Oră matinală

Oră matinală
aripile-mi cresc
gânduri dau năvală
in şuvoi firesc

Noaptea jumătate
robul lui Morfeu
când se bat armate,
pentru leşul meu

Cealaltă, de vise
care mi le prad
şi când, pare-mi-se
că adun şi scad,

Bat tobele garda
un domeniu umblu-l
sunt legat cu zgarda
de pământ, ca plumbul

Fiecare zbor
s-a născut în gând
şi când ele mor,
mor numai arzând

Parfumează ora
florile din glastră
cântă aurora
vesel în fereastră

Setea de ambiţii
neguri vin pe ape
lipsa de muniţii
bate pe aproape

Arme şi rugină
soclurile cad
vină peste vină
Dinspre Galaad

Oră matinală
aripi la-ndemână
dor de-o triumfală,
ce se tot amână

Mi-am ajuns rival
Duc lipsă de zel
S-ajungi la un ţel,
Pui şaua pe cal

poezie de Ion Untaru din Autorportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate eşti...

Eşti aşa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate eşti femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o şterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi eşti, cealaltă o să-ţi fiu.

Jumătate eşti vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate eşti vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar şoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de Mihail Coandă (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soledad

Bate ploaia în fereastră
Vin corsarii de mă prad'
În chilia mea albastră,
Te quiero Soledad

Şi ascult cum cântă-ntruna
Doru-n mine de nomad
Ploile curgând ca runa
Te quiero Soledad

Noaptea viscolul cum sapă
Apele ce nu mai scad
Că s-a-nchis ultima trapă,
Te quiero Soleda

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soledad

Bate ploaia în fereastră
Vin corsarii de mă prad'
În chilia mea albastră,
Te quiero Soledad

Şi ascult cum cântă-ntruna
Doru-n mine de nomad
Ploile curgând ca runa
Te quiero Soledad

Noaptea viscolul cum sapă
Apele ce nu mai scad
Că s-a-nchis ultima trapă,
Te quiero Soledad

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te quiero Soledad

Bate ploaia în fereastră
Vin corsarii de mă prad'
În chilia mea albastră,
Te quiero Soledad

Şi ascult cum cântă-ntruna
Doru-n mine de nomad
Ploile curgând ca runa
Te quiero Soledad

Noaptea viscolul cum sapă
Apele ce nu mai scad
Că s-a-nchis ultima trapă,
Te quiero Soledad

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-mi bate la fereastră ...

Noaptea-mi bate la fereastră
Amintind iubirea noastră,
Când simt, pentru-a câta oară,
Că tristeţea mă-nfioară.
Cu singurătatea soră,
Număr oră după oră,
De mă apasă pereţii
Până-n ceasul dimineţii.
Noaptea, timpul se dilată,-
Ceasurile prind să bată
Sferturi, jumătăţi şi ore,
Zorii zilei să-i implore.
Noaptea lungă şi pustie,
Îmi va ţine companie
Stând cu mine la taclale,
Umplând ceasurile goale.
Printre florile din glastră
Noaptea-mi bate la fereastră
Alungând pe orişiunde,
Ore, minute, secunde...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul florile

Bate vântul florile,
Ce frumoase îs zorile,
Când îmi bat lin în fereastră
Şi iubirea mea îi aleasă,
Ca o pasăre măiastră.

Bate vântul în fereastră,
Să vadă când sânt acasă,
Să mă îmbete cu mireasme,
În luna cu crizanteme
Florile iubirii mele.

Bate vântul în grădină,
Adunând frunze-n rugină,
Să-mi aştearnă covor moale,
Ce foşneşte sub picioare
Colorând orice cărare.

Bate vântule cu dor!
Şi mă cheamă în pridvor,
Unde m-aşteaptă bădiţa,
Să îi împrumut guriţa,
Că îi dulce ca frăguţa.

Vântule, pe unde treci
Toate cele le culegi,
Şi porţi dorurile mele
În nopţi albe, dar cu stele,
Florile vieţii mele.

Că viaţa fără de doruri,
Îi mătrăguna de pe dealuri.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matematică (!?)

adun gânduri la zâmbete
adun şi scad colesterolul
mă înfior ce-mi plac radicalii
numai în matematică (!?)
graficul funcţiei tinde spre zero
făuritor de nulităţi de toate tipurile
un u plus un u fac întotdeauna doi
mai scad un sentiment
incitator exponenţial dacă scrii
cu aripi o ecuaţie şi-un poem
cu tâlc balanţa se-nclină
încep să scad îmbrăţişările
un zâmbet umblă pe drum în drum
spre grafic adun norii
e matematică sau tram
vai (!?) fără cai

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre matinală

Oh, dacă tot eşti o pasăre, fii o pasăre matinală
Şi prinde râma pentru micul tău dejun.
Dacă eşti o pasăre, fii o pasăre matinală –
Dar dacă eşti râmă, dormi până la prânz.

poezie de Shel Silverstein din La capătul trotuarului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt acela

Eu sunt acela care cântă
O datorie de Poet
Tributul unui zbor ascet
Pierdut cu fiecare trântă

Iar salturile înspăimântă
O viziune de cadet
Pe care poate un profet
O vede cu aripa frântă

Şi păsările care cântă
Apusurile violet
Sunt numai lacrimi, un buchet
Al celui ce binecuvântă

Eu sunt acela care cântă
O datorie de Poet
Când trece luna prin brădet:
Un zbor de Poezie sfântă!

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum şi ele femei au ajuns

Acum şi ele femei au ajuns.
Copii şi visuri multe au pierdut,
şi copii au născut,
şi copii au născut,
şi ele ştiu: pe-acest prag tăcut,
încărunţi-vom toate-n chin şi-n plâns.

Tot ce-i al lor încape în casă.
Numai când Ave Maria mai bate,
are-n inima lor o-nsemnătate,
şi-ncep obosite, la poartă să iasă.

Şi când drumurile cresc şi tot cresc,
şi suflă vântul Campagnei pustii,
de zâmbetul cel vechi îşi amintesc,
ca de străvechi melodii...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire matinală

Stă în pat şi se gândeşte
Că nu e nici o scofală
Dacă soaţa se trezeşte...
Cât timp "dânsa" nu se... scoală.

epigramă de Gheorghe Leu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul manuscriselor

De ce n-aş face ca Petrarca
Arzând şi eu din manuscrise
Cu care mi se umple barca
Aceasta veche, pare-mi-se?

Am tors şi eu atâtea vise
Pe care mi-am pus sigla, marca
De ce n-aş face ca Petrarca
Arzând şi eu din manuscrise?

Că viaţa seamănă cu zarca
În cari se-nghesuie închise
Privighetori ce mor ucise,
Cum moare primăvara ţarca,
De ce n-aş face ca Petrarca...

rondel de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră este o continuă lecţie de zbor. Ea începe cu un zbor incredibil de frumos în visul copilăriei, un vis de care ne vom aduce aminte mereu. Apoi ne cresc aripi imaginare cînd ne îndrăgostim, când privim cerul nopţii, când alergăm desculţi prin iarbă, când admirăm păsările şi creştetul munţilor. Cu toate acestea, în cea mai mare parte a ei, viaţa e un zbor cu aripi de plumb, pentru că trebuie să le întindem o mână celor aflaţi în suferinţă, pentru că trebuie să ne ţinem apropiaţii de mână când trecem peste obstacole grele. Într-un final, sufletul nostru ne părăseşte cu fâlfâitul unor aripi mute şi nevăzute de nimeni.

Ionuţ Caragea în Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Aţipesc. Şi vise
Împrejuru-mi cresc
Punţi peste abise
Şi oricât de des,

Îmi propun de veghe
Să rămân mereu
La fiece veghe,
Cade plumbul greu

Pe gene şi pleoape
Dincolo de poartă
Legănat de ape
Ca o mare moartă

Obsedant o barcă
o văd. Şi tresar
o clipă. De parcă
I s-ar da cu var

Obturat ratez
Dincoace trecând
Ca un titirez
Pe un fir de gând

Şi mă poartă valul
Spre-acelaşi liman
Făt-frumos cu calul
Lui, cel năzdrăvan

Călător pe unde
Oricât iau aminte
O zână-mi ascunde
Parte din cuvinte,

Că revăd. Şi nu ştiu
Ce mi s-a-ntâmplat
Oaza din pustiu,
Cine mi-a prădat?

Si-mi pun întrebări:
Unde-am fost de fapt
Dacă mai sunt apt
Să zbor peste zări.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, te adun din lut

Toamnă te adun de jos,
Îţi şterg lacrima duios,
Şiruri lungi de castaniu,
Galbene şi-n ruginiu,
Şi cert vântul supărată,
Că-mi goli pădurea toată.

Printre neguri şi pustiu,
Te adun din pământiu,
Cert şi bruma de pe flori,
Îmi cer vraja de culori
Ce îmi bucura privirea,
Da cunosc împotrivirea.

Sar văpăi din ochii tăi,
Când te salt din luturi, văi,
Din mormane de frunziş;
Şi mă pun şi-n curmeziş
Să-ţi alin chipul de fată,
Când caldă, când frisonată.

Te ridic din râuri reci,
Te usuc printre poteci,
Îţi şterg ceaţa de pe ochi,
De pe chipul bazaochi,
Ce era vesel odată;
Şi-ţi spăl poala întinată.

Din dumnezeiescul plai,
Te adun cu mult alai,
Îţi răsfir şuviţele,
Îţi repar altiţele,
Şi de-aveam un strop de rouă
Ne spălam în ea, noi două...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vină toamna

O să vină toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncaţi peste-acoperişuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurişuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie şi râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-şi să bată.

O să vină toamna, inevitabil şi sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent şi himeric
În nopţile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veşted arzând peste nări.
Anotimp descleştat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde şi stări.

poezie de Ana Larisa Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singură, dar nu-i singurătate...

(prietenilor mei de pretutindeni, cu dragoste nemărginită!)

Singurătatea mea... mă-ncarc de vină, dacă mai strig şi mai suspin că-s anonimă...
Nu-i pe pământ, fiinţă cum sunt eu, iubită de poeţi şi Dumnezeu...
Şi nepoeţii-mi scriu şi mă alintă, când viaţa îndrăzneşte să mă mintă...
Şi florile, de-s necuvântătoare, mă mângâie, când plâng, cu-a lor culoare...
Şi ceru-i mai albastru şi senin, când îmi ridic privirea şi mă-nchin...
Şi marea, frământarea-şi domoleşte, să-mi strige, că refluxul mă iubeşte...
Şi iarba e mai verde când răsare şi îmi adapă trupul cu răcoare...
Când vântul se strecoară printre frunze, îi simt iubirea tremurând pe buze...
Şi Muza, pe un umăr, stă de-o viaţă şi să iubesc duşmanii mă învaţă...
Sunt singură, dar nu-i singurătate, când inima atâtor oameni bate,
Pentru poeme violete-n miez de noapte şi eu vă simt pe toţi, atât de-aproape...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

când zâmbesc pe jumătate
spun că mi-e bine
durerea se joacă de v-aţi ascunselea
golindu-mi dimineaţa de vise
nu-i bai
în strălucirea unei raze
am arhiva cu tot ceea ce am fost

azi mi-e dor de mine
şi mă caut

în cealaltă jumătate de viaţă
caut învingătorul
şi nu spun niciodată
că e prea târziu
mă plimb prin noaptea care
acceptă orice şi
pe oricine
din când în când
sunt lovit de o frunză
asta înseamnă că exist

şi tresar...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!