Iresponsabilitate

Nu ma mai recunosc!
In ceea ce sunt,
In ceea ce-am fost...
Si-mi ingrop tineretea in arome de mosc.
Nu ma mai recunosc!
Inceea ce-am fost,
In ceea ce sunt...
Si-mi sugrum batranetea
Si-o ascund in pamant
Si nu stiu sa fi fost
Si nici daca mai sunt!
Doar viata ma poarta ca pe-o frunza in vant...

poezie de Falvian Sorin Mureş din Poezie pe gard (24 iulie 2009)
Adăugat de Falvian Sorin Mureş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma recunosc,ma regasesc

Ma “recunosc”, caci nu ma pot “cunoaste”
Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut,
Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte,
Cind Te gasesc, gasesc un inceput.

Ma recunosc in leaganul din casa,
Ma recunosc si-n plins si-n gingurit,
Ma recunosc si-n cel plecat din casa,
Ma recunosc si-n toate m-am gasit.

Dar cine sint, de unde vin si unde,
Spre ce ma-ndrept, spre ce liman m-avint,
Eu nu cunosc si nici nu pot patrunde,
Iar truda mea e goana dupa vint.

Sint fiul ratacit ce-a fost departe,
Fara parinti, far-casa, doar cu chin.
Sint cel ce se pierduse fara moarte,
Strin de toti si siesi tot strain.

Ma-ntorc acum-napoi si-mi caut dorul.
Te caut iar, si iar ma las gasit.
Iar Te cunosc si-mi recunosc izvorul;
Ma recunosc in Cel ce m-a gasit.

Ma recunosc in trecatorul astazi,
Dar sint flamind de timpul infinit.
Nu stiu ce sknt, dar recunosc in mine
Un Dumnezeu ce-n fine m-a gasit.

Ma recunoasc, caci nu ma pot cunoaste
Si nu-nteleg, cind mi-esti necunoscut;
Cind nu-mi vorbesti, cind negura ma paste
Nu sint nimic, dar SUNT cind Te-am vazut.

poezie de Daniel Branzai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ca pamantul umed

E ca pamantul umed, asa-i inima mea,
Dupa seceta, acum cand ploua rasufla usurat,
Pornit spre o noua geneza, un scop murit, pe care il avea,
Acum e altul, cu puteri renascute, mai greu de tulburat.

Tu nu ma stii, cel putin nu o mai faci, nu iti mai permit,
Sunt hotarat spre noi lumi, caci oricum nu iti pasa,
Nu-ti reprosez – un prea mare efort pentru nimic;
Nu vreau sa stiu, nu vreau s-aud... Mai bine lasa...

Am fost de nerecunoscut... Ma mir de cum am fost...
M-am schimbat foarte mult, chiar daca nu admit,
Ma reneg, imi spun sa plec, am fost un prost,
Caci ti-am dat voie-n lumea mea, unde eram singur, dar ferit...

Mi-as dori sa am sentimente reci, sau cel putin sa n-am,
Dar nu pot sa nu... Caci te-am iubit si te iubesc prea mult,
Dar gata, nu mai vreau... Ma opun... Nu mai sunt cum eram...
Ma reverticalizez... Imi golesc paharul putin cam mult umplut...

Sunt foarte curios de cum iti merge timpul prezent...
Ne evitam, ce-i drept, dar tot eu dintre noi sunt vinovatul,
Doar ca de fiecare data... Doar ca acum n-o sa mai fiu la fel de atent,
Cum eram odata cand ma mustra constiinta pentru ce imi facea altul...

Nu ai avut nici cel mai mic motiv pentru purtarea ta...
Esti indragostita, o recunosc, dar nu ma iubesti si stii si tu...
Privesc din umbra tot ce putea sa fie... Totul e aievea...
Am realizat ca poti fii si pasiva... Nu-i nimic... Acuma pot sa spun si NU...

Simt cum tot ce este-n jurul meu incepe sa imi tot repete
Cum ca ce-am pierdut, si cat sunt de dezamagitor...
Cum pe imaginea mea in fata tuturor incep s-apara pete...
S-or invata cu ideea... Sa te vedem pe tine... Cand n-o sa mai fiu iubitor...

Cat de tragic suna... Parca as vrea sa suferi... Dar nu-i asa si-o stii...
Nici nu incerc ca sa ma joc cu tine... Asa ne e prezentul, asa si eu cum sunt,
Ma regasesc cu vina, si-mi vine chiar sa plang... Doar ca C'EST LA VIE!
A plouat afara... Asa si eu... Sunt ca pamantul umed... Sunt doar pamant...

poezie de Bogdan-Gabriel Alexe (30 august 2006)
Adăugat de Emilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt...
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu -
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfânt...

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât...
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit...

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat...
Dar ce-am fost ieri am şi uitat -
Un titlu de volum nescris...

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu -
Să fiu tot altul... Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 4 (22 ianuarie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apare iar

Apare iar in viata mea,
E mai frumoasa ca oricand,
Si daca stiu ca n-am s-o iert,
De ce o am mereu in gand?

E mai inalta, recunosc,
Si paru-l are-un pic mai mare,
Dar inca simt ca n-o cunosc,
Sa fie ea aceeasi oare?

Zambetul ei sa fie fals?
Iubirea sa fi fost o gluma,
Ori ma iubeste in secret,
Si mama ei asa o-ndruma...

Sunt eu mai mic, si asta este?
Motivul tristei despartiri,
Iubirea sta pe centimetri,
Sau se cladeste prin trairi?

Astept, privesc, si iar astept,
Sa inteleg macar un gram,
Din tot ce ni s-a intamplat,
O explicatie sa am.

Azi am trecut pe langa dansa,
Eu i-am zambit, ea mi-a zambit,
Eu am simtit un dor puternic,
Dar oare ea ce a simtit?

Nu as ierta o despartire
Fara motiv, fara cuvant,
Si totusi aceasta iubire
N-o pot lasa sa piara-n vant.

Apare iar in viata mea,
E mai frumoasa ca oricand,
Si daca stiu ca n-am s-o iert,
De ce o am mereu in gand?

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sens

Aud, o voce cunoscuta in urma mea
Ma intorc sa vad dar stiu ca nu esti tu,
Tu ai plecat si m-ai lasat de unul singur
Eu am ramas cu o amintire si o inima franta.

Un viitor impreuna, ce frumos candva suna
Acum prezentu sterge tot se face a uita
Uita de noi, uita ce in trecut noi am jurat
Ca ne vom iubi mereu si-ntotdeauna.

Acum cand noi nu mai suntem impreuna
Am mai mult timp ca sa ma gandesc la mine
Si stau si ma gandesc mereu la noi
O intrebare de mai multe ori mi-o pun

Ce sens ca in trecut tu mai iubit?
Ca-ci acum eu, am doar de suferit
Ce sens ca eu ti-am zis ca te iubesc?
Acum tu ai plecat si nu mai esti.

Ce sens a fost ca noi sa ne-ntalnim?
Pentru a avea motiv de a ne desparti?
Ce sens are sa ma gandesc la tine?
De ma iubeai nu ma lasai singur cu mine.

Ce sens are sa mai gasesc un sens
Cand nici pe mine nu ma recunosc
Nici nu mai stiu ce se petrece cu mine
Si daca mi-a ramas inima mie.

Ce sens are ca sa mai scriu?
Cand stiu ca tu nu vei citi.
Si daca tot ce-am scris nu e asa
Eu, te astept ca sa revii in viata mea.

poezie de Serghei Ţurcan (11 aprilie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu a fost creat cu excepţia a ceea ce a fost pre-ordonat din veşnicie, iar aceste predeterminări eterne sunt prototipuri. Lucrurile create constituie nu doar o participare a bunătăţii divine, ci şi o manifestare a divinităţii însăşi. Toate obiectele intelectului sau senzaţiilor reprezintă aparenţa a ceea ce nu apare, manifestarea nevăzutului, afirmarea celui negat, înţelegerea ininteligibilului, apropierea a ceea ce este imposibil de apropiat, materialitatea a ceea ce e lipsit de materie, forma a ceea ce e lipsit de formă.

citat din Ioan Scotus Eriugena
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost n-a fost

Ce-a fost n-a fost. Pădurea şi vechea mânăstire.
Trecutul meu adoarme în neştire.
Nici aerul, nici noi nu ne-am opus.
Cine-a învins şi cine-a fost supus
nu ştim nici noi,
nici firul de trifoi.
Ce s-a-ntâmplat nu s-antâmplat,
ce-am blestemat n-am blestemat
şi-a fost păcat ce-am binecuvântat.
Ce înţeleg nu înţeleg.
M-am rupt în două şi-am rămas întreg.

poezie de Tiberiu Utan
Adăugat de Yigru Zeltil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui om

Ce-am fost odat' aş vrea să fiu
Şi azi, dar cu regret constat
Că m-am schimbat şi-am lepădat
Tot ce-am avut, şi-am fost... biet viu...

Mereu pe dos... iubit, urât
În contratimp am fost mereu
Am fost când şoarece, când leu
Nehotărât... sau hotărât...

Ce am sperat, nu s-a-ntâmplat
Ce n-am sperat mi s-a-mplinit
Am fost echilibrat, tâmpit,
M-am repezit... şi-am contemplat.

Acum sunt umbra celui vechi
Şi să mă-ntorc la ce am fost
Nu-i cu putinţă... nu-s vreun prost
Sunt numai bun de vreun priveghi...

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 05 Decembrie 2021 (5 decembrie 2021), traducere de Conceatu Petrică
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare?

In lanurile de grau ratacita
privesc cerul senin ca prin sita.
Cand soarele arde-n fasii
inchid ochii si stii
ca traiesc?

Se-aude tacerea cum merge
prin lanuri si snopii-i culege.
Cu ea vantul de mana se tine,
pasesc catre mine
si-mi spun:

Un lac este viata si-o barca-i legata,
lasa in urma galbenul grau
alearga, nu stii
ca te-asteapta?

Incerc sa le spun ca raman
sub cerul senin am camin.
Sunt a soarelui bob
ma resorb
daca plec.

Tacerea si vantul de mana se tin,
cuvintele lor fara forma raman.
In mine e lacul intins,
amurgul in sange cuprins
imi striga:

E viata ce vine la tine,
desprinde barca si tine
in mana a soarelui sfera,
lumina efemera
de zi.

In lanuri de grau odihnita
inghit seninu-ntr-o clipa.
Cu noaptea calda ma-nvelesc
si-mi pare ca traiesc.
Las barca sa se duca,
zambesc cam in deruta
si-mi spun:
oare iubesc?

poezie de Mara Bartis
Adăugat de Mara Bartis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi viaţa

Şi viaţa care merge înainte
şi fără tine, şi fără tine, şi fără tine
triumfătoare viaţă pe ruine,

pe oase şi pe părul tău de lună,
pe ceea ce a fost şi nu e,
pe ceea ce coboară, pe ce suie,

pe ceea ce nici nu ştim dacă e,
pe ceea ce nici nu ştim dacă a fost,
şi cu ce rost, şi cu ce rost, şi cu ce rost,

pe ceea ce ai vrea să întorci şi nu se poate,
pe ceea ce-i aproape şi-i departe,
pe ceea ce desparte.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred, nu stiu, nu inteleg

Iarta daca am gresit,
Astern vorbele rele in fata mea si le marturisesc pe toate,
Nu ai gresit doar tu caci am gresit si eu si ai dreptate,
Si pentru propriul meu bine am mintit.

Dezleaga-ma pe mine de soarta ce mi-e scrisa,
De mana rea de om si nu de mana Lui,
Si sper sa nu mai dau pacatul nimanui,
Si da-mi voie s-ating iubirea interzisa.

Tu Doamne ia pacatul ce n-a fost scris de Tine,
Si da-l uitarii, mortii ci nu la cin' l-a dat,
Sa fie mai ferice, sa fie mai bogat,
Dar Te implor parinte sa nu ma uiti pe mine.

Cuvintele se scriu de teama, disperare,
Si nu stiu daca-i bine, si nu stiu de e rau,
Ajuta-ma pe mine caci sunt copilul Tau,
Si scapa-ma acum de orice cugetare rea, si-mi cer Tata iertare.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 120

Că te-ai purtat cândva meschin, m-ajută,
Şi pentru acea tristeţe ce-am simţit
Îmi recunosc greşeala neplăcută,
Că nu sunt din oţel, nici din granit.
Căci dacă te-a durut a mea purtare
Ca şi pe mine-a ta, ai îndurat;
Iar eu, tiranul, nu am fost în stare
Să cântăresc cât m-ai îndurerat.
Şi-a noastră noapte neagră îmi aminteşte
Ce trist a fost atunci sufletul meu
Şi de-alifia ce tămăduieşte;
M-ai uns cu ea, te-am uns apoi şi eu.

Cu rătăcirea ta tu mi-ai plătit
Eu îţi plătesc cu-a mea şi suntem chit.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandeste -te

Oare esti tu Madalino
fata ce mi-a fost sortita?
Imi vezi inima? Alin-o!
Ai grija ca-i otravita.

Tu-mi vorbesti despre iubire,
Eu vorbesc de realitate,
Sunt mai sceptic eu din fire,
De-aia cred ca nu se poate.

Nu ce ca nu-ti dau o sansa,
Insa-n mine zac morminte,
Si durere avalansa,
A tot ce-am trait 'nainte.

Ti-o ofer si ai prilejul
Sa te-nalti in ochii mei,
Din iubire sa -ti vrejul,
Si de mana sa ma iei.

Poti sa-ncerci sa-mi schimbi gandirea,
Insa -n suflet ascund multe,
Tu poti sa-ti pronunti iubirea
Insa nu stiu de-o s-asculte.

Ea te rog si te gandeste,
Locul tau de-l vezi cu mine,
Sunt eu ceea ce-ti lipseste?
Sunt un visator, stii bine!

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am nascut de ziua mea

Eu cand ma-mbat is beat
Cand merg ma tin de gard
Dar daca gardul se termina,
Nu stiu ce-am sa fac
Am sa ma iau in maini
Si am sa-mi fac un vant
Dar tot mai bine-i in picioare
Cind te sprijini de pamant
Dim-neta capu-i greu
Dar eu mai vreu sa beu
Dau cu mana pe sub perna
Oare unde-i capul meu?
Cata bautura-aseara am baut
N-am baut in viata mea
Eu cred ca-s unicul barbat
Care m-am nascut de ziua mea.
De fapt, eu ziua mea
Mi-o fac in fiecare zi,
Daca trebuie – cateodata
Chiar de doua ori pe zi.
De-o vorba, ziua daca-mi cade ziua
Nu mi-o fac de tat
Dar daca-mi cade ziua noaptea –
Noaptea iarasi ma imbat
Ce interesante ganduri imi intra-n cap
Atunci numai cand beu
Nici nu stiu cum de cap in cap
Incap atatea-n capul meu
Ori ca memoria ma ajuta,
Dar asta nu-i putin
Ce-i drept, eu am memorie, numai
Nu tin minte unde-o tin.
Daca doctorii m-or prinde
Stiu ce mi-or propune-amu
Ori traiesc putin, dar bine,
Ori mai mult, dar bine nu.
Eu, de-o vorba, pentru mine
De-acum mi-am ales ce-am vrut
Sa traiesc mai mult, dar bine
Si sa beau cum am baut
Beau si eu, ca moldovanul,
Patru ori pe an, ia zi:
La Craciun, de Hram, la Paste
Si in fiecare zi.
Eu cand beau intotdeauna,
Niciodata nu ma-nervez.
Ma-nervez atuncea numai
Cand nu pot sa ma-nervez
Doamne, ce se-ntampla aicea
De-s asa de multe fete?
Oare-n seara asta am sa
Dovedesc sa beau cu tati?
Cred ca da, pentru ca eu
Intotdeauna dovedesc
Inaintea lor de-aicea
Dupa dinsele sa ies.
Dar pana cand mai este cand
Si inca nimeni n-a plecat
Beau, fumez, mai nu stiu ce
Cand ma trezesc – da amu-s beat.
Si eu de asta nu-nteleg
Mai, ce tot beau asa gustos,
De se duce tot in cap
De parca-as bea cu capu-njos.
Cand dau din bar sa intru-n afara
Si incep cu umbra sa ma intrec
Eu inteleg ca-ncep sa inteleg
Ca nimic nu inteleg
Da principalu-i important
Ca unde m-am pornit m-am dus
Si daca am ajuns acasa,
Acasa-nseamna ca-m ajuns.
Si chiar de-o sa ma-ntrebe tata unde-am fost
Ii spun si ce-am facut:
„Am baut la bar cu Ghita,
Ei, si ce dac-am baut?
Si cu fetele-am baut
Si unde-am fost ma duc si maine
Stii ce-am mai facut cu fetele, tata?”
„Ssss .. Rusïne”.

poezie de Pavel Stratan
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suma celor ce am fost

Într-un final suntem o sumă,
A ce-am înfăptuit... atât,
O faptă rea sau una bună,
Suntem doar ceea ce-am făcut

Greşim mereu, chiar şi la bine,
E totul foarte relativ,
Ce suntem azi... se schimbă mâine,
Ce azi e bun, mâine-i nociv

Ne rătăcim în sentimente,
Păreri de rău sau bucurii,
Iubiri... regrete aferente,
Suntem trăiri printre cei vii

Nu poţi să fii perfect vreodată,
Nici nu ai cum, n-ar fi normal,
Balanţa e, echilibrată,
Între extreme.... şi banal

Iar într-o zi toate se-adună
Şi dă cu minus... sau cu plus,
Atunci vei şti de a fost bună,
Sau rea, o viaţă ce ai dus

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor invers

Arbor invers, cu radacinile-n vant,
cu talpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingand
anotimpurile anului.
Cu mainile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbura-adanca
in care dorm ursii cu capul in jos, in zadar
spre-un cer de pamant vrand s-ajunga.

Mereu cu creierul gol, cu ideile
rasfirate ca pe-un deal pomii rotati,
dus in nori, in scanteile
celor neluminati.
Vazut ca in apa, mereu,
si fosnind de un vant de pamant,
cu radacinile infipte in curcubeu
si-n culori ce nu sunt.

Arbor invers am ramas, rupt din sfera
cu sfera aceasta aidoma, geamana...
Si totul imi pare stiu, dar nimica
din ce stiu cu ce este nu se aseamana.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce a fost amar şi dulce a venit din afară, ceea ce a fost greu dinăuntru, din străduinţa proprie. Am făcut, în principal, ceea ce propria mea natură m-a împins să fac. A fost penibil să primesc pentru aceasta atât de multă preţuire şi dragoste. Şi săgeţi ale urii au fost ţintite spre mine; ele nu m-au atins însă nicicând, deoarece aparţineau întrucâtva unei alte lumi şi cu aceasta n-am nici o legătură.

Albert Einstein în Cum văd eu lumea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nici un necaz că sunt luat drept ceea ce nu am fost niciodată. Necazul e că sunt luat drept ceea ce mă gândeam să nu devin.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!