Printre mărunţişuri...

Prin mărunţişuri, câte-a strâns cuminte,
Bunica, am găsit şi-o amintire,
O carte cu coperţi îngălbenite,
Purtând în ea cuvinte de iubire.

Era acolo, lângă ea,-n tăcere,
Parcă-aşteptând din cerurile sfinte
Un zâmbet şi o dulce mângaiere,
În poză, fiu de tată de părinte.

Se aşezase praful peste toate
Şi doar cuvintele-n tăceri vorbeau...
Un trandafir se scutura-n cenuşa
În care doi tăciuni mai străluceau.

Am luat în braţe ia... Şi un clopot
În pieptul meu bătea cu îndârjire...
Fusese a bunicii. Şi iţarii
Ai bunului bunic întru slăvire!

Am luat cu mine şi o lampă veche,
Un fus tocit şi caierul de lână,
O toartă de argint dintr-o cutie...
Şi le-am urat la toţi de noapte bună.

Prinsă-n ştergar ţesut de mâini muncite,
Era icoana... Şi mi-am amintit
De bunii mei, de tata şi de mama,
De drumul unui timp ce-a împietrit...

Am alergat într-o îmbrăţişare
Eternă, să-i cuprind şi să-i sărut,
Dar prin atâta taină aşternută,
Prin praful amintirii i-am pierdut.

Am plâns atunci... E părul din basma
Atât de alb, de rar şi despletit,
Că mă întreb acum, bunica mea
De ce-ai plecat... de ce-ai mai fi venit?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa î

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Nucul bătrân şi banca de la drum
Le văd în ceaţa vremii şi acum.
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Şi un copil să redevin aş vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-aşteaptă.
A nins în mine şi-am argint la tâmple
Şi pleoapa-i grea şi ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... şi... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Şi căţeluşa pare-ncremenită.
Priveşte-n gol o nevăzută ţintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânaţi de dor, căsuţa bătrânească.
Iar noi, cuminţi şi plânşi, îi aşteptăm
Şi clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân şi banca de la drum
S-au gârbovit de plâns şi timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târşiţi,
Paşii celor din cer abia veniţi.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, şi o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviţi de anotimpuri.

Le văd prin ceaţa vremii şi acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns înceţoşate...
Ei, cad uitaţi ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni şi trişti, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranţă. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă faţa-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne priveşti ca ieri. Şi-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aş da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca nişte pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Şi în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Şi un copil să redevin aş vrea,
S-o strâng în braţe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în braţe pe bunicul meu
Şi-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculţi pe drum de stele.

Şi un copil să redevin aş vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt şiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum îşi bate sapa.
Le văd prin ceaţa vremii şi acum
Nucul bătrân şi banca de la drum,
Cocoşii şi curcanii puşi pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...
Este târziu şi s-a-noptat
Şi în clepsidră se aştern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini şi stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuţa mea
Şi pe a timpului cărare.

Un gând şi-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori şi vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise şi cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta linişte m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Şi vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar uşor... uşor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată şi aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noştri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aş vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toţi ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis şi muşcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munţi şi văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munţi de jar.
Altar, ceasornic şi popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Şi sufletul ce le-a rămas
În versuri şi poeme, note...

Frâng pita în bucăţi de timp
Şi se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli şi virgini.
Sub un ştergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a aşezat...
Bunica-şi toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăţi de timp,
Colindători prin munţi şi văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând şi-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final... - partea a doua

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata fată
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui şi,, soaţa''

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final - partea a II-a

Şi s-a stins apoi moşneagul... a trecut la cele sfinte
Iar,, mamaie'' şi,, tataie''... dorm acuma în morminte
Dar povestea începuse c-o fetiţă abandonată
Crescută de-aceşti bătrâni, fără mamă, fără tată...

Mai târziu şi-a găsit mama, devenise adolescentă,
A iertat-o şi-a dorit-o pentru viitor prezentă.
Şi-a cunoscut tatăl vitreg, fratele, sora mai mică
Dar o frământa-ntrebarea:,, Unde-i tata? Am bunică?''

Trecuse prin şcoala vieţii şi acum era studentă.
Întrebarea:,, Unde-i tata?'' devenise mai frecventă
Şi-a pornit aşa într-o doară într-o bună dimineaţă
Să-şi caute rădăcina într-un sat pierdut în ceaţă...

Cu emoţie şi teamă a bătut uşor la uşă
Fata cu ochii albaştri şi cu faţa de păpuşă...
I-a deschis atunci bunica şi-a-mbrăţişat-o îndată
Apoi i-a întins o poză,.... doar o poză în loc de tată.

Printre lacrimi şi suspine a-ntrebat-o:,, Unde-i tata?''
Iar bunica răvăşită şi-a îmbrăţişat nepoata
N-ar fi vrut ca ea să ştie că s-a spânzurat de tânăr
Pentru că nu l-a lăsat să-şi ia grijile pe umăr,

Să se-nsoare cu iubita rămasă însărcinată
Şi-o privea cu remuşcare şi cu drag pe biata faţă...
Parcă ar fi vrut să-ntoarcă înapoi timpul şi viaţa
Să-şi aducă-napoi fiul la fetiţa lui, la,, soaţa''.

Era însă aşa târziu şi o năpădeau regrete
Tot privind la ochii albaştri, la figura acestei fete
Care seamănă aidoma cu bătrâna străbunică
,, Doamne, cât e de frumoasă!''... Nu putea mai mult să zică....

Şi-a plecat tânăra tristă iar la studii, resemnată,
Dar ştia acuma unde-i cel care i-ar fi fost tată
În sfârşit ştie răspunsul la dramatica-ntrebare
L-a găsit printre morminte.... şi-a aprins o lumânare...

Este clar o eroină din romanul vieţii sale
C-un parcurs întortocheat şi.... puţin noroc în cale....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinucidere

nu am reuşit să ajung la timp pentru a opri gestul tău disperat,
ai hotărât că e mai bine să zbori fără mine,
dincolo de iubire, dincolo de regret.
ţi-ai adunat toate nimicurile într-o singură metaforă călăuzită de o spaimă ce îţi ardea aşteptarea.
am alergat disperat sperând să ajung lângă ţine înainte de a pleca lumina,
mi-am simţit picioarele de plumb iar paşii răsunau ca limba unui clopot ce anunţa moartea cu indiferenţă.

părinţii tăi mi-au cerut să îţi ard trupul în cuptorul unui august nemilos,
mi-au reproşat că din cauza mea ai plecat să cauţi binecuvântarea într-un loc păgân,
departe de casa părintească.
i-am ascultat răbdător cu capul plecat în praful amintirilor,
apoi am primit lovitură după lovitură din partea tuturor necunoscuţilor ce te doreau înapoi.

după ce patru anotimpuri au dansat pe mormântul tău acoperit de lacrimi mincinoase
m-am furişat să îţi sărut umbra însângerată de atâta aşteptare.
te-am găsit la fel de frumoasă, îngropată de vie într-un pământ străin
părul îţi crescuse atât de mult încât devenise văl de mângâiere pentru îngerii căzuţi.
pe faţa ta crescuse iederă şi floarea neuitării
iar eu am râs de durere, iubito,
am râs.

poezie de Eduard Dorneanu (14 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii pe bancă

Pe o bancă (banca de la drum)
Parcă-i văd sub nucul cel bătrân.
Doi bătrâni bunici răpuşi de dor,
Rugând doar un strop de ajutor.

Oh, găleata goală amintea
De ani trişti, de viaţa lor cea grea.
Lacrimi lunecau de-acum arar.
Sufereau de griji şi dor amar.

Ghiocei ascunşi sub o basma...
Ridul unui pliu de catifea.
Azi clepsidra timpului e spartă –
Ceasuri de nisip şi vremi de sloată...

E bunicul, caierul de fum...
Alb în barbă, plâns şi trist de-acum.
Văd, priveşte din fotografie,
Tot ştrengar, ca în copilărie.

Îngeri dorm la tâmplele de nea...
Cu buicul şi bunica mea,
Mai vorbesc în somn. De ei mi-e dor...
Bunii mei, adio, somn uşor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

O văd acum... sfioasă, blândă – un dulce vis – bunica mea
Cum scoate banii strânşi cu trudă, toţi, adunaţi într-o basma.
Îmi joacă ochii-n lacrimi, Doamne. Cu mare trudă-i adunase
Şi la nepoţi, ca moştenire, bunica-n urmă îi lăsase.

Azi picură cu frunze de miere şi de ceară.
Se-apropie secunda plecării... Este seară!
Îţi mângâi tâmpla ninsă, bunico. Eşti departe.
Te-ai dus – o mângâiere de aină şi de şoapte.

De-acum îmi eşti icoană, speranţă şi minune.
Tu ai plecat grăbită, dar m-ai strigat pe nume.
Poate-ai lăsat prin mine o sacră măştenire –
Poveste de lumină, de tihnă şi iubire.

Vezi?! Lacrima îmi curge. Mă tot gândesc la tine...
Tu treci, un înger încă, spre sferele divine.
O lacrimă îmi curge şi mă-ncunună stele,
Icoană de lumină,-ngenunchi bunici mele...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuptorul părăsit

Aseară am visat
Că eram micuţă
Şi-alergam prin sat
Pe cărări desculţă.

Mă duceam în grabă
La bunica mea.
Că mereu în poartă,
Scumpa, m-aştepta.

-Vai, cât de voioasă
Am văzut-o în vis.
Atât de drăgăstoasă
Dânsa m-a cuprins.

M-a luat de mânuţă,
M-a dus în ogradă.
Ca, pe nepoţică
Bunicul să o vadă.

Amândoi bătrâni.
Doi bunici blajini.
Sub un nuc, pe-o laiţă
Scot bunuri din traistă.

Povestea cu,, Capra''
Bunicuţul îmi spune.
Bunica, cu lopata,
Scoate din cuptor pâine.

Hulubi şi plăcinte,
Multe bunătăţi.
Că acuş o să vină
Nepoţeii toţi!

Şi o să stăm la masa
Din ograda lor...
-De a bunicii casă,
Doamne, mult mi-e dor!

Din vis mă trezesc
Şi mă grăbesc la ei...
Dar nu-i mai găsesc
Pe bunicii mei!

De ce nu-mi răspund?
Doar uite, am venit!
Dar, plângând, cuprind
Cuptorul părăsit.

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ingeri

Care îngeri omule?
Care îngeri?
N-am mai văzut un înger adevărat
de pe vremea când trăia bunica...
Ei da, pe vremea aceea
îngerii umblau în vârful degetelor
să nu ne distragă atenţia
de la poveştile ei,
ba chiar îşi ţineau răsuflarea
să nu piardă nici ei vreun cuvânt.
Ai să zici acum “care bunică”?
Cum care, aia unică,
i-am pus doar un “b” înainte
ca o candelă
să vadă toţi cât era de bună.
Atunci a venit îngerul
şi-a luat-o cu aripa de braţ, de stângul,
să fie mai aproape
de centrul ei de greutate
cu limbă de clopot...
şi-au plecat împreună...
de-atunci, de câte ori aud un fâlfâit de aripi
mă uit în toate părţile
doar, doar îl mai văd...
nu, nu pe ea, că mi-am pierdut
perechea de urechi pentru poveşti,
nici candele nu cred să mai am prin cămară,
dar mai am în portmoneu o iconiţă,
pe înger vreau eu să-l văd.
Păi nu-ţi spuneam eu - care înger?
M-au trimis pe mine.
Îngerii nu mai sunt la modă.
Azi nici în Valea Plângerii
nu se mai poartă îngerii.

poezie de Adina Stoicescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Mi-e-atât de dor de draga mea bunică,
de lampa ei de gaz, ce înteţea
mirosul florilor de levănţică,
din caierul de lână, când torcea!...

Pâinici cocea pe plită, iarna toată,
cu miere de albine le ungeam.
Ceva mai bun nu am mâncat vreodată,
cu lapte dulce! Apoi, ne culcam.

Bunica îşi punea arnici în ac
şi începea să coas-o ie nouă
din marchizetul alb, păstrat în sac,
ţesut de ea, în dimineţi cu rouă.

Şi gândurile-i toate se-ntreceau
cu vântul ce bătea a viscolire,
când fulgi de nea Pământul îmbrăcau
şi geru-ncremenea întreaga fire.

Cu gene-ngreunate, -n miez de noapte,
mai arunca vreo două lemne-n foc...
ne închina, rugându-se, în şoapte,
de viaţă, sănătate şi noroc.

Blândeţe, hărnicie, bunătate!
Asta îmi amintesc de-a mea bunică.
Zile ce mi-au rămas, le-aş da pe toate,
să mă întorc în timp, să fiu iar mică.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
de-asupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătatea de cer

luasem cu mine creioanele de colorat
şi ultimul zâmbet al mamei
apoi am intrat
ca un pictor
în copilărie vrând
să o desenez pe bunica
cum se înalţă pe vârful degetelor
de la picioare să
prindă în căuşul palmei
cel mai frumos măr
din livada din spatele casei

cândva ascunsesem acolo
jocurile copilăriei
pentru atunci
când
mă voi înălţa pe vârful degetelor
pentru a prinde în căuşul palmei
cel mai frumos măr
pe care
să-l dăruiesc nepotului meu

privirea îmi era înnodată de negura vremii
livada din spatele casei
dispăruse odată cu bunica
doar un păianjen rămas acolo
de când lumea
ţesea cu migală pe urma bunicii
mi-am scos din desagă
creionul albastru şi
am desenat jumătate de cer
de undeva
de pe marginea cealaltă
mă privea Dumnezeu

ştiu că şi înlăuntrul meu
am lăsat ceva neterminat
mă voi întoarce la anul când
vara va fi pe sfârşite şi
voi desena jumătatea de cer rămasă
pentru atunci când mă voi
întâlni cu Dumnezeu şi
o să-l întreb
în care parte de cer
o găsesc pe bunica
până atunci o să desenez o punte
între cer şi pământ
un fel de trecătoare pe care
o să-mi exersez plecarea

mama
a plecat şi ea
să o caute pe bunica
şi nu s-a mai întors

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!