Nădejdea

Tu, duhul meu, credinţă vie,
Îmbărbătează-te-n răbdare:
Din ceruri totdeauna ţie
Ţi-au fost lumină şi-alinare.

Din mâna morţii a Cui mână
M-a mântuit, mi-a dat viaţă
Şi inima, de ură plină
Mi-a liniştit-o cu blândeţă?

A cui putere mă-nfrăţeşte
În chinuri şi în patimi grele,
Şi cine pacea îmi păzeşte
Şi curăţia minţii mele?

Din tinereţe cine-mi vede
Durerea mea în piept cuprinsă,
Şi cine arzătoarea sete
Îmi stinge de păcat aprinsă?

Din Ziditor s-acestea toate,
Însufleţiri înalte, sfinte,
Gândiri fără amar, curate,
Tot El în suflet îmi aprinde.

Dar cea mai bună dăruire
A Domnului îi vecinicie;
Când oare sfânta fericire
Mi-a da dorita bucurie?

Când fără haină pământească,
Lăsată jos, voi fi-nnoit.
Şi-n cerul Domnului suit
Gusta-voi liniştea cerească.

poezie de Konstantin Batiuşkov (decembrie 1911)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acela să mă judece

Cine mi-a potrivit cu stimă în inima stinsă,
rima versurilor ce-mi ardeau amarul din suflet,
Cine-şi legăna arcuşul pe vioara pasiunilor mele
mângâind-mi sufletul ce-şi tăia suflarea în strunele ei,
Cine-a crezut în mine şi mi-a pus un umăr sub inimă
când sufletu-mi ceda sub ascunse şi aspre poveri,
Cine mi-a cunoscut şi mi-a măsurat atent dimineţile
în care sufletul pustiit nu mi se mai putea trezi,
Cine mi-a îngenuncheat discret şi-n surdină nopţile
În care visele-mi prăpăstuiau pe deplin conştiinţa,
Cine-mi limpezea în foc şi în dragoste cunoştinţa
de relicvele ce-mi tulburau neînduplecate cugetul,
Cine mi-a vegheat îndeaproape căile primejdioase
pe care sufletul mi le torcea dintr-o soartă străină,
Cine m-a ocrotit şi m-a ferit de prăpăstiile morţii
care-mi pândeau cu lăcomie paşii pe cărările vieţii,
Cine mi-a astupat toate gropile acelea adânci
care-mi pândeau fără saţ paşii inimii în viaţă,
Cine mi-a oblojit toate rănile, când zăceam sleit
de loviturile imprevizibile ale tâlharilor din văzduh,
Cine mi-a şters toate lacrimile crunte, din sufletul
cu-obrajii încleştaţi în fastul mistic al unui zâmbet,
Cine mi-a reformat armonia şi ruinele cântecului
năruit în subconştientul inconştientului meu,
Cine mi-a măsurat supliciul obtuz de sub zâmbet
şi mi-a mângâiat cu tandreţe surâsul zâmbetului orb,
Cine mi-a potrivit cu precizie ceasul acela-a răbdării
în noaptea îndelungă-a exilului meu sufletesc,
Cine şi-a împărţit oxigenul cu mine vreodată
pe corabia clandestină, a realităţii de nimeni ştiută,
Ce-mi purta marea spre-un uscat deluzoriu,
Cine mi-a răcorit însetata frunte a sufletului
care purta în deşert arşiţa lumii cu puţuri crăpate,
Cine-a ars împreună cu mine potolindu-şi focul
cu aceiaşi stropi de vis, prelins printre degete,
Cine-a murit la fel, trăind împreună cu mine
cu mâinile întinse după-un utopic şi grav ideal,
cine-a cucerit ca mine cu duhul aceiaşi distanţă polară
şi cine-a împărţit aceiaşi nebuloasă de vise cu mine,
Cine-a zburat cu mine vreodată pe-aceiaşi orbită
de vis sideral şi-a strâns aceleaşi galaxii la piept...
Acela să mă judece şi să judece cum va vrea,
El are scopul şi dreptul real să mă judece-n toate
Şi poţi să mă judeci şi tu, dacă ştii că-am trăit
în acelaşi iad cu tine şi-ai împărţit acelaşi rai cu mine.

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cunosc singurătatea!

Când mi-a fost dor,
marea m-a învelit cu valul ei.
Când mi-a fost dor,
cerul mi-a picurat din stropii săi.
Când mi-a fost dor,
muntele însuşi m-a chemat spre creste!
Când mi-a fost dor,
nu m-au lăsat însingurat.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Dreptmăritoare

Cât de fragilă bucurie îmi aduce vremea,
în fântana adancă mi-a fost dat să-mi scald privirea.
Maică, apa ta e bună, din piept stins-a durerea,
păcatul iertat a fost, venit-a mântuirea.

Ca fiu risipitor de taine azi mă-ntorc suflet amar,
mai sărac în Dumnezeu, dar tu maică ai pregătit,
pâinea caldă, masa plină, curcubeul în ştergar
şi viţelul Tatălui păşunat în Nesfârşit.

Niciodată casa nu mi-a fost mai albă, mai frumoasă,
ca într-o sărbatoare mare fu gătită-n neprihană.
Cu odaia-mpodobită: flori de aur şi iarbă grasă,
dulcea casă mă aşteaptă cu Fecioara în icoană.

Ochii mei din prea-ntristare sunt în lacrimi şi mai ard,
apele cele amare pe obraji îmi curg fierbinţi,
dar tu mă-ntareşti acuma cu mireasma cea de nard,
cu tăria cea din îngeri, cu răbdarea cea din sfinţi.

Maică, tu, nepământească, veşnică mult primitoare,
cu îngereasca strălucire în cernitul tău veşmânt,
lan de raze izvrorăşte din icoane. În altare,
peste daruri neîntinate se pogoară Duhul Sfânt.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-a furat cuvintele?

Cine mi-a furat cuvintele cu care te chemam?
Cine mi-a furat mâinile cu care-ţi făceam semne?
Primăvara mi-a aflat grădina veştedă,
Toamna mi-a găsit livezile sterpe.

Cine mi-a zdrobit fuga după ciute?
Cine a risipit fulgii somnului împărtăşit împreună?
Vara nu-mi mai coace grâul inimii,
Iarna nu-mi mai aduce zăpadă şi lună.

poezie celebră de Zaharia Stancu din Pomul roşu (1940)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi-l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s. au stins in focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă păcatele,
insă Cerul se deschide in fata strălucirii pacatoasei iubiri...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cristinel

Ochi frumoşi,
Suflet curat,
Maica Domnului
Mi-a dat
Prunc din Ceruri
Minunat...
Să mă bucur
Neâncetat!

Băieţel voios,
Duios...
Ce-ar putea fi
Mai frumos
Când te trage
Viaţa-n jos
Şi-ţi merge totul
Pe dos?

Îngeraş
Cu zâmbet drag
Mi-a trecut
Al casei prag...
Când va şti
Câte le trag
Cum i-o fi
Al vieţii larg?

poezie de Mariana Bendou din Poezia culorilor (2012)
Adăugat de Mariana Bendou
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate fericirile care pot fi trăite pe pământ, cea mai mare este bucuria învierii Domnului. Învierea Domnului este putere cerească în toate dimensiunile sale. Prin El, dreptatea vine să mântuiască sufletul omului.
Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului – credinţă sublimă în Tatăl Ceresc rămâne cea mai extraordinară fiinţă care a străbătut vreodată pământul. Învierea domnului este un adevărat imn al vieţii, evidenţiată prin frumuseţe, încântare şi speranţă. Omul fără credinţă este izvor de nefericire, îmi frânge inima...

Camelia Opriţa în Înaripată de speranţă (aprilie 2020)
Adăugat de Ioan Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buchetul de poezii

Buchetul de poezii
Printre cuvinte şi esenţe
Eu versuri dragi îţi compuneam
Scriam adesea poezii
Buchete-n suflet de iubire
Neimpărtăsite până mai azi.
În gând sămânţa doar rodea
Apoi prin scris o aşterneam.
In drumul meu cel trecător
Nisipul fin cel din clepsidră
Se prelingea nepăsător
Între prezent şi viitor
Era destin si al meu dor.
Am scris în vers şi-n proză scurtă
A mea trăire purtată-n sânge
Ce prinde inima şi o aprinde
Adesea fără un răspuns.
Te port în al meu gând mereu
Un Înger esti tu pentru mine
Ce calea, tu, mi-ai arătat
Cu a ta iubire.
Natura, parte la miracol
M-a răsfăţat cu a ei culoare.
Iar florile îmi sunt tablouri
Pe toate le-am pictat în vers
Şi slavă eu am dat la toate.
Pe Domnul Iisus l-am venerat
Pe Maica Domnului am slăvit-o
Şi-a ei putere mi-a fost stâlp
Credinţa mi-a fost reazăm
În tot ce-am scris într-un cuvânt.
În univers îmi caut locul
Ştiind că fericirea-i trecătoare
O clipă ce o ardem
Ce nu o să revină
Cenusa ei, rămâne-n noi pe veci
O amintire cu lumină.

poezie de Maria Bem din Buchetul de poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
şi chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
şi-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima şi ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi. l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s-au stins în focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă "păcatele",
însă Cerul se deschide in fata strălucirii "pacatoasei" Iubiri...

..."căci mult a iubit..."

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Tinereţe, leagăn dulce,
care legeni omenirea,
Pîn' la tine nu-mi ajunge
nici condeiul, nici gândirea.
Cine te-a trăit odată,
nimic n-are mai de preţ
decât dulcea amintire
a trecutei tale vieţi.
Nu e grai să poată spune,
nici condei să poată scrie,
tinereţe, tinereţe,
viaţa ta de poezie...
Viaţa ta – grădină sfântă –
cu flori mii, în mii de feţe,
e fermecător de dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe! O, ce dulce
e viaţa ta de vis,
când tu faci întotdeauna
ceea ce Isus a zis...
Când în ritmul cald al slovei
şi-n al notei picur dulce
tu slăveşti cu heruvimii
Jertfa sfântă de pe cruce,
şi mireasma ta din suflet
– zări de sfinte dimineţe –
Răspândeşte lumii pacea,
sfântă eşti tu, tinereţe...

Şi nepreţuit de scumpă
eşti atuncea când îţi pui
focul dragostei la crucea
lui Isus şi-n slujba Lui.
Când Îl cânţi în mii de chipuri
şi-L slăveşti în mii de feţe,
ce-i mai dulce decât tine,
tinereţe, tinereţe?...

Când Îl cânţi cu glas de înger
şi-L înalţi mai sus de soare,
tinereţe, tinereţe,
cine te-ar întrece oare?...
Chip sublim cu raze sfinte,
ce străluce-n mii de feţe,
mult mai mult decât frumoasă...
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, viaţă sfântă,
zi de vară, cer senin,
când însemn aceste rânduri,
câte-n minte nu-mi mai vin?...
Când cântam cu glas de înger
pe sub bolta de jugaştri,
cu mânuţe-mpreunate
şi cu ochii mici, albaştri,
străbăteam frunzişul verde,
floarea albă ca şi crinii,
şi cântam pe când, din ramuri,
flori ningeau din crengi mălinii,
aninându-se ca roua,
în a mele bucle creţe...
... O! Viaţa ta cea dulce,
tinereţe, tinereţe...

Tinereţe, floarea vieţii,
roi de dulci şi mândre clipe,
tu dai visului putere
şi dai gândului aripe...
Tu m-ai înălţat încetul, sus,
cu mult mai sus de stele...
... Tinereţe, tinereţe,
cuibul versurilor mele...

O, ce dulce şi senină e viaţa tinereţii
Atunci când Stăpân îi este
Domnul morţii şi al vieţii...
Înger sfânt, cu harfă dulce,
care cântă-n mii de feţe,
E viaţa ta senină,
Tinereţe, tinereţe...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum inima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea (16 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mi-a dat...

Dumnezeu mi-a dat cuvântul,
mi-a dat lacrima şi gândul.
Mi-a dat zâmbetul copilăriei
şi puterea bărbăţiei.
Mi-a dat avântul tinereţii
şi liniştea bătrâneţii.
Mi-a dat visul înălţării
şi măreţia afirmării.
Mi-a dat aripi ca să zbor,
curajos, cutezător.
Cu zâmbetul m-a înzestrat
şi chipul mi-a luminat.
Pentru fapta-i nobilă, măreaţă,
smerit, acum, îi mulţumesc!
De la El am primit viaţă,
porunca Lui împlinesc.

poezie de Dumitru Delcă (3 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea cea nouă...

Cred că e foarte neplăcut şi nedrept
Să-ţi ia prin surprindere inima din piept.
Apoi te trezeşti fără a fi anunţat
Că inima ta e la cine nu a meritat.

M-am întâlnit cu el într-un bar,
Inima am reuşit s-o ascund într-un pahar,
O clipă n-am fost atentă la ea
Şi nu ştiu cum acum el o avea.

Am încercat timp îndelungat,
Inima să-mi recuperez de la cel ce mi-a luat,
Apoi l-am rugat să-mi dea inima lui,
Dar era ceva neobişnuit, din a spaţiului.

Nopţile nu am dormit pentru c-am plâns,
Cum se poate, el cu două când una e deajuns.
Gândindu-mă din nou, supărată atât de tare,
Am primit de la un înger o inimă mai mare.

Aveam acum imima împăcată
Că cealaltă era frântă toată,
Aveam încă răni şi sânge,
De data asta sper că mi-ajunge.

Te-am aşteptat din nou o vară,
Se pare c-am fost înşelată a doua oară
Şi-am alergat apoi până când inima a-nceput să doară,
O toamnă întreagă cu viaţa amară.

Când inima ţi-o ia cine nu trebuie
Afli totul de la nişte prietene
La care la fel inimile au fost luate,
Dar îngerul le-a dat inimi noi evoluate.

Cred că ar fi bine să ne ascundem inimile
Şi-n suflet şi-n inimă îngerul să ne dea iubirile,
Să ne vindece de cei ce sunt de gheaţă
Durerea şi dorul să iasă din viaţă.

poezie de Eugenia Calancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voia Domnului

A murit! Cum i-a fost vrerea,
Mi-a rămas cam toată-averea.
A dat Domnul ca-mpreună,
Să intrăm în lumea bună.

epigramă de Nicolae Ghinea din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Se vede că nu mi-a fost dat

decât schimbul inelelor, ploaia, oftatul...

Se vede că nu mi-a fost dat să cad în păcat

lângă trupul tău, mult sărutatul.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă învăţa cine sunt!

sunt propriul meu ucenic şi învăţător
mi-am zidit temeliile din piatră
am respirat foc şi iubire
am alergat prin ape şi curcubeie
am ferecat şi desferecat lanţuri
şi,
la fiecare apus şi răsărit,
mi-am prins vântul în piept să-mi bată inima cu putere
trăiesc intens şi iubesc pe măsură
am născut patru vieţi şi un înger în cer
ştiu să plâng de fericire şi să mă zdruncin de durere
ştiu să ascult şi să întind o mână celor căzuţi
uneori sunt nătângă şi mă tem,
dar lupt până la capăt
Dumnezeu mi-a spus că mă iubeşte
când mă rog sprijin cerul cu fruntea
nu mă învăţa cine sunt!
eşti rece, dar nu tu eşti oglinda mea!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus pe cer luceşte o stea

Sus pe cer luceşte o stea,
O privesc şi e a mea,
Este steaua vieţii mele,
Ea luceşte printre stele.

Oare cine mă-ngrijeşte,
Oare cine mă fereşte,
Oare cine mă păzeşte
D cine mă necăjeşte?

Hoinar am fost printre muze,
Prilej ca oamenii să mă acuze,
Viaţa-mi este poezie,
Dar aşa a fost să fie!

Iar când steaua-mi va apune,
De-am făcut rele sau bune,
Pe cine înteresează?
Şi trec anii, se-nserează!

poezie de Toth Arpad din revista "Claviaturi" din Braşov (24 aprilie 2014)
Adăugat de Toth Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut
Şi-n lume am pornit pe brânci,
De mână Tu m-ai prins atunci
Şi mersul, zbor mi s-a părut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când zările mai largi le-am vrut,
Privind orbit spre necuprins,
Uşor de mână Tu m-ai prins
Şi ochii nu m-au mai durut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când inima pereche mi-a cerut
Şi-n noapte căutam lumină,
M-ai prins atunci uşor de mână
Şi inimă pereche Te-am avut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut,
Când zările mai largi le-am vrut,
Când inima-mi pereche te-a cerut,
Cu mâna ta, pe toate le-am trecut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

poezie de Gheorghe Pârlea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!