
Drumul
Dacă-i o lege, vreau s-o calc,
Dacă-i un jurământ, să-l țin,
Dacă-i o foaie, s-o îmbrac,
Dacă sunt foi, să mă abțin
Dacă ești tu, să te susțin,
Dacă sunt alții, să ne lase,
Dacă sunt nopți, să dau festin,
Visând la zile glorioase
Tu-mi ești busolă și atlas,
Extras de cont, atac de cord,
Diavol și iconostas,
Etern acord si dezacord
Așa că vino și rămâi,
Am o banchetă pentru doi,
Drumul e încurcat și șui,
Ruta perfectă pentru noi.
poezie de Teodor Burnar (2022)
Adăugat de Teodor Burnar

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre promisiuni
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre noapte
- poezii despre legi
- poezii despre inimă
- poezii despre hărți
- poezii despre draci
Citate similare

Dom' Ubu: Căpitane Bordură, sunt hotărât să te fac duce de Lituania.
Căpitanul Bordură: Cum, dom'le Ubu, eu vă credeam tare pârâit.
Dom' Ubu: Dacă vrei, în câteva zile sunt stăpân în Polonia.
Căpitanul Bordură: O să-l omorâți pe Venceslav?
Dom' Ubu: Nu-i prost, pezevenghiul, a ghicit.
Căpitanul Bordură: Dacă-i vorba să-l omorâm pe Venceslav, mă bag. Sunt dușmanul lui de moarte și răspund de oamenii mei.
Dom' Ubu (năpustindu-se la el ca să-l îmbrățișeze): Ah, Bordură, tare-mi ești drag!
Căpitanul Bordură: Pff! Puțiți rău, dom'le Ubu! Nu vă spălați niciodată?
Dom' Ubu: Rar.
Madam Ubu: Niciodată!
Dom' Ubu: Te calc în picioare!
Madam Ubu: Mare rahart!
replici din piesa de teatru Ubu rege, scenariu de Alfred Jarry (1896)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre zile, citate despre timp, citate despre prostie, citate despre picioare, citate despre dușmănie sau citate despre Polonia
Cu cât ești mai supus tiranului, cu atât tiranul va deveni mai... tiran. Pentru că fiecare slugă își are stăpânul pe care-l merită... Cu cât ești mai blajin (altă trăsătură " națională") față de cel care te călărește, cu atât "Călărețul" va deveni mai obraznic, mai pretențios, mai agresiv: fiindcă vede că înduri fără să crâcnești. Dar ia azvârle-l o dată în țărână; ia arde-i o copită - sigur că o să se mânie, dar va lua aminte. Numai că românul se gândește (cam prea mult) că, dacă-i dă el o copită, vai și amar va fi de pielea lui. Iar dacă te gandesti numai la ce-o să pățești pentru îndrăzneală, rămâi veșnic rob - și din ce în ce mai rob și mai cu suflet de rob! Pe porc trebuie să-l tratezi cu parul, ca pe porc, pe câine să-l ții la distanță, cu bățul. Dacă însă... tărăgănezi, dacă ți-e frică de urmări, dacă aștepți să vină salvarea din afară, ești mort!
citat celebru din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre călărie
- citate despre țări
- citate despre violență
- citate despre vinovăție
- citate despre suflet
- citate despre salvare
- citate despre porci
- citate despre obrăznicie
- citate despre moarte
Motorul de căutare
într-o zi voi face autostopul până la porțile cerului
șoferii mă vor lua peste picior
ba că nu au destulă benzină
ba că până acolo îmi trebuie neapărat un off road
eu am să fac pe dracu-n patru și-o să fiu acolo
odată ajuns
am să-l iau pe dumnezeu de-o aripă și-o să dau cu el de pământ
să văd dacă-i place să scurme-n țărână
sau oameni totuna
până și găsește aproapele
dacă-i place să se întrebe ca firul ierbii sub motocoasă
oare mai prinde ziua de mâine?
am pregătit și-un discurs:
doamne
ești la fel de ambiguu ca un motor de căutare
( e drept că și noi ne rugăm mecanic de parcă-am tasta cu viteză)
dacă mă rog pentru pace interioară
tu-mi dai doze de cola avengers endgame
dacă vreau un loc de muncă mai de doamne-ajută
tu mă trimiți la articole cu asia bibi
dacă am nevoie de un înger păzitor
tu-mi dai academic singles ori clipuri cu peppa pig
dacă eu caut iertare
tu-mi spui acest articol este
un ciot
m-am săturat să fiu om
și să-mi port morții ca pe niște elitre
să mă înghesui la intrarea în rai
ca albina la urdiniș
mai bine doamne ia-ți înapoi duhul
și fă-mă un deget de tină
poate așa voi fi de folos altui cristos la vindecat
îngeri din naștere
poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre motoare, poezii despre viteză, poezii despre viitor, poezii despre serviciu, poezii despre religie, poezii despre picioare, poezii despre pace sau poezii despre naștere
Dacă aș fi și dacă ai fi...
Când tu vei fi nor, eu voi fi vânt,
Dacă eu sunt floare, aș vrea să fii pământ,
Ca să-mi fii sprijin și să te văd înflorind,
Să plutești și să te alint cu al meu cânt.
Eu lacrimă de-aș fi, nu vreau să fiu pe-al tău obraz,
Nu vreau să trăim durerea, vreau viața în extaz.
Eu dacă aș fi furtună, tu vreau să fii al meu soare,
Să mă liniștești, să fiu mereu zâmbitoare.
Eu sunt muritoare, iar tu ești un înger,
Dacă tu ai fi cerul, eu aș vrea să fiu fulger,
Dar tu soare ești și eu vreau să fiu destine
Și tu departe ești și eu nu sunt cu tine.
poezie de Eugenia Calancea (25 septembrie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre muzică, poezii despre flori, poezii despre durere sau poezii despre Soare
Ce dacă
Ce dacă plouă?
Zâmbesc gândindu-mă la tine.
Ce dacă-s ud?
Mie așa mi-e bine.
Ce dacă bate vântul?
Eu nu mă mișc din loc.
Ce dacă nu e soare?
Între noi arde-un foc.
Ce dacă e prea frig?
Vorbele tale mă-ncălzesc.
Ce dacă e-ntuneric?
Eu pot ca să răzbesc.
Ce dacă nu sunt oameni?
Eu te vreau doar pe tine.
Ce dacă nu sunt case?
Mie tot îmi convine.
Ce dacă nu sunt păsări?
Zburăm noi pentru ele.
Ce dacă e doar ceață?
Noi n-avem clipe grele.
Ce dacă frunze cad?
Eu încă mai resist.
Ce dacă pomi nu sunt?
Încerc și tot insist.
Ce dacă totu-i gri?
Tu-mi colorezi viața.
Și dacă tot o faci,
te rog, alungă ceața.
Și dacă tot o faci,
adu pe cer un soare.
Și dacă tot o faci,
vreau case colo-n zare.
Și dacă tot o faci,
te rog, alungă vântul.
Și dacă tot o faci,
luminează-mi pământul.
Și dacă tot o faci,
adu-mi și păsările.
Și dacă tot o faci,
redă-mi culorile.
Și dacă tot o faci,
plantează-mi câte-un pom.
Un lucru eu mai vreau -
pe om să îl faci om.
poezie de Pleșa Dragoș Florian din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș Florian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre culori, poezii despre zbor, poezii despre ploaie, poezii despre frunze sau poezii despre copaci

Scris în vis
Tot ce fac e ca și cum
Ești cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii și nu-i mai deschid...
Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb și reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant
Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Și-ațâță focul din iad,
Pleoapele tale când cad
Și când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Și la mine uită-te,
Că de nu, mă vei uita
Și nu vei mai căuta
Și nici de găsit nu vei
Mai găsi în ochii mei
Ce păstrez, dacă-i deschid,
Ce visez dacă-i închid.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre visare, poezii despre foc sau poezii despre fier

Orice ai da unei femei, ea îl va îmbunătăți. Dacă îi dai o casă, ea îți va da un cămin. Dacă-i dai alimente, ea îți va da hrană. Dacă-i dai un zâmbet, ea îți va da inima ei. Ea înmulțește și sporește tot ce i se oferă.
citat din William Golding
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre mâncare, citate despre inimă sau citate despre femei

Când te gândești ce nerafinată e limba noastră! Dacă nu menționezi corelativele fiziologice ale emoțiilor, ești inexact în raport cu faptele. Dar dacă le menționezi, sună de parcă ai fi scârbos și cinic. Indiferent dacă-i vorba despre pasiune sau despre dorința fluturelui de noapte de a ajunge la stea, dacă-i tandrețe sau adorație sau dorul romantic - iubirea e întotdeauna acompaniată de evenimente la nivelul terminațiilor nervoase, al pielii, al membranelor mucoase, al țesuturilor glandulare și erectile.
Aldous Huxley în Geniul și zeița
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre romantism, citate despre noapte, citate despre limba maternă, citate despre iubire, citate de Aldous Huxley despre iubire, citate despre fluturi, citate despre dorințe, citate de Aldous Huxley despre dorințe, citate despre dor sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Când te gândești ce nerafinată e limba noastră! Dacă nu menționezi corelativele fiziologice ale emoțiilor, ești inexact în raport cu faptele. Dar dacă le menționezi, sună de parcă ai fi scârbos și cinic. Indiferent dacă-i vorba despre pasiune sau despre dorința fluturelui de noapte de a ajunge la stea, dacă-i tandrețe sau adorație sau dorul romantic - iubirea e întotdeauna acompaniată de eveimente la nivelul terminațiilor nervoase, al pielii, al membranelor mucoase, al țesuturilor glandulare și erectile.
Aldous Huxley în Geniul și zeița
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

În felul acesta își va desfășura înțeleptul virtutea: dacă-i va fi îngăduit, în bogăție, dacă nu, în sărăcie; dacă va putea, în patrie, dacă nu, în exil; dacă va putea ca comandant, dacă nu, ca soldat; dacă va putea, voinic, dacă nu slab. Orice soartă va avea, el va face ceva memorabil.
citat celebru din Seneca
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înțelepciune, citate de Seneca despre înțelepciune, citate despre sărăcie, citate de Seneca despre sărăcie, citate despre patrie, citate despre bogăție, citate de Seneca despre bogăție sau citate despre armată
Morți sau vii?...
Moarte în viață sau viață în moarte?
Cum e acum și cine socoate?
Dacă plătim trai într-o dată?
Prin izbăviri înseamnă spre-o poartă?
Unde ne-aflăm și unde-i mai bine?
Dacă înviem prin moarte în sine?
Dacă amăgim pe-atâtea suspine?
Doar de-a trăi în moartea de mâine.
Viață și moarte și invers se poate
Lumina-ntuneric cum se împarte?
Dacă ne-așteaptă o altfel de rimă?
Dacă e-aici morți nașterii vină?
Nașteri din moarte, murim a ne naște,
Dacă-i aceasta poarta spre toate?
Dacă-i continuu în cerc repetate?
Timpuri de-acum cu ce-i pe-altă parte.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre poezie, poezii despre plată sau poezii despre mântuire
Dacă ești modest, se spune că n-ai făcut nicio ispravă. Dacă ești strălucit, se spune că ești orgolios. Dacă ești pios, se spune că ești ipocrit. Dacă ești puternic, se spune că ești despot. Dacă ești tăcut, se spune că ești ciudat. Dacă ești blând, se spune că ești lingușitor. Dacă ești perseverent, se spune că ești încăpățânat. Există oare vreo calitate ce nu poate fi tendențios interpretată?
proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe proverbe despre încăpățânare, proverbe despre tăcere, proverbe despre perseverență, proverbe despre orgoliu, proverbe despre modestie, proverbe despre fățărnicie, proverbe despre existență, proverbe despre calități sau proverbe despre calitate
În general, căutăm o lege nouă prin următorul proces. Întâi ghicești. Nu râdeți, este pasul cel mai important. Apoi calculezi consecințele. Compari consecințele cu experiența. Dacă sunt în dezacord cu experiența, ai ghicit greșit. Această afirmație banală e cheia științei. Nu contează cât de frumos e ce-ai ghicit, cât de deștept ești sau cum te cheamă. Dacă nu e în acord cu experiența, e greșit. Asta e tot.
citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre știință, citate despre râs, citate despre legi, citate despre inteligență, citate despre greșeli, citate despre frumusețe sau citate despre calcule
Dacă-i bal, să fie bal!
Dacă-i bal, să fie bal!
Pururea, ca și acum;
Să-l "ciupim" pe Clenciu Al.
Poate scoatem un volum.
epigramă de Nicolae Precupețu din 101 epigramiști retușați și încondeiați de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre Alexandru Clenciu
Respect
Toți în jurul tău aleargă după bani
Mertzul și gagica îți atrag mulți fani
Luptă să ajungi și tu acolo, sus
Vremea hipioților a cam apus
E mișto să-ți faci vacanța în Dubai
E la modă să fii mai tot timpul high
Nu contează câtă carte-ai învățat
Fă pe șmecherul să nu pari un ratat
Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei
Respect
Toată ziua nu știi decât să muncești
Ești ca un robot și o să ruginești
Poate într-o zi o să-nțelegi că nu
Timpul nu se-nvârte după cum vrei tu
Doar o viață ai și dacă nu ești prost
Totul are sens și totul are rost
Știi că numai tu o vei putea schimba
Nu-i lasă pe alții să facă mișto de ea
Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei, dacă vrei, dacă vrei respect
Dacă vrei, dacă vrei
Și de ai vrea să mai știi...
Nu, nu, nu-i timp pentru prostii
Mai bine stai la mal
Nu te lasă luat de val
Rămâi pe drumul drept
Dacă vrei respect
cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre învățătură, poezii despre vacanță, poezii despre schimbare, poezii despre roboți, poezii despre respect sau poezii despre muncă

Azi e...
Azi e cald... chiar dacă-i dor.
Frunze-s verzi, chiar dacă mor.
Sufletele-s peste tot, chiar și-n coaja unui pom.
Care-i plină de culoare și cu inima-n văpaie.
Azi iubesc.. dar nu un om.
Poți iubi, fără să crezi, personaje din povești.
Ce-s de lună, gri, pictate și plutesc încet, pe șoapte...
Care sunt înmiresmate de tandrele lunii păcate.
Azi e frig.. chiar dacă-i foc.
În privire, în cuvânt și-n destinul nostru sfânt.
Ce-i pictat cu flori din Rai, ce-ți fac viața dulce trai.
Și te îndeamnă să iubești și frumosul să-l trăiești.
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre pictură, poezii despre arte plastice, poezii despre verde, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre frumusețe

Azi e...
Azi e...
Azi e cald... chiar dacă-i dor.
Frunze-s verzi, chiar dacă mor.
Sufletele-s peste tot, chiar și-n coaja unui pom.
Care-i plină de culoare și cu inima-n văpaie.
Azi iubesc.. dar nu un om.
Poți iubi, fără să crezi, personaje din povești.
Ce-s de lună, gri, pictate și plutesc încet, pe șoapte...
Care sunt înmiresmate de tandrele lunii păcate.
Azi e frig.. chiar dacă-i foc.
În privire, în cuvânt și-n destinul nostru sfânt.
Ce-i pictat cu flori din Rai, ce-ți fac viața dulce trai.
Și te îndeamnă să iubești și frumosul să-l trăiești.
poezie de Daniela Fărtăiș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te întreba!
Nu te întreba de te iubesc, ori ba.
Ești permanent în inima mea,
De parcă Universul te-a sădit în ea,
Iar eu, nu te mai pot uita.
Nu te întreba dacă dorința mai există,
Dacă sunt veselă sau tristă,
Dacă gânduri bune îți mai trimit,
Sau dacă azi, numele ți l-am pomenit.
Nu te întreba dacă azi m-am rugat pentru tine,
Dacă îmi doresc să-ți fie bine,
Chiar dacă nu ești lângă mine,
Dacă mai cred în tine.
Întreabă-te, mai bine,
Dacă azi te-ai gândit la mine,
Dacă mi-ai trimis un zâmbet luminos,
Dacă m-ai privit drăgăstos.
poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre tristețe, poezii despre lumină, poezii despre gânduri, poezii despre existență sau poezii despre declarații de dragoste
Etern
Văd numai începuturi trecătoare,
În jurul meu, la pâlpâiri de sfeșnic,
În fața timpului totul e fulgerare,
Doar adevărul pur rămâne veșnic.
Nu știu dacă-i hazard, dacă-i destin,
Dar știu că totu-n jur e trecător,
Mai știu că în mărețul plan divin,
Nimic nu vine si nu trece întâmplător.
Toate sunt trecătoare-n lume,
Iar efemerul e calea spre infern,
Scris stă-n scripturile postume,
Că numai Dumnezeu este etern.
poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre iad, poezii despre creștinism, poezii despre adevăr, poezii despre Dumnezeu sau poezii despre Biblie
E simplu
frumusețea înseamnă simplitate
dacă ești femeie
tu ești frumoasă
pe spate sau înăuntru
orice alegi să ascunzi
în spate este frumos
chiar dacă e numai piele goală
dacă nu ești convinsă
întoarce-te la început
și recitește primele rânduri
nu ascunde
fii tu
păr încurcat
blazer larg
mie nu-mi pasă
nici bijuteriile Ruby Red #7
nici spray-urile sau spandex-ul
nu vor schimba pe cea care ești
și nici ceea ce te face frumoasă
mai puțin înseamnă mai mult spun unii
eu spun că unele lucruri
sunt mai bune când sunt lăsate
imaginației
pentru a fi revelate
tocmai de potrivita combinație
dintre modestul vin roșu
și lumânările kitsch.
poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre roșu, poezii despre modestie, poezii despre lumânări, poezii despre kitsch sau poezii despre imaginație