Locul aripelor

Strecor degetele mele printre buclele-ţi de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am văzut,
Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur,
Iară ochii-ţi, gardianii, mă opresc şi mă sumut.

Ochii tăi, înşelătorii! A ghici nu-i pot vreodată,
Căci cu două înţelesuri mă atrag şi mă resping -
Mă atrag când stau ca gheaţa cu privirea desperată,
Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating.

O, atunci mâna ta-i tare şi respinge cu putere
Mâna mea, care profană ar intra în santuar
Să se-ascundă-n sânii-ţi tineri; pe când eu plin de plăcere
Să uit lumea-n sărutarea-ţi şi în ochii tăi de jar.

Astăzi însă nu-s ca flama cea profană şi avară,
Inima mi-e sântă astăzi, cald şi dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugăciunea şi timid ca primăvara,
Azi iubesc a ta fiinţă cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea eşti tu, copilă!
Lasă ca sub gazul roşu eu la sânu-ţi să pătrunz,
Să deschei corsetul ista... Tu roşind să râzi gentilă,
Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între piepţii albi, rotunzi

Şi să strecor a mea mână după gâtu-ţi de zăpadă!
Tu roşesti... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai şti ce caut eu...
Ai surâde şi-al tău umăr ai lăsa ca să se vadă,
Să-ţi privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tău.

Cungiurând c-un braţ molatec gâtul tău cel alb ca zarea,
Apăsând faţa-ţi roşită pe-al meu piept bătând mereu,
Eu cu ceealaltă mână pe-ai tăi umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe 1-aş căta-n delirul meu!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori tu?

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ş-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta... ochii-ţi negri... două stele
Mari profunzi ca vecinicia şi ca sufletu-ţi senin.
O, nu ştii cât e de dulce, de duios şi de divin
De-a te pierde-n ochii-aceştia străluciţi în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor şi chin,
Pe când ochiul ei cel dulce şi de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!... O! eşti frumoasă... înger eşti din paradis
Şi mă tem privind la tine... căci ţi-o jur: nu m-aş mira
Dac-ai prinde aripi albe şi la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie-dor de tine, fată

Suavă, tristă şi nemângâiată.
Mi-e tare dor de tine, fată.
Mi-e dor de păru-ţi mătăsos,
De trupul cald şi mlădios.
Mi-e dor de ochii-ţi luminoşi,
De sânii mici şi graţioşi.
Mi-e dor de firea-ţi de fetiţă,
De gura-ţi ca o garofiţă,
De chipul tău mereu sfios,
De glasul tău melodios.
De-ai şti ce tare te doresc,
Nu m-ai lăsa să pătimesc.
Vino la mine, odorul meu,
Ca să te strâng la pieptul meu.
Intră cu mine-n dulcele joc,
Mângâie-mi trupul cuprins de foc.
Tristeţea vreau să-ţi risipesc
Şi sufletul să-ţi încălzesc.
Te voi iubi şi dezmierda.
Rămâi să fii lumina mea.
şi când în braţe te voi strânge,
Te lasă şi nu mă respinge.
Nu-ţi fie teamă! Iubeşte iară!
Nu lăsa vraja ca să dispară!
Te grăbeşte. Vino n-dată!
Mi-e dor de tine fată!

poezie de Ion Rotaru (2001)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei

O, îndulceşte-ţi ochii tăi, iubită;
O, însenină faţa ta de nea.
Nu ştii că-n piept inima mea rănită
Tresare-adânc la întristarea ta?
Tresare-adânc, tresare-adânc, iubită
­Oh, în zădar mi-ncreţi tu fruntea ta.
Durerea chiar de-o simulezi - eu simt
Fiori adânci în pieptul meu trezind.

Ah! cât eşti tu de mândră şi frumoasă
Când râzi, când plîngi, când mă săruţi, când - ah!
Cuprind în mâni eu capul tău - geloasă! ­
Şi sărut ochii-ţi plini de lacrimi, ah
Ei strălucesc ca stelele focoase
Ce-ntr-a junie-mi noapte lumina!
Şi te iubesc, şi te sărut, te-ador,
Amorul meu, nespusul meu amor!

O, nu-mi muri, o, nu-mi muri, iubită,
C-atunci în veci prin noapte-aş rătăci
­Mi-aş sfărma viaţa-n jalea cea cumplită
Şi de durere n-aş putea muri.
Aş purta-n timp inima-ncremenită,
Cu ochii stinşi, şi gura-ar amuţi:
Durerea ta m-ar face să trăiese,
Ca să trăiesc, ca să înnebunesc.
Aşteaptă dar cu moartea ta, iubită,
Pân' ce de fericire-oi muri eu.
Cu roze să-ncununi fruntea-mi pălită.
Zâmbind să mă săruţi, amorul meu;
De-oi învia, să ştii, dumnezeită,
Că-un somn a fost angelic, deşi greu.
De nu mă voi trezi, să ştii, să ştii
­Că-n veci visez la ochii tăi cei vii.

Cum va fi acel vis eu nu-ţi pot spune -
Eu numai îl gândesc când mă cufund
În ochii tăi. - Neclare sunt, nebune,
Acele-nchipuiri ce mă pătrund.
Priveşte tu în ochii mei şi-mi spune
Ce vezi în ei, în dorul lor profund.
Tot ce-ai văzut eu am văzut 'n-al tău ­!
Nici în mormânt nu pot ca să-i uit eu.

Ei sunt minuni ce-a muri nu mă lasă,
În somnul morţii m-or nelinişti,
Pătrunde-vor cu raza lor focoasă
Chiar în sicriul unde voi dormi.
Ei au pătruns prin pături neguroase
Ce viaţa mi-a urzit până aci
­De-aţi putut sparge negurile-acele,
Veţi lumina în veci, iubite stele!

Oh, nu-mi muri, te rog! Căci tot ce-n lume
Eu am iubit murit-au prea curând ­
Orice amor ce n-a luat drept glume
Al meu amor, e astăzi în mormânt. ­
Dar astăzi văd c-am pierdut num-un nume:
Căci ea eşti tu - tu ea - într-un cuvânt
Tu mi-ai murit o dată. - Să nu mori
De-a doua oară, înger de amor.

Căci de-ai muri ce-aş face eu în lume?
N-aş regăsi în veci chipu-ţi uşor
Şi osândit aş fi să stau în lume ­
De jalea ta eu n-aş putea să mor.
Acum - acum n-aş plânge al tău nume,
Ci chiar pe tine, vecinice amor:
Mort, aş trăi eu; - vie, eu aş fi mort.
Trăieşte-mi dar - c-adânc în piept te port!!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu iubesc

Cum să nu iubesc
Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea nopţilor târzii,
Când între vise te aştept
Şi tu-mi eşti steaua căpătâi.

Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea zorilor de zi,
Când cu săruturi te trezesc
Şi tu de gâtul meu te ţii.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul ce mi-l dai trecând,
Ce altceva să-mi mai doresc,
Eu te iubesc şi-n al tău gând.

Cum aş putea să nu iubesc
Privirea ta şi ochii plini,
În lumea lor mă regăsesc,
În lumea lor aş vrea să vin.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul tău nepământean,
Căci buzele-ţi sunt dar celest,
Mereu doresc ca să le am.

Cum aş putea să nu iubesc
Potecile ce paşii-ţi poartă,
În viaţa ta vreau să păşesc,
Să-ţi dăruiesc iubirea toată.

Cum aş putea să nu iubesc
Parfumul tău ameţitor,
Eu când îl simt, înebunesc,
De-al tău miros, eu vreau să mor.

Cum aş putea să nu iubesc...

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânca privire

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghazel

Tu, cu cruzime m-ai respins, când am voit, copilă,
Să devastez frumuseţea ta cea dulce, făr' de milă -
Şi totuşi corpul tău e plin de-o coaptă tinereţă,
Tu, al amorului duios demonică prăsilă!
Eu am plecat purtând în piept durerea toată scrisă,
Precum al primăverei vânt duce-n văzduh o filă;
Dar noaptea când am adormit, atunci durerea-mi toată
Se ghemuieşte-n inima-mi, o arde şi-o împilă;
Părea din somn că m-am trezit şi te-am văzut pe patu-mi,
Boţind cerşaful meu cel alb cu mâna ta gentilă;
Abia al hainei tale gaz de umăru-ţi se ţine
Şi sânii tăi s-au liberat de-a hainei crudă silă
Şi proaspeţi, albi, rotunzi şi tari ei se ridică, se lasă
Şi ochii tăi în lacrimi ard, în lacrimi dulci de milă.
La răsuflarea cald-a ta se coace-uscata gură,
Se văd frumoşi mărgăritari ce-ntredeschişi defilă.
Cu braţul meu eu şelele ţi le-ncleştai sălbatec
Şi-am vrut să-ţi muşc guriţa ta de tremurai febrilă
Şi tu te aperi surâzând, c-o mână acoperi sânii,
Privirea ta înoată ud, când blândă, când ostilă,
De bunăvoie, lâncezind, te laşi de şold răpită,
Dar retrezită din amor tu te desfaci cu silă
Şi de turbare s-a-ncleştat, s-a strâns guriţa-ţi creaţă:
Tu de pe frunte păru-ţi dai, plângi tremurând, copilă,
În şolduri boiul ţi-l îndoi ş-ai vrea să-mi scapi din mână,
Precum se-ndoaie, vrând s-o rupi, în degete-o zambilă.
Dar sângele tău dulce-acum ca mursa cea de struguri
În vine-ţi fierbe nebunit, şi mintea o exilă.
Atunci căzuşi pe pieptul meu o sarcină în friguri,
Un fruct răscopt de-amorului căldură fără milă,
Ai mai gemut o dată clar ca omul care moare,
Apoi te lăsaşi patimei ce te ardea, Sibyllă,
Şi-n lupta noastră te-am adus sub greul vieţii mele,
Pecetea-am rupt, ce pân-acum juneţea ţi-o sigilă -
Un corp am fost îngemănat trăind o viaţ-obscură,
Demonic-dulce, amoros, spasmotică, febrilă,
Şi sufletele noastre-atunci pe buze atârnate
S-au contopit în sărutări, în desmierdări, în milă,
Parc-am trecut noi amândoi în noaptea nefiinţei,
Ne-am zugrumat în sărutări, ne-am omorât, copilă!

poezie celebră de Mihai Eminescu (1873)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul meu cu flori

Iubitule, eşti câmpul meu cu flori,
Ai buzele ca macii, tremurânde, moi
Si ochii ţi-s ca florile de Soare-n nori.
Când mă priveşti, dispare totul, numai noi

Ramânem. Singuri, pe Pământul tot
Şi toată frumuseţea lumii e a noastră.
Dă-mi mâna să mă ţin de tine, nu mai pot,
Picioarele mă lasă, inima e albastră.

Inchide ochii că mă ard şi doare,
Cu palma ta cuprinde-mi sânii, gura.
Opreşte-mi inima, că vrea să zboare,
Să-mi lase pieptul gol. Iubesc natura

Şi campul meu cu flori creat de ea, al meu,
Doar pentru mine, asta mi-e averea.
Iubitule, atat de bun e Dumnezeu,
Că mi te-a dat să îmi alini durerea.

Şi ce miros indrepţi spre mine,
De trandafiri când râzi şi de bujori,
De liliac când mă săruţi şi ţi-e ruşine.
Iubitule, eşti câmpul meu cu flori.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te-aş invita la o plimbare în parc,
Cu barca, dacă vrei
Dar e târziu, şi mi se pare
Că văd refuz în ochii tăi...

O să încerc şi mâine seară,
Când o să mă strecor tiptil...
Sub braţ, eu voi avea chitara
Şi-n mână un roşu trandafir!

poezie de Elena Bulancea (2 septembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea...

Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colţ pe-o sofă roşă eu în faţa lui privesc,
Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gâtul... iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă.

Cu-ale tale braţe albe, moi, rătunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci
Ş-apoi ca din vis trezită, cu mânuţe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.

Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
Şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc;
Şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.

O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă şi lină,
O! desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare,
Pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare,
Pân' nu-i faţa mea zbârcită; pân' nu-i inima bătrână.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te

Opreşte-te în palma mea
Să te iubesc printre poeme
Când noapte-ai rece-n tâmpla ta
Tu cheamă-mă printre catrene.

Opreşte-te în ochii mei
Ca lacrima să ofilească
Când noaptea-i rece-n ochii tăi
Gândul meu să te iubească.

Opreşte-te pe pielea mea
Să-mi mângâi tinereţea
Când noaptea-i rece-n palma ta
Te voi iubi de mână cu blândeţea.

Opreşte-te în gara mea
Ca trenul vieţii să îl prind la timp
Când noaptea-i rece-n viaţa ta
Cu viaţa mea să pot s-o schimb.

Opreşte-te în pieptul meu
Ca inima să te cunoască doar pe tine
Când noaptea va fi caldă-n pieptul tău
Tu să nu uiţi că te-ai oprit la mine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Ce năzuiesc în tine să aflu nu-i beţie,
Nici potolirea vreunui dor greu, nesăbuit.
Vezi, mâna mea nu arde când mâna ta o-mbie,
Nici fruntea-mi nu-i fierbinte când gura ţi-a simţit.

Eu nu ştiu dacă bolta-i de-azur sau plumburie,
Căci ochii-mi mângâierea din ochii-ţi n-au cerşit;
Dar inima-mi, în preajmă-ţi e-n dulce lenevie,
De parcă tot ce-odată dorise s-a-mplinit.

Neîndoios, mulţi poate cerca-vor să citească
În inima ta, carte ce n-am deschis-o eu.
Tu le vei da extaze, delire şi-ncântări,
Ducându-i, lin, de mână, pe dulci şi verzi cărări.
Ci eu, calmu-ţi zâmbet, aş prefera mereu,
Un paradis, departe, ca-n visuri, să-mi mijească!

sonet de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul de apoi

Am îngenuncheat pe-un mugure de floare
Cu ochii spre lumina ce venea din cer,
Pământul era reavăn de vise după ploi,
În mine gândul musteşte de noroi.

Se poate să m-acuze c-am strâns la pieptul meu
Statuia ce vorbeşte-n secret cu Dumnezeu?
C-am încălcat principii şi Biblia citită
În genunchi de ea, spunând că nu-i iubită?

Cum să-mi spăl păcatul ce s-a-nfiripat
Sub sceptrul plin de viaţă supus unui bărbat?
Să fiu în veacul tandru pierdut printre femei,
Lunecând aiurea chiar şi în ochii ei?

O, Doamne, te invoc arzând de umilinţă,
Arată-i că-n genunchi îi cer îngăduinţă!
Nu-s crud, nu-s uşă de biserici,
Nu-s gol de demnitate, n-am suflet de eretici!

Sunt doar căzut în patima fierbinte
Să iubesc femeia c-o clipă înainte,
În Biblie se spune, Doamnă, nu-s poveşti,
Aproapele iubeşte-ţi şi să nu preacurveşti!

Asta nu-nţelege, în ochi dacă îmi sare
Din strânsura vieţii "o prea frumoasă floare",
O înconjor cu ochii, cu inima discret,
O pun între poeme ca muză pe tapet!

Astă-i crima vieţii pe care tot o fac,
Să las în lumea largă florile-n copac?
Mai bine stau, îngenunchez la dânsa
Cu licăr de speranţă după ce tristă plâns-a.

Mai bine-o iau de mână în lumea care arde
Iubirile în şoaptă pe mii de bulevarde,
Îndrăgostiţii toţi vor visa precum noi,
Iubirea, fericirea şi Raiul de apoi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca astăzi…

Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ţi-am spus-o eu.

Şi ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ţi-ar spunea-o ţie
în ochii mei de vei căta.

Şi c-a mea singură dorinţă
E roaba ca să-ţi fiu în veci,
ţi-o spune-ntreaga mea fiinţă
când tu pe lângă mine treci.

Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează…
Ce-ţi pasă ţie că-mi eşti drag!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi albaştri am iubit

Doi ochi albaştri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?

Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...

Doi ochi albaştri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut la pieptul tău

Când tu mă strângi la pieptul tău,
Măicuţa mea cu mâini muncite,
Eu simt atunci că-s doar al tău,
Copilul tău cu lacrimi multe.

Când eu îmi culc pe pieptul tău
Şi trup, şi suflet, şi durere,
Eu simt atunci că braţul tău
E forţa mea şi-mi dă putere.

Când mă arunc pe pieptul tău
Ca piatra pe mormânt ce cade,
Eu ştiu atunci că tu mereu
Vei fi atunci, tot mai aproape.

Când braţul tău mă înconjoară
Ca ramura ce ţine fructe,
Atunci mi-e dor întâia oară
Să fiu copil, să n-am griji multe.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mix

Mi s-au amestecat simţurile
De dimineaţă.
Acu văd cu mâinile
Când îmi trec degetele
Peste genele tale
Să le orbesc
De mine...
Mi s-au amestecat simţurile
Deodată.
Acum miros cu ochii
Când îmi plimb privirea
Pe gâtul tău
Să-l recunosc
Din amintire.

Mi s-au amestecat simţurile
Copilăresc.
Acum gust cu nările
Când îmi îngrop faţa
În mâinile tale
Niciodată
Fade...

Mi s-au amestecat simţurile
Diform.
Acum iubesc cu auzul
Când îmi caut notele
În sufletul tău
Să-i golesc
Din plin...

poezie de Gabriela Chişcari (22 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimii mari

Când vorbesc, îţi curg lacrimii mari pe faţă
Nu te strîng în braţe şi mie lacrimile-mi vor cădea!
Dar te strâng atât de tare, încât încep să plâng
Şi închid a mele pleoape şi trag a mea perdea.

Rămân cu tine în noapte, să-ţi fiu în preajmă, strajă
Căci tu esti fructul însinemi şi eu sunt doar o coajă
Se închid ochii lângă tine, dar nu mă duc în somn!
Mă acopară a ta mână şi n-am cum să adorm.

Şi dimineaţa-mi pare, de parcă am visat
Cum îmi stăteai în braţe şi eu stăteam pe pat
Şi-ţi aud a tale buze, la ureche cum şoptesc
Îţi iubesc eu trupul, dar sufletul tot ţi-l urăsc!

Şi dinadins îmi spui, că tu eşti lângă mine
Îmi simt sângele slab şi umbra ta spre mine vine
Căci am carnea moartă şi mâinile-s de ger
Şi ochi mei de plumb, cu ploapele de fier.

poezie de Ilie Dragomir (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!