Sonet

Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi că-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!

Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgeşti!... Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson!

sonet de Cezar Bolliac (1839)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurie

Pe sânul din care tu ai luat bucurie,
Se vor aşeza viermii cândva.
Si ei vor lua,
Dar ce-ţi pasă ţie!

Tu incă vei râde şi-un alt sân vei strânge.
Pe-al meu vor dansa necuraţii.
Vor creşte umflaţii,
Hrăniţi de-al meu sânge.

Mai prinde-l odată cu buzele. Vrei?
Si suge din el tot ce are.
Nu-i bai dacă doare,
Să uit de mişei.

Să uit că din mine, va rămâne nimic,
Că viermii vor face ospăţ.
Ce răsfăţ!
Mai suge din el inc-un pic.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte
Să-exprimi a tale simţăminte,
Să poţi aşterne pe hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Şi nici să ştie
Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un nimic,
Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Şi stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,
Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,
Pe sufletele împietrite
Şi pe conştiinţele-ncărcate
De suferinţi pricinuite,
De lacrimi,
Din nopţi nedormite.

Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel un rege ca ţiganul...
Şi ar lăsa din mână tocul
Acel ce scrie;
Şi ciocanul
Acel ce bate;
Şi ţăranul
Ar zvârli din mâini toporul,
Şi mosorul,
Ţesătorul,
Şi-ar merge fiecare
Să-şi găsească acela care
Plânge, plânge şi aşteaptă
-- Tot zadarnic ca să vie
Acela ce nu vrea să vie,
Acela ce nu vrea să scrie,
Acela ce nu vrea să ştie
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe vecie.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Am două mâini
Cu care te voi cuprinde,
Am două picioare
Cu care am să străbat drum lung
Ca să ajung la tine,
Am doi ochi,
Cu care am să veghez
Asupra ta,
Am două buze,
Ce te-ar săruta,
Am un suflet
Ce te-ar duce departe
Şi o inimă
Ce se află în mâna ta.

poezie de Andreea Popovici
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Maică Românie!

"Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"

poezie de autor necunoscut/anonim (15 octombrie 1918)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Recunoaşte-ţi ADEVĂRUL ŞI EL VA VĂ ELIBERA!" În concluzie, mai întâi de toate realizează că în viaţă, cel ce ştie nu vorbeşte, după cum cel care vorbeşte nu ştie. Dar pentru Acela care este cu adevărat Liber, va exprima Adevărul, indiferent dacă vorbeşte sau păstrează tăcerea. I: Bre, ai 800 de videoclipuri şi vorbeşti despre tăcere? A. M: Cum aşa? Când s-a întâmplat tragedia şi ce te face să crezi că "vorbesc despre tăcere"? "eu"-l vostru e ca şi copiii care se uită la poze (titlu şi cantitate) nu la conţinut (interioritate)? Te-a lăsat mintea să vezi o expunere de a mea, cap-coadă? Îndoim-aş. Oare nu cumva împărtăşesc despre Tine? Despre fiinţa noastră reală, LIBERTATEA? Ar trebui libertatea să se limiteze la tăcere sau la cuvinte? Dobândeşte, află mai întâi cine eşti şi odată recunoscut "Adevărul, el te va face Liber", atât de tăcere cât şi de cuvinte. Pentru că aşa cum trăncăni non-stop mintea în capul tău nu rămâi "Bre!" decât o victimă, un sclav pe viaţa a ei... Voi sunteţi Orbi şi nu vedeţi strategia minţii pe care o demască Maharaj: "Zi-i BRE Libertăţii să Tacă, că te îndrum "eu" ca şi până acum la rătăcire şi suferinţă! Să vezi ce îţi vorbesc "eu"!!"

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cam unde?

Barbarii cam unde-or să-ncapă,
Când totul în matcă s-o-ntoarce?
Acel ce twe frânge, te stoarce,
Acel ce te vinde, te sapă?

Vor fi mieluşei, vor vrea cinuri
Şi vina vor da-o pe vremi.
Tu poţi cât mai groaznic să gemi,
Sub talpa blindată de chinuri.

Aşa cum răsare brânduşa,
Sunt inşi pentru oricare dată.
Călăul doar scoate mănuşa
Şi mâna ţi-o-ntinde, curată.

Dar, noaptea, în visu-i urât,
El tot te-ar mai strânge de gât.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu vinde marţipan

a murit tata
ca o pânză de pictor
întoarsă pe dos
de furtună

şi nu am tăcere destulă
să caut un pod
o lumină
o scară

ce tristă e mama
e tristă de-aseară

nu plânge
nu ştie
nu vede
nu vrea

privesc
o privesc

şi mai văd
numai trei
tata
moartea

şi ea

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nădejdea

Tu, duhul meu, credinţă vie,
Îmbărbătează-te-n răbdare:
Din ceruri totdeauna ţie
Ţi-au fost lumină şi-alinare.

Din mâna morţii a Cui mână
M-a mântuit, mi-a dat viaţă
Şi inima, de ură plină
Mi-a liniştit-o cu blândeţă?

A cui putere mă-nfrăţeşte
În chinuri şi în patimi grele,
Şi cine pacea îmi păzeşte
Şi curăţia minţii mele?

Din tinereţe cine-mi vede
Durerea mea în piept cuprinsă,
Şi cine arzătoarea sete
Îmi stinge de păcat aprinsă?

Din Ziditor s-acestea toate,
Însufleţiri înalte, sfinte,
Gândiri fără amar, curate,
Tot El în suflet îmi aprinde.

Dar cea mai bună dăruire
A Domnului îi vecinicie;
Când oare sfânta fericire
Mi-a da dorita bucurie?

Când fără haină pământească,
Lăsată jos, voi fi-nnoit.
Şi-n cerul Domnului suit
Gusta-voi liniştea cerească.

poezie de Konstantin Batiuşkov (decembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braconaj cu moartea

e o linişte cu miros de sânge
în pădure
doar
în ochii mei şi ai cerului
nicio primejdie
moartea scufundată în legea ei
face prima victimă
întunericul apropie durerea
din lacrima strivită
între pleoape
iese
primul strigăt
apoi tăcere şi iarăşi durere

o durere ce tot creşte şi
tot creşte până la Dumnezeu

poezie de Teodor Dume din volumul de versuri Moartea din vis
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce înc-o dată

Întoarce înc-o dată spre mine faţa ta.
Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea
Ş-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng?
Ce vrei? Aşa trec toate şi stelele se sting.

Pe drumul vieţii mele amar, întunecos,
Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios.
Eu nu ştiam atuncea că multe vieţi sunt,
Ce nu le-i scris să aibă vre-un bine pe pământ.

Tu nu erai de vină şi tu nu m-ai trădat.
O tainică putere pe tine te-a purtat
Şi chinurile mele, tot răul ce-ai făcut,
În cartea soartei scrise erau, când te-ai născut.

Mă duc de unde nimeni nu poate reveni!
Mă duc şi-n astă lume nu ne-om mai întâlni.
Nu mă uita cu totul! Moartea-i atât de grea
Când ştii că niciun suflet nu plânge-n urma ta!

poezie clasică de Matilda Cugler-Poni (1876)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mântuirea

anii duşi, smulşi, trecuţi
de nimeni cunoscuţi
multă uitare şi disperare
privirea se pierde în nemişcare
o zi absentă, poate incoerentă
cine azi mai ştie
şi de ştie, ce să ştie
aştept mântuirea în zdrenţe de tăcere
lugubră şi tristă tăcere
surâs obosit, umil, chinuit
agonie la ceas de seară
răstorn universul în alt univers
cu speranţa de a găsi ceva
întâlnesc doar goliciunea lumii
o acopăr cu petale de floare
plec să mă caut
într-o noapte, în altă parte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sirena

Noaptea îmi plânge la fereastră -
Noaptea e mută, plânge un copil,
Vântul, copil pierdut în noaptea-albastră -
Ce-l face oare să plângă aşa docil?
O, sărmană Sirenă!

Ca focul păru-n furtună se risipeşte,
Ca focul prin nori trece în şoapte -
Pentru tine sărmană roabă rosteşte
Inima-mi o rugă e de noapte!
O, sărmană Sirenă!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românie, eşti sărmană

E păcat de tine, frumoasă şi sărmană ţară,
Rămâi singură, copiii tăi pleacă afară.
E păcat de tine, frumoasă patrie străbună
Şi de-ntreaga naţiune română...

Românie... dacă într-o zi te părăsesc
Trebuie să ştii că tot mult te iubesc,
Iar singurii indivizi care m-au determinat
Au fost aceşti conducatori de rahat.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 decembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E un vis oare?

E un vis oare?
Şi mi-am înfipt condeiul
în piept cât am putut de tare..
Dar...
Nu doare!
O fi iubirea?
In care nimic din ce faci
pentru ea nu doare?
Sau e visare?
Cine ştie oare...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima neamului

aveam aici, odată, o ţară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă şi masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng oraşele pustii
aici lacrima iar plânge
suferinţă e în toate
plâng şi sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine ştie, de mai ştie
vino Doamne să ne vezi
suntem morţi, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
ţipă în zadar Carpaţii
marea e azi lacrimă nestinsă
curg şi gânduri şi păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă şi durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile şi sterile
dă-mi Doamne puterea
să păşesc la sânul tău
viaţa asta eu o dau la Dumnezeu
ţara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credinţa sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
ţara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la şcoală
unde'i mama, unde'i tata
unde eşti tu, Românie
este plâns acum în ţară
toţi ne fac azi de ocară
plâng şi oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieşit iar la vânare
plânge Oltul, ţipă Mureşul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea şi noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţături

I

Să te fereşti de omul bun
El ştie toate ce se spun,
El toate cursele le vede,
Se face toate a le crede.

Şi, cum nu spune niciodată
Ce suferinţă i-a fost dată
Şi nu se plânge în zadar
De tot ce-i poţi da mai amar,

El cu acest blând chip al său,
Te face zilnic tot mai rău
Şi peste capul vinovat
Adună tot ce a iertat.

Şi, neînştiinţat, te duci,
Mânat tu însuţi de năluci,
Cu gândul la prostia lui
Pân' şi-n fundul fundului.

II

Norocul tău de omul rău:
El e trimis de Dumnezeu
Pentru a te înştiinţa
De tot ce-i greu în calea ta.

Pericolul el ţi-l măreşte,
Greşeala tot mai mult o creşte:
Cu cât mai mult el te va bate,
Cu-atât de la păcat te-abate.

Şi suferinţa ce ţi-a dat-o
Prin daruri a răscumpărat-o,
Căci te-a făcut să ştii mai bine
Ce-ţi este gata pentru tine.

O, ce te-ai face fără ca
Să vie ura-i a cerca
Acele tainice comori
Cu care altfel poţi să mori!

poezie celebră de Nicolae Iorga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când omul nu creşte în înţelepciune cât creşte în cunoaştere, acumularea de cunoaştere va fi acumulare de durere.

citat celebru din Bertrand Russell
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?

"Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?"
Linişte şi pace, numai bucurie,
Sfântă unitate, un trai mai uşor.

Să-ţi cunoşti trecutul, crede-n viitor,
Amintirea veche să nu te umbrească,
Căci ai oameni harnici, popor iubitor,
Viitor de aur ce-o să strălucească.

Să plângi cu vecinii, că aşa se cade,
Să fii pentru semeni apă rece, pâine,
Împarte cu fraţii ale tale roade,
Nu ştii niciodată ce aduce... mâine.

Dar şi să te bucuri cu cel care râde,
Razele-ţi de soare zilnic să zâmbească,
Braţele-ţi deschise duios le întinde,
Spre cei care sincer vor să te iubească.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?
Că-s un fiu de-al tău vreau să mă mândresc,
Vers în al meu cântec, muză-n poezie
să-mi rămâi de-a pururi, asta îţi doresc.

Munţii tăi, Carpaţii, să-ţi poarte drapelul,
Dunărea şi Marea să te ocrotească,
Stele lucitoare să îţi umple cerul,
Dragostea divină să te copleşească.

Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie?
Cu tine în suflet vreau să înfloresc
ca şi macii roşii pe 'ntinsa-ţi câmpie,
Dulce Românie, asta îţi doresc,
Dulce Românie, veşnic te iubesc.

poezie de Marius Alexandru (mai 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-nbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar ştii în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!