Zburătorul

Se profilează-n zare, se joacă printre raze,
lumini scânteietoare - aureole sfinte.
Sărută lin văzduhul, trăieşte în extaze,
Înalţă rugi divine aceluiaşi părinte.

Intens, absoarbe viaţa-n nemărginite zări.
Se-arată-n lumi de farmec, scânteie şi dispare,
şerpuitor, o undă pe-a' cerului cărări,
transformă viaţa toată-ntr-o zi de sărbătoare.

El cântă nemurirea şi moartea o dezminte.
Trăind, el moare-o clipă pentru un om de rând,
Se naşte-apoi din tină şi creşte din morminte,
El este zburătorul ce moare renăscând.

Un supraom, el pare un pământean mizer
când nimeni nu-nţelege menirea-i pe pământ.
Trăindu-şi vesel viaţa, între pământ şi cer,
Apare ca un fulger, dispare ca un cânt.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (16 iunie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă
Şi un nai, care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.
Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor,
Cât trecutu-l ţinem minte -
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ -
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat, departe,
Şi un grai ce n-are moarte,
Cât ai cui zice "părinte!" -
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt -
Vom trai pe-acest pământ.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

"Viaţa-i darul unic
Scurt şi trecător
Dar cu care-ţi cumperi
Veşnic viitor."
Traian Dorz

Fiinţa-i singura avere
Ce-o are omul pe pământ
Deci nu-ţi dispreţuii viaţa
Căci moartea vine ca un vânt.

Viaţa ea descrie curbe
Zigzaguri în nenumărat
Cât e viaţa? Niciodată,
Omul nu este informat.

Sunt sfinte lucrurile vieţii
Ori care ar fi, pe orice feţe
Zidită este-n întregime
Şi învelită-n frumuseţe.

O lupta-i viaţa deci te luptă
Deci nu îţi da răgaz tu ţie
Căci scopul nostru de-a trăi
Sensul vieţi-i bucurie.

Să şti şi a trăii este o arta
Frumoasă între arte
Viaţa pentru fiecare fiinţă
Are ceva ce împarte.

Noi nu trăim cum vrem
Ci cum putem
Şi viaţa nu numai pentru noi
E dată s-o avem.

Cu nimeni nu o compara
Viţa căci ca a ta ea nu-i
Trăieşte deci viaţa
Şi lasă-i trăirea orişicui.

Când pleci, când pleci din viaţă
Când moartea te apucă
Mulţumeşte-i gazdei
Şi pregăteşte-te de ducă.

Cine nu preţuieşte viaţa
N-o merită nicicând
Te bucură tu astăzi
Căci trecem rând pe rând.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zeii i-au făurit pe oameni, ei au hărăzit oamenilor moartea, viaţa au păstrat-o pentru ei. Tu, Ghilgameş, satură-ţi pântecele. Fii vesel ziua şi noaptea. Fă sărbătoare din fiecare zi, cântă şi joacă ziua şi noaptea...

în Epopeea lui Ghilgameş
Adăugat de Hecate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul la Olimp

În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naşte, altul moare,
Toţi se nasc şi mor pe rând.

Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.

Ca şi omul, mai dispare
Tot ce creşte pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veşmânt.

Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.

poezie de Dumitru Delcă (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi.

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e perpetuă

Cât am trăit pe pământ
am dezlegat tainic mister.
Rugându-mă la Cel Sfânt
am învăţat calea spre cer.

Am descoperit că viaţa,
în ceruri nu se sfârşeşte.
Nu dispare precum gheaţa
când soarele se iveşte.

Viaţa e perpetuă
precum în cer şi pe pământ.
"Fiul" o continuă,
zisa Dumnezeul Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (6 februarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!

Vino, să alergăm împreună desculţi,
Peste verdele câmpiilor însorite,
Ca fluturii peste mările de flori înflorite,
Lângă cascade mugind în torente la vale,
Ca zmeii din poveşti în disperare,
Sau alături de sprintene ciripitoare,
Ce îşi cântă fericirea libertatăţii sub soare.

Vino, Raiul pământean este în jurul nostru,
În mijlocul naturii binecuvântate,
Printre oameni frumoşi, copii luminoşi
Şi animăluţe de stăpâni răsfăţate.
Raiul pământean este aici, langă noi, nu e departe,
Este în grădinile sufletelor de iubiri înflorate,
Şi de cele rele ocolite.

Vino, să alergăm împreună desculţi,
În nopţi înstelete sub cărări galactice
Fără margini de mare, cu Luna în spinare...
Recunoscători darurilor divine,
De la pământ până dincolo de soare;
Sfinţind bucuroşi pacea şi libertatea,
Sfinte icoane pe orice altare.

poezie de Valeria Mahok (17 septembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu zâmbeşti

Zâmbeşte!
Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Când tu zâmbeşti, întreaga natură intră în sărbătoare.
Când tu zâmbeşti, coboară îngeri pe pământ şi cântă.
Când tu zâmbeşti, spre ceruri, păsări în zbor se avântă.
Când tu zâmbeşti, văzduhul se luminează.
Când tu zâmbeşti, viaţa-n Univers vibrează.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar şi iar vă reamintesc, observă ceea ce nu se mişcă din tine. Dacă fugi tot timpul cu privirea în afară vei vedea ceea ce se schimbă. În afară, chiar şi în tine pentru că ai să te uiţi în oglindă sau o să-ţi spună nu ştiu care "vai, ce ai îmbătrânit.." Dar când pentru prima oară mergi cu atenţia înăuntru şi observi ceea ce nu se schimbă, vezi că Viaţa nu are "viaţă" pentru că Viaţa n-are un timp. Dragii mei, Viaţa este atemporală! Corpul, efemerul care apare, temporarul care apare în Ea, apare şi dispare. Are 10 ani, are 15 ani. Dar Viaţa nu are "viaţă". Viaţa nu are timp!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zboară viaţa-n asfinţit

Cum zboară viaţa-n asfinţit
Aşa încet pe-un ton şoptit
Precum se stinge-n van o floare
Şi-apoi de frig, uscată, moare.

Aud din depărtări cum cântă
Al vieţii imn cu taina-i sfântă
Şi cum răzbate peste vreme
Cu bucurie să ne cheme.

Cum anii-n urmă ni se lasă
Printre amurguri de mătasă
Şi viaţa asta ne tot poartă
Printre furtuni, bătuţi de soartă.

Cât vezi cu ochii numai cer
Şi vraja marelui mister
Cum prinde viaţă o fiinţă
În uimitoarea biruinţă...

Din truda vremii seculară
Seminţele ce germinară
Dădură roade pe câmpii
Şi ne-au născut pe noi, copii.

Cu trupul toţi dintro tulpină
Ne scoase Domnul la lumină
Prin timp cu aripi obosite
Cernuţi prin plasa unei site.

Nu vom învinge veşnicia
Căci ne-a fost dat vremelnicia
Şi ce se naşte tot dispare,
Aşa e viaţa, trecătoare...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De primăvară

Înebunitor e verdele pomilor
primăvara...

Cărări irizate
deschid inimii
ochiuri de cer, de lumină.
Văzduhul sângelui
naşte decor fantomatic.

Osia cerului
se-ntoarce scânteietoare,
picioarele noastre
măsoară timpul.

Rai înflorit, albă-mpăcare,
zeii au coborât pe pământ.

Priviţi, pădurea vine-nspre noi
cu trup şi aură de virgină.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu îngeri

viaţa printre îngeri e-o sursă de extaze
sunt creaţi să mângâie, să fie alinare
pe capete au nimburi în suflete au raze
cu magice lumini pun lumea în mişcare.

ei răspândesc în zare linişte şi pace
în joaca lor şi stelele se-adună
cu graţii şi candoare timpul se preface
pe ceruri să răsune numai voia bună.

sufletele pure nu ştiu ce e păcatul
la picioarele lor se sfarmă blesteme
ajunge în cântec suspinul, oftatul
în universul lor se formează sisteme.

sunt elanuri divine, purifică pământul
din vise crează un brâu de diademe.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Război pe pământ

Cântă păsările-n crâng
Zboară fluturi pe ogoare,
Însă câte mame plâng
După fiul lor ce moare!

Tunuri bubuie în cor,
Cad obuze ca nebune,
Către Dumnezeul lor
Toţi înalţă rugăciune.

Vâlvătăi de foc ca-n iad,
Pârjolesc grădini şi case,
Rând pe rând tinerii cad,
Gloanţele sunt nemiloase.

Fumu-i greu, înecăcios,
Moartea râde mulţumită
Şi de undeva din dos
Îi adună acum grăbită.

Undeva, într-un ungher,
Un bunic cu faţa suptă
Şade trist, oftând stingher,
Că nu moare el în luptă.

poezie de Octavian Cocoş (4 martie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, neputincioasă tină

"... neputincioasă humă, lumina Lui îţi ia privirea...
Toate câte le văd ochii, câte nu le văd dar sunt.
Toate sunt la a Lui vrere, sus în cer şi pe pământ...
Şi El data tuturora libertatea a alege.
Între ce este virtute şi ce este fărdelege.."
Vasile Militaru

O, neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea
Până de lut îţi e retină
Cum poţi privi tu nemurirea?

Din sfânta-I vrere e lumină
Şi-n cer şi pe pământ Îi e ştirea
O neputincioasă tină
Lumina Lui îţi ia privirea.

Virtutea dat-a El creştină
Pe toţi de întrebi îşi dau părerea
Prin mila lui mai şterge vină
De nu-ţi alegi fărădelegea şi durerea
O, neputincioasă tină,

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când părinţii ni se duc...

Când părinţii ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deşi-avem neamuri, copii,
Orfani, trişti ne vom simţi,
Căci viaţa fără părinte,
E cumplită, ţine minte!

Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viaţa fără părinte!

Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Şi că viaţa, (ţine minte!),
E cruntă fără părinte.

Când sărbătorile vin,
Şi plecăm cu braţul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiţi de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viaţa fără părinte...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

Mormintele ne-aşteaptă cu gurile căscate.
Şi mergem toţi spre ele, pe-un drum sau pe alt drum,
Cum merg hipnotizate gazelele de fum,
Spre şerpi cu solzi de aur şi ochi de nestimate.

Iubire, ură: viaţă. Lumini de chilimbar
Iar spintecă văzduhul, pornind din roi de stele,
Ce, prăbuşite-n beznă, or fi ducând cu ele
O altă omenire – netrebnic furnicar!

Îsi mistuie şi sorii fierbintea lor plămadă
Şi-ngheaţă (asta-i moartea?). Noi ridicăm statui,
Ca bronzul să arate, în veci de veci (dar cui?),
Că asta-i nemurirea, în haină de paradă.

Şi nici gândim că-n haos îşi va găsi-mplinirea
Pământul, când prin spaţii va trece rotocol.
Va fi-nsemnând o clipă şi el o dungă-n gol,
Şi va muri cu viaţa atunci şi Nemurirea.

poezie celebră de Păstorel Teodoreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa omului este ca un fulger. Străluceşte o clipă pe cer, apoi se descarcă în pământ pe vecie.

aforism de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!