Cerere udă

Noi cerem o bucată de pământ
Cât să ne facem un mormânt sau casă
Că ne-au promis aceasta pe cuvânt
Acei ce doar pe-afară ne mai lasă.

Căci am ieşit pe lume ca un vânt
Şi ca un val spre ţărm o să plecăm
I ne mirăm că tocmai pe pământ
N-avem pământ în care să intrăm.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi nebuni de cuvânt

Doi nebuni
Pe pământ
Îşi făceau
Jurământ

Doi nebuni
Pe pământ
Se certau
Vorbe-n vânt

Doi nebuni
Pe pământ
Se iubeau
Pe Cuvânt

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Cad fulgi din cer, plutind în vânt
Se mută cerul pe pământ
Şi sufletul din mine vrea
Să fie ca un fulg de nea

Şi-n locul fulgilor din cer
Să mă transfere, dacă-i cer.
Dar nu-i pot cere, cât mai sunt
Legat de tine pe pământ

Şi-aştept să cadă primii doi
Fulgi peste ochii noştri goi,
Să fim pereche şi-n mormânt,
Precum-n cer şi pe pământ.

poezie de Marius Robu din Degeaba (25 februarie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt

De nicăieri înspre oriunde
Pală de aer tot creştea...
Pământ în drumu-i mătura
Iubind ca în fisuri pătrunde

Se umfla apa pe ocean
Urcând pe aer către cer...
Peştii privind acel mister
Se afundau mai în avan

Pe ţărm, între pământ şi val
O tânără cu plete-i fine
Privea în sus, să vadă cine
Vine cu aerul pe mal...

Şi-n şuierul mereu crescând
În consecventul ogival
Şi cânt pe piscuri, de caval
Sămânţa se-figea-n pământ

Totul cuprins într-un cuvânt:
Era doar... vânt!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu-ţi faci casă? Prost:
Pe pământ n-ai rost.

Casă neclădind,
Nu ajungi pământ
Ci doar scrum în vânt...

- Casă n-am clădit!

poezie clasică de Marina Ţvetaeva din Poezii (26 august 1918), traducere de Aurel Covaci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara care stă pe vine

Degeaba m-am trezit la fix,
Cu inspiraţia beton,
Căci mi-a-ngheţat şi pasta-n pix,
Pe vântul ăsta monoton.

M-am aşteptat să văd pe-afară,
Un sân frumos, un decolteu,
Dar astăzi nicio domnişoară
Nu s-a-mbrăcat pe gustul meu.

Urăsc aceste zile-n care,
De la femei la domnişoare,
Sexul frumos de pe pământ,
Ştie să facă numai vânt!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (15 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Căci, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vrem pământ!

Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt promis vouă cu emin sfânt

Nu m-aţi crezut voi zei în cuvânt
Că sunt doar ceea sunt să-mi cânt
Şi mi-aţi arătat ce as putea pentru voi, fi
Să fiu ce în veci nu as putea fi...

Şi de aceea vă promit cu emin cuvânt
Vă voi sterge de pe file cu a voastră amăgire
Ce-o vindeţi lumii prin teorii despre iubire..
Acest cuvânt cu sărut atât de sfânt...

Ce nu poate fii averea nimănui pe pământ
Căci in palme nu poţi prinde o adiere de vânt..
Şi totuşi dorit de oricine pe pământ
Ce voi ati vrut să mi-l omorâţi în cuvânt..

Şi de aceea nu vă iert cât aici voi trăi
Căci voi nu ştiţi cum să trăieşi fără iubire
Să fi doar întunecime de umbră în prăpăstii
Să auzi doar şoapta de soare...

Intr-un tuş de umbră în abis de călimară
Cum ai sta în mormânt privind afară
Cu urlet în suflet şi inimă de fiară
Ce vrea o bucată de carne de lumină...

Sătul de intunericul hoiturilor găsite
Cu viermi ce colcăie în ispite
Dorind să guste sânge de rouă proaspăt
Să simtă că poate să o ia de la capăt...

Să alerge hoinar derbedeu pe curcubeu
Neînchinat bucătii de lanţ ce o aruncă un zeu
Să pari că esti sătul inchinat lui cu totul
Să-ti ardă el pentru a se incălzi sufletului, mirul...

Şi de aceea cuvântul meu va fi eminul sfânt
Cu care voi tăia cât voi trăi în cuvânt
Şi după, când nu voi mai fi... mă veţi auzi în adierea vântului
Când îmi veţi răscoli filele...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Murit-au ochii mei cu tine,
Dincolo de mâine nu am mai văzut
Sorbind uşor din pocaluri venine
Din pământ primesc un ultim salut!

Prin frunze reci doar un fior adie,
O, dor de casă, o, dor de mormânt.
Cu toamna-n suflet, am rămas pustie
Ca frunza uscată plutind spre pământ

Cresc focuri mari de inimi istovite
Spre luna vie de-un sfert lipsită
Roşcate frunze se desprind smerite
E vânt şi-orice speranţa e pierdută.

poezie de Mihaela Dehel (28 octombrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-mă

Frumuseţea ta cerşeşte
Dragostea ce-o port în mine
Trupul tău spre mine creşte
Sufletu-ţi zboară la mine.

Pasăre de-ai fi, m-aş face
Ram şi cuib şi cer şi vânt
Dar eşti carne şi pământ,
Carnea cu pământ îţi place

Te iubesc aşa cum eşti
Zână dulce din poveşti
Şi femeie blestemată
Mi te dau. Mă iei o dată?

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (4 octombrie 2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad şi rai

Ai fost lăsat o viaţă pe-un petec de pământ
Să-ţi faci pe el o casă şi mai apoi, mormânt.
Puterea cea divină un chip ţi-a dăruit
Şi-o moarte care-n umbră, mereu te-a însoţit.

Luptându-te cu vântul cel aprig şi viclean
Ai străbătut secunde şi ore, an de an
Strivind sub paşi o piatră care n-avea vreun rost
Dar n-ai gândit că poate şi ea suflet a fost.

Ştiai că sus e raiul şi vor pleca spre el
Acei care-aveau mărul, dar n-au muşcat din el
Ai mai sperat că totuşi iertare-avea să vie
De parcă toţi am fost doar sfinţi de meserie.

Născut dintr-o culoare prea bine definită
Rămas-ai doar o umbră în veac încremenită
Şi să nu-mi spui tu mie că-i fals al meu cuvânt
O fi raiul în ceruri, dar iadu-i pe pământ!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-avem pământ!... Ne trebuie pământ!... Fără pământ nu mai muncim!...

Liviu Rebreanu în Răscoala
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea lui Coşbuc

Spunea Coşbuc: "Noi vrem pământ!"
Acuma, după zece ani,
I-aş pune-o floare pe mormânt,
C-avem pământ, n-avem ţărani!

epigramă de Aurelia Mariana Stoenescu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Azi, iar am înţeles că pentru tine
Sunt doar o umbră caldă pe pământ
Ce face, uneori, să-ţi fie bine,
Căci inima-ţi nu mi-e aşezământ.

Mă luneci, iar, în ere glaciare,
Mă-ndemni să caut sensuri în cuvânt ;
Din viaţă-mi clipe-atât de trecătoare
Le scuturi în de-a valma în mormânt,

Dar toate se îngroapă-mperecheate
Cu cele ce ţi-au fost şi încă sânt
Clipite ce îţi ard nejudecate
De tot ce ai promis - doar vorbe-n vânt.

Nu fie nici o piatră funerară
Şi nici fiori de jale în vreun cânt,
Căci, făr-a vieţui i-a fost să moară
Iubirii celei goale în veşmânt!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer ajutor

Nu mai am o mamă pe pământ,
Să-mi spună şi mie un cuvânt
Şi să-mi poată da ceva, de-i cer;
Am o mamă numai sus în cer.

Deznădăjduit de ce să fiu,
Dacă din experienţă ştiu
Că doar din puţin m-a susţinut,
Pe pământ, cu tot ce a putut?

Nici nu mă gândisem că din cer,
Mama-mi poate-ndată da ce-i cer,
Nu ca pe pământ, doar din puţin
Şi târziu, ci grabnic şi deplin.

Mamă, prins doar cu păreri de rău,
Nu m-am prins de ajutorul tău,
Să ţi-l cer frumos, cum se cuvine,
Până n-a venit el peste mine.

Că, de când în ceruri te-ai mutat,
Cererile mi le-ai ascultat,
Fără să le spun măcar în gând;
Le-ai ştiut când m-ai văzut plângând.

poezie de Marius Robu (4 decembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnirea cu Hiroshima

Pământ, pământ tăcut.
Tăcută,
cu pielea pârjolită, cu statura goală,
iertare, Hiroshima...
Iertare pentru fiecare pas
ce-atinge-o rană, rupe-o cicatrice...
Iertare pentru fiece privire,
ce - chiar de-i mângâioasă - doare...
Iertare pentru fiece cuvânt
ce tulbură văzduhu-n care-ţi cauţi
copiii,
noroadele de prunci pe veci pierduţi.
Mormânt
inexistent... Vânt... vânt... vânt... vânt...

Şi glasul lor, acum încet sunând,
din zi în zi mai stins,
numai în amintire...
O, cimitire
inexistente... inexistente...
De vrei să plângi, să nu poţi strânge-n braţe
măcar o urnă, un mormânt măcar...

Unde ţi-s pruncii, Hiroshima? Poate
în oceanul
de-argint nepăsător...
Poate-n cavoul infinit
al cerului...
Sau, poate, chiar pe-acest pământ
pe care-l calc...

...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheografie, este cuvânt grecesc, alcătuit din doaâ cuvinte, ghi, şi, grafie, care în limba noastră altă nu zice fără de cât, scrisoarea Pământului. Şi la această învăţătură, este de trebuinţă de a şti mai dintâi aceste cuvinte, (sau nume) şi a le înţelege bine, care slujesc la aceasta, răsăritul, apusul, amiazăzi, miazănoapte, pământ, întărit (au statornic) pământ ostrov, limbă de pământ, ostrov prins de pământ, ori giumătate ostrov [...]

Amfilohie Hotinul în De obşte gheografie pe limba moldoveniască scoasă de pe Gheografie lui Buffier (1795)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume se răsuceşte în mormânt
De ce se face pe pământ.
Iar cei ce fac rele pe pământ
Cred că nu vor răspunde nicicând.

catren de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e omul pe pământ

Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, şi nici sfârşit.

Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Şi când vin zorile moare?

Omul, cine e el?
O fiinţă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.

Dar face cum vrea el,
Şi bine, şi rău!
Căci aşa a fost şi va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu

poezie de Vladimir Potlog (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiu pământului

Mă-nclin în faţa ta, pământ,
Căci tu eşti bun, că tu eşti sfânt!
Atât de mult tu eşti de bun,
Că nu-l hrăneşti doar pe cel bun;

Pământ creat de Dumnezău,
Tu îl hrăneşti şi pe cel rău;
Nu doar pe cel ce-i rău cu mine,
Ci şi pe cel ce-i rău cu tine.

Din toate cele ce-s create,
Tu eşti model de bunătate.
Ne dai şi hrană şi mormânt,
Mă-nclin în faţa ta, pământ!

poezie de George Budoi din Elogii (5 octombrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!