În întâmpinarea muzei

moto:
Îmi place şi mie siesta
Luleua, cafeaua, nevasta
Dar mă deprimă ideea aceasta:
Să fiu cel mai urât din oraşul acesta!
---------------------------------

Nu te duce astăzi nicăieri
Stai acas' că vine muza
Singură şi fără călăuza
Ce-a plecat spre Babilon, de ieri

Dac-o-ntâmpini în fiord
Ai onoarea, primul pas
Ca busola, acul de compas
Îndreptat întruna către nord

Fiecare noapte aurora
Te invită pururi să citeşti
Clasicii pe care nu-i iubeşti
Fără să mai ştii, cât este ora

Başca vremea, gloria şi felul
Cum rămâne lanul treierat
Grija pentru banii de arat
N-ar putea să-mi micşoreze zelul

Vorbesc unii cu emfază
Că le-ar ţine companie
Un fel de muzo-manie
Dar se-mpleticesc în frază

Decât să ţin un discurs
Ici sau colo vulnerabil,
Mai bine mă urc în dirijabil
Şi se-adună lumea ca la urs

Şi vă fac la toţi bezele
Ca la nişte rude de-ale mele
Care m-au poftit să nu poftesc
Brazdă din ogorul părintesc!

Albe nopţile mai lungi
Desenează cu tot greul
Până-n zori când, iese curcubeul
O reţea de cearcăne şi dungi

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai urât

moto:
Domnişoară, eu n-aud ce zici
Că pe la noi plouă cu broaşte
Priveşte tabloul şi hai, recunoaşte
Că asta e coada altei pisici!
-------------------------------

Îmi pun cravata, îmi pun şi vesta
Şi ies seara să mă plimb
Cu bastonul prin olimp:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Eu ştiu ce înseamnă fiesta
Când taurul vieţii prins e de coarne
Şi spaimele ţipă să nu te răstoarne:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Se uită nevestele lung după mine
Bărbaţii-nţelepţi le imită
Şi urbea cu toată se-agită
C-atunci hotărăsc: e mai bine,

Că cel care trece un test, a
Comis o dovadă în plus
Suport şi afrontul adus:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

E drept că nu sunt cel mai deştept
Dar poate nu sunt nici cel mai prost
Când nu mă găseşte beleaua în post,
Ca omul onest, o aştept

Îmi place şi mie siesta:
Cafeaua, luleaua, nevasta
Dar mă deprimă ideea aceasta:
Să fiu cel mai urât din oraşul acesta!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte înstelată

"Asta nu mă împiedică de a avea o nevoie teribilă de – dacă tot trebuie să-i pronunţ numele – religie. Apoi ies afară în noapte şi pictez stelele"
Vincent Van Gogh – Într-o scrisoare către fratele lui.

Oraşul nu există,
exceptând locul unde un copac cu frunziş negru se strecoară
ca o femeie înecată spre cerul fierbinte şi clar.
Oraşul este mut. Noaptea fierbe împreuna cu unsprezece stele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar.

Se mişcă mereu. Toţi aştrii sunt vii.
Până şi luna se umflă în fiarele ei portocalii
pentru a îşi expulza copiii prin ochi, urmând zeescul tipar.
Bătrânul şarpe ceresc, invizibil. absoarbe stelele.
O, noapte, noapte înstelată! Acesta este felul în care
vreau să dispar:

în monstruozitatea grăbită a nopţii,
înghiţită de marele balaur, să mă desprind
de propria viaţă fără nici o credinţă,
fără stomac,
fără plânsete în zadar.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buclă atemporală

aşteptăm noul an cu stupoare,
cu dragoste,
unii cu emfază, alţii vexaţi sau
anxioşi,
aşteptăm cu toţii această centrifugă viitoare
a vremurilor
să ne mixeze unii
în alţii,

aşa este de fiecare dată
când busola timpului ne arată
aceeaşi nefastă şi inevitabilă direcţie,

an după an aşteptăm o buclă atemporală
care să ne aspire spre alt spaţiu,
un vortex spre alt univers,
să ne trimită pe altă lume,
în altă poveste
poate mai bună ca aceasta,
sau într-o noapte absolută
fără întoarcere.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Ideea lui Platon trăieşte,
Şi Platon nu-i deloc învechit.
Ideea, lumea urneşte,
Fără idee totu-i împietrit,

Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei?
Am fi rămas nişte bieţi hominizi,
Rătăcind prin tenebre, noapte şi zi,
Fără speranţă şi fără temei.

Ideea făureşte prezentul,
Şi aprinde-o lumină în viitor,
Ea ne separă de trecutul,
Primitiv, fără zor.

Ideea transformă deşertul
Într-un sol roditor,
Şi poate să aducă pământul,
Mult mai aproape de cer.

Viaţa ne este-o idee.
Prin idee astăzi trăim,
Ideea e cea care ne cerne.
Cu idee noi reuşim.

Ideea este sămânţa
Înnoiri din noi,
Ideea este speranţa
Unei lumi pline de nevoi.

poezie de Gheorghe Alionte (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busola, cu acul veşnic îndreptat spre nord, nu-şi dă seama de sosirea primăverii.

aforism de Fabrizio Caramagna din Aforismul în Italia. Antologia Premiului "Torino in Sintesi" (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

în nopţile mele albe

în nopţile mele albe te privesc ore în şir
sau îţi vorbesc
fără ca tu să-mi răspunzi
parc-am fi
doi oameni străni şi confuzi
de prea multe ori mâna mea te caută
să-ţi mângâie chipul
şi ochii şi părul
până când zorii grăbiţi
mistuie vălul
mă simt uneori în extaz
alteori pare aici coborât iadul...

în nopţile mele albe eşti visul meu treaz
sau poate coşmarul...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialoguri ale înţelepciunii

iubito, drumul spre înţelepciune
este drumul spre libertatea din noi înşine
drumul spre centrul fiinţei noastre
tu ştii că cea mai preţioasă călătorie
este aceea către sufletul nostru,
către noi înşine, către nu se ştie unde
călătorie ce o facem în singurătate şi apoi în moarte
iubito, o singură îndoială, o singură greşeală
în dragoste, surpă totul în nebunie şi extaz.
eu în viaţă am dorit fără măsură, fără răgaz
am îndrăznit fără măsură, am iubit fără măsură.
în primul anotimp am descoperit lumea,
în cel de-al doilea-vezi bine- m-am îndrăgostit de tine
în al treilea anotimp am reflectat la lucrurile toate
în al patrulea am plecat într-o călătorie fără bagaje
spre care dintre visele mele adunate, iubito?
m-am îndreptat spre ceea ce nu am trăit la timp,
şi nu vom mai trăi niciodată nicicând
noi suntem ca un cântec etern
cântat cu fiinţa toată,
un cântec ce nu se poate cânta niciodată
de la sfârşit spre început, un cântec iubit
pe care trebuie să-l cânţi totdeauna la infinit
iubito, se poate muri din iubire
în deşert se duc doar îndrăgostiţii
şi nebunii frumoşi la fire
răstigniţi între viaţă şi moarte, doar nisipul
singurătăţii absolute le este mângâiere
în marea lor singurătate
noi am trăit viaţa pe apucate, iubito
am iubit până la demenţă nopţile şi rătăcirile
prin mahalalele întunecate ale fiinţei,
eu am iubit suflul cosmic în tine
suflul spiritului tău, jocurile firii nebunatice
abandonarea în întunericul nefiinţei,
în adâncurile telurice,
ori matricea tuturor virtualităţilor tale
am avut revelaţia unirii desăvărşite în sărut
nu vreau să aflu că pentru tine am murit demult
cum te-aş putea eu pierde pe tine,
când tu eşti soarele meu frumos şi nebun
când razele tale mă încălzesc pe acest drum
cum să uit eu soarele şi dincolo de moarte?

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spun că lumea din SUA este mai bună sau mai proastă. Lumea americană este o compilaţie de tot felul de mentalităţi, de tot felul de naţii, de tot felul de lucruri care se întrepătrund şi creează o unitate de cultură şi de spiritualitate, în care fiecare vine cu varietatea lui şi este extraordinar să vezi atâtea popoare diferite care convieţuiesc armonios. Trăind în New York, parcă ai fi în Babilon.

citat din Carmen Harra
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflex 89

Pe toţi la fel, nu poţi să-i mulţumeşti,
Rămâne doar să rabzi şi să-l iubeşti
Numai pe unul singur întru toţi,
Aşa cum încă nici nu ştii că poţi,
Aşa cum încă nici nu poţi să ştii,
Împodobindu-ţi nopţile pustii
Cu numai dorul tău de carnea sa,
Fără prea mult, pe-atunci, a-ţi mai păsa
Dacă de-atâtea gânduri, până-n zori,
Se va-ntâmpla, iubindu-l, să şi mori.

poezie celebră de George Ţărnea din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive) (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolutul relativ

moto: Câte legi descoase-le
Toate sunt de-a-ndoasele
---------------------------------

Dacă e sau nu mai e
Totul o iluzie
După care doar alergi
Numai ca să scrii şi ştergi
Sare cercul, sare doaga
Mâzgăleşti şi terfeloaga

Că se totul dă de-a dura
Şi mărind harababura
La ce bun să-nveţi ce nu e
Nicăieri bătut în cuie:
Relativul absolut
Şi plăteşti mereu tribut

Ca orbetele ce plimbă
întunericul. Şi schimbă
astăzi sfoara, mâine ruta
Şi-a crescut numai deruta
Dacă-nveţi mereu şi ştii
Mai puţin în fiecare zi?!

Şi eu zic să ne oprim aci...

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ziduri

Vârsta n-ar putea decide niciodată-n locul tău,
Şi nici timpul nu-ti va spune când să stai,
Tu iubeşte ne-ncetat fără părere de rău,
Multumit cu ce ai strâns şi cu ce ai.

Nu iubi ce-i place lumii, ci iubeşte ce vrei tu,
Nu păşi cum cântă viata, căci e greu,
Spune azi la toate 'da' şi uită-l pe 'nu',
Trăieşte-ti visul cu adevărat mereu.

Lacrimi n-ar putea să zică niciodată ce simt eu,
Nici cuvinte n-o să scrie tot ce simt,
Nu poti fi asemeni mie... gândul meu,
Ne deosebeşte tare, şi nu mint.

Nu alege o iubire din poveşti,
Nu alege să iubeşti ce e frumos,
Ve-i fi iubit drept persoana care astăzi eşti,
Şi de iubeşti şi tu la fel, eşti norocos.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Burbuntuis amos

Undeva, pe perete, pendulul a încetat să bată, cum viaţa-o făcea...
cling
cling
doar inima ta în cămaşa cu dungi, peste cămaşa nopţii, în dungi (întocmite de rouă şi praf)
să mai ştie acum;
în şifonier doarme încă rochia de mireasă a
mamei
visează ceva?
doar inima mea în cămaşa cu dungi, peste cămaşa nopţii,
de dungi negre, prelungi
să-mi fi spus odată, atunci, că pianul de la părinţi îl vânduse, frustrant, pe nimic
aşa cum şi oamenii vând
n-o să te vând
promit, o să stau lângă tine să mă auzi cum respir
palmă peste palmă care vroia, inimă, să plece de ieri
de ce ai pleca?
de ce să nu vii? Furia (focului) bolboroseşte o vrajă oarecare
în ibric
alături, sticla de lapte; ieri se făcuse din ierburi şi din nisip;
să mai stăm un pic în cămăşi...

te întrebasem cum îţi place
religia
muzica
cireşul, cu zăpadă pe el
cerul este un fel de îmbrăcăminte pentru oameni
ei se aşază în cer
când le vine vremea
ori
când dorm şi le ţin îngerii chipul ca să vadă mai bine stelele

care vor veni;

probabil că sunt un copil
toată viaţa am fost
în
felul cum îmi ţin picioarele unul peste celălalt, plină de lene
aşa cum
ne
vine cămaşa ta înspre mine

surogat

să pun un copac mic, cu boltă verde, în ea.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta e un hering

acesta e un hering, acesta-i un caras
dar n-o să ştii vreodată din care ţi s-a tras:
de la un ţipţer sau de la vreun şef obscur,
nepotul lui Arvinte care-l chema Artur
şi te trezeşti apoi citat la DNA
când nu poţi să mai zici: - S-a întâmplat ceva?!
şi te suceşti pe scaun şi răsuceşti cuvinte
şi de la cap la coadă şi invers cap compas
că uiţi ce-ai vrut să spui şi uiţi unde-ai rămas,
iar procurorul zice: - Îl vezi pe-ăsta ce minte?
şi te poftesc în dubă şi-ţi dau cătuşe noi
şi nu poţi să refuzi că azi e zi de joi;
nevasta te aşteaptă cu vinul pus la rece
şi tu împarţi celula cu încă alţii, zece!
pledează avocaţii şi trag sforile pentru
bunăvoinţa care să vină de la centru;
aceasta se petrece în biata noastră urbe
că n-are bulevarde ci doar uliţe curbe
chichiţe, dedesubturi cum are orice lege,
un labirint cumplit din care n-ai ce-alege;
n-a apucat destinul să zică măcar pâs
că ei l-au înţepat şi el a făcut fâs!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Carne din stele căzătoare
fără convenţii, adesea fără perdea
muza secolelor, soţia mărilor, târfa nopţilor
spaima ei hraneşte laşul cu bravură
lacrima ei sfârşeste poveşti şi începe tragedii.
Poartă nume de flori, de zeiţe, de stranii cuvinte
cu sensuri pe care nimeni nu le-ar cunoaşte
dacă nu ar cunoaşte o femeie.
Sub irisul său stă doliul
sub sânii săi stau nopţile albe.
Luptă cu vorbe pe care nu le-ar spune de două ori
se plimbă cu acelaşi pas
prin cimitire vechi, alei reci sau plaje arse
hainele-i cad mai încet decât frunzele de toamnă
pe care le strânge de pe jos deşi nu va avea niciodată
nevoie de ele. Nimeni nu are nevoie de frunze.
Anotimpurile se schimbă mai rar decât ea
Plânge când se naşte, când moare, când vine
când pleacă sau când ţipă vreun om oarecare
când plouă când ştie sau nu ştie vreun cuvânt oarecare
când sangerează când minte când norii se strâng
când nu e iubită când e... prea femeie.

poezie de Diana Dancu (14 decembrie 2009)
Adăugat de Diana Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această năzuinţă de a face ca fiecare să aprobe ceea ce iubim sau urâm noi înşine este în realitate ambiţie, şi astfel vedem că fiecare are de la natură, dorinţa ca ceilalţi să trăiască după felul său, şi fiindcă toţi poftesc la fel, se împiedică unii de alţii, şi toţi voind să fie lăudaţi sau iubiţi de către toţi, se urăsc reciproc.

citat clasic din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri şi azi

Ieri mergeam, fecior, la bal,
Astăzi moş, sufăr global,
Ieri spre Est eram atent,
Azi râvnesc spre Occident,
Ieri la ruşi le dădeam banii,
Azi mi-i iau americanii,
Ieri eram români sadea,
Astăzi, romi ş-om mai vedea,
Ieri era pace-ntre noi
Azi e peste tot război.
Ieri n-aveam oranj sau bej,
Ci sub steagul roş, pe Dej,
Ieri în evul mort ateu
Credeam toţi în Dumnezeu.
Azi, aşa cum am mai spus
Ne-nchinăm către Apus.

poezie de Nicolae Rotaru
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nopţii

şopteşte ziua către noapte:
- tu nu ai rude, nu ai, frate?
eşti singură mereu pe străzi
şi taciturnă prin livezi...

eu veşnic am oraşul plin
chiar în Sahara, beduin,
copii aleargă sus pe deal
trăiesc intens şi nu banal.

- adevărat, răspunde noaptea,
adun în ochi singurătatea,
dar deseori în pat cu flori,
aduc iubire până-n zori.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nopţii

Întreabă ziua către noapte:
-Tu nu ai rude? Nu ai frate?
Eşti singură mereu pe străzi,
Şi taciturnă prin livezi...

Eu veşnic, am oraşul plin,
Chiar în Sahara, beduin.
Copii aleargă, sus pe deal.
Trăiesc intens şi nu banal.

-Adevărat, răspunde noaptea,
Adun în ochi singurătatea.
Dar deseori, în pat cu flori
Aduc iubire până-n zori...

poezie de Doina Bonescu din Cuvinte pictate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!