Vârfuri de copaci

Măicuţă, aceasta ţi-e ultima toamnă
Şi cel din urmă, poate anotimp
La iarnă bătrâneţea te condamnă
Să pleci pe jos la zeii din Olimp...

La raiul tău sau poate nicăieri.
Unde te duci lumina mea dintâi?
Al cui o să mai fiu ca până ieri?
Ce mâini o să mai am drept căpătâi?

Mi-e frică şi sunt singur pe pământ
Privesc în înserare la copaci
Se duc spre cer cu vârfurile-n vânt
Şi tu la fel ca ei te duci şi taci.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dictare mută

E toamnă la fereastra mea sau dor
Ce picură mărunt, sâcâitor
Pe geamul dintre mine şi copaci,
Făcându-mi semn că-i toamnă? De ce taci?

Nu vezi că sufletul mi-e desfrunzit
De buze, ca un mire părăsit,
Ca frunzele răpite de un vânt
Unui copac? Nu spui niciun cuvânt?

Ce suflet copt în ochii tăi cei cruzi
Îţi face semn la geam şi nu-l auzi?
Nu-i toamna, vara încă n-a trecut,
E dorul meu de tine, surdo-mut.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Mamă, lumină dintâi
Te rog mai rămâi,
Pe cap mă mângâi
Şi fi-mi căpătâi.

Lumina de-apoi
Cu suflet şiroi
Cu râu de nevoi,
Desculţă prin ploi

Lumină de ieri
Te rog să nu pieri
Şi morţii să-i ceri
În loc de averi

Să-ţi bată la poartă
Mai rar: niciodată.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără loc

Nu pleca, nu te întoarce,
N-am să plec, nu m-alunga
Simt că pot şi nu se poate
Şi-aici noi şi-alt undeva

Îmi e bine, nu mi-e bine,
Ţie poate ţi-e la fel,
Câte întrebări în mine
Îmi aduc ziua de ieri

Nu pleca sau du-te, pleacă,
Hai! Mai stai! Te rog, rămâi!
Parcă suntem ca o placă
Ce-i zgâriată de un cui!

Nu cunosc o altă viaţă
Fără tine nu exist,
Haide!... Lasă-mă şi pleacă!
Stai aici! Unde te duci?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică

ţie nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piaţă
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp şi creştetul în cer
îmi e aşa frică încât nu mai pot face nimic
stau şi privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărţit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
pe Dumnezeu
în loc să privesc în sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiind că mi-e frică de ea, bătrâneţea va veni la mine pe furiş.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu Te mai las

M-am apucat cu mâna de poala hainei Tale
Cu nici un chip de-acuma nu Te mai las să pleci
Şi dacă mi s-ar pune nălucile în cale
Eu sunt a Ta, Isuse, eu sunt a Ta pe veci.
De multe ori din ceruri nu mai aud nimica,
Pe buzele închise nu-i poate un cuvânt,
De multe ori mă doare, de multe ori mi-e frică,
De multe ori mă clatin înveşmântată-n vânt.

Dar degetele mele de Tine se agaţă,
Nu Te mai las, Isuse, să pleci nu Te mai las,
Am rătăcit în lume, am rătăcit în viaţă
Dar poala hainei Tale, ea tot mi-a mai rămas...

Nu Te mai las, Isuse, nu mă mai las de Tine,
Să-mi steie înainte tot iadul cu năluci
Şi trupul să mi-l frângă, cu mâna mă voi ţine
De poala hainei Tale şi tot n-o să Te duci...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina şi apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spaţiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranţa spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna şi mă priveşte atent
Sunt doar un om... visez şi mă luminez...
Timpul se risipeşte în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipeşte în zori...
Cuvintele vor reacţiona
Până ce lumea va fi mai bună
Împreună vom evolua
Şi vom risipi valurile tulburi ale întunericului.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-am născut pe Pământ, înseamnă că nicăieri în univers nu mai e toamnă.

aforism de Marius Robu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, priveşte, vorbeşte

ascultă, priveşte, vorbeşte
înapoi, înainte
cu sau fără cuvinte
într-o zi sau poate niciodată
dacă nu, taci
să nu mâzgăleşti lumina
eram gând zidit în biserici de suflet
un vis, o cărare
pe ţărm viaţa să toarcă
sunt ţărm, sunt privire, sunt veşnică întrebare
de pe stânci privesc albastrul nesfârşit
e apă, e ceasul
nu privi, nu vorbi
eram năluci într-o vară
frunze uscate dintr-o toamnă
ascundeam în iarnă iubiri
poate va răsări odată aici o primăvara
la Praga au înflorit magnolii
la noi, poteca e arsă, drumul e scrum
ţărmul e departe acum
se închide o uşă, se deschide o groapă
o umbră rătăceşte pe zid
sunt pocalul spart ieri de lună

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam la semafor

Mi-e sufletul răspântie de semne,
Care-ncotro şi care nicăieri,
Nu s-a născut un om care să mă-ndemne
Spre mine omul cel de până ieri.

Aceste vorbe le-ar fi spus Adam
La prima lui răscruce. Mai târziu
Le-am îngânat şi eu când aşteptam,
La semafor, al câtelea nu ştiu.

poezie de Marius Robu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere udă

Noi cerem o bucată de pământ
Cât să ne facem un mormânt sau casă
Că ne-au promis aceasta pe cuvânt
Acei ce doar pe-afară ne mai lasă.

Căci am ieşit pe lume ca un vânt
Şi ca un val spre ţărm o să plecăm
I ne mirăm că tocmai pe pământ
N-avem pământ în care să intrăm.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu pleci

Nici nu pleci, nici nu rămâi,
Mă cuprinzi între inele
Şi-mi pui sânii căpătâi,
Ridicându-mă la stele.

Nici nu vii, nici nu te duci,
Mă tot chemi înspre ispită,
Straiele... când le arunci
Şi te vrei, a fi... iubită.

Nici nu taci, nici nu vorbeşti,
Mă priveşti întrebătoare,
Trupul când ţi-l dezgoleşti
Cu mişcări provocatoare.

Nici nu fugi, nici nu te-nchini,
Mă dai păcatelor... sfinte,
Când mă iei dintre lumini
Şi mă laşi... între cuvinte.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e toamnă

Tu nu-nţelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt şi ploi,
Ce la tristeţe mă condamnă
Şi gânduri pline de noroi...

Şi soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.

Poate nu ştii, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup şi suflet, toată, zac!

Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la fratele ce tace

Privesc la fratele ce tace
când mulţi îi spun în faţă: tu!
– El poate îndura ocara,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce nu se plânge
când i se fură tot ce-avu.
– El poate duce nedreptatea,
el poate – dar eu încă nu.

Privesc la cel ce nu întoarce
cu rău, cui răul i-l făcu.
– El poate iertător să rabde,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce are milă
de blestematul ce-l bătu.
– El poate, paşnic, să se roage,
el poate – dar eu încă nu!

Privesc la cel ce moare-n pace
spre slava care şi-o ceru.
– El poate, Doamne, să Te vadă,
el poate – dar eu încă nu!

Isuse, Doamne, mi-e ruşine
când mă gândesc la ce-ai spus Tu.
– De ce eu nu privesc la Tine,
de ce el poate – şi eu nu!?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din văi urcă ziua

Din văi urcă ziua mai sus, tot mai sus,
cu paşii-n lumina, zglobie -
"Ci unde te duci? Spune-mi unde?" -
"Doar vezi că vârful de munte mă-mbie."

Deodată se-ntunecă muntele tot,
şi culmea de aur dispare -
"Ci unde eşti? Unde?" şi dibui în jur -
pământul e mut până-n zare.

Şi iată-ntr-o clipă mă simt părăsit -
pierită e ziua mea oare?
În friguri, privirea-mi zdrobită de dor
spre vale-a-nceput să coboare.

Trecutul meu tot e acolo, în nori -
şi simt cum mă-ncearcă mâhnirea -
mi-e frică şi-s trist de parcă-ar veni,
ca-n ceasul suprem, ispăşirea.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai bun bărbat

Cel mai bun bărbat din lume
Nu e prinţul din poveşti,
Nu e cel ce-ţi spune glume
Şi te face să zâmbeşti.

Nu e cel ce te iubeşte
Şi te-alină când ţi-e greu,
Ce cu drag te ocroteşte
Şi alături ţi-e mereu.

Nu este acela care
E nădejdea ta dintâi,
Când ceva cumplit te doare
El îţi stă la căpătâi.

Cel mai bun bărbat, nu-i şagă,
Este omul blând in veci,
Care poate să-nţeleagă
Când îi spui că vrei să pleci.

poezie de Octavian Cocoş (14 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De azi, de ieri, spre nicăieri

sunt setea adâncă a unui vis
rătăcit între voi
pe plaiuri de dor
în suflet freamătă gânduri
precise, imprecise
de azi, de ieri
e atât de frig, aici, în gând
de multe ori doar plâng pe câte un rând
sau poate zac pe ţărm, visând
aici e somn etern şi tern
numai marea curge şi curge
se mai sparge un val, pe tărâm ireal
sunt contradicţia lucrurilor spuse şi nespuse
m-am unit într-o toamnă târzie cu pământul
plecând apoi încet-încet spre nicăieri
atunci, de ce tu baţi în geam

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la măicuţa

Privesc măicuţă şi mă mir,
Ce mâini dibace-ai căpătat,
Atunci, când bunul Dumnezeu,
La naştere, te-a binecuvântat.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum tu la fus nici nu priveşti,
Dar firul tors, pe el se-adună,
Când dusă-n gânduri îl suceşti.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum ochii tăi privesc în zare,
Şi-n gând întreb, fără răspuns:
La ce gândeşti, la câte oare?

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cât de firav e trupul tău,
Şi câtă treabă poţi să faci,
Din zori, până-n apus, mereu.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum poţi desculţă să păşeşti,
Pe bătătură ziua toată,
Şi nu te plângi că oboseşti.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cât de frumoasă poţi să fii,
Aşa, trudită ziua toată,
Şi nu te plângi, orice ar fi.

Privesc, mă mir, şi mă întreb:
De n-ai fi fost aşa ursită,
Ce ai fi fost, măicuţa mea?
Vreo... cuconiţă fandosită?

poezie de Flori Bungete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!