Vârfuri de copaci
Măicuță, aceasta ți-e ultima toamnă
Și cel din urmă, poate anotimp
La iarnă bătrânețea te condamnă
Să pleci pe jos la zeii din Olimp...
La raiul tău sau poate nicăieri.
Unde te duci lumina mea dintâi?
Al cui o să mai fiu ca până ieri?
Ce mâini o să mai am drept căpătâi?
Mi-e frică și sunt singur pe pământ
Privesc în înserare la copaci
Se duc spre cer cu vârfurile-n vânt
Și tu la fel ca ei te duci și taci.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.