Rai pe pământ, deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
şi-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele, dragul meu...
şi ele vor lua forma zvacnetului din tine, oblojindu-l...
Iar freamătul din adancuri varsa-l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
intr-o clipa inalta şi caldă,
dulce împletire de-amandoi,
urme pentru veşnicie lăsând în tine.
Usa templului inimii tale
in inima mea se deschide,
imbrăcând. o majestuos in straie de lumina şi cer...
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit şi-a fost odată,
De cum ieşeai adesea în pridvor,
Şi îmi vorbeai frumoasă şi-nţeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ţi nesfârşită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze şi prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viaţă şi lumină,
Şi sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost şi vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine şi-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar ştiu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Şi îţi doresc să te mândreşti cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ţi va fi nicicând ruşine!

poezie de Felicia Feldiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa. l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plansurile sa le topeasca c-o atingere de lumina...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
Şi uşa către rai deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
Si-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele.. şi ele vor lua forma zvacnetului din tine,
Iar freamătul din adancuri varsa. l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
într-o clipa inalta şi caldă,
urme pentru veşnicie lăsând în tine...
Usa templului inimii tale
în inima mea se deschide
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul palmelor...

Mi-am lipit palmele
de palmele tale
şi am ales infinitul...
Ochii erau verzi
ca pādurea
şi mi-am dorit marea...
Pārul avea miros
de busuioc
si am ales asfintitul...
De data asta,
mi-am lipit palmele
de inima ta
si am simtit cum bate,
lupta pentru viatā...
Trupul meu voia
sā respire alāturi de tine
si cerea iubire...
Era bine, era rāu,
sau era jocul
palmelor mele
si ale tale
lipite de iubire?

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru arivişti

Infatuat, atâta strălucire
Şi fast a stat întru a ta mărire.
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare
Sub masca falsă a iubirii tale.
Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Dureri şi temeri, semne de-ntrebare,
Biet arivist visând averi, parale...

Infatuat, atâta strălucire
Doreşti să ai... Tu vrei înavuţire.
Prin insipida-ţi viaţă, ca o pită
Neagră, cu pleavă, adesea nedospită,
Tu cauţi ochiul tainic de lumină,
Dar pălămidă prinsă-n rădăcină,
Braţe de grea şi nerostită ură,
În juru-ţi, zi de zi, mereu se-adună.

Şi fast a stat întru a ta mărire...
Voiai chiar şi a omului iubire,
Voiai putere, sensul vieţii-ntregi,
Un lucru n-ai putut să înţelegi:
Că nu putea-vei pune stăpânire
Pe suflete şi pe Dumnezeire.
Oceanele, de lacrimi dac-ar fi,
Furtuni de suferinţă ar stârni.

Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Bocanci de lemn şi spini au în picioare.
Iar tu, un snob, te vezi un rege, da,
Dar ţi-ai pierdut vremelnic inima.
Ai rătăcit pe căi fără de stele,
Păgân, sub a tăcerilor blesteme.
Profanator de străluciri deşarte,
Îţi vei deschide drumul către moarte.

Sub masca falsă a iubirii tale,
Încrezător în rugi şi osanale,
Decazi încet şi noaptea se surupă,
Alunecând pe-a calului tău crupă.
Se-aude clopot de regret. Ce rost
Averi şi-mpărăţii câte au fost?!
În urmă toate astea le-ai lăsat,
Cu tine în mormânt nimic n-ai luat.

Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Şi reci ecouri moartea ta ascunde.
Nici n-ar mai plânge-n urma ta vreodată...
Priveşte-te din umbre şi aşteaptă!
Ce chipuri fade, leşuri pământeşti
Ai încercat cândva să le hrăneşti...
Priveşte-n urmă ce-ai lăsat! Ce luptă!
Ascultă, plânge sufletu-ţi! Ascultă!

Sunt rănile din gândul tău, sunt multe!
Nu-i nimeni înlăuntru-ţi să le-asculte...
Minciuni şi ură, necioplite căi
De-navuţire, pentru oameni răi.
Nu poţi privi în urmă, totu-i fum!
Avari uitând de-al trecerilor drum,
Plecaţi-vă genunchiul, regretaţi
Cât vremea nu-i a fii îngenuncheaţi!

Dureri şi temeri, semne de-ntrebare.
Nu te-ai născut nemuritor sub soare...
Ţi-ai vinde de-ai putea, întru mărire
Şi sufletul pe-un strop de fericire.
Nu mă-ntrista c-un gest când lumea toată
De-atâţia oameni răi e-nnourată!
Lasă lumina să-ţi pătrundă-n gând
Şi fă cu bunătatea legământ!

Biet arivist dorind averi, palate,
Ce-ţi va rămâne oare după moarte?!
Uzurpator de suflete deodată,
Vezi inima că ţi-e-ncrustată-n piatră.
Zadarnic plângi, străin de Dumnezeu,
Căci îţi va fii din ce în ce mai greu
Şi pribegind prin munţii resemnării,
Vei adormi sub tâmplele ninsorii.

Biet arivist dorind averi, parale,
Dureri si temeri, semne de-ntrebare,
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Ţi-au smuls promisiuni şi-s sângerânde.
Sub masca falsă a iubirii tale
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Şi fast a stat întru a ta mărire,
Infatuat... şi-atâta strălucire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liber

mai liber sunt să înot
printre gratiile tale, viaţă
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respiraţie,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi
aş fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
dar am ales cuvântul.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-şi modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu ştiu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Şi de pe care la-nviere sper,

E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea, am dorinţa de a face un alt gest, cel al crucii. Atunci când merg, în răcoarea dimineţii, vara după rugăciune, îmi pun braţele în cruce sub soarele ce se înalţă. Mă simt atunci una cu Creaţia, cu mine însumi, cu Dumnezeu, cu toţi oamenii. Nu mai există separare în mine între cer şi pământ, între spirit şi instinct, între spiritualitate şi sexualitate. Pentru mine este o experienţă de mare profunzime. Dacă nu pot provoca această experienţă ca prin magie, pot cel puţin, punându-mi braţele în cruce, să presimt adesea ce înseamnă să fii una cu toate.

Anselm Grun în Invitaţie la seninătatea inimii (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiam nimic despre ea; convorbirea noastră a luat totuşi o întorsătură din cele mai macabre: i-am vorbit despre mare, despre comentariul acela la textul Ecleziastului. Şi nu mică mi-a fost mirarea când, după ce mi-am încheiat tirada despre isteria valurilor, am auzit-o zicând: "Nu e bine să-ţi plângi de milă."

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce-ai fost, nu mai rămâne decât o adiere patetică.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ţăndările

Mi-ai zis să nu spun nimic
şi-am înghesuit cuvintele tale în mine
îndesând deasupra lor dopul.
În agonie am ţipat către tine zile întregi
simţind că mă sufoc…
dar m-ai lăsat să hoinăresc sub nemilosul soare
şi ai tăcut.
Ai fugit de mine şi te’ai ascuns;
m-am clătinat ca un om beat,
m-am agitat,
am combinat ceea ce ai pus în mine
cu tot ce am putut stoarce minţii mele,
şi când mi-am încătuşat tâmplele în palme ca să mă odihnesc
m-ai luat şi m-ai trântit de pământ
de mi-a sărit dopul;
şi vasul de lut s-a făcut ţăndări.
Durerea din urmă a fost incomparabilă, dar…
Cum altfel ai fi putut scoate afară comoara pe care ai ascuns-o înlăuntru?

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au luat foc toamnele în mine şi inima mi s-a întors pe dos.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul, persoana are o frică paralizantă de viaţă, de aceea crede că trebuie să se pregătească "pentru viaţă". Întreaga ta educaţie, toate şcolile tale, toate relaţiile tale au încercat să te pregătească pentru viaţă şi absolut toate fără excepţie au dat-o în bară şi au făcut din tine o fiinţă extrem de frustrată, plină de angoasă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!